Territorial jurisdiction for forced execution determined by debtor's domicile at the time of seizure

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2024

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeş la data de 06.02.2024, sub numărul x/2024, formulată de petentul A. şi Asociaţii, s-a solicitat, la cererea creditoarei B. S.A., încuviinţarea executării silite a debitorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de împrumut nr. x/21.12.2023, emis de B. S.A., prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, inclusiv cheltuielile de executare, în dosarul de executare silită nr. 5757/Ex/2024.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 666 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul

2.1 Prin încheierea nr. 3503 din 19 septembrie 2024, Judecătoria Caransebeş a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Strehaia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Caransebeş a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (3), art. 666 C. proc. civ. precum şi ale art. 129 C. proc. civ., constatând că, la data sesizării organului de executare (03.09.2024), debitorul avea domiciliul în fapt în judeţul Mehedinţi. Acest aspect a rezultat din menţiunile privind reşedinţa debitorului stabilită în perioada 08.04.2024–07.04.2025, conform verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, acesta aflându-se în raza teritorială a Judecătoriei Strehaia.

2.2 Prin încheierea civilă nr. 134 din 17 octombrie 2024, Judecătoria Strehaia a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Judecătoriei Caransebeş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Strehaia a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi (3) şi art. 87 C. proc. civ., constatând că noţiunea de domiciliu nu subliniază în mod necesar domiciliul legal, ci acel loc unde o persoană îşi desfăşoară viaţa sa fiind astfel evident că în materia determinării competenţei teritoriale, noţiunea de domiciliu, prevăzută la art. 5, teza I C. proc. civ., trebuie interpretată într-un sens larg, respectiv adresa unde pârâtul locuieşte efectiv.

A mai arătat Judecătoria Strehaia că în cauză, locuinţa principală este cea menţionată ca domiciliu în cartea de identitate a debitorului, în contractul de împrumut şi rezultată din interogarea DEPABD, respectiv cea din localitatea Caransebeş, str. x, jud. Caraş Severin.

De asemenea, a reţinut faptul că în prezent debitorul are reşedinţa în judeţul Mehedinţi, însă aceasta este un temporară, doar pentru un an de zile, expirând la data de 07.04.2025 şi faţă de cele de mai sus nu poate fi apreciată ca fiind locuinţa principală a debitorului sau domiciliul în sensul dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul acţiunii este reprezentat de cererea de încuviinţare a executării silite, formulată împotriva debitorului C. de petentul A. şi Asociaţii, la cererea creditoarei B. S.A., cerere dată de art. 666 C. proc. civ. în sarcina instanţei de executare, care este, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare.

Din punct de vedere procesual, prin domiciliu se înţelege acel loc pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, respectiv localitatea în care aceasta îşi desfăşoară activitatea sau locuieşte efectiv. Scopul normelor procesuale care instituie reguli prin raportare la domiciliu este, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 153 şi următoarele C. proc. civ., acela de a asigura înştiinţarea părţilor cu privire la existenţa procesului, pentru a respecta principiul garantării dreptului la apărare.

De altfel, conform art. 87 C. civ., "domiciliul unei persoane fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acela unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală". În acelaşi sens, al locuinţei declarate ca locuinţă principală, se regăseşte şi art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Prin urmare, asocierea explicită făcută de legiuitor în definiţia domiciliului din noul C. civ. cu locuinţa principală nu semnifică o îndepărtare de concepţia domiciliului ca locuinţă "efectivă", ci, dimpotrivă, confirmă ideea de domiciliu ca situaţie de fapt, susceptibilă a fi probată prin orice mijloc de probă şi lăsată la aprecierea instanţei.

Astfel, în contextul analizei, se reţine că menţiunile cu privire la domiciliu din actul de identitate au doar efect declarativ, servind evidenţei persoanei, iar persoana fizică are domiciliul acolo unde se află locuinţa sa statornică şi principală. Domiciliul persoanei fizice, astfel înţeles, este relevant pentru stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze litigiul.

Dispoziţiile art. 87 din C. civ., care definesc domiciliul ca locuinţă principală, trebuie interpretate în coroborare cu art. 651 din C. proc. civ., care prioritizează domiciliul efectiv, asigurând astfel o abordare unitară şi logică a normelor juridice aplicabile.

De aceea, de principiu este adevărat că la determinarea instanţei de executare conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa este chemată a avea în vedere nu exclusiv domiciliul legal al debitorului ci, atunci când este cazul, locuinţa în fapt a acestuia astfel cum rezultă ea din lucrările dosarului.

Cu toate acestea, în cauza de faţă, viza de reşedinţă în beneficiul debitorului pentru o adresă situată pe raza Judecătoriei Strehaia (în judeţul Mehedinţi) a fost emisă la data de 08.04.2024, iar cererea de executare silită a fost în mod evident formulată anterior acestui moment, de vreme ce la data de 06.02.2024 executorul judecătoresc a sesizat instanţa cu cererea de încuviinţare a executării silite (prin definiţie, executorul a fost sesizat de creditor la un moment prealabil).

Prin urmare, greşit s-a reţinut de către Judecătoria Caransebeş că data sesizării organului de executare este 06.09.2024.

În consecinţa acestor constatări de fapt, rezultă că la data începerii executării silite (a sesizării executorului) debitorul avea domiciliul în raza Judecătoriei Caransebeş, iar reşedinţa în discuţie a fost stabilită ulterior, la 08.04.2024.

În absenţa altor probe care să conducă la concluzia că debitorul avea deja locuinţa în fapt în judeţul Mehedinţi de la un moment anterior, rezultă că instanţa de executare este Judecătoria Caransebeş, pe raza căreia se găsea domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 666 coroborate cu art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite deduse judecăţii în favoarea Judecătoriei Caransebeş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Caransebeş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2024.