Nullity of cassation appeal for failure to substantiate grounds of illegality in copyright remuneration dispute

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat:

1. obligarea pârâtei la plata sumei de 15.010,07 RON cu TVA inclus/12.613,50 RON fără TVA, ca urmare a încălcării dispoziţiilor pct. 3.12 Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând triplul remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.05.2019-31.03.2020 şi respectiv 01.06.2020-31.03.2022, în temeiul art. 1349 C. civ., pentru unităţile nedeclarate la A., respectiv Camere de închiriat - B. (6 camere) clasificate 3 stele, situate în Municipiul Bacău, Calea x, judeţ Bacău şi sala de mese aflată la aceeaşi adresă ca şi Camerele de închiriat;

2. obligarea pârâtei să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate;

3. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare pentru perioada dedusă judecăţii), inclusiv cu forma republicată la data de 14.06.2018 în M.Of. Partea I nr. 489 din 14 iunie 2018, Decizia ORDA nr. 10/2016 şi Decizia ORDA nr. 120/2016, ca norme de aplicare.

I.2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1048 din 22 iunie 2022, Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 12.723,48 RON (TVA inclus) reprezentând triplu remuneraţie comunicare publică fonograme şi prestaţii artistice din audiovizual pentru intervalul 01.05.2019 - 31.03.2020, respectiv 01.06.2020 - 31.03.2022, a obligat pârâta să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 900 RON reprezentând onorariu avocat, suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară şi suma de 20 RON reprezentând cheltuieli extras ONRC.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 22.08.2022 sub nr. x/2022.

I.3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 1098A din 13 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 1048/22.06.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti–Secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că: triplul remuneraţiei datorate este în cuantum de 10.368 RON; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1098A din 13 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a formulat recurs pârâta B. S.R.L..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 18 ianuarie 2024 şi a fost repartizată aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din raportul dosarelor alocate fără prim termen şi procesul-verbal de repartizare aleatorie .

Prin cererea formulată, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, nu a ţinut seama de dispoziţiile Legii nr. 55/15.05.2020, când a obligat-o la plata triplului remuneraţiei, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu figurează pe lista celor ce beneficiază de derogare de la această lege.

A mai susţinut că a dovedit buna-credinţă prin faptul că iniţial a plătit taxele datorate reclamantei, însă odată cu apariţia pandemiei de Covid 19 nu le-a mai plătit din motive pecuniare şi fortuite declanşate de pandemie.

De asemenea, a învederat că la aplicarea metodologiei de calcul nu s-a ţinut seama de faptul că în perioada în litigiu pensiunea nu dispunea decât de două camere cu aparat TV. Conform Ordinului nr. 65/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică a licenţelor şi brevetelor de turism nu există nicio prevedere expresă care să oblige pensiunile de 3 stele să aibă camerele dotate cu aparate TV, această obligaţie având-o doar hotelurile de 4-5 stele. La pensiunile de 3 stele, aparatele TV, frigiderele şi aerul condiţionat au caracter de atractivitate şi nu sunt obligatorii.

Recurenta-pârâtă a solicitat să se ia în calcul doar camerele vândute şi cele cu aparat TV. Algoritmul său de calcul este bazat pe acte doveditoare, respectiv bilanţ anual şi fişe de cazare a clienţilor.

Totodată, a învederat că din totalul de 6 camere, doar două aveau aparat TV, iar în perioada de referinţă s-au încasat 262.300 RON, astfel că suma reală datorată este de 1032 RON fără penalităţi.

Având în vedere noile probe, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului cu algoritmul său de calcul, fără plata triplului remuneraţiei.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483 C. proc. civ.

I.5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, să se constate că recursul este nul, întrucât recurentul-reclamant nu a încadrat motivele de recurs în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

A susţinut că cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483 C. proc. civ. şi reprezintă o reiterare a motivelor de apel, recurenta-pârâtă ignorând faptul că asupra aspectelor invocate a existat o judecată din partea instanţei de apel.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de apel. A menţionat, totodată, că solicită cheltuieli de judecată.

În probaţiune s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 489 şi art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

I.6. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a eliminat din calculul remuneraţiilor doar luna ianuarie 2022, deşi ar fi trebuit să procedeze la fel şi pentru alte perioade în care nu s-au încasat bani. În consecinţă, a apreciat că instanţa de apel a aplicat o dublă măsură atunci când a admis cererea reclamantei de calculare a remuneraţiilor pentru întreaga perioadă, fără a elimina din calcul zilele în care nu s-au închiriat camere.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate şi prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs. De asemenea, simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau a mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac.

Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă critică, în esenţă, faptul că instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că, urmare a pandemiei Covid 19, a avut un grad mic de ocupare al camerelor de închiriat, că doar două din cele şase camere sunt dotate cu aparate TV, precum şi că nu există o prevedere legală expresă care să oblige pensiunile de 3 stele să aibă camerele dotate cu aparate TV.

Înalta Curte constată că o atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Aspectele invocate de recurenta-pârâtă nu susţin neregularităţi ale hotărârii atacate, ci aduc în discuţie situaţia de fapt a speţei şi tind la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului cauzei, a temeiniciei sale, ceea ce nu poate forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu această cale de atac, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei elementelor de fapt ale cauzei.

Aceeaşi concluzie este valabilă şi în privinţa susţinerii expuse prin răspunsul la întâmpinare, potrivit căreia instanţa de apel ar fi trebuit să înlăture remuneraţia şi pentru alte perioade, nu doar pentru luna ianuarie 2022.

Or, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să se raporteze la considerentele instanţei de apel şi să le combată, prin expunerea unui raţionament juridic contrar. Susţinerile referitoare la situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel pe baza probatorului administrat nu reprezintă o motivare valabilă a recursului, iar acest aspect nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Referitor la critica ce vizează faptul că instanţa de apel nu a ţinut seama de dispoziţiile Legii nr. 55/2020 şi a obligat pârâta să plătească triplul remuneraţiilor, Înalta Curte observă că această critică nu este susţinută în concret de argumente care să privească dezlegările instanţei de apel sub acest aspect, iar analizarea lucrărilor dosarului a relevat faptul că prin apel pârâta nu a criticat această chestiune, memoriul de apel necuprinzând nicio susţinere referitoare la faptul că nu s-a ţinut seama de dispoziţiile Legii nr. 55/2020 cu ocazia calculării triplului remuneraţiilor.

Sunt incidente, astfel, prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., iar criticile invocate omisso medio, care nu au făcut obiectul judecăţii în apel conform art. 477 alin. (1) C. proc. civ., nu pot fi examinate direct în recurs.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, iar recurenta-pârâtă nu s-a conformat acestor imperative, astfel că nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de aceasta prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, va constata nul recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1098A din 13 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va dispune obligarea acesteia, ca parte care a pierdut procesul în sensul textului legal menţionat, la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial potrivit documentului justificativ depus la dosar, apreciind cuantumul acestora ca fiind corespunzător muncii concrete depuse de avocatul părţii intimate-reclamante şi complexităţii dosarului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1098A din 13 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 1300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2024.