Limits of judicial clarification: Exclusion of substantive re-examination of right of retention effectiveness in post-judgment proceedings

Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024

asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin sentinţa civilă nr. 973 din 19 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosar nr. x/2013 s-a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara, prin primar, şi Primarul Municipiului Timişoara.

S-a constatat compensată creanţa de 1.005.666,02 RON deţinută de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtului Municipiului Timişoara, prin primar, cu creanţa de 778.760 RON deţinută de pârâtul Municipiului Timişoara, prin Primar, împotriva reclamantei S.C. A. S.R.L..

A fost obligat pârâtul Municipiului Timişoara, prin primar, la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 226.906,02 RON, reprezentând rest chirie nedatorată pe perioada 01.09.2004 - 30.09.2009.

S-a constatat existenţa unui drept de retenţie în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. cu privire la predarea bunului imobil ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/2004, situat în Timişoara, B-dul x, nr. 9, înscris în CF nr. x Timişoara, nr. cad. x, până la plata de către pârâtul Municipiului Timişoara, prin primar, a sumei de 226.906,02 RON.

A fost obligat pârâtul Municipiului Timişoara, prin primar, la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 8.525 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligat pârâtul Municipiului Timişoara, prin primar, la plata către stat a sumei de 8.661,66 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru redusă în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L..

La 6 iunie 2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de lămurire a sentinţei civile nr. 973 din 19 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2013, prin care a solicitat să se lămurească înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului sentinţei civile, în sensul de a se indica momentul de la care a început să îşi producă efectele dreptul de retenţie recunoscut în favoarea reclamantei prin hotărârea pronunţată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin încheierea din 5 iulie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins cererea de lămurire a sentinţei civile nr. 973 din 19 iunie 2018 a Tribunalului Timiş, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara, prin primar, şi Primarul Municipiului Timişoara, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii tribunalului a declarat apel reclamanta.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 336 din 8 decembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost respins apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 5 iulie 2022, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2013.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B..

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, precum şi că a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 2495 alin. (1) C. civ., care reglementează dreptul de retenţie.

Dezvoltând motivele de recurs, recurenta a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a respins apelul reclamantei, întrucât, prin cererea de lămurire formulată în cauză nu a solicitat lămurirea considerentelor decizionale şi nici modificarea dispozitivului hotărârii, cum, în mod greşit, se reţine în motivarea deciziei recurate. De asemenea, a considerat că este complet irelevant aspectul pentru care instanţa de apel a reţinut că a formulat cerere de lămurire (întrucât are relevanţă cu privire la soluţiile ce se vor pronunţa în dosarele cu nr. x/2018 şi nr. y/2021), fiind perfect admisibilă lămurirea, dacă dispozitivul hotărârii a fost, în mod eronat, interpretat prin alte hotărâri judecătoreşti.

A învederat recurenta că, diametral opus raţionamentului avut în vedere de instanţa de apel, sentinţa civilă nr. 973 din 19 iunie 2018 necesită lămuriri dincolo de aspectele care ţin de "executarea şi lămurirea dispozitivului sentinţei", fiind, în mod evident, necesar a se stabili inclusiv momentul de la care dreptul de retenţie a început să îşi producă efectele sub aspectul celorlalte raporturi juridice dintre părţile litigante.

A subliniat că importanţa celor dispuse prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Timiş excede sferei executării hotărârii, dreptul de retenţie recunoscut prin această hotărâre având relevanţă atât sub aspecte precum obligaţia de a plăti contravaloarea folosinţei sau chiriei imobilului, respectiv obligaţia de restituire a imobilului. De altfel, este irelevantă faza de executare sub aspectul dreptului de retenţie constatat prin hotărâre, întrucât acesta nu poate fi valorificat pe calea executării silite.

Faţă de acestea, a apreciat că momentul de la care dreptul de retenţie îşi produce efectele are o importanţă diferită, respectiv în raport cu soluţiile ce se vor pronunţa în dosarele cu nr. x/2018 şi nr. y/2021 Dreptul de retenţie s-a născut de la momentul la care erau îndeplinite toate condiţiile sale juridice, şi nicidecum de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti ori de la data rămânerii definitive a acesteia.

Faptul că sentinţa civilă nr. 973 din 19 iunie 2018 are natura juridică a unei hotărâri declarative de drepturi, rezidă inclusiv din aspectul că dispoziţia cu privire la constatarea dreptului de retenţie nu este susceptibilă de a fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, această garanţie legală neconferind şi prerogativa urmăririi bunului. Caracterul declarativ de drepturi al hotărârii priveşte inclusiv soluţia pronunţată cu privire la celălalt petit, respectiv cel prin care s-au constatat compensate creanţele.

Drept urmare, a apreciat că, având în vedere că la 30 septembrie 2013 erau îndeplinite toate condiţiile juridice specifice pentru a opera şi dreptul de retenţie (exista o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în favoarea reclamantei în legătură cu bunul imobil; creanţa era posterioară intrării bunului în stăpânirea subscrisei; bunul se afla în detenţia recurentei; bunul era unul corporal; exista o conexitate materială între creanţă şi bun), acela a fost, totodată, şi momentul la care s-a născut ex lege dreptul de retenţie ce garantează restul de creanţă în cuantum de 226.906,02 RON datorat de municipalitate.

5. Procedura derulată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 23 noiembrie 2023, completul de filtru a admis, în principiu, recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la 29 februarie 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Nelegalitatea deciziei recurate este pusă în discuţie de recurenta-reclamantă din perspectiva aplicării normelor cuprinse în art. 443 C. proc. civ., care reglementează mijlocul procedural prin care poate fi lămurit dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti ori pot fi înlăturate dispoziţiile potrivnice din conţinutul său. Deşi pentru analiza acestui aspect a fost indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile expuse se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, care include, în mod global, toate încălcările normelor de procedurale în afara celor prevăzute expres în celelalte motive de recurs.

În conformitate cu dispoziţiile art. 443 C. proc. civ., "În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice".

Rezultă din aceste dispoziţii legale că procedura lămuririi hotărârii poate fi utilizată în două categorii de situaţii: prima, când hotărârea cuprinde dispoziţii contradictorii, adică imposibil de conciliat; a doua, când dispozitivul hotărârii conţine dezlegări ori menţiuni insuficient de clare, făcând dificilă ori chiar imposibilă stabilirea înţelesului său, a limitelor lui de aplicare ori a efectelor juridice pe care instanţa le-ar fi avut în vedere.

Conform textului menţionat, şi astfel cum corect a reţinut Curtea de Apel, în această procedură se pot cere lămuriri asupra înţelesului dispozitivului şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii, însă nu şi lămurirea considerentelor deciziei sau modificarea soluţiei pronunţate de instanţă, prin adăugarea unor dispoziţii suplimentare care nu au constituit obiect al cererii deduse judecăţii sau care au legătură cu o etapă ulterioară soluţionării cauzei.

Prin urmare, atunci când din modul de redactare a dispozitivului nu rezultă asemenea dificultăţi, lămurirea hotărârii nu apare ca admisibilă.

Tot astfel, este util a observa şi că procedura lămuririi hotărârii nu se poate constitui într-un substitut al căilor de atac stabilite de lege, ceea ce înseamnă că prin intermediul acestei instituţii procesuale nu s-ar putea tinde la modificarea, în tot sau în parte, a unei hotărâri judecătoreşti, alterându-se sensul, sfera de cuprindere şi limitele de aplicare a celor stabilite prin dispozitivul ei, încercându-se să se dea hotărârii alte efecte sau, eventual, aceleaşi efecte, dar într-o altă măsură decât se stabilise iniţial.

Având în vedere aceste consideraţii de principiu, Înalta Curte constată că, în cadrul prezentului litigiu, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au apreciat corect că admiterea cererii de lămurire nu este justificată, dispozitivul hotărârii supuse acestei proceduri fiind suficient de clar, atât în ceea ce priveşte înţelesul său, cât şi în ceea ce priveşte întinderea sau aplicarea acestuia.

Astfel, se reţine că, prin sentinţa civilă nr. 973 din 19 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013, s-a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara, prin primar, şi Primarul Municipiului Timişoara.

S-a constatat compensată creanţa de 1.005.666,02 RON deţinută de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtului Municipiului Timişoara, prin primar, cu creanţa de 778.760 RON deţinută de pârâtul Municipiului Timişoara prin Primar împotriva reclamantei S.C. A. S.R.L.. A fost obligat pârâtul Municipiului Timişoara, prin primar, la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 226.906,02 RON, reprezentând rest chirie nedatorată, pe perioada 01.09.2004 – 30.09.2009.

S-a constatat existenţa unui drept de retenţie în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. cu privire la predarea bunului imobil ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/2004, situat în Timişoara, B-dul x, nr. 9, înscris în CF nr. x Timişoara, nr. cad. x, până la plata de către pârâtul Municipiului Timişoara prin Primar a sumei de 226.906,02 RON.

Această sentinţă a fost menţinută prin decizia civilă nr. 29/2019 din data de 14 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2013 de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului sentinţei civile mai sus menţionate, în ceea ce priveşte dreptul de retenţie instituit în favoarea acesteia, susţinând că este important ca instanţa să clarifice momentul de la care dreptul de retenţie începe să-şi producă efectele, cu motivarea că această lămurire are relevanţă cu privire la soluţiile ce se vor pronunţa în dosarele cu nr. x/2018 şi nr. y/2021

Se constată, pe de o parte, că formularea dispozitivului sentinţei este lipsită de ambiguitate şi confirmă, fără echivoc, existenţa unui drept de retenţie în favoarea reclamantei cu privire la predarea bunului imobil ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/2004, situat în Timişoara, B-dul x, nr. 9, înscris în CF nr. x Timişoara, nr. cad. x, până la plata de către pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar a sumei de 226.906,02 RON.

Pe de altă parte, cererea de lămurire formulată nu se fundamentează pe motivele pentru care poate fi solicitată o astfel de procedură, potrivit dispoziţiilor legale mai sus menţionate. Reclamanta nu solicită clarificarea unor eventuale ambiguităţi din dispozitivul hotărârii, ci doreşte ca dezlegarea dată de instanţă privind momentul de la care dreptul de retenţie începe să îşi producă efectele să poată fi opusă, cu autoritate de lucru judecat, în alte dosare purtate între aceleaşi părţi. Această solicitare, însă, excede cadrul legal specific al procedurii de lămurire, astfel cum, în mod corect, a reţinut Curtea de Apel.

În ceea ce priveşte critica recurentei, în sensul că instanţa de apel ar fi interpretat şi aplicat eronat prevederile art. 2495 alin. (1) C. civ., care reglementează dreptul de retenţie, Înalta Curte constată că toate aspectele invocate - analiza îndeplinirii condiţiilor pentru constatarea unui drept de retenţie, precum şi stabilirea momentului de la care acest drept începe să îşi producă efectele - vizează modalitatea de soluţionare a fondului cauzei şi nu pot fi dezbătute în condiţiile prevăzute de art. 443 C. proc. civ., întrucât, în cadrul acestei proceduri nu pot fi reevaluate chestiunile supuse analizei instanţelor de fond. Aceste aspecte puteau fi examinate numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, neputând fi examinate şi tranşate post iudicium, în procedura simplificată a lămuririi hotărârii, câtă vreme în cadrul acesteia este îngăduit a se verifica doar dacă hotărârea judecătorească este îndeajuns de clară sau dacă conţine dispoziţii contradictorii, iar nu a se repune în discuţie, direct sau indirect, pretenţiile părţilor litigante.

A considera altfel înseamnă nu a lămuri, ci a adăuga la hotărârea a cărei lămurire se solicită, modificându-i considerentele.

În atare condiţii, în raport de cele anterior reţinute, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 443 C. proc. civ., respectând, prin întregul raţionament juridic, limitele acestei proceduri şi scopul urmărit de legiuitor, de a asigura claritatea şi coerenţa dispozitivului hotărârii, iar nu de modificare a soluţiei pronunţate în cauză prin adăugarea unor dispoziţii suplimentare.

Referitor la ultima critică formulată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se impută instanţei de apel, pe de o parte, o motivare contradictorie şi, pe de altă parte, considerente străine de natura cauzei, Înalta Curte reiterează că, pentru a critica o hotărâre invocând acest motiv de recurs, în ipotezele amintite, este necesar să se indice în concret contradicţiile din motivare şi considerentele străine de natura cauzei.

Trebuie subliniat că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., ipoteza motivelor contradictorii, devine incident atunci când hotărârea atacată expune raţionamente sau concluzii incompatibile între ele, generând astfel confuzie şi ambiguitate în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în cauză. Criticile trebuie să evidenţieze acele paragrafe sau secţiuni din hotărâre care se exclud reciproc, care prezintă raţionamente incoerente.

În ipoteza considerentelor străine de natura cauzei, critica trebuie să identifice părţile din hotărâre care nu au legătură cu problema juridică analizată de instanţă.

Or, în absenţa unor argumente concrete, cum este cazul de faţă, în care recurenta-reclamantă s-a limitat să afirme, în mod general, că hotărârea pronunţată în apel este contradictorie şi bazată pe considerente străine de natura cauzei, fără a furniza exemple precise sau a face referire la părţile specifice ale motivării instanţei de apel care ar fi viciate, critica formulată pe baza acestui temei urmează a fi înlăturată de la analiză, neputând genera controlul de legalitate.

Acesta întrucât, critica formulată în acest mod nu ridică o problemă de legalitate sau coerenţă a raţionamentului instanţei, ci reflectă, mai degrabă, o nemulţumire subiectivă a recurentei-reclamante faţă de soluţia dată de instanţa de apel.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 336 din 8 decembrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 februarie 2024.