Cassation declared null for conflating factual disputes with material law errors in civil liability claims

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2021 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – secţia I civilă, sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtului C., la plata sumei de 500.000 EUR, echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile suferite, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1761 din 06 octombrie 2022, Tribunalul Dâmboviţa – secţia I civilă a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii A. şi B..

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 1961 din 07 noiembrie 2023, Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă a respins ca neîntemeiată cererea apelanţilor de completare a probatoriului şi a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 1761/06.10.2022, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimatul-pârât C..

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1961 din 07 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, au formulat recurs reclamanţii A. şi B..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 16 ianuarie 2024 şi a fost repartizată aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din raportul dosarelor alocate fără prim termen şi procesul-verbal de repartizare aleatorie .

Prin cererea formulată, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi, rejudecându-se cauza pe fond, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată.

În susţinerea recursului, recurenţii-reclamanţi au învederat că instanţa de apel a eludat normele de drept material reprezentate de art. 1381 rap. la art. 1387 C. civ., referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale.

În acest sens, au invocat drept motiv de casare, motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, au mai susţinut că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu au motivat aspectele de fapt şi de drept care au determinat formarea opiniei cu privire la faptul că nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa faptei ilicite.

Totodată, au susţinut că incidentul (constând în faptul că în timpul unei partide de vânătoare organizate în condiţii de legalitate a fost ucis un câine) a fost adus opinei publice de către reprezentanţii massmedia, însă, în cadrul reportajelor televizate, nu s-a divulgat de către operatorii media identitatea reclamanţilor, ci, din contră, ştirile au fost aduse opiniei publice prin raportare la persoana publică a intimatului-pârât.

Aşa cum rezultă din probatoriul administrat în prezenta cauză, mesajele de ameninţare primite din partea unor persoane cu identităţi necunoscute au fost rezultatul nemijlocit al acţiunii directe a intimatului-pârât, care a postat pe reţeaua de socializare D. cu un larg număr de urmăritori, folosindu-se de calitatea sa de primar al comunei Butimanu, un mesaj cu conţinut destinat publicului, precizând faptul că reclamantul este vinovat de moartea câinelui său, intrând neautorizat pe terenul acestuia, fără a avea un motiv anume, folosind apelative ca "scelerat", în sensul de a confunda proprietatea sa cu domeniul de vânătoare, oferind suficiente informaţii care să contribuie la dezvăluirea identităţii reclamantului. Prin această postare a influenţat oamenii la ură împotriva reclamanţilor şi a determinat clanurile interlope coordonate de acesta să trimită reclamanţilor nenumărate mesaje cu un conţinut cu puternic impact emoţional cu privire la suprimarea vieţii. Recurenţii-reclamanţi au menţionat că, sub instigarea pârâtului, de pe mai multe conturi de D. ale unor diferite persoane, au primit nenumărate mesaje în privat, pe messenger, în sensul că le va omorî întreaga familie, pe lângă alte postări cu un puternic conţinut ameninţător pe pagina de D., unde mai sunt cel puţin 8000 de persoane care au procedat în acest sens, distribuind postarea intimatului-pârât.

În esenţă, activitatea intimatului-pârât a fost contrară standardelor reţelei de socializare, determinând persoane din anturajul său să-şi creeze conturi false, prin care sa fie lansate mesaje de ameninţare sau să redistribuie postarea sa iniţială, încât să-i terorizeze pe reclamanţi, să le aducă o gravă atingere desfaşurării vieţii de familie şi sociale. Mai mult, activitatea ilicită a intimatului-pârât a constat şi în acţiunea acestuia de a posta pe reţeaua de socializare o faptă contrară realităţii determinând incitare la ură şi oprobiu public, creându-le un grav prejudiciu de imagine.

Or, raportat la aceste considerente de fapt, se conturează acţiunea ilicită a intimatului-pârât, contrar constatărilor instanţelor de fond.

În concluzie, din întregul probatoriu administrat, este lesne de observat că acţiunea ilicită a intimatului-pârât a condus la revolta generată pe reţeaua de socializare care a avut impact negativ asupra vieţii şi integrităţii psihice a recurenţilor-reclamanţi, determinând naşterea prejudiciilor dezvoltate în cererea introductivă de instanţă. Aşadar se impune analizarea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. rap. la art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

În probaţiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

I.5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pe motiv că nu au fost expuse critici de nelegalitate, cererea de recurs fiind aproape identică cu cererea de apel.

A mai susţinut că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt formal invocate, recurenţii-reclamanţi fiind, în realitate, nemulţumiţi de soluţiile pronunţate de instanţele fondului şi dorind o reevaluare a fondului pricinii.

Or, instanţa de recurs nu poate face o reanalizare a probelor deja administrate, ci poate doar verifica dacă la situaţia de fapt deja stabilită de instanţele de fond a fost corect aplicată legea. Aşadar, argumentele recurenţilor-reclamanţi nu vizează o eroare de aplicare a legii, ci o pretins eronată interpretare a probelor administrate.

În subsidiar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate şi prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs. De asemenea, simpla indicare de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac.

Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi, invocând motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susţinut că instanţa de apel a eludat normele de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 1381 rap. la art. 1387 C. civ. referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale.

Însă, deşi recurenţii-reclamanţi au indicat ca temei de drept al căii de atac promovate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul nu cuprinde nicio critică concretă de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată în acest caz de casare a unei hotărâri judecătoreşti.

Încălcarea sau aplicarea greşită a legii la care se referă punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. presupune aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greşită a unui text de lege corespunzător situaţiei de fapt, etc.

Or, în cauză, recurenţii-reclamanţi nu au invocat şi nu au demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-au referit exclusiv la interpretarea şi reţinerea eronată a unor aspecte de fapt, ceea ce nu echivalează cu aplicarea greşită a legii în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apreciind că greşit nu s-a reţinut existenţa unei fapte ilicite şi prezentând împrejurările care, în opinia lor, ar justifica reţinerea unor concluzii contrare celei la care a ajuns instanţa de apel, recurenţii-reclamanţi tind la a readuce în discuţie situaţia de fapt şi probatoriul administrat, chestiuni ce nu pot face obiect de analiză pentru instanţa de recurs.

Simpla afirmare a împrejurării că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu eludarea normelor de drept material referitoare la condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale, respectiv art. 1381 rap. la art. 1387 C. civ., nu cuprinde prin ea însăşi argumentarea nelegalităţii hotărârii, deoarece nelegalitatea la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate în cauză. Pe de altă parte, nu este suficient ca recurenţii-reclamanţi să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci este necesar să demonstreze modul în care instanţa de apel a încălcat normele de drept material şi să arate care ar fi interpretarea corectă a acestora în raport de circumstanţele cauzei şi să explice, totodată, modul în care, în aprecierea sa, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii, toate acestea în condiţiile în care controlul judiciar în recurs exclude reaprecierea probatoriului şi a situaţiei de fapt deduse judecăţii.

Cum în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc astfel de critici, recurenţii-reclamanţi fiind nemulţumiţi doar de concluziile la care a ajuns instanţa cu privire raporturile dintre părţi, Înalta Curte urmează a constata că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Mai mult, criticile expuse în cererea de recurs reprezintă o reiterare în mare parte a motivelor de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, aspecte care au primit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia recurată, recurenţii-reclamanţi ignorând faptul că asupra criticilor prezentate drept motive de recurs a existat deja o cenzură din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Or, simpla reluare a susţinerilor făcute în etapa procesuală anterioară, ca şi cum hotărârea atacată nici nu ar exista, nu reprezintă o motivare valabilă a recursului.

A prezenta din nou argumentele expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării instanţei de recurs, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenţii-reclamanţi tind să obţină o nouă verificare a susţinerilor lor, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Cum accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, iar recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat acestor imperative, argumentele expuse în apel şi reluate prin cererea de recurs nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac.

Înalta Curte mai reţine că recurenţii-reclamanţi au susţinut şi faptul că instanţa de fond şi instanţa de apel nu au motivat aspectele de fapt şi de drept care au determinat formarea opiniei potrivit căreia nu există fapta ilicită.

În ceea ce priveşte această critică, Înalta Curte constată că nu este însoţită de argumente concrete care să identifice aspectele ce lipsesc din motivarea instanţei de apel, în condiţiile în care examinarea formală a deciziei recurate relevă existenţa unei construcţii faptice şi logico-juridice ce justifică soluţia, astfel încât o eventuală insuficientă motivare sau absenţă a acesteia trebuie să fie concretizată.

În această situaţie, se observă că această critică, susceptibilă de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este invocată formal, astfel încât nu poate fi supusă analizei instanţei de recurs.

În consecinţă, faţă de cele anterior reţinute şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nul recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 1961A din 7 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Constată nul recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 1961A din 7 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2024.