Territorial jurisdiction for paternity claims based on defendant's registered domicile over factual residence

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea în 06.07.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat să se constate că pârâtul B. nu este tatăl biologic al minorei D.; să constate că pârâtul C. este tatăl biologic al minorei; să încuviinţeze transcrierea în registrele de stare civilă a certificatului de naştere al minorei, nr. x/2022 eliberat la data de 14.09.2022 de către autorităţile din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord; să încuviinţeze efectuarea tuturor înscrierilor corespunzătoare de stabilire a filiaţiei faţă de tată prin transcrierea/înscrierea pe actul de naştere al minorei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 424, art. 425, art. 426, art. 429, art. 450 C. civ.

În 21.09.2023, reclamanta a formulat completare de acţiune, prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către reclamantă şi pârâtul C. cu privire la minoră; stabilirea locuinţei minorei la domiciliul mamei; obligarea pârâtului C., în favoarea minorei, la plata unei pensii de întreţinere în cotă de 1/4 din venitul net realizat sau venitul minim pe economie în situaţia în care nu realizează venituri.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 279/26.01.2024, Judecătoria Oradea, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

A reţinut instanţa că deşi potrivit prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în speţă se discută despre o competenţă alternativă sub aspectul petitelor de cerere privind stabilirea filiaţiei, a constatat că Judecătoria Oradea nu este instanţa în a cărei rază teritorială locuiesc efectiv reclamanta ori pârâţii.

Astfel, în legătură cu pârâtul B., a reţinut că nu se cunoaşte unde se află acesta în prezent, astfel că a reţinut incidenţa prevederilor art. 89 alin. (3) C. civ., motiv pentru care a apreciat că adresa de domiciliu a acestui pârât din municipiul Oradea nu poate determina competenţa teritorială a instanţei învestite de reclamantă.

De asemenea, în legătură cu reclamanta, a stabilit că aceasta nu a avut la data sesizării instanţei locuinţa legală sau faptică în Oradea, întrucât a locuit atât în Anglia, cât şi în municipiul Târgu Jiu.

A mai reţinut că atât timp cât, în speţă, nu este stabilită filiaţia conform legislaţiei din România, trebuie avut în vedere, în determinarea competenţei de soluţionare a pricinii, domiciliul pârâtului C., care în prezent apare indicat în certificatul de naştere emis de autorităţile britanice în calitate de tată al minorei.

De asemenea, a mai constatat şi că, în soluţionarea cauzei, nu trebuie ignorate nici prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că, în legătură cu minora, s-a arătat că s-a aflat în municipiul Târgu Jiu cu ocazia realizării anchetei sociale, la locuinţa reclamantei şi a C., iar, potrivit art. 496 alin. (1) C. civ., copilul minor locuieşte la părinţii săi.

În aceste condiţii, văzând prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă şi prevederile art. 72 alin. (2) din H.G. nr. 64/2011, ale art. 114 alin. (1) C. proc. civ. şi reţinând că minora nu locuieşte în Oradea, precum şi faţă de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 şi art. 107 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu s-a făcut dovada că reclamanta sau pârâţii din prezenta cauză au locuit efectiv la data sesizării instanţei sau pe parcursul soluţionării procesului în Oradea, a considerat ca revenind Judecătoriei Târgu Jiu competenţa de soluţionare a pricinii.

Prin sentinţa nr. 4622/18.06.2024, Judecătoria Târgu Jiu, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul, pentru soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că reclamanta a sesizat Judecătoria Oradea, instanţa în cărei circumscripţie îşi avea pârâtul B. domiciliul la data învestirii instanţei.

Conform dispoziţiilor art. 107 alin. (1), art. 112 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în cadrul acţiunilor ce au ca obiect stabilirea filiaţiei, reclamantul are la dispoziţie o competenţă alternativă între instanţa în a cărei circumscripţie are domiciliul reclamantul şi instanţa în a cărei circumscripţie are domiciliul oricare dintre pârâţi.

Ca atare, a apreciat că reclamanta a uzat de dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. şi a ales între mai multe instanţe deopotrivă competente.

A mai reţinut că, fiind vorba despre o normă de competenţă de ordine privată, instanţa iniţial învestită nu avea posibilitatea de a-şi invoca necompetenţa teritorială, atât timp cât reclamanta a înţeles să uzeze de norma de competenţă teritorială alternativă instituită în favoarea sa.

Totodată, cu privire la faptul că domiciliul pârâtului B. nu ar fi în fapt în Oradea, deşi acesta figurează cu acest domiciliu în baza de date, instanţa iniţial învestită nu a indicat un alt domiciliu pentru acesta, ci a reţinut dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţii care nu sunt incidente în cauză în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată.

În consecinţă, a apreciat ca revenind instanţei de la domiciliul pârâtului B. competenţa de soluţionare a prezentei pricini.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, pentru considerentele expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de modalitatea în care acestea au apreciat cu privire la incidenţa în cauză fie a dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fie ale dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din acelaşi cod.

Astfel, Judecătoria Oradea, deşi a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile 113 alin. (1) pct. 1 şi art. 107 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că nu este instanţa în a cărei rază teritorială locuiesc efectiv reclamanţii sau pârâţii.

În acest sens, a menţionat, cu privire la pârâtul B., că nu se cunoaşte unde se află în prezent, astfel că a reţinut că adresa de domiciliu a acestuia, din municipiul Oradea, nu poate determina competenţa sa teritorială în raport cu prevederile art. 89 alin. (3) C. civ.

A mai reţinut şi că reclamanta şi pârâtul C. locuiesc în fapt în Anglia, iar la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta avea domiciliul în comuna Petreu, judeţul Bihor, care aparţine teritorial de Judecătoria Marghita, iar pârâtul C. avea domiciliul în municipiul Târgu Jiu, iar în prezent ambii E. au domiciliul în Târgu Jiu, unde locuiesc când vin în ţară şi unde locuieşte şi minora acestora.

Totodată, a reţinut că în soluţionarea cauzei nu trebuie ignorate nici prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind că ancheta socială întocmită în cauză a relevat că minora s-a aflat în municipiul Târgu Jiu, la locuinţa reclamantei şi a pârâtului C..

La rândul său, Judecătoria Târgu Jiu a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1), art. 112 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., incidente în cauză, reclamanta are la dispoziţie o competenţă alternativă între instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul şi instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul oricare dintre pârâţi, astfel că prin învestirea Judecătoriei Oradea, ca instanţă de la domiciliul pârâtului B., reclamanta a uzat de dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. şi a ales între instanţele deopotrivă competente.

Totodată, cu privire la faptul că domiciliul pârâtului B. nu ar fi în fapt în Oradea, deşi figurează cu acesta în baza de date, a constatat că Judecătoria Oradea nu a identificat un alt domiciliu al pârâtului, ci a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., prevederi care nu sunt incidente în cauză în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată.

În speţă, obiectul litigiului este reprezentat de tăgada paternităţii minorei D., stabilirea paternităţii faţă de tatăl biologic al acesteia, încuviinţarea transcrierii registrele de stare civilă a certificatului de naştere al minorei emis de autorităţile din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, încuviinţarea efecturării tuturor înscrierilor corespunzătoare de stabilire a filiaţiei faţă de tată prin transcrierea/înscrierea pe actul de naştere al minorei, cereri care se încadrează în categoria celor denumite generic în C. civ. "acţiuni privind filiaţia", reglementate de dispoziţiile art. 421-449 C. civ.

Or, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei legiuitorul a reglementat distinct competenţa teritorială, prin art. 113 C. proc. civ., stabilind o competenţă teritorială alternativă, la alin. (1) pct. 1, stipulându-se că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă instanţa domiciliului reclamantului.

Deşi dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. consacră un drept de opţiune al reclamantului în materia stabilirii filiaţiei, aceste norme rămân imperative, deoarece cererile se adresează, în mod imperativ, exclusiv uneia din cele două instanţe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului sau cea de la domiciliul reclamantului, prevăzută alternativ.

Deci, aceste prevederi legale consacră o competenţă teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecţiei reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opţiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care aşezare în teritoriu a instanţei serveşte cel mai bine protejării drepturilor şi intereselor sale legitime.

O asemenea concluzie se desprinde şi din interpretarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Aşadar, părţile pot deroga de la normele de competenţă teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situaţii normele de competenţă teritorială sunt de ordine privată.

Per a contrario, în celelalte cereri normele de competenţă teritorială sunt de ordine publică, deci imperative.

Rezultă că, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, reclamantul are un drept de opţiune numai între judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul şi cele în a căror raze teritoriale se află domiciliile pârâţilor, în ipoteza pluralităţii acestora.

Or, în cauză, reclamanta a introdus acţiunea la Judecătoria Oradea, în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul legal pârâtul B., astfel cum a fost indicat prin cererea de chemare în judecată.

Totodată, acest aspect factual a fost atestat inclusiv de verificările efectuate din oficiu, la 18.01.2024, de către Judecătoria Oradea, în baza de date a Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, în scopul identificării corecte a domiciliului/reşedinţei acestuia, care au arătat că domiciliul activ al pârâtului B. este, din 29.10.2013, în municipiul Oradea, judeţul Bihor .

Deopotrivă, cadrul factual relevat de Judecătoria Oradea a stabilit că acesta, deşi s-a aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, a fost liberat din Penitenciarul Satu Mare în 06.02.2023, anterior promovării prezentului demers judiciar de către reclamantă (06.07.2023), astfel că nici această împrejurare nu era în măsură să înlăture competenţa teritorială a instanţei iniţial învestite.

Aspectul că, în 16.01.2024, la momentul întocmirii anchetei psihosociale de către Compartimentul Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Municipiului Oradea, s-a constatat că pârâtul B. nu mai locuia la adresa de domiciliu nu este în sine apt să infirme competenţa Judecătoriei Oradea în soluţionarea pricinii, cât timp ceea ce prezintă relevanţă, în acord cu prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., este tocmai domiciliul pârâtului la data sesizării instanţei, nefiind relevată, în cauză, o altă împrejurare de fapt în raport cu acest reper temporal, neexistând, în acest sens, alte elemente de fapt sau probe suplimentare, care să conducă la o concluzie contrară.

Mai mult, în speţă îşi găsesc aplicarea prevederile art. 91 alin. (1) şi (2) C. civ., potrivit cărora dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate, iar, în lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane, astfel că revenea Judecătoriei Oradea competenţa de soluţionare a litigiului pendinte.

De asemenea, se observă şi că Judecătoria Oradea a dispus legal citarea pârâtului B., pentru termenul de judecată din 18.01.2024, la adresa de domiciliu a acestuia, procesul-verbal de înmânare a citaţiei fiind restituit cu menţiunea că actul de procedură a fost lăsat la cutia poştală .

Aşa fiind, în prezenta speţă numai stabilirea competenţei de soluţionare a pricinii în favoarea instanţei în care îşi are domiciliul acest pârât, conform evidenţelor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, poate răspunde dezideratului de a asigura pârâtului posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale prin intermediul instanţei de judecată aflate în proximitatea domiciliului său real, fără a fi necesar ca acesta să antreneze cheltuieli suplimentare aferente deplasării într-un alt oraş, în raport cu prevederile art. 87 din C. civ., potrivit cărora domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală.

Prin urmare, dat fiind că, în speţă, dovada domiciliului pârâtului s-a realizat potrivit legii, respectiv pe baza relaţiilor solicitate de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanei şi a Bazelor de Date, în mod corect a sesizat reclamanta Judecătoria Oradea, ca instanţă aflată în circumscripţia teritorială a acestui pârât, în considerarea prevederilor art. 112 alin. (1) raportate la art. 116 C. proc. civ. (care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe, deopotrivă competente, stabilind în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea acesteia).

Tot astfel, aspectul că anterior primului termen de judecată, respectiv în 21.09.2023, reclamanta a formulat o completare a acţiunii, prin care a solicitat stabilirea exercitării autorităţii părinteşti în comun de către aceasta şi pârâtul C. cu privire la minoră, stabilirea locuinţei minorei la domiciliul mamei şi obligarea acestui din urmă pârât la plata unei pensii de întreţinere, nu este în măsură să atragă incidenţa prevederilor art. 114 C. proc. civ., întrucât acestei cereri adiţionale îi sunt aplicabile prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 din acelaşi cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.