Lease rescission damages upheld; defendant's appeal annulled for non-cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul dosarului:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, la data de 18.12.2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând să se constate intervenită rezilierea contractului de arendă nr. x din 07.06.2010 şi să fie obligat pârâtul la plata sumei de 73.489,86 euro şi 55.000 RON reprezentând prejudiciul cauzat pentru nerespectarea contractului de arendă în baza căruia avea obligaţia de a garanta împotriva evicţiunii pentru fapte proprii şi de a respecta dreptul de preemptiune stipulat în contract la art. 9 lit. m), prejudiciu care să fie actualizat la data plăţii efective.

In drept, reclamantul a invocat prevederile art. 969, 1084, 1085, 1420 şi urm. C. civ. şi art. 8 şi 24 din Legea nr. 16/1994.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 960 din 22.12.2022 pronunţată de Tribunalului Brăila, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată ca fiind nefondată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia civilă nr. 229 A din 14 decembrie 2023 Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 960 din 22 decembrie 2022 a Tribunalului Brăila, a anulat hotărârea apelată şi în rejudecare a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8740,56 euro (plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii) şi a sumei de 38.717,78 RON cu titlu de daune contractuale, sume în RON ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2736 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise şi la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 3714 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 229 A din 14 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul B..

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie:

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie la 2 februarie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie.

Prin rezoluţia din 14 martie 2024, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea de şedinţă din 23 aprilie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul B., în sensul că s-a dispus scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.430,82 RON.

6. Asupra motivelor de casare formulate, se constată următoarele:

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât B. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea spre rejudecare sau reţinerea cauzei, iar în rejudecare, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei nr. 960 din 22 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Brăila-Sectia civilă.

Recurentul-reclamant şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

Prin prisma motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre ce cuprinde motive contradictorii, cât şi motive străine de natura cauzei, aplicând normele de drept material prin încălcarea dispoziţiilor invocate.

În susţinerea motivelor de casare de mai sus, recurentul a învederat că instanţa de apel a reţinut câteva considerente decizorii, pe care le-a combătut prin dezvoltarea motivelor de recurs.

Astfel, a arătat că instanţa a apreciat că nu a respectat dreptul de preempţiune, dar că nerespectarea nu a condus la absolvirea obligaţiei de plată a arendei în termenele stipulate.

In continuare, reclamantul a argumentat că societatea A. S.R.L. nu a suferit nici o vătămare care să o îndrituiască să nu plătească arenda, cu atât mai mult cu cât aceasta a folosit terenul asemenea unui bun proprietar, chiar şi ulterior vânzării, situaţie care, în opinia sa, probează faptul că aceasta a vrut să-şi păstreze calitatea de arendator şi nu de cumpărător al terenului în cauză.

A menţionat că există o hotărâre definitivă si irevocabilă prin care s-a respins cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare cu nerespectarea dreptului de preempţiune.

A reiterat şi faptul că la momentul vânzării, a deţinut o procură de reprezentare a societăţii reclamante, dar că a înţeles să nu exercite dreptul de preempţiune şi nici să facă opoziţie la vânzare pentru societatea reclamantă.

In continuare, şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la faptul că instanţa de apel a omis să precizeze că pentru o anumită suprafaţă de teren nu i s-a plătit nici o arendă, situaţie în raport de care nu are nici o culpă.

Mai arată că, în mod nejustificat, instanţa de apel a găsit ca fiind fondate susţinerile reclamantei că recurentul-pârât a beneficiat de recoltă, în timp ce societatea reclamantă nu a procedat la colectarea şi valorificarea acesteia.

Ca un al doilea motiv de recurs, a precizat că acordarea sumei de 38.717,78 RON cu titlu de cheltuieli de cultivare si exploatare teren, nu putea fi acordată cumulativ cu subvenţia APIA de 8.740,56 euro, cu atât mai mult că aceasta nici nu era datorată.

A explicitat că aceste considerente decizorii au la bază un silogism care excede puterii sale de înţelegere, în sensul că dacă pârâta susţine un fapt negativ, recurentul ar trebui sa facă dovada faptului pozitiv, cu atât mai mult cu cât a invocat că nici el nu a procedat la recoltarea culturii, ceea ce este expresia unui fapt negativ.

A evocat în continuare mai multe decizii prin care s-au soluţionat alte litigii între aceleaşi părţi, iar instanţa de apel a omis faptul că recolta a fost colectată de A. S.R.L., deşi acest aspect reieşea din conţinutul deciziilor invocate.

A conchis că, deşi a rezultat fără echivoc, că singura care a recoltat cultura de pe terenul aferent contractului de arendare nr. x/2010 este societatea A. S.R.L., instanţa de apel, în mod nelegal, a considerat că recurentul trebuie sa achite contravaloarea cheltuielilor aferente înfiinţării culturilor, pronunţând astfel o hotărâre pentru motive ce sunt contradictorii, cu încălcarea normelor de drept material (prezumţii, executarea hotărârilor judecătoreşti, răspunderea contractuală etc).

A criticat şi faptul că toate încercările sale de a efectua expertize din care să rezulte situaţia reală a plăţii arendei, a cheltuielilor efectuate cu înfiinţarea culturilor si alte aspecte de natură a conduce la aflarea adevărului, au fost respinse.

În continuare, a dezvoltat mai multe critici cu privire la obligaţiile de plată ce au fost stabilite în sarcina sa, în ciuda faptului că obligaţia de plată a arendei nu a fost îndeplinită, că reclamanta-intimată a fost notificată cu privire la nerespectarea obligaţiei de plată şi că au fost pornite mai multe litigii ce au avut ca obiect contestaţii la executare.

In concluzie, a arătat că reclamanta-intimată a exploatat terenul în perioada 2010-2012, a recoltat si valorificat cultura, a încasat subvenţia aferenta anului 2010-2011, fără ca aceasta să-şi îndeplinească obligaţia de plată a arendei.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

La 4 mai 2024 intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la excepţia nulităţii recursului a precizat că motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în condiţiile în care criticile formulate sunt pur formale şi nesusţinute de motivarea cuprinsă în recurs.

A mai arătat că aspectele ce ţin de temeinicie şi de reinterpretarea probelor nu se încadrează în motivele de casare şi nu pot face obiectul controlului judiciar în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 28 octombrie 2024.

În cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut, în principal, faptul că, deşi recursul este admisibil (hotărârea pronunţată de curtea de apel are deschisă calea de atac a recursului), susţinerile formulate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. privind sancţiunea nulităţii recursului.

Raportul a fost comunicat părţilor la 7 noiembrie 2024.

Recurentul B. a transmis punct de vedere la raport prin care a arătat că instanţa de apel a nesocotit normele de drept material şi a emis considerente contradictorii multiple.

A mai arătat că, în opinia sa, recursul nu este lovit de nulitate şi că susţinerile sale se integrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 şi 8 C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen la 10 decembrie 2024, în complet de filtru, fără citarea părţilor, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii, invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Analizând cererea de recurs se constată că motivele invocate în cuprinsul acesteia nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.."

Din economia textelor legale anterior citate, rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar şi ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Analizând susţinerile recurentului, se observă că, deşi formal încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7,8 C. proc. civ., criticile nu reliefează aspecte de nelegalitate a deciziei atacate.

Se reţine că motivele invocate privesc chestiuni de netemeinicie, prin care recurentul contestă modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză, cum ar fi cel pe baza căruia a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la plata cărora a fost obligat prin decizia atacată.

În mod inadecvat procedural, fără a invoca critici concrete de nelegalitate, recurentul-pârât invocă doar formal o pretinsă contradicţie între considerentele deciziei apelate, existenţa unor motive străine de natura cauzei şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cauză, susţinerea recurentului-pârât în sensul că instanţa a apreciat că nu a respectat dreptul de preempţiune, dar că nerespectarea nu a condus la înlăturarea obligaţiei de plată a arendei în termenele stipulate, reprezintă o interpretare proprie a raţionamentului juridic care a stat la baza pronunţării deciziei din apel, iar nu un motiv de casare a hotărârii recurate.

De altfel, în dezvoltarea acestui motiv de recurs pârâtul face referire la faptul că "terenul vândut a fost în posesia şi folosinţa societăţii A., care a avut cunoştinţă despre vânzarea terenului, însămânţând şi recoltând ulterior anului 2010 (...), nu face decât dovada faptului că nu a dorit achiziţionarea acestuia, ci doar păstrarea calităţii de arendator", aspecte factuale ce presupun o reevaluare a situaţiei de fapt, drept pentru care acestea nu constituie motive de nelegalitate care să poată fi considerate aspecte contradictorii şi motive străine de natura cauzei.

Nemulţumirile generale ale părţii şi susţinerile legate de modalitatea de interpretare a probelor (respingerea de către instanţa de apel a încercărilor sale de a efectua expertize din care sa rezulte situaţia reală a plăţii arendei şi a cheltuielilor efectuate cu înfiinţarea culturilor), sunt critici ce exced unui veritabil motiv de nelegalitate şi tind la o reanalizare a probatoriilor şi implicit la o reapreciere asupra situaţiei de fapt.

Se constată că recurentul-pârât urmăreşte o cenzurare a modalităţii de apreciere a probelor de către instanţa de apel şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Aşa cum deja s-a arătat în cele ce preced, se reţine că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, astfel încât orice susţinere care relevă erori ale instanţei de apel în evaluarea acestui demers se situează în afara scopului recursului reglementat de legiuitor, acela de a supune analizei doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru aceste motive, se reţine că susţinerile din prezenta cerere de recurs, nu sunt subsumabile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât devine incidenţă sancţiunea nulităţii, potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de recurentul -pârât B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 229 A din 14 decembrie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2024.