Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2846/2024 AI generated

Inapplicability of Cassation to Reevaluation of Evidentiary Weight and Authentic Instrument Classification

Case Number Decizia nr. 2846/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal in cassation null and void, leaving in force the Court of Appeal’s decision that dismissed the state plaintiff’s claim on the merits. The dispute involved a civil action for damages and statutory interest, initiated by the Ministry of Finance against the National Authority for Property Restitution, seeking compensation for the difference between an initial property valuation and a subsequent expert evaluation of a demolished intravilan property. The cassation court held that the appellant’s arguments, which relied on the alleged misapplication of civil code provisions regarding authentic instruments and procedural code rules on evidentiary standards, constituted an impermissible re-evaluation of evidence and factual appreciation rather than a demonstration of substantive illegality required for cassation. The decisive legal basis was Article 489(2) of the Civil Procedure Code, which mandates that the appeal be declared null if the grounds do not fit within the specific categories of illegality defined in Article 488(1), as the court determined that reviewing the weight of evidence belongs to the sovereign power of trial and appellate instances, not the cassation court.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1241 C. civ, art. 1170 din C. civ, art. 1171 din C. civ, art. 1241 din C. civ; Inapplicability of Cassation to Reevaluation of Evidentiary Weight and Authentic Instrument Classification: Împotriva deciziei nr. 452 A din 16 martie 2023 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Ministerul Finanţelor.

Keywords

AI generated
grounds for cassation article of civil procedure evidentiary basis limited statutory examination restitution of property examination of the merits

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 19.08.2021, sub dosar nr. x/2021, reclamantul Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 189.345 RON reprezentând diferenţa dintre valoarea stabilită cu respectarea standardelor internaţionale de evaluare a imobilului compus din teren intravilan în suprafaţă de 205 mp şi construcţii demolate în suprafaţă de 108 mp, situat în Bucureşti, str. x (în prezent), nr. 8-12, şi valoarea de 1.460.000 RON reprezentând preţul imobilului stabilit prin raportul de evaluare întocmit în dosarul nr. x C. civ., actualizată cu indicele de inflaţie de la data achitării titlurilor de plată. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data achitării titlurilor de plată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a S.C. A. S.A. şi a numitului B., cerere care a fost respinsă ca tardiv formulată prin încheierea de la termenul din data de 10.06.2022.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1082/24.06.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă şi s-a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 452 A din 16 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul reclamant Ministerul Finanţelor, împotriva sentinţei civile nr. 1082/24.06.2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a anulat sentinţa şi evocând fondul în apel a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 452 A din 16 martie 2023 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Ministerul Finanţelor.

În ceea ce priveşte criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat încălcarea prevederilor art. 9 şi art. 269-271 C. proc. civ., iar privitor la criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a invocat interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 1241 C. civ.

În dezvoltarea criticilor, recurentul a menţionat că, prin cererea de chemare în judecată, a arătat că depune înscrisuri în privinţa cărora sunt incidente prevederile art. 269-270 C. proc. civ., dat fiind faptul că acestea au fost înaintate Ministerului Finanţelor de către intimata-pârâtă.

A arătat că, noţiunea de "probă" are mai multe accepţiuni, în speţă relevant este sensul de mijloc de probă prevăzut de lege, prin care se poate dovedi un raport juridic, invocând inclusiv dispoziţiile art. 1170 din C. civ. din 1864, potrivit cărora "dovada se poate face prin înscrisuri, prin martori, prin prezumţii, prin mărturisirea uneia dintre părţi şi prin jurământ".

Susţine că, prin "înscris" se înţelege adresele despre actele sau faptele juridice stricto sensu, făcute prin imprimare pe hârtie de către intimata-pârâtă, înscrisurile transmise Ministerului Finanţelor fiind relevante întrucât conţin informaţii necontestate anterioare ivirii litigiului şi oferă garanţii de sinceritate şi exactitate.

Invocă şi faptul că, de îndată ce a fost întocmit, înscrisul are, prin forma şi aparenţa sa exterioară, înfăţişarea unui act regulat întocmit.

De aici rezultă şi prezumţia de autenticitate de care se bucură orice înscris întocmit de un agent public în limitele atribuţiei sale - funcţionari ai intimatei-pârăte.

Susţine că efectul prezumţiei de autenticitate constă într-o inversare a sarcinii probei. Aşadar, cel care invocă un act autentic este dispensat de sarcina probei.

De asemenea, şi în raport de dispoziţiile art. 1171 din C. civ. din 1864 (art. 1241 din C. civ. în vigoare), înscrisul autentic, din punct de vedere al forţei sale probante, se bucură de prezumţia de autenticitate şi de validitate, sarcina probei contrare revenind celui care îl contestă.

Arată că, în cauză, partea care ar fi putut contesta cele consemnate în actele care constituie probatoriul (cu precădere, raportul de verificare şi cel de-al doilea raport de evaluare) era intimata-pârâtă.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către Ministerul Finanţelor şi care i-au fost înaintate chiar de către intimata-pârâtă reprezintă înscrisuri autentice în sensul prevederilor art. 269 C. proc. civ.

Invocă faptul că pârâta ar fi trebuit să procedeze la înscrierea în fals în măsura în care ar fi contestat faptul că sumele prevăzute în cel de-al doilea raport de evaluare nu corespund realităţii.

Or, din actele dosarului rezultă că intimata-pârâtă nu a efectuat niciun demers care să indice intenţia sa de a contesta actele întocmite de expertul verificator C., respectiv de expertul evaluator D. S.R.L. şi transmise Ministerului Finanţelor spre valorificare.

Mai mult decât atât, susţine că intimata-pârâtă a fost cea care l-a înştiinţat despre existenţa şi întinderea prejudiciului reprezentat de diferenţa dintre valoarea stabilită de primul raport de expertiză şi suma stabilită de expertiza efectuată de D. S.R.L. şi care i-a solicitat să întreprindă demersuri pentru recuperarea acestui prejudiciu.

Rezultă că instanţa de apel ar fi trebuit să ţină seama de aceste înscrisuri, precum şi de valoarea prejudiciului ce reiese din cuprinsul acestora, valoare care a fost comunicată reclamantului chiar prin actele care emană de la intimata-pârâtă şi depuse la dosarul cauzei.

Atât timp cât nu a procedat astfel, invocă faptul că decizia recurată este rezultatul încălcării art. 269-271 C. proc. civ. şi art. 1241 C. civ.

Mai mult, atât timp cât instanţa de apel nu a ţinut seama de înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei - în condiţiile în care intimata-pârâtă nu a contestat respectivele înscrisuri, neurmând procedura înscrierii în fals împotriva acestora- rezultă că decizia recurată este şi rezultatul încălcării principiului disponibilităţii, consfinţit de art. 9 C. proc. civ., instanţa de apel substituindu-se intimatei-pârâte şi, practic, încuviinţând o apărare pe care această parte nu a formulat-o.

Susţine, totodată, că, în cadrul probei cu înscrisuri a depus la dosar toate înscrisurile autentice care le-au fost transmise de către intimata-pârâtă, respectiv: raportul de evaluare întocmit de către A. S.A. în dosarul nr. x C. civ.; raportul de verificare nr. 12283/5/27 a raportului de evaluare întocmit de către A. S.A. în dosarul nr. x C. civ.; raportul de evaluare întocmit de către S.C. D. S.R.L. la data de 04.11.2020; Titlul de conversie - Decizia nr. 1088/12.10.2009; Titlul de plată seria x emis în temeiul titlului de despăgubire x; Titlul de plată seria x emis în temeiul titlului de despăgubire x; Titlul de plată seria x emis în temeiul titlului de despăgubire x; Titlul de plată seria x emis în temeiul titlului de despăgubire x; Titlul de plată seria x emis în temeiul titlului de despăgubire x; Decizia nr. 5257/23.04.2009, emisă în dosarul ANRP nr. x/CC

Învederează recurentul că susţinerea instanţei de apel, potrivit căreia reclamantul nu ar fi dovedit prejudiciul invocat, nu este fundamentată, din moment ce intimata, în baza dispoziţiilor Curţii de Conturi, a cuantificat prejudiciul în prezenta cauză şi a solicitat Ministerului Finanţelor recuperarea acestuia. Totodată, din moment ce există un prejudiciu recunoscut şi cuantificat de ANRP, există şi fapta ilicită cauzatoare a acestuia.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate –strict cu privire la soluţia care vizează fondul cauzei- şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi a arătat că înţelege să invoce excepţia de inadmisibilitate a căii de atac, raportat la faptul că reclamantul se prevalează de un argument deja statuat definitiv într-o speţă similară, prin decizia nr. 501/15.03.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2021, prin care s-a menţinut hotărârea instanţei de fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca prescrisă, prin admiterea excepţiei dreptului material la acţiune, făcând trimitere la prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

Aşadar, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În consecinţă, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Prin urmare, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al reclamantului, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea deciziei recurate.

În speţă, se constată că recursul, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., nu conţine critici care să poată fi subsumate textelor legale menţionate.

Se observă, deci, că forma de motivare a recursului, adoptată de reclamant, constă, practic, în referirea la modalitatea de interpretare a probelor administrate.

Astfel, deşi recurentul-reclamant invocă încălcarea de către instanţa de apel atât a dispoziţiilor procedurale reprezentate de prevederile art. 269-271 C. proc. civ., cât şi a dispoziţiilor de drept material art. 1241 C. civ., se constată că această critică este una formală.

Prioritar, se impune menţiunea că dispoziţiile art. 1241 C. civ., potrivit cărora înscrisul care constată încheierea contractului poate fi sub semnătură privată sau autentic, având forţa probantă prevăzută de lege, nici nu sunt aplicabile în cauză, din moment ce acestea doar stabilesc, cu titlu de principiu, o formă de clasificare a înscrisurilor.

Privitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 269-271 C. proc. civ., se observă că recurentul-reclamant urmăreşte doar modificarea deciziei, ca urmare a unei reaprecieri a probelor.

Astfel, deşi se invocă o inversare a sarcinii probei în prezenta cauză, în realitate, critica formulată presupune reevaluarea probatoriului administrat, în sensul recunoaşterii valenţei juridice de înscris autentic rapoartelor de evaluare în discuţie.

Or, aspectele ce ţin de administrarea probatoriului în cauză sunt incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului, aprecierea acestora aparţinând puterii suverane a instanţelor de fond.

Nici critica privitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ. nu se traduce într-un veritabil motiv de nelegalitate al deciziei atacate, din moment ce aceasta tinde, de asemenea, la a pune în discuţie modalitatea în care instanţa de apel a evaluat înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În realitate, prin invocarea nerespectării principiului disponibilităţii, recurentul înţelege să critice, de fapt, valoarea probatorie a concluziilor raportului de verificare şi a concluziilor raportului de evaluare din anul 2020, în legătură cu care instanţa de apel a reţinut că nu utilizează date care să ofere valori conforme cu standardele internaţionale de evaluare. Instanţa de apel a concluizionat că raportul de evaluare întocmit în anul 2020 nu dovedeşte prejudiciul, sens în care a reţinut că "motivele de invalidare a concluziilor primului raport de evaluare sunt aplicabile şi concluziilor raportului de evaluare întocmit în anul 2020. Folosindu-se aceeaşi metodă, utilizându-se date din aceeaşi piaţă şi raportându-se la aceeaşi perioadă de timp, a rezultat o diferenţă de valoare care nu poate fi explicată logic decât prin deficienţe ale rapoartelor de evaluare generate de comparabilele folosite şi de nerespectarea principiilor metodologice asumate".

Cum a fost arătat şi în cele ce preced, un atare context de evaluare nu permite o reapreciere a probelor, astfel încât criticile prin care reclamantul tinde la a provoca o astfel de reevaluare nu vor fi analizate, ele fiind incompatibile cu exerciţiul dreptului la recurs.

Drept urmare, nefiind susţinute critici de nelegalitate, în sensul real al acestei noţiuni, controlul de legalitate specific instanţei de recurs nu poate fi realizat, iar cererea de recurs este lovită de nulitate, în sensul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 452 A din 16 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 452 A din 16 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.