Recognition of German parental responsibility judgment upheld; appeal dismissed and costs ordered

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 5 februarie 2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii din 22 octombrie 2018, pronunţată de către Judecătoria de familie din C., Germania, în cauza nr. x.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1529 din 18 octombrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea şi a recunoscut pe teritoriul României efectele hotărârii pronunţate de către Judecătoria de familie din C., Germania, în cauza nr. x, rămasă definitivă la 22 octombrie 2018.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel pârâtul.

Prin decizia civilă nr. 1379A din 13 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie a respins apelul, ca nefondat.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la 21 februarie 2023, a declarat recurs pârâtul, solicitând casarea deciziei recurate şi, rejudecând apelul, admiterea acestuia, schimbarea sentinţei apelate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin memoriul de recurs, după prezentarea pe larg a situaţiei de fapt şi a istoricului litigiilor ce au avut loc între părţi, recurentul-pârât a invocat, în esenţă, următoarele critici de recurs, care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.:

Instanţa de apel a respins, în mod greşit, motivul de apel ce viza nulitatea sentinţei apelate, ca efect al nelegalei citări a pârâtului în faza procesuală a fondului, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

Instanţa de apel a aplicat, în mod greşit, Regulamentul (CE) nr. 2201 din 27 noiembrie 2003, în condiţiile în care acordul părţilor nu este o hotărâre judecătorească, iar reclamanta urmăreşte a obţine retragerea autorităţii părinteşti.

5. Apărările formulate în cauză

La 10 mai 2023, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul de faţă, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Printr-o primă critică de recurs, care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel a respins, în mod greşit, motivul de apel vizând nulitatea sentinţei, ca efect al necitării pârâtului în faza procesuală a fondului, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât instanţa de apel a respins, în mod corect, motivul de apel vizând nulitatea sentinţei, ca efect al necitării pârâtului în faza procesuală a fondului.

Astfel, în faţa primei instanţe, pârâtul a fost citat la adresa din Spania, menţionată în cuprinsul actului jurisdicţional emis de instanţa germană, dovada restituindu-se la dosar cu menţiunea "neridicat", iar, la termenul din 18 octombrie 2021, prima instanţă a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1.102 alin. (2) din C. proc. civ., păşind la judecata cauzei.

Potrivit regulii instituite la art. 1.102 alin. (1) din C. proc. civ., "cererea de recunoaştere a hotărârii străine se soluţionează pe cale principală prin hotărâre, iar, pe cale incidentă, prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri după citarea părţilor". Ca atare, procedura de soluţionare a unei cereri de recunoaştere a unei hotărâri judecătoreşti străine are, în principiu, un caracter contencios. Cu toate acestea, art. 1.102 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează o situaţie de excepţie, legiuitorul prevăzând că "cererea poate fi soluţionată fără citarea părţilor, dacă din hotărârea străină rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii".

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, instanţa de apel a procedat în mod legal, atunci când a constatat că prevederile art. 1.102 din C. proc. civ. au fost corect aplicate de către prima instanţă, în lipsa unei dispoziţii speciale contrare în Regulamentul nr. 2201/2003, devenind incidente dispoziţiile art. 1.088 din C. proc. civ., conform cărora "în procesul civil internaţional, instanţa aplică legea procesuală română, sub rezerva unor dispoziţii exprese contrare". În acest context normativ, având în vedere că hotărârea străină a cărui recunoaştere s-a solicitat pe teritoriul României consfinţeşte înţelegerea părţilor cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, fiind rezultatul acordului exprimat de către aceştia, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1.102 alin. (2) din C. proc. civ., care permit instanţei sesizate cu o astfel de cerere să procedeze la soluţionarea sa fără citarea părţilor, neputându-se susţine că, procedând astfel, instanţa ar fi nesocotit dreptul la un proces echitabil, inclusiv sub aspectul dreptului la apărare.

De altfel, nici nu se poate reţine o vătămare a drepturilor recurentului-pârât în faţa primei instanţe, din moment ce dispoziţiile art. 1.102 alin. (2) din C. proc. civ. permit soluţionarea cererii de recunoaştere a hotărârii străine fără citarea părţilor, atunci când din hotărârea străină rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii. Or, actul jurisdicţional emis la 22 octombrie 2018 de Judecătoria de familie C., Germania în dosarul nr. x conţine acordul de voinţă al părţilor din proces cu privire la modalitatea de exercitare a răspunderii părinteşti. Recurentul-pârât nu a contestat că respectivul acord este rezultatul voinţei sale, exprimată în mod liber, cu ocazia participării, prin mijloace de comunicare la distanţă, la şedinţa de judecată a instanţei de familie din Germania, ci chiar a confirmat că, prin acest acord, s-au soluţionat, conform voinţei părţilor, chestiuni relative la exercitarea autorităţii părinteşti.

Printr-o altă critică de recurs, care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel a aplicat, în mod greşit, Regulamentul (CE) 2201/2003, învederând că acordul părţilor nu este o hotărâre judecătorească.

Înalta Curte constată că şi acest motiv de recurs este nefondat, întrucât instanţa de apel a interpretat şi a aplicat, în mod corect, Regulamentul 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, act normativ european care este direct aplicabil în prezenta cauză, din moment ce se solicită recunoaşterea, pe teritoriul României, a unui act jurisdicţional emis în materia răspunderii părinteşti de către o instanţă din Germania, stat membru al Uniunii Europene.

Sub un prim aspect, având în vedere aplicarea directă a regulamentelor europene în ordinea juridică internă, de la data aderării României la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007), instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că sunt incidente în cauză prevederile Regulamentului (CE) nr. 2201/2003. În acest sens, art. 148 din Constituţia României statuează că "prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar art. 4 din C. proc. civ. prevede că "normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor".

Potrivit definiţiilor expuse la art. 2 din Regulamentul 2201/2003, "instanţă judecătorească" înseamnă toate autorităţile din statele membre competente în materiile ce intră sub incidenţa domeniului de aplicare a prezentului regulament; "stat membru" înseamnă toate statele membre, cu excepţia Danemarcei, iar "hotărâre judecătorească" înseamnă orice hotărâre de divorţ, de separare de drept sau de anulare a unei căsătorii, precum şi orice hotărâre judecătorească privind răspunderea părintească pronunţată de o instanţă judecătorească a unui stat membru, oricare ar fi denumirea hotărârii.

Conform art. 21 din Regulament: "(1) Hotărârile judecătoreşti pronunţate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură. (3) Fără a aduce atingere secţiunii 4 din prezentul capitol, orice parte interesată poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute de secţiunea 2 din prezentul capitol, pronunţarea unei hotărâri de recunoaştere sau de refuz al recunoaşterii hotărârii". Este de subliniat că, potrivit paragrafului 22 din preambulul Regulamentului, "actele autentice şi acordurile între părţi care sunt executorii într-un stat membru ar trebui asimilate "hotărârilor judecătoreşti", în scopul aplicării normelor de recunoaştere şi de executare".

În acest context normativ, criticile recurentului-pârât sunt nefondate, întrucât instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor regulamentare, atunci când a reţinut că actul jurisdicţional emis la 22 octombrie 2018 de Judecătoria de familie C. în dosarul nr. x se încadrează în noţiunea de "hotărâre judecătorească", definită de Regulament, şi priveşte răspunderea părintească asupra minorei B., conţinând acordul de voinţă al părţilor cu privire la modalitatea concretă de exercitare.

Recurentul-pârât nu a contestat acest acord, ci a susţinut că intimata-reclamantă ar urmări "retragerea" autorităţii sale părinteşti asupra minorei şi că, prin procedura recunoaşterii hotărârii străine, ar urma să fie lipsit de drepturile sale părinteşti şi s-ar denatura ori altera conţinutul acordului părţilor consfinţit de instanţa germană. Astfel de susţineri nu pot fi, însă, analizate, întrucât art. 26 din Regulament prevede că "în niciun caz, hotărârea judecătorească nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond". Totodată, nu pot fi analizate nici acele susţineri ale recurentului-pârât referitoare la modalitatea de punere în aplicare a măsurilor agreate de părţi, întrucât exced prezentului cadru procesual, în care se solicită doar recunoaştere hotărârii străine, în condiţiile Regulamentului (CE) 2201/2003.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate şi argumentate de către recurentul-pârât, şi că decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

De asemenea, constatând că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante suma de 950 euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la dosar. În temeiul dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către Stat, constând în ajutorul public judiciar acordat recurentului-pârât prin încheierea din 7 decembrie 2023, sub forma asistenţei juridice prin avocat, urmează a rămâne în sarcina Statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1379A din 13 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 950 euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A..

În temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2024.