Judicial stamp duty as a procedural prerequisite excluded from cassation review; non reformatio in peius inapplicable to procedural fee obligations

Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024

asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. x/2018, la 9 iulie 2018, reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crişan, prin Primarul Comunei Crişan, A. şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Crişan, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., G. şi H., I. şi J., au solicitat obligarea pârâţilor să le lase în paşnică folosinţă şi proprietate terenul în suprafaţă de 4 ha situat în comuna Crişan, jud. Tulcea, T12, P492/2 - 7450 m.p., T12 P492,2 - 2250 m.p. şi T34, P38 - 10.000 m.p.

În cauză, K. şi L. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, dar şi în sprijinul pârâţilor.

Judecătoria Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 415 din 18 februarie 2019, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, prin raportare la valoarea obiectului acţiunii, şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Tulcea.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 770 din 1 octombrie 2020, Tribunalul Tulcea, secţia civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Crişan, judeţul Tulcea, şi, în consecinţă, a respins cererea reclamantei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Crişan, jud. Tulcea ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă. A respins excepţia nelegalităţii HCL Crişan nr. 20/24.05.2018, ca nefondată.

A admis, în parte, cererea formulată de reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crişan, prin Primar, şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi a obligat pârâţii M. şi N. (moştenitorii pârâtului B., decedat în cursul procesului) să-i lase reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crişan, prin Primar, în deplină proprietate şi liniştită folosinţă suprafaţa de 7450 mp teren intravilan situat în comuna Crişan, T12, PA492/3, nr. cad. x, suprafaţa de 14191 mp teren intravilan situat în comuna Crişan, TI2, PA492/2, nr. cad. x şi suprafaţa de 10000 mp teren extravilan situat în comuna Crişan, T34, PA238, nr. cad. x.

A respins, ca nefondată, cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., G., H., I., J..

A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de către intervenientele K. şi L.. A respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către aceleaşi interveniente, ca nefondată.

A obligat reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crişan, prin primar, la plata către pârâţii E., D. şi G. a sumei de 6000 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat şi cheltuieli transport).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crişan, prin Primarul Comunei Crişan, pârâtele M., N. şi intervenientele K., L..

3. Acţiunea promovată în dosarul nr. x/2018

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria Tulcea sub nr. x/2018, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crişan, prin Primarul Comunei Crişan, A. şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Crişan, în contradictoriu cu B., au solicitat obligarea pârâtului să restituie terenul în suprafaţă de 4 ha situat în comuna Crişan, jud. Tulcea, T12, P492/2 - 7450 m.p., T12 P492,2 - 2250 m.p. şi T34, P38 - 10.000 m.p.

Judecătoria Tulcea, prin sentinţa nr. 1370 din 6 mai 2021, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârât, prin raportare la valoarea obiectului acţiunii, şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Tulcea.

Prin încheierea nr. 1512 din 15 noiembrie 2021, Tribunalul Tulcea a admis excepţia de litispendenţă şi a trimis dosarul nr. x/2918 la dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, în calea de atac a apelului, pentru reunirea acestora.

4. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 70C din 15 martie 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia de netimbrare a apelurilor formulate de pârâtele M., N. şi de intervenientele K., L. şi, în consecinţă, a anulat, ca netimbrate, apelurile formulate de aceste părţi.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crişan, prin Primar.

A obligat intervenientele K. şi L. la plata diferenţei de taxă judiciară de timbru de 18.124,75 RON, aferentă cererii de intervenţie voluntară principală formulate în primă instanţă.

A obligat apelanta reclamantă la plata sumei de câte 1.670 RON către fiecare dintre intimaţii pârâţi D., G. şi E., reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 70C din 15 martie 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă au declarat recurs pârâtele M., N. şi intervenientele K., L..

Prin cererea de recurs, recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate cu privire la imobilul în suprafaţă de 31.640 mp şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurentele au învederat că, în faţa primei instanţe, intervenientele principale K. şi L. au achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.705 RON, stabilită de instanţă în raport de valoarea reală de circulaţie rezultată din cele 4 acte autentice de vânzare a loturilor dezlipite din terenul reconstituit prin titlul de proprietate nr. x/2001.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2021, instanţa de apel a stabilit (din oficiu "pe baza grilelor notariale" din anul 2018), fără a ţine cont de valorile reale de circulaţie ce rezultă din actele de înstrăinare susmenţionate, că taxa judiciară de timbru pentru terenul în suprafaţă de 31.641 mp, ce face obiectul intervenţiei principale, este de 21.829,75 RON, pentru primul grad de jurisdicţie, şi a dispus obligarea intimatelor la plata sumei de 18.124,75 RON, reprezentând diferenţa de la 21.829,75 RON (cât ar fi trebuit sa plătească în primă instanţă şi 3705 RON cât au plătit, plus 10.414 RON taxa judiciară de timbru pentru apel, reprezentând jumătate din taxa ce trebuia plătită la fond.

Au precizat recurentele că au susţinut constant în faţa instanţei de apel că nu trebuie să plătească taxă judiciară de timbru, fiind în drept să beneficieze de prevederile Legii nr. 18/1991 în baza convenţiei de "prete nom" dintre interveniente, în calitate de moştenitoare a dreptului la reconstituire, şi B. cu O. în calitate de persoane împuternicite fără reprezentare (imprumutatori de nume).

În dezoltarea motivului de recurs subsumat ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele au învederat că, opus stăruinţei lor de luare în considerare, cu prioritate, a convenţiei de "prete nom" pe baza declaraţiilor recognitive autentice atât ale defunctului B. şi a moştenitoarelor pârâte, cât şi a intervenientelor principale, în cuprinsul hotărârilor, nu se face nici o referire la existenţa şi efectul acesteia.

Or, în condiţiile invocării şi dovedirii menţionatei convenţii de "prete nom", recurentele se considera îndreptăţite să beneficieze de prevederile legilor reparatorii, inclusiv de cele privind scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru.

Prin cea de-a doua critică formulată, recurentele au imputat instanţei de apel încălcarea dispoziţiilor art. 481 C. proc. civ., respectiv înrăutăţirea situaţiei recurentelor în propria cale de atac.

În acest sens, au menţionat că, potrivit dispoziţiilor art. 481 din C. proc. civ., apelantului i se poate crea o situaţie mai rea în propria cale de atac numai în condiţiile în care acesta consimte, în mod expres, asupra acestei chestiuni, cerinţă care nu este îndeplinită în speţă.

Astfel, au subliniat că aceasta condiţie nu este îndeplinită, deoarece au susţinut constant şi consecvent că demersul lor este scutit de taxă judiciară de timbru ca urmare a convenţiei de "prete nom" recunoscută atât de împuternicitul fără reprezentare B., în timpul vieţii sale, cât şi de mandantul ocult (în speţă intervieventele), convenţie care nu a fost analizată şi înlăturată de instanţele de fond.

Au arătat că împrejurarea de a nu fi contestat taxa judiciară de timbru în cuantum de 3.705 RON, stabilită de prima instanţă, nu poate echivala cu consimţirea expresă la aceasta şi nici cu o acceptare implicită, în condiţiile în care, în baza convenţiei sus-menţionate, au dreptul să beneficieze de prevederile legislaţiei reparatorii, inclusiv cu privire la scutirea de taxe judiciare.

Totodată, recurentele au menţionat că o a doua excepţie de la principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac este condiţia existenţei unui caz expres prevăzut de lege. Or, în opinia acestora, nici această condiţie nu este îndeplinită în speţă, obligaţia de timbrare în cuantumul stabilit fiind impusă prin depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti,

Prin ultima critică formulată, recurentele au învederat că instanţa de apel a stabilit taxa judiciară de timbru cu încălcarea dispoziţilor art. 104 C. proc. civ.

Dezvoltând acest motiv de recurs, recurentele au subliniat că potrivit dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ., în cererile având obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea imobilelor se determină în funcţie de valoarea impozabilă stabilită potrivit legislaţiei fiscale. În cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită, sunt aplicabile dispoziţiile art. 98 C. proc. civ., iar conform art. 98 alin. (3) din acelaşi cod, valoarea se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părti.

Or, în speţă s-a reţinut că pentru terenul în litigiu nu există stabilită valoare impozabilă, iar instanţa de apel a determinat valoarea imobilului în raport de valorile instituite prin grila notarială pentru perioada anului 2018, deşi la dosar sunt depuse cele 4 acte de înstrăinare, în formă autentică.

Asfel, în opinia recurentelor, prin modalitatea de a stabili taxa de timbru, instanţa de prim control judiciar a încălcat atribuţiile puterii legislative, deoarece determinarea valorii de circulaţie, raportat la grila notarilor, nu a fost reglementată pentru a putea fi aplicată tranzacţiilor dintre cetăţeni, ci exclusiv pentru stabilirea ipozitului pe care statul îl pretinde cetăţenilor pentru tranzacţiile imobiliare.

6. Procedura derulată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 23 noiembrie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la 29 februarie 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în raport cu actele şi lucrările dosarului, criticile şi apărările formulate şi de prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Pentru examinarea motivelor de casare pe care recurentele s-au întemeiat, Înalta Curte apreciază că este necesară redarea circumstanţelor esenţiale ale cauzei reţinute de instanţele de fond.

Astfel, se reţine că, prin demersul lor judiciar, reclamantele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crişan, prin primar şi Comisia Locală Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor Crişan au solicitat să fie obligaţi pârâţii B., C., D., E., F., G., H., I. Şi J. să le lase în paşnică folosinţă şi proprietate terenul în suprafaţă de 4 ha situat în comuna Crişan, jud. Tulcea. În faţa primei instanţe, K. şi L. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, dar şi în sprijinul pârâţilor.

Prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Crişan, judeţul Tulcea, şi, în consecinţă, a respins cererea reclamantei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Crişan, jud. Tulcea ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă. A respins excepţia nelegalităţii HCL Crişan nr. 20/24.05.2018, ca nefondată. A admis, în parte, cererea; a obligat pârâţii M. şi N. (moştenitorii pârâtului B., decedat în cursul procesului) să-i lase reclamantei U.A.T. comuna Crişan, prin primar, în deplină proprietate şi liniştită folosinţă:-suprafaţa de 7450 mp teren intravilan situat în comuna Crişan, T12, PA492/3, nr. cad. x; suprafaţa de 14191 mp teren intravilan situat în comuna Crişan, T12, PA492/2, nr. cad. x şi suprafaţa de 10000 mp teren extravilan situat în comuna Crişan, T34, PA238, nr. cad. x. A respins, ca nefondată, cererea reclamantei în raport de pârâţii C., D., E., F., G., H., I., J..

A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de către intervenientele K. şi L.; a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către aceleaşi interveniente, ca nefondată.

Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia de netimbrare a apelurilor formulate de pârâtele M., N. şi de intervenientele K., L. şi, în consecinţă, a anulat, ca netimbrate, apelurile formulate de aceste părţi. A respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Crişan, prin Primar. A obligat intervenientele K. şi L. la plata diferenţei de taxă judiciară de timbru de 18.124,75 RON, aferentă cererii de intervenţie voluntară principală formulate în primă instanţă.

Prin memoriul de recurs, recurentele au criticat soluţia instanţei de apel de anulare a apelului, pentru netimbrare, imputând instanţei, în primul rând, stabilirea unei taxe judiciare de timbru, cu neanalizarea convenţiei de "prete nom", care impunea concluzia că demersul lor judiciar este scutit de taxă judiciară de timbru, recurentele fiind îndreptăţite să beneficieze de prevederile legilor reparatorii, inclusiv de cele privind scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru.

În al doilea rând, au susţinut recurentele că, în măsura în care demersul juridic este apreciat ca fiind supus timbrajului, instanţa de prim control judiciar a stabilit în mod greşit taxa judiciară de timbru, raportându-se la grila notarială pentru anul 2018, deşi la dosar există patru acte de înstrăinare, în formă autentică, din care rezultă valoarea imobilelor.

Nu în ultimul rând, au învederat că prin stabilirea unei taxe de timbru, într-un astfel de cuantum, instanţa le-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac, încălcând dispoziţiile art. 481 C. proc. civ.

Astfel sintetizate criticile aduse hotărârii atacate, Înalta Curte constată că alegaţiile recurentelor, subsumate de aceastea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează neanalizarea instanţei de apel a convenţiei de prete nom în ceea ce priveşte exclusiv modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanţa de apel.

În realitate, prin acest motiv de recurs se tinde să se repună în discuţie elemente ale cauzei care, departe de a fi aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate, ţin de modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru, care nu pot fi înscrise în niciul din motivele de casare, fiind excluse de la controlul judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Prin exercitarea căii extraordinare a recursului, recurentele urmăresc reexaminarea obligaţiei impuse de a achita taxa judiciară de timbru pentru apel, precum şi diferenţa de taxă judiciară de timbru aferentă cererii de intervenţie voluntară principală formulate în primă instanţă, cu eludarea dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 priind taxele judiciare de timbru.

Conform acestui articol, modul de stabilire a taxei poate fi contestat prin cerere de reexaminare la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data stabilirii taxei sau a comunicării sumei datorate; această cerere se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă.

Cu privire la posibilitatea părţilor de a supune cenzurii, în căile de atac în reformare, critici care să vizeze existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia în recurs în interesul legii nr. 7/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 137 din 24 februarie 2015. Prin soluţia de unificare, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Acesta este o chestiune de principiu valabilă şi în contextul legislativ dat de O.U.G. nr. 80/2013, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 518 C. proc. civ. privind încetarea efectelor deciziei, câtă vreme problema de drept care a fost avută în vedere de această decizie se regăseşte şi în configuraţia juridică actuală în materia taxelor judiciare de timbru.

Astfel, ambele texte de lege, Legea nr. 146/1997 şi O.U.G. nr. 80/2013, prevăd că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa judiciară de timbru sau de la data comunicării sumei datorate, această cerere de reexaminare urmând să se soluţioneze în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, respectiv de un complet din cadrul aceleiaşi instanţe, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă.

Drept urmare, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea are la dispoziţie, în mod exclusiv, calea de atac specială prevăzută de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

Instanţa supremă a apreciat că limitarea posibilităţii părţii în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru de a contesta caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv prin intermediul cererii de reexaminare nu încalcă dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Această cale de atac permite părţii în sarcina căreia s-a impus obligaţia de timbrare să supună contestaţia unei instanţe imparţiale şi independente, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a stabilit taxa de timbru contestată, având în vedere că art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie.

În cazul concret dedus judecăţii, recurentelor li s-a comunicat obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 10.914,87 RON, pentru fiecare cerere de apel, stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, prin încheierea de şedinţă din data de 18 ianuarie 2022.

Împotriva încheierii de stabilire a taxei judiciare de timbru, recurentele au formulat cerere de reexaminare, iar prin încheierea pronunţată la 22 februarie 2022, Curtea de Apel Constanţa a respins cererea ca nefondată.

Astfel, se reţine că problema caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată, aspectele referitoare la convenţia de prete nom, precum şi cele referitoare la stabilirea valorii imobilului prin luarea în considerare a actelor juridice aflate la dosarul cauzei, şi nu raportat la grila notarilor publici, puteau fi opuse doar în cererea de reexaminare formulată în condiţiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

Ca atare, dezlegările instanţei cu privire la obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru au intrat în puterea lucrului judecat, împrejurare faţă de care ele nu mai pot forma obiectul examenului de legalitate în calea extraordinară de atac a recursului, aceasta întrucât, dacă s-ar admite contrariul, ar însemna să se încalce dispoziţiile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce este inadmisibil.

Înalta Curte reţine că legiuitorul, în reglementarea mijloacelor procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, a prevăzut că exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit naturii şi scopului lor şi într-o anumită ordine.

O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituţional al legalităţii căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenţia clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă şi eficientă de soluţionare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluţionării fondului litigiului.

Prin cea de-a doua critică formulată, recurentele au imputat instanţei de apel încălcarea principiului non reformatio in peius, reglementat de dispoziţiile art. 481 C. proc. civ., susţinând că instanţa le-a creat o situaţie mai grea în apel, stabilind o taxă judiciară de timbru în sarcina acestora, mai mare decât cea stabilită de prima instanţă, fără a exista consimţământul expres/tacit al acestora.

Analizând motivul de recurs, prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, având în vedere cele ce urmează.

Principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac este prevăzut de art. 481 din C. proc. civ., care stipulează că apelantul nu poate fi pus într-o situaţie juridică mai grea decât cea existentă la momentul apelării hotărârii de fond.

Doctrina şi jurisprudenţa au interpretat acest principiu ca fiind o garanţie pentru dreptul la un proces echitabil, oferind părţilor o cale de atac eficientă şi protejându-le de riscul de a fi dezavantajate pentru simplul fapt că îşi exercită dreptul de apel. Totuşi, această protecţie nu este absolută, iar instanţele au libertatea de a analiza apelul în mod extensiv în limitele cererilor formulate de părţi.

Deşi acest principiu protejează partea care a făcut apel, regimul taxelor judiciare nu se referă la fondul cauzei, ci la un aspect procedural. Astfel, instanţa de apel are posibilitatea de a reevalua şi, dacă este cazul, de a dispune plata taxei de timbru chiar şi în apel, fără a se considera că se încalcă principiul neagravării situaţiei.

Aceasta întrucât, instanţa de apel, fiind un grad de jurisdicţie superior, nu este ţinută de dezlegarea instanţei de fond cu privire la timbraj, având competenţa de a reexamina nu doar fondul cauzei, ci şi aspectele procedurale. În această privinţă, instanţa de apel poate reevalua aplicarea corectă a prevederilor O.U.G. nr. 80/2013 în raport cu cererile formulate de părţi.

Sub acest aspect, se reţin dispoziţiile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora, în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac constată că în fazele procesuale anterioare, taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune darea în debit la organele financiare.

Drept urmare, conform voinţei legiuitorului, se poate stabili obligaţia de plată a taxei de timbru direct în calea de atac, atunci când instanţa de fond nu a impus obligaţia de plată prevăzută de lege, iar o astfel de măsură a instanţei de control judiciar nu contravine principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac.

Totodată, trebuie subliniat că dispoziţiile art. 481 din C. proc. civ. vizează în mod explicit soluţiile pronunţate de instanţă în hotărârea atacată, adică soluţiile pe fondul cauzei sau cu privire la aspectele litigioase, la pretenţiile substanţiale ale părţilor din proces, şi nu se referă la obligaţiile procesuale impuse părţilor. Aceste obligaţii procesuale, cum este şi obligaţia de plată a taxei de timbru, sunt reglementate distinct şi nu fac obiectul evaluării în cadrul soluţiilor pronunţate de instanţă.

Astfel, art. 481 are ca scop analizarea şi, eventual, modificarea hotărârilor care privesc soluţionarea litigiului, şi nu sarcinile procedurale sau administrative ce revin părţilor în cursul procesului.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele să plătească, către fiecare dintre intimaţii pârâţi E., C. şi G., suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sub forma onorariului de avocat, conform documentelor justificative depuse la filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele M. şi N. şi de intervenientele K. şi L. împotriva deciziei civile nr. 70C din 15 martie 2022 a Curţii de Apel Constanţa – secţia I Civilă.

Obligă recurentele la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către fiecare dintre intimaţii-pârâţi E., C. şi G..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 februarie 2024.