Exclusive consumer jurisdiction under Article 121 CPC inaction for individual entrepreneur’s professional liability

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti, secţia civilă în 20.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele P.F.A. B. şi B., în cadrul procedurii cererilor de valoare redusă, pronunţarea unei hotărâri în urma căreia pârâtele să fie obligate la plata sumei de 304,22 RON, reprezentând contravaloare produse livrate, şi a penalităţilor de întârziere la acest debit, în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere, sau a dobânzii legale, după caz, respectiv a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.028 şi urm. C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 3437/21.05.2024, Judecătoria Piteşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Piteşti, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Piteşti a reţinut incidenţa prevederilor art. 121 C. proc. civ., stabilind, totodată, că nu poate fi reţinută existenţa unei obligaţii solidare a persoanei fizice cu persoana fizică autorizată, având în vedere nesemnarea contractelor aflate pe verso-ul facturilor a căror obligare la plată se solicită.

A mai reţinut şi că, în cadrul raporturilor contractuale, s-a acţionat din partea reclamantei în calitate de profesionist, în sensul atribuit acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 din Directiva nr. 93/13, respectiv că pârâta persoană fizică are calitatea de consumator.

De asemenea, a mai stabilit şi că aspectul că există doi debitori nu determină aplicarea art. 112 C. proc. civ. sau a prevederilor art. III.3 şi art. VIII din contractele aflate pe verso-ul facturilor întrucât, pe de o parte, nu există un raport de tipul debitor obligat principal – debitor obligat accesoriu în cadrul contractelor de vânzare încheiate, acestea nefiind semnate sau acceptate de pârâte în vreun mod, ambii debitori fiind principali, iar, pe de altă parte, art. VIII din contract este înlăturat de la aplicare de competenţa exclusivă a instanţei de la domiciliul consumatorului atrasă de dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., competenţă exclusivă ce nu a fost înlăturată conform art. 126 alin. (2) din acelaşi cod, prin determinarea competenţei instanţei după naşterea dreptului la despăgubire, astfel că în raport cu domiciliul consumatorului - debitor persoană fizică -, din municipiul Craiova, a apreciat că revine Judecătoriei Craiova competenţa de soluţionare a pricinii.

Prin sentinţa nr. 9493/18.09.2024, Judecătoria Craiova, secţia I civilă a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Piteşti, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Craiova a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ., dat fiind faptul că debitorul principal este persoana fizică autorizată, care şi-a însuşit contractul de vânzare prin aplicarea ştampilei pe fiecare factură, pârâta persoană fizică B. fiind obligată în solidar cu aceasta, conform art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008.

A mai reţinut şi că nu se poate considera că persoana fizică B. are calitatea de consumator, în sensul Legii nr. 193/2000, în acord cu prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) din acest act normativ.

A arătat, de asemenea, că jurisprudenţa CJUE a analizat, în mod constant, calitatea de consumator a persoanei fizice prin prisma legăturii funcţionale cu activitatea unui profesionist, sens în care a făcut trimitere la hotărârile pronunţate în cauzele C-410/11 (în cadrul căreia s-a statuat că numai contractele încheiate în afara şi independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scop exclusiv de satisfacere a propriilor necesităţi de consum privat ale unui individ fac parte din regimul particular prevăzut de convenţia menţionată în materie de protecţie a consumatorului) şi C-534/16 (în cadrul căreia s-a stabilit, în legătură cu noţiunea de "consumator", în sensul art. 2 lit. b) din Directiva 93/13, că revine instanţei naţionale obligaţia ca, în cazul unei persoane fizice, garant pentru o societate, să stabilească dacă această persoană a acţionat în cadrul activităţii sale profesionale ori în virtutea unor raporturi funcţionale avute cu respectiva societate sau în scopuri personale).

Drept urmare, a reţinut că pârâta persoană fizică a acţionat în desfăşurarea activităţii persoanei fizice autorizate, iar nu în scop personal, astfel că nu există o competenţă teritorială exclusivă dată de calitatea de consumator a vreunei părţi şi cum, prin contract, părţile au convenit instanţa competentă cu soluţionarea litigiilor ivite ca fiind instanţa de la sediul vânzătoarei, a apreciat că revine Judecătoriei Piteşti, în circumscripţia căreia se află sediul vânzătoarei reclamante, competenţa de soluţionare a cauzei.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti pentru considerentele expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de modalitatea în care acestea au apreciat cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ., în raport cu calificarea pârâtei B. drept "consumator", în sensul acestor prevederi legale.

Astfel, în timp ce Judecătoria Piteşti a apreciat ca fiind aplicabil cazul de competenţă teritorială exclusivă reglementat de art. 121 C. proc. civ., ca urmare a reţinerii calităţii de consumator a pârâtei persoană fizică, Judecătoria Craiova a stabilit, ca urmare a analizării jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie (hotărârile pronunţate în cauzele C-410/11 şi C-534/16), că pârâta B. a acţionat în desfăşurarea activităţii persoanei fizice autorizate, iar nu în scop personal, astfel că în speţă nu sunt incidente prevederile procedurale menţionate.

Obiectul litigiului pendinte este reprezentat de cererea de valoare redusă, întemeiată pe prevederile art. 1.028 şi urm. C. proc. civ., prin care societatea reclamantă A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele P.F.A. B. şi B., obligarea acestora la plata sumei de 304,22 RON, reprezentând contravaloare produse livrate, şi a penalităţilor de întârziere la acest debit, în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere, sau a dobânzii legale, după caz.

Potrivit dispoziţiilor art. 1.028 C. proc. civ., care reglementează procedura cu privire la cererile de valoare redusă, competenţa de a soluţiona cererea în primă instanţă aparţine judecătoriei, competenţa teritorială stabilindu-se potrivit dreptului comun.

Din raportul juridic dedus judecăţii reiese, sub un prim aspect, că pârâta B. nu este parte în contractele de vânzare-cumpărare aferente facturilor nr. x şi nr. x din 29.07.2022, care stabilesc, la art. I, calitatea de cumpărător a persoanei identificate în acest sens în cuprinsul facturilor fiscale (în speţă P.F.A. B.), astfel că aceasta a acţionat strict în calitate de titulară a P.F.A. (definită, conform art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008, drept întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce foloseşte, în principal, forţa sa de muncă).

De altfel, reclamanta a indicat în cuprinsul cererii introductive de instanţă că a înţeles să cheme în judecată şi persoana fizică în considerarea prevederilor art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008, potrivit cărora titularul P.F.A. răspunde pentru obligaţiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectaţiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului. Dispoziţiile art. 31, 32 şi ale art. 2.324 alin. (3) din C. civ. sunt aplicabile.

Or, în acord cu dispoziţiile art. 2.324 alin. (3) C. civ., creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului.

În acest context, se observă că instanţele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 121 din C. proc. civ. cu privire la noţiunea de "consumator" (atribuită de instanţa iniţial învestită pârâtei persoane fizice).

Or, pentru corecta stabilire a calităţii de consumator, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, care definesc consumatorul ca fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

În acest sens, pentru aprecierea calităţii de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situaţia subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat şi de statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Astfel, în cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva C. S.R.L., Curtea a definit criteriile ce trebuie avute în vedere la aprecierea calităţii de consumator (pct. 15-18), sens în care, pentru determinarea unei competenţe exclusive, noţiunea de consumator trebuie interpretată în mod restrictiv, prin referire la poziţia persoanei respective într-un anumit contract, în raport cu natura şi finalitatea acestuia, iar nu cu situaţia subiectivă a persoanei menţionate, una şi aceeaşi persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operaţiuni şi operator economic în cadrul altor operaţiuni.

Aşadar, numai contractele încheiate în afara şi independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesităţi de consum privat ale unui individ, se pretează aplicării dispoziţiilor excepţionale reglementate în favoarea consumatorului.

De asemenea, Curtea a subliniat faptul că protecţia acordată consumatorilor nu se justifică în cazul unei activităţi profesionale, fie ea şi una viitoare, având în vedere că natura profesională a activităţii nu este înlăturată de caracterul viitor al acesteia.

O altă cauză a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene relevantă pentru determinarea calităţii de consumator este C-110/14, Horaţiu Ovidiu Costea împotriva Volksbank România S.A..

În această cauză, Curtea a fost chemată să interpreteze noţiunea de consumator, în sensul articolului 2 lit. b) din Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, sens în care s-a statuat că este vorba despre noţiune obiectivă şi funcţională, a cărei manifestare depinde de un singur criteriu: încadrarea actului juridic specific în domeniul activităţilor aflate în afara activităţii profesionale (pct. 28).

Cu alte cuvinte, ceea ce interesează din perspectiva consumatorului, este scopul contractului încheiat, iar nu calitatea personală a părţii.

Astfel, atât la nivelul reglementărilor naţionale, cât şi al celor unionale, esenţial pentru aprecierea calităţii de consumator este scopul contractului încheiat de către acesta, verificare ce trebuie realizată in concreto cu privire la contractul asupra căruia poartă litigiul, fiind lipsită de relevanţă situaţia personală, una şi aceeaşi persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operaţiuni şi operator economic în cadrul altor operaţiuni.

Raportând aceste consideraţii ce decurg din jurisprudenţa CJUE la chestiunea ce formează obiectul prezentului regulator de competenţă, se observă că, prin ştampilarea facturilor emise de reclamantă, pârâta B. a participat la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare aferente strict în scopul derulării activităţii economice de către forma de organizare a cărei titular este.

Prin urmare, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 121 din C. proc. civ., întrucât acestea vizează o altă ipoteză, respectiv ca pârâtul (persoană fizică) să acţioneze în calitate de consumator, aşadar în scopuri din afara activităţii sale profesionale, cerinţă neîndeplinită în cauză.

Dat fiind faptul că izvorul raportului juridic dintre părţi este reprezentat de contractele de vânzare-cumpărare ce constituie parte integrantă a facturilor fiscale emise de reclamantă, obiectul prezentului litigiu se circumscrie, ca regulă, ipotezei reglementate de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., însă, în situaţia particulară dedusă judecăţii, locul pentru executarea contractului corespunde cu sediul/domiciliul pârâtelor, conform normei generale prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Cu toate acestea, reclamanta a înţeles să confere eficienţă clauzei de la punctul VIII din contract, de alegere a competenţei în favoarea instanţei judecătoreşti de la sediul său social, în conturarea prevederilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., sens în care a sesizat Judecătoria Piteşti cu soluţionarea prezentei pricini.

Din actele dosarului rezultă că pârâtele, care nu au formulat întâmpinare, nu au înţeles să invoce incidentul necompetenţei Judecătoriei Piteşti şi, în acest fel, s-a acoperit o eventuală neregularitate în planul competenţei de ordine privată a instanţei învestite iniţial cu soluţionarea cauzei, rămasă competentă să soluţioneze cauza.

Aceasta întrucât, fiind vorba despre o competenţă teritorială relativă, neinvocarea de către pârâte, în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a excepţiei de necompetenţă teritorială prezumă împrejurarea (suplimentar împrejurării existenţei clauzei contractuale de alegere de competenţă) că părţile au convenit tacit la prorogarea competenţei în favoarea instanţei sesizate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.