Restitution orders upheld; claimant's recourse against final appellate decision inadmissible.

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă în 16.07.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. şi Primăria Municipiului Bucureşti, a contestat Dispoziţiile nr. 20320/12.04.2018 şi nr. 20321/12.04.2018 emise de Primăria Municipiului Bucureşti, cu obligaţia de a fi emise alte dispoziţii în favoarea sa, în calitate de moştenitor legal al lui C..

În drept, au fost invocate prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 653 C. civ. de la 1864 şi art. 1.126 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii în raport cu Decizia nr. 1883 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalul Bucureşti şi excepţia netimbrării cererii.

De asemenea, a arătat că, în situaţia în care se menţine temeiul juridic, contestaţie Legea nr. 10/2001, invocă excepţia inadmisibilităţii, iar în subsidiar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a depus note scrise, prin care a invocat excepţia decăderii soluţionării cererii (notificării) pe cale judiciară, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată.

Primăria Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia lipsei capacităţii sale procesuale de folosinţă, iar în subsidiar, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Prin precizările depuse în 04.11.2019 (ca urmare a obligaţiei care i-a fost pusă în vedere prin încheierea din 10.09.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, de a indica valoarea obiectului cererii de chemare în judecată), reclamantul a reiterat aspectul că a înţeles să formuleze contestaţie în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acţiunea depusă fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru din acest considerent, menţionând, totodată, că nu poate preciza valoarea bunurilor retrocedate.

Prin încheierea din data de 05.11.2019, Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus suspendarea judecăţii în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ. faţă de neîndeplinirea, de către reclamant, a obligaţiei de a indica valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa nr. 191/09.02.2021, Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamant, ca nefondată; a constatat ca fiind perimată cererea de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 531R/09.07.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 191/09.02.2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a casat-o, şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii la prima instanţă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă în data de 14.10.2021, sub acelaşi număr de dosar.

Prin concluziile scrise depuse în 11.12.2021, reclamantul a solicitat respingerea excepţiei netimbrării acţiunii în considerarea scutirii de la plata taxei judiciare de timbru prevăzute de art. 50 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 29 lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din data 15.12.2021, Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă a constatat că cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea din data de 22.02.2022, Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Municipiului Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 973/24.06.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă; a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 737A/12.05.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant împotriva sentinţei nr. 973/24.06.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, şi B..

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A..

În dezvoltarea unicului motiv de recurs invocat, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat că atât Tribunalul Bucureşti, cât şi Curtea de Apel Bucureşti au aplicat greşit normele de drept, făcând confuzie între reglementarea specială avută în vedere de Legea nr. 10/2001 şi reglementarea succesiunii potrivit dreptului comun.

Astfel, pârâta B. nu are calitatea de persoana îndreptăţită, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, întrucât această calitate a deţinut-o doar tatăl reclamantului, C., în favoarea căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentinţa civilă nr. 885/07.07.2014 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia nr. 256A/08.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

Ca atare, arată că succesiunea tatălui său, C., trebuia judecată după regulile de drept comun care guvernează materia succesiunilor, iar nu după regulile speciale instituite de Legea nr. 10/2001, aşa cum au făcut instanţele anterioare .

Ambele instanţe anterioare au nesocotit certificatul de calitate de moştenitor nr. 5/09.02.2015, conform căruia recurentul-reclamant este moştenitorul legal al tatălui acestuia, C., calitate în baza căreia îi revine întreaga masă succesorală, cu obligaţia de a executa legatul cu titlu particular conferit intimatei B. prin testamentul autentificat în favoarea acesteia sub nr. x/23.12.2013 de SNP "D. şi E.", în măsura în care legatul cu titlu particular nu îi va încălca rezerva succesorala .

Aşadar, susţinerea din motivare, potrivit căreia recurentul-reclamant nu a invocat încălcarea unui drept al său prin emiterea dispoziţiilor contestate direct pe numele intimatei B., nu poate fi primită atât timp cât la baza dreptului succesoral al acesteia se află testamentul şi certificatul de calitate de moştenitor invocate anterior, potrivit cărora reclamantului îi revenea obligaţia de a executa legatul în măsura în care nu i se încalcă rezerva succesorală.

Interpretarea anterioară este logică atât timp cât decesul autorului său s-a produs în 30.08.2014, iar soluţia definitivă a fost pronunţată abia în 08.04.2016, soluţie în care recurentul-reclamant figurează ca titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care i s-a reconstituit acest drept autorului său, în al cărui patrimoniu la data decesului nu se aflau şi bunurile menţionate în testamentul întocmit în favoarea pârâtei-intimate B..

Aici intervine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.059 alin. (1) C. civ., care, prin ipoteză, se aplică doar în cazul în care testatorul era proprietarul bunurilor testate, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă, astfel că eroarea instanţelor anterioare este evidentă, iar motivarea oferită în alin. (2) din ultima filă a deciziei recurate dovedeşte, fără niciun dubiu, existenţa acestei erori.

Drept urmare, recurentul-reclamant a solicitat casarea hotărârilor pronunţate anterior şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti în vederea admiterii apelului său, cu consecinţa modificării sentinţei Tribunalului Bucureşti, în sensul anulării dispoziţiilor nr. 20320 şi nr. 20321/12.04.2018 emise de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, urmând ca aceasta să emită dispoziţiile de restituire în favoarea sa, în calitate de unic moştenitor legal al tatălui său, C..

5. Apărări formulate în cauză

- În termen legal, în 20.02.2024, intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, precum şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată din recurs, reprezentând onorariu avocaţial în cuantum de 2.000 RON (fiind depuse dovezi la dosarul de recurs).

În dezvoltarea excepţiei nulităţii recursului a arătat că recurentul reia apărările formulate în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel şi nu aduce critici concrete soluţiei pronunţate, astfel că nu este îndeplinit formalismul prevăzut sub sancţiunea nulităţii.

Pe fond, a arătat că decizia recurată este legală, reţinându-se că intimata-pârâtă B. a acceptat legatul cu titlu particular conform declaraţiei de acceptare autentificate sub nr. x/09.02.2015 de BIN E., iar, potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 05/09.02.2015, reclamantul, în calitate de fiu, este moştenitorul legal al numitului C., calitate în baza căreia îi revine întreaga masă succesorală, cu obligaţia de a executa legatul cu titlu particular conferit pârâtei B. prin testamentul autentificat sub nr. x/23.12.2013 de notar public E., evocând în continuare contextul factual şi referindu-se la dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere că recurentul-reclamant pretinde că este persoană îndreptăţită, dar şi faptul că a participat la procedura derulată în dosarul administrativ nr. x/2001 în calitate de moştenitor legal, tribunalul a apreciat că acesta are dreptul de a contesta cele două dispoziţii în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, constatându-se de către instanţele fondului că cele două dispoziţii contestate au fost emise cu respectarea prevederilor legale.

Decizia recurată respectă cerinţele legale privind motivarea hotărârii judecătoreşti, iar împrejurarea că recurentul-reclamant nu este de acord cu dezlegarea dată de instanţa de apel nu permite a considera că decizia din apel este nelegală ori netemeinică.

În concret, decizia recurată expune într-o manieră clară şi logică raţionamentul avut în vedere, instanţa de apel răspunzând susţinerilor şi apărărilor părţilor, instanţa de apel procedând la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, astfel că au fost respectate cerinţele unui proces echitabil.

- În 06.03.2024, Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Arată că sunt neîntemeiate pretinsele motive de nelegalitate ale celor două dispoziţii atacate invocate de recurent, în sensul că că deşi doamna B. este legatar cu particular cu privire la drepturile ce au făcut obiectul notificării, aceasta nu ar fi trebuit să fie beneficiar al dispoziţiilor, ci beneficiar ar fi trebuit să fie recurentul, care la rândul său să transfere apoi drepturile astfel recunoscute către doamna B., ca efect al executării legatului.

Conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.

De asemenea, conform art. 91 din Legea nr. 71/2011, moştenirile deschise după intrarea în vigoare a noului C. civ. sunt supuse legii noi.

Sunt lipsite de relevanţă în cauză prevederile art. 1.129 C. civ., despre care recurentul argumentează că ar fi fost încălcate prin emiterea dispoziţiilor atacate.

Acest text vizează posesia obiectului legatului, or, în cauză, prezintă relevanţă nu momentul transmiterii posesiei asupra obiectului legatului - ce priveşte o stare de fapt - ci momentul transmiterii dreptului ce a făcut obiectul legatului, sens în care sunt aplicabile prevederile art. 1.059 C. civ.

Conform art. 1.059 C. civ., legatarul cu titlu particular al unui bun (sau drept) individual determinat dobândeşte proprietatea acestuia de la data deschiderii moştenirii, moment care este reprezentat de data survenirii decesului testatorului, conform art. 954 alin. (1) C. civ.

Totodată, conform art. 954 alin. (1) C. civ., moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.

Testamentul defunctului C. a fost întocmit la 23.12.2013, decesul său a survenit la 30.08.2014, iar B. a acceptat succesiunea sa, prin declaraţie autentică, la 09.02.2015, cele două dispoziţii atacate în prezenta cauză fiind emise la 12.04.2018.

De asemenea, nu prezintă relevanţă faptul că decesul autorului apelantului (30.08.2014) a survenit după pronunţarea sentinţei nr. 885/07.07.2014 a Tribunalului Bucureşti, dar înainte de rămânerea acesteia definitivă, prin decizia nr. 256/A/08.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti.

Sub un prim aspect, prin decizia nr. 256/A/08.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti a fost anulat apelul formulat de C. şi au fost respinse, ca neîntemeiate, apelurile formulate de B. şi A., prin urmare sentinţa nr. 885/07.07.2014 a Tribunalului Bucureşti a rămas definitivă fără a suferi o modificare înaintea instanţei de apel.

Sub un al doilea aspect, prin testamentul autentificat sub nr. x/23.12.2013 a fost instituit faţă de B. legatul cu titlu particular vizând "imobilul situat în mun. Bucureşti, str. x, sector 3 (...) şi drepturile litigioase şi succesorale în legătură cu aceste imobile".

Astfel, chiar dacă data decesului testatorului (30.08.2014) este anterioară rămânerii definitive (08.04.2016) a sentinţei nr. 885/07.07.2014, obiectul legatului l-au constituit inclusiv drepturile litigioase aferente imobilului din str. x - sens în care în mod corect au fost emise deciziile PMB atacate în favoarea numitei B., ca efect al soluţionării definitive a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013

În raport cu aceste aspecte, la data emiterii dispoziţiilor atacate a operat transferul drepturilor ce poartă asupra imobilului ce face obiectul notificării de la autorul C. către legatara cu titlu particular B., sens în care dispoziţiile atacate în prezenta cauză sunt valide.

De asemenea, împrejurarea că recurentul-reclamant avea calitatea de moştenitor sezinar nu împiedică în niciun mod emiterea dispoziţiei faţă de beneficiara B., în condiţiile în care aceasta a dobândit drepturile aferente imobilului ce face obiectul notificării încă de la data deschiderii succesiunii.

- În 08.03.2024, în termen legal, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte B., prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, respectiv admiterea căii de atac, arătând, totodată, că dispoziţiile contestate au caracter nelegal, însăşi intimata-pârâtă fiind cea care, anterior emiterii acestora, a promovat în anul 2017 o acţiune prin care a solicitat ca recurentul-reclamant să o pună în posesie, având reprezentarea faptului că dispoziţiile vor fi emise pe numele acestuia, aşa cum ar fi fost legal, sens în care invocă încheierea din 07.12.2023 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2017.

- În 29.03.2024, în termen legal, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea Municipiului Bucureşti, prin Primar General, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate şi admiterea recursului.

6. Procedura filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, care nu au formulat puncte de vedere, iar prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la 22.01.2025.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În speţă, obiectul pricinii este reprezentat de contestaţia reclamantului împotriva dispoziţiilor nr. 20320/12.04.2018 şi nr. 20321/12.04.2018 ale Primarului General al Municipiului Bucureşti, cu consecinţa emiterii unor dispoziţii în favoarea sa, în calitate de moştenitor legal al defunctului C..

Reclamantul a indicat drept temei de drept al acţiunii prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aspect confirmat, inclusiv, prin precizările depuse în data de 04.11.2019 în faţa primei instanţe.

Totodată, incidenţa acestor prevederi legale (iar nu a celor de drept comun) a fost reţinută în speţă şi prin sentinţa nr. 973/24.06.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, concluzionându-se că "reclamantul are dreptul de a contesta cele două dispoziţii în baza prevederilor Legii nr. 10/2001", aspect necontestat, de altfel, de către reclamant pe calea apelului declarat împotriva acestui prim act jurisdicţional pronunţat în cauză asupra fondului raportului juridic dedus judecăţii.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

De asemenea, potrivit art. XII din Legea nr. 202/2010 (forma în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată) - text de lege care a modificat alin. (3) al art. 26 din Legea nr. 10/2001 -, "decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

Or, în acest sens, prevederile art. 27 C. proc. civ. dispun că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Tot astfel, legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune că hotărârea judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie dispunând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora trebuie realizată în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Rezultă, aşadar, din coroborarea textelor legale anterior menţionate, că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în litigiile în care sunt contestate deciziile/dispoziţiile motivate de soluţionare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 este apelul, cale de atac epuizată prin însăşi decizia atacată.

Cum prin dispoziţiile nr. 20320/12.04.2018 şi nr. 20321/12.04.2018 ale Primarului General al Municipiului Bucureşti, contestate în cauză, a fost soluţionată notificarea nr. x/19.06.2001 (prin care numitul C. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, în fosta stradă Oituz nr. 9, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, poziţia nr. 8300), sunt incidente dispoziţiile legale anterior menţionate, iar recursul este inadmisibil, decizia nr. 737A/12.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, fiind dată în apel şi fiind definitivă.

Aceste prevederi legale se coroborează cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului şi nici recursului şi ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată de reclamant împotriva deciziei din apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 737A din 12 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Reţinând culpa procesuală a recurentului în acord cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acestuia la plata către intimata B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite prin factura fiscală nr. x/19.02.2024 şi achitate prin chitanţa din aceeaşi dată, depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 737A din 12 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurent la plata către intimata B. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2025.