Road infrastructure liability: limits of cassation review over factual findings and evidence utility

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 16 martie 2021, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., acesta din urmă prin reprezentant legal A., au solicitat obligarea pârâtei Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere la plata de daune morale în cuantum de 500.000 euro şi de daune materiale constând în lipsa de întreţinere din partea tatălui său, în cuantum de 1/4 din salariul minim pe economie, de la data decesului şi până la împlinirea vârstei majoratului, în favoarea reclamantului F., la plata de daune morale în cuantum de 500.000 euro, pentru reclamanţii A., B., C., precum şi la plata de daune morale în cuantum de 250.000 euro, pentru reclamanţii D. şi E., cu dobânda legală aferentă, de la data producerii prejudiciului.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin încheierea de şedinţă din 16 noiembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins probele cu martori şi expertiză tehnică, ca neutile, şi a încuviinţat proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 1964 din 13 decembrie 2021,Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Împotriva încheierii de şedinţă din 16 noiembrie 2021 şi a sentinţei civile nr. 1964 din 13 decembrie 2021, au declarat apel reclamanţii.

Prin decizia civilă nr. 1129A din 13 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la 4 noiembrie 2022, au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenţii-reclamanţi au invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., învederând, în esenţă, următoarele argumente:

Deşi au fost solicitate, în dovedirea apelului, probele cu înscrisuri, martori şi expertiză tehnică judiciară, instanţa de apel a încuviinţat doar proba cu înscrisurile depuse la dosar, încălcând dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii. Instanţa de apel a respins proba cu expertiză tehnică judiciară ca utilă, fără a observa că obiectivele propuse erau diferite de cele propuse în primă instanţă. Procedând astfel, instanţa de apel i-a pus pe apelanţi în situaţia de a nu-şi putea dovedi apelul şi cererea introductivă.

De asemenea, instanţa de apel a respins, în mod greşit, motivul de apel ce viza nemotivarea respingerii probelor de către prima instanţă. Totodată, invocând autoritatea de lucru judecat a dosarului penal nr. x/2019, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât ordonanţa de clasare nu are autoritate de lucru judecat nici în faţa instanţei penale, nici în faţa instanţei civile, pentru simplul fapt că nu este o hotărâre judecătorească, fiind încălcate prevederile art. 430-432 din C. proc. civ., fapt care atrage nulitatea hotărârii.

Recurenţii-reclamanţi au invocat şi motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., învederând că motivarea deciziei recurate este contradictorie şi străină de natura pricinii, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut puterea de lucru judecat a unei ordonanţe de clasare, iar celelalte aprecieri nu au legătură cu probatoriul administrat.

Recurenţii-reclamanţi au invocat şi motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care au învederat următoarele:

Deşi au fost invocate în apel Directiva nr. 2008/96/CE privind gestionarea siguranţei infrastructurii rutiere, Legea nr. 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră, O.U.G. nr. 195/2002 privind Codul rutier şi Regulamentul de aplicare a acestuia, totuşi instanţa de apel nu a analizat răspunderea pârâtei prin raportare la aceste norme de drept material. În cauză, administratorul drumului nu şi-a îndeplinit obligaţia de a reconfigura intersecţia şi a remedia deficienţele de siguranţă rutieră de la locul producerii accidentului, fapt ce a cauzat/favorizat producerea de accidente rutiere. Chiar dacă defunctul avea indicator "cedează trecerea", modul de configurare deficitar al intersecţiei împiedica vizibilitatea în intersecţie. Împrejurarea că defunctul a efectuat manevre de depăşire anterior momentului pătrunderii în intersecţie, reţinută de către instanţa de apel ca fiind o conduită culpabilă, nu prezintă relevanţă cu privire la modalitatea în care s-a produs accidentul, pârâta fiind cea care, prin neîndeplinirea obligaţiilor legale, a cauzat/favorizat producerea accidentului.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul de faţă, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Cu titlu preliminar, este de menţionat că, din moment ce recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual, iar părţile o pot critica doar pentru motivele prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., nu vor fi analizate acele critici din memoriul de recurs care vizează netemeinicia deciziei recurate, instanţa de recurs neavând competenţa legală de a reanaliza mijloacele de probă administrate sau de a reevalua situaţia de fapt.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut, sub un prim aspect, că instanţa de apel a încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii, atunci când nu s-a pronunţat asupra probelor solicitate în apel, şi anume proba testimonială şi proba cu dosarul administrativ de siguranţă rutieră care a stat la baza reconfigurării intersecţiei şi raportul de audit întocmit de auditorul de siguranţă rutieră, precum şi atunci când a respins, ca neutilă, proba cu expertiză tehnică judiciară în siguranţă rutieră.

Înalta Curte constată că această primă critică de recurs este nefondată.

Prin cererea de apel, au fost solicitate proba cu anumite înscrisuri (dosarul administrativ de siguranţă rutieră, ce a stat la baza reconfigurării intersecţiei, şi cu raportul de audit întocmit de auditorul de siguranţă rutieră), proba testimonială şi proba cu expertiză tehnică în siguranţă rutieră. La primul termen de judecată, când părţile au lipsit, instanţa de apel când a încuviinţat doar proba cu înscrisurile existente la dosar şi a respins, ca neutilă, proba cu expertiza tehnică judiciară. Prin considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut, printre altele, că "în speţă, cauza producerii accidentului o constituie exclusiv acţiunea conducătorului autoturismului cu nr. x. În consecinţă, culpa victimei însăşi este de natură a înlătura răspunderea pârâtei, în calitate de administrator al drumului, ceea ce a determinat atât respingerea probelor, ca neutile, cât şi respingerea acţiunii ca neîntemeiate".

Se constată că instanţa de apel a apreciat asupra probelor solicitate prin cererea de apel, reţinând că este utilă, pentru soluţionarea criticilor de apel, doar proba cu înscrisurile existente la dosar, nu şi celalalte probe. În acest context, este de subliniat că aspectele legate de utilitatea, pertinenţa şi concludenţa probelor propuse a fi administrate în apel nu poate forma obiect al controlului în recurs, întrucât în această cale extraordinară de atac nu are loc o devoluare a fondului. Împrejurarea că, în urma aprecierii probelor administrate, instanţa de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susţinută de către recurenţii-reclamanţi pune în discuţie o eventuală greşită stabilire a situaţiei de fapt, critică ce nu poate fi, însă, analizată în recurs, faţă de actuala configurare a cazurilor de nelegalitate.

Este adevărat că încălcarea normelor de procedură privind încuviinţarea şi administrarea probelor constituie o chestiune de legalitate procedurală, care poate fi supusă controlului instanţei de recurs, din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., însă acest motiv de casare nu este incident în cauză, întrucât recurenţii-reclamanţi nu critică încălcarea, de către instanţa de apel, a unei norme de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, ci măsura de respingere, ca neutilă soluţionării apelului, a probelor solicitate prin cererea de apel. Or, în ceea ce priveşte criticile de recurs privitoare la probele administrate sau a căror administrare nu a fost încuviinţată de către instanţele de fond, doar legalitatea (admisibilitatea) probei poate fi cenzurată în recurs, nu şi concludenţa şi utilitatea probei ori modul în care mijloacele de probă administrate au fost apreciate, pentru a se reţine o anumită situaţie de fapt, instanţa de apel fiind suverană în această privinţă.

Cu alte cuvinte, atunci când partea recurentă înţelege să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pentru a critica neîncuviinţarea unei probe pe care o socoteşte concludentă şi utilă, această critică priveşte temeinicia hotărârii atacate, iar nu legalitatea sa, întrucât tinde la substituirea unei aprecieri din partea instanţei de recurs, diferite celei a instanţei de apel, ceea ce nu este permis în cadrul normativ actual.

Dincolo de aceste aspecte, este de menţionat că instanţa de recurs a admis proba solicitată de către recurenţii-reclamanţi, constând în documentaţia care a stat la baza remedierii deficienţelor de siguranţă rutieră în legătură cu intersecţia în care s-a produs accidentul şi raportul de audit (dacă a fost întocmit), intimata-pârâtă depunând la dosar înscrisurile pe care le deţine, context în care nu se poate reţine o vătămare a drepturilor procesuale ale recurenţilor-reclamanţi.

Tot în cadrul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de prorocedură civilă, recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel a încălcat art. 430-432 din C. proc. civ., atunci când a reţinut autoritatea de lucru judecat a cauzei penale nr. 5743/P/2019, deşi o ordonanţă de clasare nu poate avea autoritate de lucru judecat, nefiind o hotărâre judecătorească.

Înalta Curte constată că şi această critică de recurs este nefondată.

Se observă că instanţa de apel a reţinut că "situaţia de fapt a fost corect şi complet reţinută de către prima instanţă, neexistând critici sub acest aspect".

Or, situaţia de fapt necontestată în apel a fost stabilită de prima instanţă şi pe baza probelor administrate în cauza penală, reţinându-se că "din derularea evenimentului rezultă că accidentul nu a fost produs ca urmare a configurării greşite a intersecţiei, ci G., conducând autovehiculul x, care avea obligaţia să aştepte în coloană şi să respecte indicatorul din intersecţie "cedează trecerea", a ignorat regulile de circulaţie, a depăşit coloana de autovehicule oprite la indicatorul menţionat şi nu a acordat prioritate de trecere autoutilitarei înmatriculate sub nr. x, intrând în coliziune cu aceasta".

Faptul că instanţa de apel a apreciat că aspectele dezlegate definitiv în cauza penală se impun cu putere de lucru judecat cu privire la situaţia de fapt nu poate incidenţa motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât recurenţii-reclamanţi aduc în discuţie, în realitate, tot situaţia de fapt, prin prisma probelor administrate în cauză, care nu a fost contestată în apel şi nici nu poate fi cenzurată în calea de atac a recursului.

Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că motivarea deciziei recurate este contradictorie şi străină de natura pricinii, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut puterea de lucru judecat a unei ordonanţe de clasare, iar celelalte aprecieri nu au legătură cu probatoriul administrat în cauză.

Înalta Curte constată că şi acest motiv de recurs este nefondat.

Conform dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele, "expunerea situaţiei de fapt reţinută pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". Obligaţia privind motivarea hotărârii este edictată în scopul bunei administrări a justiţiei, întăririi încrederii justiţiabililor în actul de justiţie şi exercitării controlul judiciar.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un proces echitabil include şi dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (cauza Albina c. României). Ca atare, obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti trebuie înţeleasă ca un silogism logico-juridic, de natură a explica soluţia pronunţată, ceea ce nu înseamnă a oferi un răspuns exhaustiv la toate argumentele părţilor, ci doar la argumente principale, care, prin conţinutul lor, sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

În prezenta cauză, instanţa de apel a respectat aceste exigenţe legale şi convenţionale, prezentând argumentele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia pronunţată, care nu sunt nici contradictorii, nici străine de natura pricinii, considerentele fiind clare şi logice şi având legătură directă cu motivele de apel.

Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au criticat faptul că instanţa de apel nu a reţinut şi fapta ilicită a intimatei-pârâte, constând în configurarea greşită a intersecţiei în care s-a produs accidentul. Or, acest caz de casare are în vedere aplicarea greşită a normelor de drept material, iar nu stabilirea greşită a situaţiei de fapt de către instanţele de fond. Ca atare, invocând formal motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin indicarea mai multor acte normative (Directiva nr. 2008/96/CE privind gestionarea siguranţei infrastructurii rutiere, Legea nr. 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră, O.U.G. nr. 195/2002 privind Codul rutier), recurenţii-reclamanţi au dezvoltat, în realitate, critici de netemeinicie a deciziei civile recurate, care nu pot fi analizate în calea de atac extraordinară a recursului.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate şi argumentate de către recurenţii-reclamanţi, şi că decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de Stat, constând în ajutorul public judiciar acordat prin încheierea din 6 aprilie 2023, sub forma scutirii recurenţilor-reclamanţi de plata taxei judiciare de timbru aferente soluţionării recursului, vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C., A., E., B., F. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1229A din 13 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2024.