Withdrawal of cassation appeal treated as acceptance of final judgment; recovery of respondent's legal costs after service of appeal

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea pronunţată asupra cererii de revizuire:

Prin sentinţa civilă nr. 1220 din 14 octombrie 2022, Judecătoria Găeşti a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A., prin reprezentant B., în contradictoriu cu intimaţii Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmboviţa, Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Corbii Mari, C. şi D., ca lipsită de obiect, reţinând că sentinţa nr. 1755 din 24 octombrie 2019 a Judecătoriei Găeşti, a cărei revizuire s-a solicitat, a fost anulată prin decizia civilă nr. 16 din 19 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2018.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin decizia civilă nr. 6 din 8 februarie 2023, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a respins recursul declarat de recurenta-revizuentă A., prin reprezentant B., împotriva sentinţei civile nr. 1220 din 14 octombrie 2022, pronunţată de Judecătoria Găeşti, ca inadmisibil.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmboviţa a constatat că recurenta revizuentă a invocat drept unic motiv de recurs nepronunţarea tribunalului asupra cererii incidentale de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. În raport cu dispoziţiile art. 445 C. proc. civ., a reţinut că este inadmisibilă completarea sentinţei pe calea recursului.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia civilă nr. 187 din 15 iunie 2023, Curtea de Apel Ploieşti — secţia I civilă a respins recursul declarat de revizuenta A., prin reprezentant B., împotriva deciziei civile nr. 6 din 8 februarie 2023, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, ca inadmisibil.

4. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate:

Împotriva deciziei civile nr. 187 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă a declarat recurs revizuenta A., prin reprezentant B..

Recurenta-revizuentă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 187 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Ploieşti, casarea deciziei nr. 6 din 8 februarie 2023 a Tribunalului Dâmboviţa, cât şi casarea sentinţei nr. 1220 din 14 octombrie 2022 a Judecătoriei Găeşti, cu consecinţa trimiterii prezentei cauze la Judecătoria Găeşti, în vederea sesizării Curţii Constituţionale în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

In susţinerea cererii de recurs, a enunţat dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, menţionând că acestea sunt norme de procedură pe care instanţa sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii de neconstituţionalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de neconstituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, instanţa de judecată având rol de filtru, fără a o putea respinge pe motive ce ţin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, ci doar cu privire la motivele care privesc îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) — (3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte.

În esenţă, a mai susţinut că recursul pe care l-a declarat se judecă în conformitate cu normele de procedură speciale prevăzute de Legea nr. 47/1992, iar nu în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de C. proc. civ.

Recurenta-revizuentă a argumentat că sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât dezlegarea chestiunii de constituţionalitate a textului legal menţionat influenţează însăşi valabilitatea hotărârii pronunţate de Judecătoria Găeşti, precum şi a celorlalte hotărâri pronunţate în cauză.

In continuare, a dezvoltat argumentele pentru care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă.

În drept, au fost indicate prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin.

(3) C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reţinut că hotărârea recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât are caracter definitiv în conformitate cu dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părţilor, însă nu s-a transmis punct de vedere la raport şi nici cu privire la cererea de renunţare la prezenta cale de atac.

Prin rezoluţia din 9 octombrie 2024, s-a stabilit termen de soluţionare a cererii de renunţare la judecata recursului, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Apărările formulate în cauză:

Intimata C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, precum şi anularea recursului pentru nemotivare în termen de 48 ore.

De asemenea, a solicitat obligarea recurentei-revizuente la plata onorariului de avocat în cuantum de 1.500 RON, făcând dovada acestor cheltuieli de judecată cu factura nr. x din 22 aprilie 2024 şi extrasul de cont bancar .

Intimata Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Corbii Mari a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, întrucât acesta are ca obiect o decizie cu caracter definitiv, pronunţată într-un recurs, şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în cazul în care vor fi respinse excepţiile invocate.

Ulterior, prin cererea înregistrată la dosar la 23.05.2024, recurenta-revizuentă a solicitat instanţei să ia act, în temeiul art. 406 C. proc. civ., de renunţarea la judecata recursului şi să respingă cheltuielile de judecată solicitate de intimata C.. De asemenea, a precizat că nu este necesar acordul intimaţilor pentru ca instanţa să ia act de cererea de renunţare, întrucât aceasta a fost formulată înainte de primul termen de judecată

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, solicitarea recurentei A., în recurs, de a se lua act de renunţarea la judecarea recursului formulat în contradictoriu cu intimaţii, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., indicat de recurentă în cererea de renunţare, care stipulează în sensul că reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă, dar şi cu principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili respectivele drepturi;

Ţinând cont şi de prevederile alin. (3) şi (4) ale art. 406 C. proc. civ., precum şi de momentul procesual în care a intervenit renunţarea la judecata recursului – iar nu la cererea de chemare în judecată –, reiese că renunţarea are valoarea unei achiesări la hotărârea instanţei de apel, astfel încât se apreciază că se poate lua act de ea independent de poziţia exprimată de intimaţi sau de alte eventuale solicitări ale acestora.

Dispoziţiile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că achiesarea la hotărâre reprezintă atât renunţarea unei părţi la o cale de atac pe care o putea folosi, cât şi renunţarea la o cale de atac deja exercitată. În temeiul acestui articol, partea care a declarat o cale de atac ce se află deja pe rolul instanţei competente să o soluţioneze o poate retrage, fără a fi necesar consimţământul părţii adverse, cu excepţia achiesării condiţionate, prevăzute de alin. (2) al articolului.

În raport de aceste prevederi legale, se constată că manifestarea de voinţă în sensul renunţării la judecată este un act de dispoziţie, o desistare a recurentei, prin care aceasta achiesează la hotărârea instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată.

În cauza dedusă judecăţii, această manifestare de voinţă este expresă şi reiese din cererea de renunţare depusă în original la dosarul de recurs şi reiterată prin e-mailul transmis instanţei, dosarul de recurs.

În urma verificării îndeplinirii condiţiilor şi exigenţelor art. 463 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 464 alin. (2) din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează ca, în aplicarea principiului disponibilităţii, să ia act de renunţarea reclamantei A..

Referitor la solicitarea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (3) C. proc. civ.,"dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut" precum şi a dispoziţiilor art. 494 C. proc. civ. care prevăd aplicabilitatea regulilor privind judecata în primă instanţă şi în apel şi în calea extraordinară de atac a recursului, în măsura în care nu sunt potrivnice normelor specifice acestei căi de atac, Înalta Curte reţine că cererea de renunţare la judecata recursului a fost formulată la 20 mai 2024, ulterior comunicării cererii de recurs către intimată, la 2 aprilie 2024, astfel că în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, va obliga pe recurentă la plata către intimata C. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea de renunţare la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 187 din 15 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă formulată de către recurenta A..

Obligă recurenta la plata sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2024.