Recourse against annulment of real estate contracts for illicit cause declared null due to failure to formulate valid cassation grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void, leaving the lower courts' decisions rejecting the plaintiff's claims in force. The dispute involved a request to annul a sale-purchase contract and a donation contract concerning real estate, with the plaintiff alleging illicit and immoral causes due to the alienation of usufruct rights he claimed. The Court found that the appellant failed to meet the procedural requirements for an appeal, specifically that the arguments were directed against the trial court's findings rather than constituting valid grounds for cassation under the law, and that the critique of the appellate court's legal application was insufficiently developed to demonstrate illegality. Decisive legal bases included Articles 486(1)(d), 488(1)-(2), and 489(2) of the Civil Procedure Code, which mandate specific motives of illegality for cassation and sanction appeals with nullity when such motives are absent or improperly framed, and Article 483(3), which limits the scope of cassation to the examination of the conformity of the appealed decision with applicable legal rules rather than a re-evaluation of facts or evidence.
Legislator headnote
AI generatedart. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 4711 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Recourse against annulment of real estate contracts for illicit cause declared null due to failure to formulate valid cassation grounds: The dispute involved a request to annul a sale-purchase contract and a donation contract concerning real estate, with the plaintiff alleging illicit and immoral causes due to the alienation of usufruct rights he claimed. The Court found that the appellant failed to meet the procedural requirements for an appeal, specifically that the arguments were directed against the trial court's findings rather than constituting valid grounds for cassation under the law, and that the critique of the appellate court's legal application was insufficiently developed to demonstrate illegality. Decisive legal bases included Articles 486(1)(d), 488(1)-(2), and 489(2) of the Civil Procedure Code, which mandate specific motives of illegality for cassation and sanction appeals with nullity when such motives are absent or improperly framed, and Article 483(3), which limits the scope of cassation to the examination of the conformity of the appealed decision with applicable legal rules rather than a re-evaluation of facts or evidence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural basis cited in the dispositive for declaring the nullity of the appeal.
Cited in the dispositive regarding the mandatory content of the appeal request that was violated.
Cited in the dispositive as the specific provision sanctioning the lack of illegality motives with nullity.
Cited in the dispositive as the basis for the sanction of nullity due to failures in the justification of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2024
Asupra cauzei de faţă reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, la data de 1 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., U.A.T. Vrancea şi Consiliul Judeţean Vrancea, a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la C. sub nr. x din data de 27 februarie 2018 şi a contractului de donaţie autentificat la C. sub nr. x din data de 27 februarie 2018, încheiat între părâte, şi obligarea în solidar a pârâtelor la suma de 15.000 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului construcţie şi teren, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 16 februarie 2023, instanţa a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea capătului 3 de cerere, privind lipsa de folosinţă a imobilului construcţie şi teren.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă
Prin sentinţa civilă nr. 147 din data de 30 martie 2023, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Vrancea şi Consiliul Judeţean Vrancea, având ca obiect anularea unui act notarial.
În baza art. 453 şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ., l-a obligat pe reclamant la plata către pârâta B. a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu redus de avocat.
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă
Prin decizia civilă nr. 236/A din data de 19 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., U.A.T. Judeţul Vrancea şi Consiliul Judeţean Vrancea, împotriva sentinţei civile nr. 147 din data de 30 martie 2023 pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă.
II. Calea de atac formulată în cauză
II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Împotriva deciziei civile nr. 236/A din data de 19 decembrie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2022, la data de 29 martie 2024, şi a fost repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului de judecată nr. 2.
II.2. Motivele de recurs
Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, admiterea apelului pe care l-a declarat împotriva sentinţei civile nr. 147 din data de 30 martie 2023 pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă şi, în principal, să se dispună anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinţei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu consecinţa: anulării contractului de vânzare-cumpărare autentificat de C. sub nr. x din data de 27 februarie 2018 încheiat între intimaţii-pârâţi; anulării contractului de donaţie autentificat de C. sub nr. x din data de 27 februarie 2018 încheiat între intimaţii-pârâţi din prezenta cauză.
Prin prima critică formulată, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată de un judecător incompatibil.
Astfel, a arătat că, aşa cum a precizat şi prin cererea de apel, d-na judecător D. a pronunţat decizia nr. 414 din data de 24 septembrie 2019 în dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, prin care aceasta a analizat legalitatea şi temeinicia contractului de vânzare a dreptului de uzufruct viager.
În opinia recurentului-reclamant, d-na judecător D. a formulat în mod corect cerere de abţinere, însă, în mod greşit această cerere de abţinere a fost respinsă.
Totodată, în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a reţinut greşit faptul că "referirea, prin contractul de uzufruct în litigiu, la toate proprietăţile imobiliare de pe teritoriul României care au aparţinut defunctului soţ al înstrăinătoarei, E., care şi vor fi restituite acesteia conform legilor în vigoare, cu respectarea prevederilor din convenţiile anterior încheiate între părţi, nu vizează o universalitate sau o fractiune dintr-o universalitate de bunuri, ci o masă nedeterminată de bunuri, individualizată mult prea vag pentru a fi măcar determinabilă.
Astfel, instanta nu poate reţine că, în baza contractului de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct autentificat la F. sub nr. x din data de 5 mai 2006, pe măsură ce pârâtei B. i se restituia câte un bun imobil "de pe teritoriul României care a aparţinut defunctului ei soţ, conform legilor în vigoare, cu respectarea prevederilor din convenţiile anterior încheiate între părti", aceasta rămânea doar cu nuda proprietate asupra respectivului bun, uzufructul referitor la bun revenindu-i de drept, fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi, reclamantului."
În opinia recurentului-reclamant, instanţa de fond a făcut o interpretare gramaticală greşită, considerând în mod eronat faptul că "toate proprietăţile imobiliare de pe teritoriul României, care au aparţinut defunctului soţ" nu reprezintă o masă determinată de bunuri.
Totodată, a afirmat că instanţa de fond a făcut abstracţie şi de faptul că a fost cel care a depus toate diligenţele în vederea revendicării imobilelor în cauză, în baza contractelor de mandat şi de uzufruct viager, fiind şi cel care a suportat toate costurile pentru revendicarea acestora, iar preţul practic nu a fost achitat.
Printr-o altă critică, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, a arătat că, deşi în mod corect curtea de apel a reţinut că părţile nu au invocat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct, iar prima instanţă nu a fost învestită nici pe cale de reconvenţională cu o atare cerere, astfel că tribunalul a depăşit limitele învestirii prin constatarea făcută, în mod eronat a apreciat că nu există o cauză imorală sau ilicită la încheierea contractelor de vânzare ce fac obiectul prezentei cauze.
Ca atare a susţinut că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1236 şi 1237 C. civ., apreciind că ar avea o altă cale legală, iar, prin înstrăinarea imobilelor de către intimata B., nu ar exista cauză ilicită sau imorală.
A apreciat că instanţa de apel a pierdut din vedere faptul că, prin cele două contracte ce fac obiectul prezentei cauze, intimata-pârâtă a înstrăinat toate atributele dreptului de proprietate, încercând să creeze o nouă situaţie de drept şi, astfel, să mascheze dreptul său de uzufruct, aceasta fiind cauză ilicită şi imorală.
În opinia recurentului-reclamant, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că intimaţii-pârâţi au încheiat cele două acte juridice, obiect al prezentului dosar, având o cauză ilicită şi imorală, în frauda dispoziţiilor legale, a unor norme legale imperative sau având ca scop imoral pe acela de a-i nesocoti dreptul de uzufruct.
Totodată, a apreciat că instanţa de apel a apreciat în mod eronat faptul că "nu poate fi reţinută motivarea apelantului privind cauza ilicită sau imorală, neputându-se reţine că intimaţii au urmărit eludarea unor dispoziţii legale sau unor norme legale imperative şi implicit drepturile invocate de aceasta."
II.3. Apărările formulate în cauză
II.3.1. Întâmpinarea
În termen legal, intimata-pârâtă U.A.T. Judeţul Vrancea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, făcând referire la considerentele deciziei recurate şi apreciind că instanţa de apel în mod temeinic şi legal a respins apelul formulat de reclamant şi a menţinut sentinţa pronunţată în cauză de tribunal.
II.3.2. Răspunsul la întâmpinare
Recurentul-reclamant A. nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă U.A.T. Judeţul Vrancea.
II.3.3. Concluzii scrise
Prin concluziile scrise depuse la data de 28 octombrie 2024, recurentul-reclamant a precizat că art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reprezintă temeiul criticii de nelegalitate susţinute prin recursul formulat.
În esenţă, a apreciat că problema litigioasă vizează nulitatea actelor de înstrăinare pentru cauză ilicită, având în vedere împrejurarea că intimata-pârâtă B. a înstrăinat în întregime dreptul său de proprietate în condiţiile în care deţinea doar nuda proprietate.
În opinia sa, chiar dacă intimata-pârâtă B. putea face acte de dispoziţie, sub aspectul vânzării atributului folosinţei, ce revine uzufructuarului A., cele două contracte – de vânzare-cumpărare şi de donaţie – sunt lovite de nulitate pentru cauză ilicită şi imorală.
În plus, a susţinut că este evidentă legătura dintre cele două contracte a căror anulare se solicită, în contextul în care s-au vândut şi s-au donat, în aceeaşi zonă şi în acelaşi timp, imobile care, în realitate, fac corp comun, tranzacţia fiind una complexă, iar preţul fiind încasat în totalitate.
A mai arătat şi că, dacă se verifică preţul vânzării, se constată că acesta este de 100 euro/m.p., şi anume unul pe care nu l-ar fi oferit nimeni, pentru că terenul nu putea fi valorificat decât după complicate proceduri de ieşire din indiviziune şi în condiţiile în care în zonă nu se putea construi orice.
II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, prin rezoluţia din data de 26 iunie 2024, în temeiul art. 4711 C. proc. civ., a fixat termen de judecată la data de 29 octombrie 2024, când a reţinut cauza în pronunţare asupra recursului, urmând a analiza cu prioritate excepţia nulităţii acestuia.
II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
În condiţiile art. 248 alin. (1) şi ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul A., prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.
În plus, art. 488 alin. (2) C. proc. civ. prevede că motivele prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Prima critică formulată, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată de un judecător incompatibil, în condiţiile în care cererea de abţinere formulată de doamna judecător D. a fost respinsă în mod greşit.
În speţă, curtea de apel, în cuprinsul deciziei recurate, apreciind ca fiind neîntemeiat primul motiv de apel, a reţinut că judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă a formulat cerere de abţinere, care a fost respinsă, fără ca această soluţie să poată face obiectul unei analize în calea de atac, potrivit art. 53 alin. (2) C. proc. civ.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, în cadrul concluziilor orale formulate, prin avocat, la termenul la care a avut loc dezbaterea recursului, recurentul-reclamant a precizat că nu mai susţine acest motiv de recurs, întrucât soluţia de respingere a unei cereri de abţinere nu este supusă vreunei căi de atac.
În plus, în măsura în care s-ar aprecia că această critică tinde a susţine incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul nelegalei alcătuiri a instanţei prin includerea unui judecător aflat în stare de incompatibilitate, se constată că dezvoltarea acesteia nu vizează decizia atacată, ci soluţia dată cererii de abţinere formulate de judecătorul care a soluţionat cauza în primă instanţă, împrejurare ce determină imposibilitatea încadrării acesteia în motivele de casare prevăzute de lege.
De asemenea, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs criticile prin care recurentul-reclamant pretinde că instanţa de fond a făcut o interpretare gramaticală greşită a menţiunii din contractul de uzufruct referitoare la "toate proprietăţile imobiliare de pe teritoriul României, care au aparţinut defunctului soţ", în sensul că nu reprezintă o masă determinată de bunuri, şi, totodată, a făcut abstracţie de faptul că a fost cel care a depus toate diligenţele în vederea revendicării imobilelor, în baza contractelor de mandat şi de uzufruct viager, suportând şi costurile acestor demersuri, iar preţul nu a fost achitat.
Astfel, în dezvoltarea acestei critici, recurentul-reclamant nu a făcut altceva decât să redea considerentele sentinţei tribunalului care, în opinia sa, denotă o interpretare greşită a primei instanţe a unei menţiuni din contractul de uzufruct, exprimându-şi dezacordul faţă de acestea, fără a aduce niciun argument care să tindă a demonstra nelegalitatea deciziei instanţei de apel, care formează obiectul prezentului recurs.
Nu poate fi primită nici susţinerea prin care recurentul-reclamant, pretinzând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a afirmat că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că nu există o cauză imorală sau ilicită la încheierea contractelor ce fac obiectul prezentei cauze, respectiv aplicarea greşită de către curtea de apel a normelor de drept material – art. 1236 şi art. 1237 C. civ. –, de altfel singurul motiv de recurs pe care, în concluziile orale asupra recursului, recurentul-reclamant, prin avocat, a arătat că înţelege să îl susţină.
În speţă, instanţa de apel, contrar celor arătate de recurentul-reclamant a reţinut că, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă faptul că intimaţii-pârâţi au încheiat cele două acte juridice având o cauză ilicită şi imorală sau având un scop imoral.
Astfel, în esenţă, curtea de apel a constatat că recurentul-reclamant, motivând existenţa cauzei ilicite şi imorale, a invocat faptul că intimata-pârâtă B. a dispus de un drept pe care nu îl avea, fraudând dreptul său de uzufruct.
Faţă de situaţia de fapt a speţei şi având în vedere prevederile art. 517 C. civ., instanţa de apel a reţinut că, prin încheierea contractului de uzufruct, intimata-pârâtă B. nu urma să piardă dreptul de proprietate a bunurilor, ci acesta era limitat la dreptul de dispoziţie, context în care nu se poate conchide că, prin încheierea celor două acte, aceasta a dispus de ceva ce nu deţinea.
Or, recurentul-reclamant, prin ultimul motiv de recurs, reia criticile formulate împotriva sentinţei tribunalului, care şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia pronunţată în apel, ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.
Prin motivele de recurs recurentul-reclamant trebuia să indice, punctual, de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată, însă acesta, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând, astfel cum s-a mai arătat, cele invocate prin cererea de apel şi omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curţii de apel.
Nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs nici susţinerile prin care recurentul-reclamant a făcut trimitere la aprecierea curţii de apel asupra probatoriului administrat şi la aspectele de fapt pe care le consideră a fi de natură a contrazice concluzia instanţei de apel care a înlăturat motivarea sa privind clauza ilicită şi imorală, atare susţineri neputând fi convertite în niciunul dintre motivele de recurs, strict enumerate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nevizând legalitatea deciziei, ci temeinicia acesteia.
Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor deja administrate, în recurs neputând fi analizate decât criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecăţii în calea extraordinară de atac rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, precum şi din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că trimiterea la acest motiv de casare este una pur formală, în contextul în care partea nu a arătat în concret în ce constă contradicţia dintre considerentele deciziei atacate sau care sunt argumentele străine de natura cauzei, în raport cu care pretinde nelegalitatea deciziei instanţei de apel.
Ca atare, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.
Astfel, nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Aşa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.
Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza pe fond a criticilor formulate prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 236/A din data de 19 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2024.