Tort claim for lost state sports funding due to abusive procedural delay upheld; appeals null or annulled on admissibility and stamp tax grounds

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă la data de 24.08.2020 sub nr. dosar x/2020, reclamanta Federaţia Română de Tenis a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., în temeiul art. 14, art. 1349 C. civ. şi art. 12 alin. (2) C. proc. civ., obligarea în solidar a pârâtelor la achitarea sumei de 3.783.240 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat prin întârzierea culpabilă a soluţionării definitive a dosarului nr. x/2019

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1289/09.09.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei, ca neîntemeiată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A., ca neîntemeiată; a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1302/A/13.10.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondate, excepţiile lipsei de interes şi a lipsei de calitate procesuală activă în formularea apelului incident; a admis apelul principal formulat de reclamantă împotriva sentinţei; a respins, ca nefondat, apelul incident împotriva aceleiaşi sentinţe formulat de pârâta B.; a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 3.500.000 RON cu titlu de despăgubiri; a menţinut în rest sentinţa civilă apelată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtele B., E., A..

Recursul pârâtei B. este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6,7,8 Cod procedură civilă, aşa cum au fost indicate prin cererea de recurs înregistrată la 24.10.2023, respectiv pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aşa cum au fost indicate prin motivele de recurs înregistrate la data de 09.04.2024.

Prin declaraţia de recurs înregistrată la 24.10.2023 (depusă înaintea comunicării deciziei recurate), recurenta a expus cadrul procesual, situaţia de fapt, obiectul recursului, admisibilitatea acestuia şi a arătat că instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fără să poată face dovada existenţei unui prejudiciu cert şi cuantificabil, a existenţei unui raport de cauzalitate între presupusa faptă ilicită şi prejudiciu şi mai ales fără să facă dovada vinovăţiei autorilor faptei ilicite şi prejudiciabile. Prima instanţă în mod corect a sesizat că reclamanta nu a făcut dovada unui raport de cauzalitate între presupusa faptă ilicită (tergiversarea unei cauze necontencioase care, conform art. 535 C. proc. civ. nu produce efecte şi nu are autoritate de lucru judecat, în dosarul nr. x/2019) şi presupusul prejudiciu. Instanţa de apel nu avea cum să reţină o altă dovadă a existenţei unui raport de cauzalitate între presupusa faptă ilicită şi presupusul prejudiciu atâta timp cât reclamanta FRT nu a depus niciun act doveditor în acest sens. Mai mult, presupusul prejudiciu ar fi trebuit dovedit prin acte clare, or reclamanta FRT nu a făcut nici dovada faptului că Ministerul Tineretului şi Sportului ar fi finanţat cu o anumită sumă de bani activitatea sportivă a FRT din perioada ianuarie- august 2020 şi nu a putut face dovada că în perioada ianuarie- iunie 2023 ar fi putut să existe o activitate sportivă în condiţiile în care toate activităţile sportive au fost interzise prin Decretul prezidenţial prin care a fost declarată starea de urgenţă pe tot teritoriul României şi apoi prin O.G.-uri.

În anul 2019 reclamanta FRT nu a solicitat nicio finanţare de la MTS pentru activităţile sportive pentru care tot FRT a pretins că ar fi fost finanţate de către MTS în anul 2020, iar instanţa nu a solicitat nicio dovadă a cuantumului sumei pe care MTS ar fi acordat-o sub formă de finanţare în condiţiile în care activitatea FRT a fost interzisă prin lege datorită pandemiei.

Instanţa de apel a omis pur şi simplu să ia în considerare toate aceste aspecte şi fără a putea justifica şi/sau dovedi existenţa unui raport de cauzalitate între presupusa faptă ilicită şi presupusul prejudiciu, a pronunţat o hotărâre cu încălcarea gravă a şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cauză nu s-a făcut dovada vinovăţiei autorilor presupusei fapte ilicite şi prejudiciabile şi nici a legăturii de cauzalitate între presupusa faptă ilicită (tergiversarea înscrierii necontencioase a unor nume în Registrul federaţiilor) şi presupusul prejudiciu (refuzul MTS de a finanţa FRT pentru neînscrierea unor nume în Registrul federaţiilor, care nu a constituit niciodată un motiv de refuz al finanţării FRT).

Recurenta a arătat că îşi rezervă dreptul de a detalia motivele de recurs printr-un memoriu separat, ulterior comunicării hotărârii recurate.

Prin memoriul de recurs formulat la 08.04.2024 (data poştei) recurenta a învederat că în cauză au fost greşit aplicate şi interpretate dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357-1371, art. 1381-1395 C. civ., întrucât instanţa de apel a reţinut în mod eronat că în cauză ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

A arătat recurenta că în mod greşit instanţa de apel a reţinut existenţa unei conduite procesuale exercitată cu rea-credinţă de intimate, neluând în seamă toate susţinerile din cererea de apel incident, mai ales faptul că efectul autorităţii de lucru judecat a deciziei ICCJ nr. 2979/30.06.2020 (la 19 zile distanţă de hotărârea CAB din dosarul nr. x/2019) este în favoarea recurentei, în sensul că decizia ICCJ nr. 2979/2020 a lămurit ceea ce recurenta B. a solicitat să fie lămurit referitor la sentinţa primei instanţe a TB în dosarul nr. x/2019 (care, în opinia eronată a instanţei de apel, ar fi cauzat tergiversarea cauzei cu prejudicierea FRT), respectiv faptul că modificarea componenţei nominale a organelor de conducere ale FRT nu ar reprezenta o modificare a actelor constitutive.

Instanţa de apel trebuia să constate chiar din decizia CAB nr. 435/11.06.2020 faptul că a fost dispusă o înscriere a unei modificări a actului constitutiv (ba chiar a fost depus odată cu cererea de înscriere, actul adiţional la actul constitutiv care indică noua componenţă nominală a CD a FRT cu numitul G. cap de listă). Totodată, trebuia să constate că solicitarea către ICCJ din dosarul nr. x/2018 cu privire la lămurirea obiectului cauzei necontencioase în situaţia unei modificări a componenţei nominale a organelor de conducere aparţine FRT prin aceiaşi avocaţi.

Interpretarea dată prevederilor art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 de către ICCJ prin decizia nr. 2979/2020 în dosarul nr. x/2018 cu privire la efectele unei modificări ale componenţei nominale a organelor de conducere ale unei Federaţii a fost pur şi simplu răsturnată prin mecanismul de unificare a practicii judiciare, respectiv prin Decizia RIL a ICCJ nr. 19/2023. Instanţa de recurs era ţinută la respectarea acestei decizii, cu luarea în considerare şi a deciziei definitive a ICCJ nr. 2660/12.12.2023 (publicată pe site-ul oficial al ICCJ la secţiunea de jurisprudenţă la data de 15.03.2024).

Instanţa de apel nu a luat în seamă importanţa procedurii necontencioase de înscriere a unor modificări: atât din perspectiva atribuţiilor şi obligaţiilor date de legiuitor în seama unui judecător cu privire la soluţionarea acestor cereri de înscriere (art. 8 alin. (2) raportat la art. 2 lit. a) şi f), dar şi art. 80 din O.G. nr. 26/2000, art. 1247 alin. (3) C. civ.) respectiv cu pronunţarea unei soluţii care să asigure cadrul de exercitare a dreptului la liberă asociere dar mai ales să asigure cadrul de respectare a ordinii publice - prin Registrele publice; cât şi din perspectiva interesului unor intervenienţi în această procedură atunci când aduc lămuriri şi mai ales atunci când prin sentinţă sunt constituite drepturi şi obligaţii în seama unor persoane sau sunt afectate interese ale intervenienţilor şi/sau apelanţilor, raportat la art. 532 alin. (2), art. 533, art. 433, art. 534 alin. (4), art. 480 alin. (3) C. proc. civ. cu privire la accesul la justiţie.

Or, chiar din Registrul federaţiilor de la Tribunalul Bucureşti cu privire la persoana juridică FRT reiese fără putinţă de tăgadă faptul că a fost dispusă înscrierea unei modificări a actului constitutiv al FRT şi că astfel au fost modificate raporturi juridice chiar în ziua efectuării înscrierii în Registru, cu efecte constitutive de drepturi conform art. 8 alin. (3) din OMJ nr. 954/b/c/2000 aşa cum a interpretat ulterior acest text de lege şi ICCJ prin Decizia RIL nr. 19/2023.

Mai mult, recurenta a dovedit pe larg în cererea de apel incident faptul că FRT cu rea credinţă a iniţiat o cerere de recurs în dosarul nr. x/2018 prin care a susţinut exact în sens invers faţă de susţinerile din dosarul nr. x/2019, faptul că o modificare a componenţei nominale a organelor de conducere ale FRT nu reprezintă o modificare a actului constitutiv, instanţa de apel omiţând să ia în considerare aceste dovezi scrise, cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ.

În cauză nu există faptă prejudiciabilă, nu există prejudiciu, iar instanţa de apel a reţinut în mod eronat culpa recurentei şi a intimatelor cu privire la momentul iniţierii cererii de lămurire în dosarul nr. x/2019 şi mai apoi al cererilor de apel. Însă cea mai gravă eroare a instanţei de apel a constituit-o reţinerea culpei intimatelor după data de 15.01.2020, data pronunţării deciziei ICCJ din acelaşi dosar care clarifica modalitatea de soluţionare a apelurilor în dosarul nr. x/2019. Chiar dacă s-ar fi reţinut o culpă a recurentei până la această dată, ulterior o astfel de situaţie nu avea cum să fie dovedită, întrucât la termenul de judecată de după data respectivă (22.01.2020) cauza a fost amânată pe motivul suspendării activităţii de judecată şi nicidecum din culpa apelantelor din acea cauză.

Prin urmare, aşa-zisul prejudiciu reprezentat de lipsa finanţării nu poate fi calculat ca fiind de la data de 01.01.2020 sau chiar de la data în care a fost formulată respingerea finanţării şi până la data de 11.06.2020, ci doar până la data de 22.01.2020 când ar fi putut fi reţinută culpa intimatelor, ceea ce determină ca dimensiunea acestuia să fie zero. Nici nu s-ar fi putut aduce un prejudiciu activităţii FRT pe perioada 15 martie - 15 iulie 2020 atâta timp cât toate activităţile pentru care s-a solicitat finanţare de la stat prin MTS au fost suspendate şi chiar interzise prin lege.

În cauză nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă şi pretinsul prejudiciu, reclamanta nu a depus dovezi în acest sens, respectiv nu a făcut dovada existenţei unor activităţi sportive finanţabile de către MTS pe perioada ianuarie- iunie 2020 ori a iniţierii unor activităţi sportive competiţionale sau de pregătire în situaţia în care toate aceste activităţi sportive au fost interzise prin lege.

Recursul pârâtului E. este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea art. art. 35 şi 95 din Legea nr. 69/2000, coroborate cu art. 6, 33 şi 35 din O.G. nr. 26/2000, precum şi cu art. 8 din Regulamentul privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aprobat prin OMJ nr. 954/2000, precum şi a dispoziţiilor art. 1349, art. 1382 C. civ.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 35 şi 95 din Legea nr. 69/2000, art. 6 coroborat cu art. 33 şi 35 din O.G. nr. 26/2000, arată că faptul cauzator de prejudiciu care a stat la baza pronunţării hotărârii contestate este pretinsa tergiversare a soluţionării dosarului nr. x/2019, pretinsă tergiversare în care cluburile şi asociaţiile din prezentul dosar încearcă, prin toate mijloacele, să demonstreze instanţei că reclamanta a procedat în mod abuziv atunci când a procedat la modificările organelor de conducere, că ar fi trebuit urmată o anumită procedură cu privire la opozabilitatea modificărilor efectuate, că actele de constituire şi funcţionare ale Federaţiei nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.

Prin decizia RIL nr. 19/2013 s-a reţinut că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 35 şi 95 din Legea nr. 69/2000, coroborat cu art. 6, 33 şi 35 din O.G. nr. 26/2000, precum şi cu art. 8 din Regulamentul privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aprobat prin OMJ nr. 954/2000, afilierea de noi membri ai unei fundaţii sportive reprezintă o modificare de act sau, după caz, de statut, în sensul dispoziţiilor art. 33 din O.G. nr. 26/2000 şi că drepturile ce rezultă din calitatea de membru sunt condiţionate de înscrierea în Registrul federaţiilor a modificării de statul constând în afilerea de noi membri.

În considerarea dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., cele consemnate în Decizia nr. 19/13.11.2023 sunt îndrumări obligatorii pentru instanţele care au de soluţionat cauze în care sunt aplicabile dispoziţiile mai sus menţionate, ţinând cont şi de considerentele Înaltei Curţi regăsite în cuprinsul acestei decizii, astfel încât instanţa de apel a aplicat şi a interpretat în mod greşit dispoziţii de drept material şi a pronunţat astfel o hotărâre nelegală.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 1349 şi 1382 C. civ., arată că modalitatea în care a fost formulată cererea de chemare în judecată indică o solidaritate pasivă a pârâtelor fără a se putea identifica şi izvorul solidarităţii. Regula în ceea ce priveşte angajarea răspunderii civile delictuale o reprezintă faptul că fiecare răspunde pentru faptele proprii, răspunderea fiind personală. Izvorul solidarităţii trebuie să fie indicat. Solidaritatea este o formă de răspundere derogatorie de la regula generală, ceea ce ar fi determinat necesitatea indicării temeiul juridic legal sau convenţional al răspunderii solidare. Obiectul răspunderii civile delictuale, astfel cum este indicat în cererea de chemare în judecată nu îl reprezintă o singură faptă săvârşită de toţi pârâţii, ci fapte, mai bine zis acte materiale intervenite în momente diferite, în etape procesuale diferite, chiar şi numărul actelor şi faptelor care au generat tergiversarea soluţionării dosarului nr. x/2019 este diferit pentru fiecare dintre pârâţii din prezenta cauză.

Prin urmare, trebuie analizată distinct pentru fiecare dintre pârâţi situaţia răspunderii prin raportare la faptele concrete pe care fiecare le-ar fi săvârşit.

Prin art. 1383 şi art. 1384 C. civ. sunt reglementate raporturile dintre cei care răspund în solidar faţă de victimă, precum şi condiţiile şi limitele în care este recunoscut şi exercitat dreptul la regres între codebitori. În lipsa unor elemente facturale distincte şi a unor criterii de determinare a vinovăţiei pârâţilor nu s-a putut reţine o contribuţie egală la cauzarea prejudiciului, dar nici nu s-a putut prezuma că fiecare a contribuit în aceeaşi măsură la producerea prejudiciului reclamat. Atunci când prejudiciul reprezintă consecinţa săvârşirii mai multor fapte ilicite, fiecare participant poate fi obligat la reparaţie, însă numai în limitele în care propria faptă a determinat producerea prejudiciului, aşadar în noua reglementare a C. civ. se instituie criteriul proportionalităţii contribuţiei tuturor celor care au cauzat prejudiciul, ceea ce reprezintă o soluţie echitabilă întrucât fiecare codebitor este responsabil corespunzător implicării sale la producerea prejudiciului. În acest context acţiunea trebuie respinsă, întrucât nu s-a identificat cu exactitate fapta cauzatoare de prejudiciu care se poate reţine în sarcina recurentului.

Antrenarea răspunderii civile delictuale solidare pentru pârâţi nu poate fi acceptată, în lipsa unei cuantificări şi obiectivări concrete a contribuţiei fiecăruia la producerea prejudiciului.

Referitor la condiţia prejudiciului arată că se pretinde prin cererea de chemare în judecată că din cauza tergiversării dosarului nr. x/2019 a fost imposibilă formularea cererii de acordare a finanţării în anul 2020 de către reclamantă şi astfel ar fi fost păgubită de anumite sume de bani. Instanţa de apel nu a avut în vedere însă contextul naţional al anului 2020. Prin Ordinul nr. 1166/2019 Ministerul Tineretului şi Sportului a stabilit aprobarea programelor sportive de utilitate publică şi a metodologiei privind finanţarea federaţiilor sportive naţionale în anul 2020. A fost stabilită astfel strategia de finanţare a federaţiilor sportive, iar în cadrul acestei strategii, dacă ar fi îndeplinit condiţiile de eligibilitate ar fi putut să fie inclusă şi reclamanta din prezenta cauză. La data de 15.03.2020 a fost decretată stare de urgenţă conform Decretului nr. 195/2020 pentru o perioadă de 30 de zile, succedată de starea de alertă. La data de 23.04.2020 a fost emis Ordinul de Ministru nr. 525/2020 care a modificat Ordinul nr. 1166/2019, în sensul că se face menţiunea expresă în cadrul contractului de finanţare că finanţările primite de către federaţii se restituie pe perioada stării de urgenţă.

Perioada de referinţă în prezenta cauză pentru care se solicita repararea prejudiciului pentru că nu s-a putut obţine finanţare este ianuarie 2020 - august 2020, în acea perioada întreaga ţară se afla în stare de urgenţă şi stare de alertă conform dispoziţiilor legale incidente.

În acest context, dincolo de faptul că pentru perioada stării de urgenţă sumele pe care le-ar fi primit s-ar fi restituit, în perioada stării de alertă activităţile pe care ar fi putut să le desfăşoare erau şi mai limitate, astfel încât nu se poate stabili că valoarea finanţării ar fi fost cea de la nivelul anului 2017 atunci când activitatea la nivel naţional şi mondial funcţiona normal, iar competiţiile se desfăşurau după un program bine stabilit şi care se respecta.

Încă din anul 2017 reclamanta nu a mai beneficiat de fonduri de la MTS, iar acum se pretinde repararea unui prejudiciu pentru o presupusă faptă care ar avea o presupusă legătură cu o sumă pe care nu a încasat-o.

Din perspectiva cuantumului prejudiciului, recurentul apreciază că acesta nu este cert, nu este dovedit, nu s-a făcut dovada că suma pretinsă s-ar fi încasat de către reclamantă.

Totodată nu există nicio legătură între faptă şi prejudiciu, nu recurentul a generat lipsa finanţării, nu cererea de apel formulată în dosar nr. x/2019 a determinat imposibilitatea beneficierii finanţării din partea Ministerului Tineretului şi Sportului.

Recursul pârâtei A. este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv instanţa de apel a apreciat în mod greşit că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderi civile delictuale.

În primul rând, presupusul prejudiciu reprezentat de lipsa finanţării ar putea fi calculat de la data de 06.01.2020, data când a fost comunicată Adresa MTS cu privire la respingerea finanţării pentru motivul prezentat de MTS prin Adresa nr. x/22.10.2019: "până la înscrierea componenţei noilor organe de conducere în registrul federaţiilor" (Adresă prezentată chiar de către FRT în cererea de chemare în judecată) şi până cel mult la data de 22.01.2020, data când înscrierea ar fi fost dispusă la primul termen de judecată la care intimatele ar fi putut avea la cunoştinţă despre motivul respingerii finanţării şi pericolul naşterii unui eventual prejudiciu, culpa întârzierii înscrieii aparţinând instanţei care a decis suspendarea judecăţii.

Este evident că legătura de cauzalitate între presupusa faptă ilicită şi prejudiciu ar putea fi pusă în discuţie strict pentru o perioadă de 16 zile sau echivalentul unei sume de 244.080 RON calculată în raport de propriile susţineri ale reclamantei FRT, care a pretins o sumă de 472.905 RON pentru fiecare lună în care ar fi fost lipsită de finanţare pentru motivul neînscrierii pe care l-a inventat Statul Român prin MTS.

Însă şi această sumă trebuie raportată la prejudiciul efectiv pe care l-ar fi avut FRT în perioada 6-22.01.2020 raportat la propriile solicitări către Statul Român prin MTS în cererea de finanţare, respectiv la suma pe care a solicitat-o prin cererea de finanţare pentru activitatea sportivă pe care FRT ar fi finanţat-o în acea perioadă. Or, cererea de finanţare nu indică o activitate sportivă intensă în acea perioadă, ba chiar cuprinde o activitate extrem de redusă şi cu sume foarte mici solicitate expres de FRT prin cererea de finanţare.

In al doilea rând, chiar şi dacă ar fi fost îndeplinită condiţia existenţei unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu raportat la o perioadă mai lungă de timp, atunci ar putea fi pusă în discuţie perioada 6 ianuarie-11 iunie 2020 (dată la care a devenit definitivă sentinţa primei instanţe în dosarul nr. x/2019, respectiv data la care ar fi fost îndeplinită condiţia finanţării solicitată de MTS).

Chiar şi în această situaţie prejudiciul ar fi trebuit calculat strict la lipsirea de finanţare a activităţii FRT, pe care FRT a solicitat-o prin cererea de finanţare raportat, desigur (procentual), la ceea ce ar fi finanţat MTS în cazul îndeplinirii condiţiei înscrierii (sumă pretinsă de FRT prin calculul prezentat în cererea de chemare în judecată respectiv suma de 472.905 RON/lună)

Or, activitatea pentru care FRT a solicitat finanţare nu s-a desfăşurat datorită faptului că a fost interzisă prin lege (decret prezidenţial şi apoi hotărâri de guvern pentru perioada 15 martie-15 iunie 2020) fiind evident faptul că prejudiciul pur şi simplu nu există pentru această perioadă.

In al treilea rând, o altă perioadă de timp care ar putea fi pusă în discuţie ca şi îndeplinire a condiţiei legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu ar fi perioada dintre 06.01.2020-19.02.2020, al doilea termen de judecată la care au fost citate părţile în dosarul nr. x/2019 când, din culpa instanţei, a fost suspendată judecarea cauzei, fără nicio culpă/vină care ar putea fi imputabilă pârâtelor.

In al patrulea rând, o altă perioadă de timp care ar putea fi pusă în discuţie ca şi îndeplinire a condiţiei legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu ar fi perioada dintre 06.01.2020-12.03.2020, al 3-lea termen de judecată la care au fost citate părţile în dosarul nr. x/2019 când din culpa instanţei, printr-o cerere din oficiu, a fost preschimbat termenul de judecată pentru data de 08.04.2019 fără ca vreuna dintre pârâte să solicite amânare sau orice altă cerere.

Este evident că la data de 12.03.2020 dosarul ar fi fost soluţionat definitiv nefiind instituită starea de urgenţă. Dacă dosarul ar fi fost soluţionat la această dată, atunci prejudiciul pe care FRT ar fi putut efectiv să îl dovedească ar fi fost de aproximativ 45.000 RON.

În al cincilea rând, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că ar exista un prejudiciu patrimonial, câtă vreme reclamanta este o entitate privată fără scop patrimonial.

În concluzie, recurenta apreciază că în cauză nu sunt dovedite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv nu există faptă ilicită, nici prejudiciu şi, prin urmare, nici legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Federaţia Română de Tenis a solicitat respingerea tuturor recursurilor.

Intimata a expus pe larg situaţia de fapt şi a precizat că argumentele deduse judecăţii prin intermediul căilor extraordinare de atac fac trimitere la stări şi situaţii de fapt ce nu pot fi analizate din perspectiva controlului de legalitate, iar parte din ele sunt formulate omisso medio, întrucât extind cadrul procesual obiectiv dincolo de limitele investirii primei instanţe şi a instanţei de apel, fiind, deci, inadmisibile.

Intimata învederează că o serie de susţineri ale recurentelor sunt lipsite de temei juridic, impunându-se înlăturarea lor. În acest sens, arată că B. şi A. susţin în mod identic că "instanţa CAB a reţinut în mod eronat că ar exista un prejudiciu patrimonial suferit de FRT atâta timp cât FRT este declarată prin lege ca fiind o entitate de drept privat fără scop patrimonial". Este evident că atât timp cât persoanele juridice fără scop lucrativ/patrimonial, precum este FRT, sunt titularele propriului lor patrimoniu, nu există vreun motiv pentru care acestea nu ar putea suferi un prejudiciu patrimonial, precum cel cauzat Federaţiei de pârâtele din prezenta cauză. Calitatea acestor persoane de titulare ale propriului lor patrimoniu rezultă implicit, dar neechivoc dintr-o multitudine de dispoziţii legale, respectiv art. 39 alin. (1), art. 40, art. 71 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 69/2000. Tot în mod identic, B. şi A. susţin că nu ar fi cunoscut la momentul săvârşirii faptelor lor delictuale că acestea ar avea consecinţă pierderea finanţării FRT pentru anul 2020. Această susţinere este complet nereală, fiind deja probat că recurentele au cunoscut încă din anul 2019 condiţionarea finanţării FRT pentru anul 2020 de finalizarea procesului de înscriere a noii conduceri în Registrul Federaţiilor, adresa MTS nr. x/22.10.2019 fiindu-le adusă la cunoştinţă în repetate rânduri în cadrul dosarului nr. x/2019 Dincolo de a fi nereală, ea este oricum greşită, în materia răspunderii civile delictuale caracterul previzibil/imprevizibil al prejudiciului pentru făptuitor nu are nicio relevanţă juridică, întrucât cel răspunzător are obligaţia de a repara integral prejudiciul, cel previzibil, dar şi cel imprevizibil.

În ce priveşte fapta ilicită, arată că în privinţa pârâtei B., fapta sa ilicită este stabilită cu putere de lucru judecat prin hotărârea definitivă din 20.10.2021 a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. x/2019, hotărâre care a explicat pe larg şi în mod amplu caracterul ilicit al faptei reţinute în sarcina B. în prezenta speţă. Mai mult, hotărârea definitivă menţionată respinge exact aceleaşi apărări ale B. pe care le formulează şi în cadrul cererii de recurs, arătând că fapta B. este cea care se află raport de cauzalitate directă cu tergiversarea abuzivă a judecăţii.

Aceste aspecte sunt intrate în puterea lucrului judecat, iar temeiul legal al obligaţiei B. de a respecta latura pozitivă a puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată în dosarul nr. x/2019 este conferit de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. conform căruia "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătura cu soluţionarea acestuia din urmă". În consecinţă, B. nu poate rediscuta caracterul ilicit al conduitei sale procesuale în dosarul nr. x/2019 fără a trece peste puterea de lucru judecat a hotărârii sus citate. Câtă vreme există o analiză definitivă a unei instanţe de judecată asupra existenţei unui ilicit al faptelor acestei entităţi, a existenţei unei intenţii directe de vătămare sub forma relei-credinţe şi a relaţiei de cauzalitate dintre acest ilicit şi tergiversarea cauzei, nu se mai impun alte detalieri de fond. Prin urmare, este cu putere de lucru judecat că B. a pricinuit cu rea-credinţă amânarea judecăţii, prin formularea unor cereri vădit netemeinice şi abuzive, nefiind necesare apărări de fond asupra unei chestiuni stabilite cu putere de lucru judecat. Aşa cum o arată şi hotărârea definitivă sus citată, tergiversarea dosarului a fost provocată de B. prin formularea unor cereri cu rol pur şicanator, care au fost calificate deja drept abuz de drept.

În ceea ce priveşte existenţa unei fapte ilicite în sarcina A., C., D., E. şi F., recurentele nu contestă raţionamentul de fond al Curţii de Apel Bucureşti cu privire la abuzul de drept procesual comis de acestea.

Chiar şi dacă am face abstracţie de absenţa oricăror critici faţă de acest raţionament, apelurile formulate de D., E. şi F., care au dus la întârzierea judecăţii, au fost respinse ca inadmisibile, fiind exercitate strict în scopul amânării judecăţii, deşi nu erau prevăzute de lege. Aceste căi de atac inadmisibile au fost depuse invariabil în preziua/ziua termenului de judecată, strict pentru a provoca amânarea cauzei pentru o nouă citare a părţii apelante, de fiecare dată, reprezentantul noului apelant omitea să se prezinte în sală, tocmai pentru a provoca necesitatea emiterii de citaţii. La fel, de fiecare dată noii apelanţi nu probau în niciun mod de ce ar fi luat la cunoştinţă de hotărârea atacată abia cu câteva zile înaintea noului termen acordat în cauză. În acelaşi sens, după cum a arătat şi instanţa de apel în analiza sa de fond, pârâtele B., A. şi C. au formulat cereri de apel identice, precum şi multiple cereri incidentale şi de amânare, motivele de apel fiind lipsite de orice legătură reală cu raţionamentul primei instanţe din dosarul nr. x/2019. Acest aspect rezultă din motivarea deciziei civile nr. 435/A/11.06.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care au fost respinse diversele excepţii şi cereri incidentale ale celor 3 apelante, şi au fost găsite ca vădit nefondate pretinsele motive de apel ale acestora.

Procedând în acest sens, pârâtele au încălcat art. 13 C. proc. civ., deturnând drepturile lor procesuale de la scopul pentru care au fost reglementate, cu obiectivul tergiversării dosarului nr. x/2019 până la momentul pierderii finanţării de către Federaţie.

Singura susţinere a recurentelor cu privire la aspectele arătate mai sus priveşte pretinsa relevanţă a Deciziei RIL nr. 19/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că "Afilierea de noi membri ai unei fundaţii sportive reprezintă o modificare de act constitutiv sau, după caz, de statut, în sensul dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000. Drepturile ce rezultă din calitatea de membru sunt condiţionate de înscrierea în Registrul federaţiilor a modificării de statut constând în afilierea de noi membri."

Dincolo de a fi lipsită de orice legătură cu raţionamentul instanţei de apel, susţinerea este de-a dreptul stranie. Decizia RIL nr. 19/2023 se referă la afilierea de noi membri, nicidecum la alegerea de organe de conducere dar oricum, este complet de neînţeles cum o decizie în interesul legii care accentuează importanţa înscrierii afilierilor de noi membri în Registrul Federaţiilor ar servi unor făptuitori care au tergiversat ilicit tocmai un demers al FRT de înscriere în Registrul Federaţiilor.

Totodată, E. mai susţine că instanţa de apel ar fi reţinut în mod greşit caracterul solidar al răspunderii civile delictuale a pârâtelor din prezenta cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 1382 C. civ., intitulat "Răspunderea solidară", regăsit în Secţiunea 6 "Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale", Capitolul IV, Titlul II, Cartea V din C. civ.: "Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat". Acest caz de solidaritate pasivă legală a făcut obiectul unor largi analize dezvoltate în doctrina de drept civil, din care rezultă că el urmează a fi incident în situaţia în care prejudiciul suferit de victimă are o pluralitate de cauze, respectiv comiterea a mai multor fapte ilicite de către coautori, complici, tăinuitori ş.a., prin care victima a fost prejudiciată.

Teza validată de doctrină este opusă tezei eronate afirmate de E., potrivit căreia atât timp cât făptuitorii nu acţionează printr-o unică faptă, cazul de solidaritate pasivă legală nu ar fi incident. Din acest motiv, teza recurentei nu poate fi reţinută. Mai mult, în prezenta cauză, nu doar că pârâtele au generat în comun un prejudiciu în dauna FRT, dar ele au acţionat în conivenţă, în temeiul unei unice rezoluţii delictuale. Acest lucru este uşor verificabil urmărind secvenţierea acţiunilor lor pe parcursul soluţionării dosarului nr. x/2019 Aceste aspecte de fapt au fost temeinic reţinut de Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia recurată, astfel încât aplicarea cazului de solidaritate legală pasivă prevăzut de dispoziţiile art. 1382 C. proc. civ., este pe deplin justificată.

În ce priveşte condiţia prejudiciului, intimata arată că operaţiunea de evaluare a unui prejudiciu este în mod evident o chestiune care ţine de temeinicia hotărârii atacate, iar nu de legalitatea ei. Instanţa de apel a reţinut că prejudiciul suferit de FRT este reparabil şi l-a evaluat în conformitate cu dispoziţiile art. 1385 alin. (4) C. civ. şi ale art. 1532 alin. (2) C. civ., care reglementează repararea prejudiciului cauzat prin pierderea unei şanse de a obţine un avantaj.

Contrar susţinerilor recurentei, toate condiţiile impuse de prevederile legale citate pentru ca prejudiciul suferit de FRT să fie reparabil sunt îndeplinite în cauză, iar valoarea acestuia este pe deplin dovedită, după cum a reţinut Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, la momentul depunerii cererii de finanţare, FRT îndeplinea toate cerinţele de eligibilitate pentru acordarea finanţării MTS corespunzătoare anului 2020, mai puţin una singură. Singura cerinţă de eligibilitate neîndeplinită de Federaţie a constat în condiţia înscrierii în Registrul Federaţiilor a componenţei noilor organe de conducere ale FRT, alese prin Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei din 19.06.2019. Cerinţa de eligibilitate nu a putut fi îndeplinită de FRT din cauza faptei ilicite a pârâtelor, care au tergiversat în mod abuziv soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019, având ca obiect înscrierea în Registrul Federaţiilor a Hotărârii Adunării Generale a Federaţiei din 19.06.2019.

Având în vedere faptul că ultima finanţare obţinută de FRT de la MTS a privit anul 2017, modul de apreciere al prejudiciului cauzat de către pârâte trebuie făcut în funcţie de cuantumul sumelor efectiv acordate în respectivul an. În acest sens intimata a învederat că suma totală reprezentând prejudiciu ca urmare a faptelor culpabile ale recurentelor este în cuantum de 3.783.240 ron (conform detaliilor prezentate în cadrul întâmpinării).

Prin decizia recurată instanţa de apel a apreciat că gradul de probabilitate pentru obţinerea finanţării a fost unul ridicat şi, în consecinţă, a evaluat prejudiciul reparabil suferit de FRT la suma de 3.500.000 Ron.

Susţinerile recurentelor prin care pretind noi elemente de fapt care ar duce la reducerea prejudiciului sunt nefondate. Contrar afirmaţiilor referitoare la pretinsa relevanţă a instituirii situaţiei de urgenţă urmare a apariţiei pandemiei Covid 19, sumele acordate prin contracte de finanţare pentru anul 2020 federaţiilor sportive au fost anunţate de MTS în luna ianuarie 2020, anterior apariţiei pandemiei. Astfel, bugetul pentru finanţarea federaţiilor sportive a fost unul sensibil superior celui din 2019, sumele acordate unor federaţii sportive cu o anvergură mai mică decât cea a FRT fiind realmente duble faţă de cea solicitată în cadrul prezentului dosar.

Aşadar, în contextul în care Federaţia Română de Handbal a primit pentru anul 2020 o sumă de 8 milioane ron, iar Federaţia Română de Canotaj chiar 10 milioane ron, este neverosimil a se susţine că Federaţia Română de Tenis nu era îndreptăţită la mai puţin de jumătate din această sumă. Mai mult, contrar unor susţineri (noi) ale recurentelor, suma solicitată de FRT pe calea prezentei acţiuni privea într-o proporţie infimă calendarul competiţional sportiv. Astfel, FRT a depus în cadrul Anexei nr. 17 a acţiunii introductive cererea de finanţare pentru anul 2020 adresată MTS sub nr. x/19.12.2019, potrivit căreia Federaţia avea dreptul la finanţare inter alia pentru: întreţinerea, funcţionarea şi dezvoltarea bazei materiale sportive-3.200.000 ron; cheltuieli pentru materiale şi echipament sportiv -1.255.800 ron; cheltuieli de personal aferente salariaţilor - 967.026 ron; cheltuieli bunuri şi servicii- 900.000 ron, etc.

Este adevărat că operaţiunea de stabilire a prejudiciului în cadrul angajării răspunderii delictuale presupune o activitate de evaluare pornind de la circumstanţele factuale ale cauzei, raportat la prevederile art. 1531 alin. (1) şi (2) C. civ., dar şi al art. 1532 alin. (1)-(3) C. civ., însă această operaţiune de evaluare trebuie să pornească de la premise factuale corecte, afirmaţia că pandemia Covid-19 a influenţat sumele acordate în ianuarie 2020 de către MTS federaţiilor sportive fiind nereală. De altfel, şi dacă ne-am raporta la competiţiile sportive, chiar dacă s-ar considera, în lipsa oricărei probe produse de recurentă, că pandemia Covid-19 ar fi afectat anumite activităţi cu privire la care FRT ar fi solicitat finanţare, acest aspect de fapt nu ar fi putut opri Federaţia să utilizeze acele sume pentru suplimentarea finanţării altor activităţi ce făceau obiectul contractului de finanţare încheiat cu MTS şi care nu erau în vreun fel influenţate de pandemie (achiziţionarea de echipamente şi de susţinătoare de efort pentru sportivi, întreţinerea, funcţionarea şi dezvoltarea bazei materiale sportive etc). Un astfel de demers era posibil fiind consacrat expres prin dispoziţiile art. 15 din modelul contractului de finanţare prevăzut de Ordinul MTS nr. 1166/2019: "modificarea prezentului contract se face cu acordul părţilor şi numai pentru acţiuni viitoare şi se consemnează într-un act adiţional".

În acelaşi sens, este greşită susţinerea (nouă) E. referitoare la Ordinul MTS nr. 525/2020 privind completarea Ordinului MTS nr. 1166/2019 pentru aprobarea programelor sportive de utilitate publică şi a metodologiei privind finanţarea federaţiilor sportive naţionale de către Ministerul Tineretului şi Sportului în anul 2020, acest ordin fiind emis ulterior stabilirii sumelor aprobate pentru finanţare publică pentru federaţiile sportive în anul 2020. FRT a pierdut şansa de a obţine o astfel de finanţare din cauza faptei ilicite săvârşite de pârâtele din prezenta cauză, constând în tergiversarea în conivenţă a soluţionării definitive a dosarului nr. x/2019 Aşadar, Ordinul MTS nr. 525/2020 nu e este de plano aplicabil situaţiei FRT, fiind irelevant în soluţionarea prezentei cauze.

Totodată, Ordinul MTS nr. 525/2020 nu impune federaţiilor sportive naţionale, cărora li s-a acordat finanţarea publică pentru anul 2020, să restituie această finanţare, cum susţine recurenta. În realitate, prin dispoziţiile art. 1-3 din Ordinul MTS nr. 525/2020 au fost completate modelele de contract de finanţare prevăzute de Ordinul MTS nr. 1166/2019 cu următoarea clauză: "3.5'. Prin derogare de la dispoziţiile pct. 3.4, pe perioada stării de urgenţă, Federaţia Română de...restituie sume din totalul finanţării aprobate prin prezentul contract, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la pct. 3.5.".

Din dispoziţiile citate anterior, rezultă cu claritate posibilitatea (iar nu obligaţia) federaţiilor sportive naţionale de a restitui către MTS temporar (iar nu definitiv) sume parţiale din finanţarea publică acordată pentru un interval din anul 2020, în cazul în care acestea nu ar mai fi avut justificare. Raţiunea acestor dispoziţii este evidentă în măsura în care calendarul competiţional (în special cel internaţional) specific fiecărei ramuri de sport urma să sufere modificări din cauza pandemiei de Covid-19 şi, astfel, sumele corespunzătoare finanţării participării la respectivele competiţii nu mai erau necesare federaţiilor sportive naţionale, acestea aveau posibilitatea să restituie respectivele sume către MTS.

Însă, aşa cum s-a arătat mai sus, solicitările FRT din cererea de finanţare pentru anul 2020 priveau multiple categorii care nu includeau competiţii sportive (întreţinerea bazei sportive, cheltuieli de personal, cheltuieli pentru materiale şi echipament sportiv, cheltuieli bunuri şi servicii) acestea totalizau aproape dublul sumelor solicitate prin acţiunea introductivă. În plus, în cazul teoretic în care interveneau astfel de modificări, dar federaţiile sportive naţionale considerau în continuare că sumele corespunzătoare erau necesare susţinerii activităţii lor, acestea aveau posibilitatea modificării destinaţiei acestora prin încheierea unui act adiţional cu MTS, în baza art. 15 din modelul contractului de finanţare prevăzut de MTS, potrivit căruia: "modificarea prezentului contract se face cu acordul părţilor şi numai pentru acţiuni viitoare şi se consemnează într-un act adiţional".

În ce priveşte legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, intimata arată că recurentele nu dezvoltă în vreun fel această pretinsă critică în cadrul cererii de recurs, ci doar afirmă generic că nu sunt de acord cu interpretarea probatoriului de către instanţa de apel în raport cu reţinerea legăturii de cauzalitate între fapta sa ilicită şi prejudiciul cauzat FRT.

Instanţa de apel a analizat pe larg chestiunea legăturii de cauzalitate, dedicând raţionamentului său nu mai puţin de 3 pagini din motivarea deciziei recurate. Premisele factuale ale prezentei cauze, rezultate din probele administrate în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel, arată că MTS făcuse cunoscut că nu va acorda finanţare FRT decât în ipoteza înscrierii noii conduceri a Federaţiei în Registrul Federaţiilor, înscriere care făcea obiectul dosarului nr. x/2019 Pârâtele din prezenta cauză au acţionat, în conivenţă şi delictual, pentru a întârzia soluţionarea dosarului nr. x/2019 după momentul limită al depunerii cererii de finanţare pentru anul 2020, anume 19.12.2019 (a se vedea adresa nr. x/13.12.2019 a MTS, Anexa nr. 1 a Cererii de apel a FRT). În mod logic, urmare a acţiunilor pârâtelor, la data limită de depunere a cererii de finanţare - 19.12.2019, FRT nu îndeplinea condiţia solicitată de MTS, dosarul nr. x/2019 nu fusese soluţionat definitiv, deci noua conducere a federaţiei nu fusese înscrisă în Registrul Federaţiilor. Prin urmare, la 06.01.2020, MTS a publicat refuzul acordării finanţării FRT pentru anul 2020, raportat la neîndeplinirea cerinţei privind înscrierea conducerii actuale în Registrul Federaţiilor (Raportul nr. x/6.01.2020, Anexa nr. 11 a Cererii de chemare în judecată a FRT). Subsecvent, şi la data limită pentru o eventuală redepunere a cererii de finanţare, FRT nu îndeplinea cerinţa pentru care cererea sa iniţială fusese respinsă. Cauza este aceeaşi - tergiversarea în mod intenţionat şi ilicit de către pârâte a dosarului nr. x/2019 Pârâtele din prezenta cauză au cunoscut foarte bine adresa MTS nr. x/22.10.2019, fiindu-le adusă la cunoştinţă în repetate rânduri în cadrul dosarului nr. x/2019 Prin urmare, este demonstrată existenţa unui raport de cauzalitate direct, nemijlocit între fapta delictuală a pârâtelor din prezenta cauză anume, tergiversarea în conivenţă a dosarului nr. x/2019 şi prejudiciul produs FRT, anume pierderea finanţării pentru anul 2020, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.

În ce priveşte condiţia vinovăţiei, intimata arată că analiza modului concertat şi sistematic în care părţile au acţionat pentru tergiversarea ilicită a dosarului nr. x/2019 dovedeşte forma de vinovăţie a intenţiei, chiar dacă în materia răspunderii civile delictuale relevantă este şi cea mai uşoară culpă.

În privinţa recurentei B., forma de vinovăţie a intenţiei este reţinută cu putere de lucru judecat, iar în cazul celorlalte recurente ea rezultă în mod direct din reaua-credinţă cu care şi-au exercitat drepturile procesuale.

Recurentele nu au formulat critici asupra acestor aspecte fără a încărca expunerea, reiterăm însă că pârâtele din prezenta cauză au cunoscut foarte bine, la momentul comiterii faptelor.

Simpla trecere în revistă a circumstanţelor de fapt din dosarul nr. x/2019 dovedeşte cu claritate că toate faptele pârâtelor au urmărit sistematic şi continuu, în conivenţă, tergiversarea procedurii de înscriere în Registrul Federaţiilor a noii conduceri a FRT până după momentul limită al depunerii cererii de finanţare pentru anul 2020.

Intimata-pârâtă C. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursurilor formulate în cauză şi a precizat că achiesează la apărările recurentelor.

Recurentul E. a depus punct de vedere la recursurile formulate de B. şi A., arătând că este de acord cu aceste recursuri, pe care le susţine în totalitate.

Recurenta B. a depus note scrise, prin care a reiterat aspectele învederate prin memoriile de recurs şi a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata-reclamantă Federaţia Română de Tenis a depus note scrise prin care a solicitat constatarea nulităţii recursurilor. Referitor la recursurile declarate de A. şi E., a arătat că acestea sunt nule pentru netimbrare, iar referitor la recursul declarat de B., a arătat că acesta este nul pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul pârâtei B. este nul pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar recursurile pârâţilor A. şi E. sunt netimbrate, astfel încât devine incidentă sancţiunea nulităţii pentru netimbrare, conform dispoziţiilor art. 197 coroborate cu dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

Cu referire la recursul pârâtei B., Înalta Curte reţine că, deşi aceasta a învederat o greşită interpretare/aplicare a legii din perspectiva neîndeplinirii, în cauză, a condiţiilor răspunderii civile delictuale, modalitatea în care această parte a înţeles să redacteze memoriul de recurs nu este una aptă să contureze aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, împrejurare faţă de care devine incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă.

Astfel, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut ca fiind probată fapta ilicită afirmată de reclamanta Federaţia Română de Tenis privind tergiversarea soluţionării dosarului nr. x/2019, prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de către pârâte.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a evocat parcursul procesual al litigiului în raport de care s-a invocat răspunderea civilă delictuală în forma arătată, a expus în ce modalitate conduita procesuală a pârâtelor a determinat tergiversarea soluţionării acelui dosar şi a constatat că prin această conduită pârâtele au produs reclamantei un prejudiciu de natură patrimonială constând în pierderea finanţării pe anul 2020.

Aceasta întrucât, prin soluţionarea cu întârziere a dosarului nr. x/2019 având ca obiect solicitarea formulată de reclamantă pentru înregistrarea în Registrul federaţiilor (cerere în materie necontencioasă) a unor menţiuni de actualizare a înregistrărilor privind reprezentanţii organelor de conducere ale FRT, reclamanta nu a putut îndeplini condiţiile prevăzute de lege pentru a obţine o finanţare de la bugetul de stat, această finanţare fiind condiţionată de înscrierea în Registrul federaţiilor a noilor organe de conducere alese până la o anumită dată (solicitarea de finanţare vizând anul 2020).

Stabilind existenţa faptei ilicite şi pe cea a prejudiciului, instanţa de apel a constatat că între acestea există legătura de cauzalitate cerută de lege pentru întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv comportamentul procesual abuziv al pârâtelor a determinat ca reclamanta să fie apreciată ca neeligibilă acordării finanţării solicitate aferentă anului 2020, dosarul nr. x/2019 fiind finalizat la data de 11.06.2020.

În cadrul memoriului de recurs înregistrat la data de 24.10.2023, recurenta expune parcursul procesual al cauzei şi învederează că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale întrucât reclamanta nu a făcut dovada "...nici a faptului că Ministerul Tineretului şi Sportului ar fi finanţat cu o anumită sumă de bani activitatea sportivă a FRT din perioada ianuarie- august 2020 şi nici nu a putut face dovada că în perioada ianuarie- iunie 2023 ar fi putut să existe o activitate sportivă în condiţiile în care toate activităţile sportive au fost interzise prin decretul prezidenţial prin care a fost declarată starea de urgenţă pe tot teritoriul României...".

A mai arătat recurenta că reclamanta nu a făcut dovada nici măcar a "...iniţierii unor activităţi sportive competiţionale sau de pregătire...", reclamanta nu a solicitat nicio finanţare de la MTS pentru activităţile sportive, iar "...instanţa nu a solicitat nicio dovadă a cuantumului sumei pe care MTS ar fi acordat-o sub formă de finanţare în condiţiile în care activitatea FRT a fost interzisă prin lege datorită pandemiei".

Este de observat că deşi recurenta susţine o greşită interpretare/aplicare a legii, aceasta face trimitere la situaţii de fapt şi la probatorii care nu pot fi avute în vedere în calea de atac a recursului, în cadrul căreia se dezbat exclusiv chestiuni de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Dovezile despre care recurenta arată că ar fi trebuit să fie făcute de către reclamantă cu privire la existenţa unei finanţări aferente unei anumite perioade de timp, a existenţei unor activităţi sportive într-o perioadă afectată de pandemie în care era evident că asemenea activităţi nu se pot desfăşura, a iniţierii unor astfel activităţi sportive ce ar fi urmat a se derula în viitor, reprezintă chestiuni de temeinicie specifice judecăţii în fond, pe care instanţa de apel le-a avut în vedere şi care nu pot fi dezbătute în recurs.

Pe de altă parte, recurenta nu se raportează la statuările instanţei de apel privind propria conduită procesuală care a determinat constatarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale şi în sarcina sa, alături de ceilalţi pârâţi.

Totodată, recurenta îşi pune întrebări retorice în sensul de "...cum ar fi posibil ca presupuşii autori ai tergiversării procesului din dosarul nr. x/2019 să cunoască la data formulării intervenţiilor (iunie 2019) respectiv apelurilor (iulie- septembrie 2019) motivul pentru care MTS ar fi refuzat finanţarea prin Raportul MTS nr. x/06.01.2020?", sau "Cum ar fi putut subscrisa şi celelalte 5 cluburi sportive (membrii afiliaţi ai FRT) să cunoască cu 5-6 luni înainte de emiterea Raportului MTS de refuz al finanţării, că MTS ar urma să refuze finanţarea FRT pentru motivul neînscrierii componenţei nominale a organelor de conducere în condiţiile în care între anii 2002 şi 2019 MTS a finanţat FRT cu zeci de milioane de euro fără îndeplinirea acestei condiţii...?"

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu este compatibilă însă cu reglementarea dată de art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă motivelor de recurs şi nu poate conduce instanţa de control judiciar la identificarea unei critici de nelegalitate.

Recurenta nu învederează, în concret, în ce constă pretinsa interpretare/aplicare greşită a legii de către instanţa de apel, iar dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357-1371, art. 1381-1395 C. civ., precum şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4,6,7,8 C. proc. civ. sunt invocate pur formal, nefiind susţinute de argumente corespunzătoare unor reale critici de nelegalitate.

Motivarea recursului presupune nu doar arătarea textelor legale pretins încălcate şi exprimarea dezacordului cu privire la modul în care acestea au fost valorificate de către instanţă, ci impune dezvoltarea unei construcţii juridice care să fundamenteze din punct de vedere juridic o atare susţinere.

Or, maniera în care recurenta a conceput memoriul de recurs înregistrat la data de 24.10.2023 nu este una care să atragă incidenţa vreunuia din motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea fiind aceea a nulităţii conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin memoriul înregistrat la data de 09.04.2024, recurenta precizează că recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi reiterează susţinerea conform căreia în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte constată că nici prin acest memoriu de recurs nu sunt deduse judecăţii chestiuni care să combată dezlegările jurisdicţionale date de către instanţa de apel şi care să poată fi încadrate în motivul de recurs invocat de recurentă.

Astfel, recurenta învederează că în mod greşit instanţa de apel a reţinut existenţa unei conduite procesuale exercitate cu rea-credinţă de către pârâţi şi nu a luat în considerare faptul că decizia nr. 2979/30.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în favoarea recurentei şi a desluşit ceea ce recurenta a solicitat spre a fi lămurit în dosarul nr. x/2019, respectiv faptul că modificarea componenţei nominale a organelor de conducere ale FRT nu ar reprezenta o modificare a actelor constitutive. Interpretarea dată prin această decizie dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 cu privire le efectele unei modificări ale componenţei nominale a organelor de conducere ale unei Federaţii a fost infirmată prin decizia în interesul legii nr. 19/2023, obligatorie cu putere de lege pentru instanţe.

Aceste afirmaţii ignoră considerentele hotărârii recurate, prin care s-a reţinut, cu privire la decizia nr. 2979/30.06.2020 a Înaltei Curţi, că "...instanţa supremă, prin secţia specializată de contencios administrativ, a dezlegat faptul că adoptarea de către H. a unei hotărâri cu privire la alegerea noilor membri al consiliului director al FRT (litigiul a privit hotărârea AGA din 17.11.2017) nu reprezintă o procedură de modificare de substanţă a actului constitutiv şi a statului FRT, ci reprezintă o procedură privitoare la alegerea organelor de conducere şi care trebuie să respecte în mod formal o procedură de publicitate prin înscrierea hotărârii luate cu privire la acest aspect în registrul federaţiilor, ţinut la tribunalul în circumscripţia căruia îşi are sediul această federaţie. A mai statuat instanţa supremă, prin aceeaşi decizie, că art. 6 alin. (2) lit. g) din O.G. nr. 26/2000 priveşte doar componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale asociaţiei, iar ulterior alegerea unor alţi membri în funcţiile de conducere, administrare, control nu reprezintă o modificare a Actului constitutiv, în fapt în registrul federaţiilor nefiind necesară depunerea unui Act constitutiv actualizat, ci doar a AGA, pentru a se lua act de noua componenţă."

Instanţa de apel a concluzionat că "... în realitate, contrar susţinerilor apelantei pârâte B., decizia invocată a instanţei supreme, secţia de contencios administrativ, nr. 2979/30.06.2020, nu face decât să susţină demersul promovat de apelanta reclamantă FRT pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, în cadrul dosarului nr. x/2019, dosar ce a avut ca obiect tot o cerere necontencioasă de menţionare în registrul federaţiilor, urmare a AGA din 19.06.2019, a modificării componenţei organelor de conducere a FRT, inclusiv a componenţei consiliul director, cum i se solicitase apelantei reclamante FRT prin Adresa MTS nr. x/22.10.2019. Aşa cum Curtea a arătat anterior, chiar nereprezentând o modificare de Act constitutiv această nouă componenţă a organelor de conducere reprezentative a FRT (adoptată prin AGA din 19.06.2019), inclusiv a componenţei consiliului director, cum s-a dezlegat şi prin decizia ICCJ-SCAF nr. 2979/30.06.2020, cererea necontencioasă promovată de FRT în dosarul nr. x/2019 a reprezentat îndeplinirea unei proceduri de publicitate, de aduce la cunoştinţă publică, de opozabilitate, prin menţionarea în registrul federaţiilor, a modificărilor din componenţa organelor de conducere, administrare şi control a FRT."

În cadrul mai multor paragrafe ale memoriului de recurs, recurenta expune consideraţii teoretice privind obligaţia instanţelor judecătoreşti de a respecta statuările cuprinse în deciziile în interesul legii pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu trimitere la Decizia în interesul legii nr. 19/2023, însă aceste afirmaţii, pe lângă generalitatea care le caracterizează, sunt străine de considerentele instanţei de apel, întrucât decizia în interesul legii menţionată se referă la afilierea de noi membri şi nicidecum la alegerea organelor de conducere.

De asemenea, recurenta afirmă că instanţa de apel "....în mod greşit a considerat că intimatele ar fi avut o conduită procesuală exercitată cu rea-credinţă, neluând în seamă importanţa procedurii necontencioase de înscriere a unor modificări...atât din perspectiva atribuţiilor şi obligaţiilor date de legiuitor în seama unui judecător cu privire la soluţionarea acestor cereri de înscriere...cât şi din perspectiva interesului unor intervenienţi în această procedură atunci când aduc lămuriri şi mai ales atunci când prin sentinţă sunt constituite drepturi şi obligaţii în seama unor persoane sau sunt afectate interese ale intervenienţilor şi/sau apelanţilor...cu privire la accesul la justiţie pe care le are o persoană pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime şi de bună-credinţă".

Afirmaţia este una de ordin general şi nu combate statuările instanţei de apel în sensul că: tergiversarea judecăţii în dosarul nr. x/2019 s-a făcut prin cereri de apel depuse în preziua termenului de judecată în apel, pentru a obţine amânarea cauzei; formularea, de către recurentă, a unei cereri de lămurire a sentinţei nr. 24/24.07.2019 după formularea cererii de apel împotriva aceleiaşi sentinţe (recurenta fiind şi sancţionată cu amendă judiciară în cuantum de 700 RON, conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., cu prilejul soluţionării cererii de lămurire); formularea, de către recurentă, a unei cereri de reexaminare împotriva măsurii amendei judiciare, din considerentele prin care s-a respins această cerere de reexaminare rezultând reaua-credinţă a recurentei; faptul parte din apelurile formulate în dosarul nr. x/2019 au fost respinse, ca inadmisibile; faptul că o astfel de conduită procesuală a fost constatată chiar de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin soluţia dată contestaţiei la tergiversare, etc.

Recurenta nu răspunde acestor statuări ale instanţei de apel şi nu aduce argumente care să contrazică raţionamentul juridic ce a fundamentat soluţia pronunţată din perspectiva considerentelor anterior menţionat.

În acest context, simpla afirmaţie că instanţa de apel a apreciat în mod greşit reaua-credinţă a recurentei, nu poate fi apreciată drept o critică de nelegalitate, întrucât nu este susţinută de consideraţii care să contureze astfel de aspecte.

Recurenta arată că reaua-credinţă aparţine reclamantei care, într-un alt dosar, cu nr. x/2018 (în care s-a pronunţat decizia nr. 2979/30.06.2020, referitor la care recurenta afirmase, într-un paragraf anterior că îi este favorabilă), a iniţiat o cerere de recurs prin care a susţinut chestiuni în sens invers celor pe care le-a susţinut în dosarul nr. x/2019.

Critica este străină dezlegărilor date de instanţa de apel, în cauză este irelevant ceea ce s-a judecat în alte dosare, nu comportamentul procesual al reclamantei a determinat iniţierea acestui demers judiciar, iar recurenta ar fi trebuit să expună, într-o modalitate adecvată judecăţii în recurs, de ce concluzia instanţei de apel cu privire la reaua-credinţă a acesteia (a recurentei) nu este una conformă legii, iar nu invers.

Recurenta pretinde o încălcare, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. (rolul judecătorului în aflarea adevărului), în sensul că apărările sale nu au fost luate în considerare, fapta ilicită nu există, nu poate fi dovedită, ba chiar ar trebui reţinută în sarcina reclamantei, ce ar trebui să fie şi amendată cu o amendă într-un cuantum maxim.

Critica este pur formală şi exprimă doar nemulţumirea recurentei cu privire la soluţia pronunţată, fără a se arăta, în concret, ce s-a omis de către instanţa de apel şi în ce constă eroarea de judecată.

Recurenta învederează că instanţa de apel a reţinut în mod greşit culpa acesteia "...cu privire la momentul iniţierii cererii de lămurire în dosarul nr. x/2019 şi mai apoi al cererilor de apel însă cea mai gravă eroare a instanţei...a constituit-o reţinerea culpei intimatelor după data de 15 ianuarie 2020, data pronunţării deciziei ICCJ din acelaşi dosar care clarifică modalitatea de soluţionare a apelurilor în dosarul nr. x/2019".

Mai arată că "...chiar dacă ar fi fost reţinută în mod corect o eventuală culpă a subscrisei recurente...până la data de 15 ianuarie 2020 în niciun caz nu se poate dovedi o culpă a intimatelor după data de 15 ianuarie 2020 având în vedere că la primul termen de judecată de după această dată (respectiv 22 ianuarie 2020) din culpa instanţei CAB a fost amânată cauza pentru motivul suspendării activităţii de judecată...".

Prin aceste susţineri recurenta expune simple negaţii privind culpa sa, totală sau parţială, în soluţionarea cu întârziere a dosarului nr. x/2019, fără a expune care este eroarea săvârşită de către instanţa de apel, norma de drept greşit interpretată sau aplicată şi ignorând faptul că în aprecierea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale întinderea culpei este lipsită de relevanţă.

Referitor la existenţa prejudiciului, recurenta se întreabă retoric "cum ar fi posibil ca o entitate care nu are scop patrimonial să sufere un prejudiciu patrimonial?" şi concluzionează că prejudiciul nu poate fi nici dovedit, nici cuantificat.

Înalta Curte reţine că operaţiunea de evaluare a prejudiciului este una de temeinicie, specifică judecăţii realizate de către instanţele devolutive şi care nu poate fi analizată în cadrul controlului de legalitate efectuat de către instanţa de recurs. Prin urmare, stabilirea întinderii prejudiciului s-a făcut pe baza probelor administrate în etapele procesuale anterioare, care nu pot fi reapreciate în calea extraordinară de atac.

Susţinerea că intimata-reclamantă nu ar putea suferi un prejudiciu întrucât este o entitate fără scop patrimonial, pe lângă că este una nereală, este şi străină cauzei, întrucât prejudiciul reclamat constă în privarea de o finanţare în viitor, referitor la care nu au fost îndeplinite anumite condiţii din cauza soluţionării cu întârziere a dosarului nr. x/2019, respectiv nu i s-a luat ceva reclamantei, ci nu i s-a dat.

În acelaşi tipar al formulării unor consideraţii generale şi cu referire la situaţii de fapt, recurenta arată că legătura de cauzalitate nu poate fi demonstrată, nu există prejudiciu, nu există faptă, nu există vinovăţie, reclamanta nu a făcut dovada că MTS ar fi finanţat cu o sumă de bani activitatea sportivă a acesteia în perioada ianuarie- august 2020 şi nici că a existat o activitate sportivă în perioada ianuarie- iunie 2023, în condiţiile în care toate activităţile sportive au fost interzise datorită pandemiei Covid.

Recurenta trimite la chestiuni de fapt care excedează limitelor în care se desfăşoară judecata în recurs şi dovedeşte că ignoră nu numai aceste limite, dar şi faptul că reclamanta nu era ţinută să dovedească că ar fi primit vreo finanţare (în condiţiile în care demersul judiciar al acesteia obiect al dosarului nr. x/2019 era tocmai unul de natură să o facă eligibilă pentru obţinerea în viitor a unei astfel de finanţări), iar finanţarea nu era una strict privitoare la desfăşurarea de activităţi sportive.

Întrebările recurentei în sensul "Oare cum ar fi posibil ca presupuşii autori ai tergiversării procesului din dosarul nr. x/2019 să cunoască la data formulării intervenţiilor (iunie 2019) respectiv a apelurilor (iulie- septembrie 2019) motivul pentru care MTS ar fi refuzat finanţarea prin Raportul MTS nr. x/06.01.2020?", precum şi în sensul "Cum ar fi putut subscrisa şi celelalte 5 cluburi sportive (membrii afiliaţi ai FRT) să cunoască cu 5-6 luni înainte de emiterea Raportului MTS de refuz al finanţării, că MTS ar urma să refuze finanţarea FRT pentru motivul neînscrierii componenţei nominale a organelor de conducere în condiţiile în care între anii 2002 şi 2019 (inclusiv) MTS a finanţat FRT cu zeci de milioane de euro fără îndeplinirea acestei condiţii..." sunt esenţialmente retorice şi se plasează în afara cadrului legal în care partea este obligată să formuleze criticile în recurs.

Faţă de cele arătate, rezultă că susţinerile recurentei nu privesc vreo divergenţă de interpretare asupra unei reguli de drept ce ar fi aplicabilă, ci tind la cercetarea faptelor şi reaprecierea probelor care dovedesc existenţa faptei ilicite, a vinovăţiei, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, ceea ce nu este permis în calea extraordinară de atac a recursului.

Împrejurarea că recursul a fost formal încadrat în drept nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât simpla indicare a unor texte de lege nu atrage, în mod automat, incidenţa acestora, dacă argumentele subsumate nu corespund unor reale critici de nelegalitate.

Prin urmare, întrucât datorită modalităţii în care recurenta a înţeles să critice hotărârea instanţei de apel nu pot fi identificate critici de nelegalitate care să justifice incidenţa dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., calea de atac este lovită de nulitate potrivit art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă şi va fi respinsă ca atare.

În ce priveşte recursul pârâtei A., Înalta Curte constată că prin rezoluţie, a fost stabilită în sarcina recurentei o taxă judiciară de timbru în cuantum de 19.302,5 RON, potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, din care recurenta a achitat o taxă de 100 RON, punându-i-se acesteia în vedere să achite diferenţa de 19.202,5 RON.

Obligaţia procesuală a fost adusă la cunoştinţa recurentei prin adresa comunicată la data de 27.05.2024, sub sancţiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată. Cu toate acestea, recurenta nu s-a conformat obligaţiei procesuale stabilite în sarcina sa şi nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul menţionat.

Prin încheierea din 18.09.2024 a fost respinsă cererea recurentei de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru, încheiere care i-a fost comunicată la data de 22.10.2024, iar prin încheierea din 18.11.2024, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată împotriva acestei soluţii.

Întrucât cererea de amânare a judecăţii formulată de reprezentantul recurentei-pârâte A. la termenul din 20.11.2024, în vederea achitării taxei judiciare de timbru, a fost găsită neîntemeiată, instanţa a amânat pronunţarea în condiţiile art. 222 alin. (2) C. proc. civ., la data de 11.12.2024, pentru a da posibilitate acestei părţi să se conformeze obligaţiei procesuale, însă recurenta tot nu a înţeles să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19.202,5 RON.

Referitor la nerespectarea obligaţiei de a timbra calea extraordinară de atac, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Cu un conţinut similar, dispoziţiile art. 486 alin. (2) Cod procedură civilă statuează că "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi, dacă este cazul, procura specială, împutrenicirea avocaţială sau delegaţia consilierului juridic". Alin. 3 al acestui articol stipulează că lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru este sancţionată cu nulitatea.

Întrucât recurenta nu s-a conformat obligaţiei procesuale stabilite de către instanţă de a timbra calea extraordinară de atac, în cauză devin incidente dispoziţiile legale anterior menţionate privind sancţiunea nulităţii pentru netimbrare.

Având în vedere că problema timbrajului reprezintă o chestiune prealabilă dezbaterii recursului, criticile deduse judecăţii prin memoriul de recurs nu se mai impun a fi analizate, întrucât atare analiză era condiţionată de complinirea aspectului procedural menţionat care, în cauză, nu s-a realizat.

Referitor la recursul pârâtului E., Înalta Curte constată că în sarcina acestuia a fost stabilită o taxă judiciară de timbru în cuantum de 19.302,5 RON, potrivit art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Obligaţia procesuală a fost adusă la cunoştinţa recurentului prin adresa comunicată la data de 21.05.2024, sub sancţiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată. Cu toate acestea, recurentul nu s-a conformat obligaţiei procesuale stabilite în sarcina sa şi nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul menţionat.

Prin încheierea din 13.06.2024, a fost respinsă cererea recurentului, de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

Prin încheierea din 18.09.2024, a fost respinsă cererea recurentului privind acordarea de facilităţi la plata taxei judiciare de timbru. Încheierea a fost comunicată recurentului la data de 04.10.2024, iar acesta nu a formulat cerere de reexaminare.

Susţinerile recurentului din notele scrise depuse la data de 14.11.2024, în sensul că taxa de timbru se datorează în solidar, că recursurile au o cauză comună şi că achitarea taxei de timbru, de către unul dintre recurenţi, profită şi celorlalţi, care nu s-au conformat obligaţiei procesuale, nu pot fi avute în vedere, întrucât fiecare dintre recurenţi a exercitat calea extraordinară de atac individual, în nume propriu, cu stabilirea corespunzătoare a obligaţiei procesuale de a timbra, iar modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru face obiectul unei proceduri judiciare distincte, de care recurentul-pârât s-a folosit, astfel încât nu mai poate deduce judecăţii la prezentul moment procesual astfel de aspecte.

Prin urmare, întrucât nici acest recurent nu s-a conformat obligaţiei procesuale stabilite de către instanţă, de a timbra calea extraordinară de atac, în cauză devin incidente dispoziţiile legale anterior menţionate privind sancţiunea nulităţii pentru netimbrare (art. 486 alin. (3) C. proc. civ.).

În absenţa complinirii aspectului procedural al timbrajului, criticile deduse judecăţii prin memoriul de recurs nu se mai impun a fi analizate, întrucât dezbaterea acestora era subsecventă îndeplinirii condiţiei procedurale privind timbrarea căii extraordinare de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1302/A din 13 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi va anula, ca netimbrate, recursurile declarate de pârâta A. şi de pârâtul E. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1302/A din 13 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Anulează, ca netimbrate, recursurile declarate de pârâta A. şi de pârâtul E. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.