Untimely appeal over rent and tort claims struck as void for missing 30-day deadline

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă în 19.05.2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B. S.R.L. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor C., D., E., F., G. şi H. la plata sumei de 610.000 RON, din care 366.000 RON reprezentând prejudiciu material, iar 244.000 RON reprezentând prejudiciu moral produs reclamanţilor, ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale şi a modalităţii în care s-au derulat relaţiile între părţi, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.349, art. 1.350, art. 1.357, art. 1.381, art. 1.531 C. civ., respectiv art. 192 şi 194 C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vâlcea

Prin sentinţa nr. 1037/24.04.2023, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei H. şi a respins acţiunea formulată împotriva acestei pârâte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta D., şi a respins acţiunea formulată împotriva acestei pârâte, ca fiind prescrisă; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul C., pe care l-a obligat la plata către reclamanta B. S.R.L. a sumei de 22.500 RON, reprezentând contravaloare chirie, şi a sumei de 4.230 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins, în rest, acţiunea formulată de către reclamanţi împotriva pârâţilor C., E., F. şi G..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti

Prin decizia nr. 1565/20.03.2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis excepţia netimbrării, invocată din oficiu, şi a anulat, ca netimbrat, apelul reclamanţilor împotriva sentinţei, formulat în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., G. şi H..

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., reclamanţii A. şi B. S.R.L., prin care au solicitat casarea deciziei recurate şi admiterea apelului formulat, în sensul schimbării în parte a sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au arătat că prima instanţă le-a admis cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru.

De asemenea, au mai menţionat şi că în perioada judecării apelului, din cauză de forţă majoră, nu au fost prezenţi în România, fiind nevoiţi să plece în Israel, având în vedere războiul din Fâşia Gaza, eveniment de notorietate mondială, care nu mai trebuia invocat şi dovedit.

În contextul menţionat, arată că atât înştiinţarea lor cu privire la plata taxei de timbru, cât şi anularea apelului la primul termen de judecată, s-au realizat cu nesocotirea regulilor de procedură, precum şi a cazului de forţă majoră menţionate.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs invocat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin aceea că "soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată s-a dat cu încălcarea normelor legale de drept material constând în art. 1.349-1.350, art. 1.357 şi urm., respectiv art. 1.530 C. civ..", recurenţii au reluat integral susţinerile formulate, în acest sens, prin cererea de apel împotriva sentinţei primei instanţe.

5. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă D. a formulat întâmpinare, în termenul procedural, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, respectiv excepţia tardivităţii acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În dezvoltarea excepţiei netimbrării recursului, intimata-pârâtă a invocat ca fiind incidente prevederile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, iar întrucât recurenţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru aferentă recursului, deşi au fost înştiinţaţi în acest sens şi nici nu au formulat cerere de ajutor public judiciar, a considerat ca fiind incidentă sancţiunea nulităţii recursului faţă de neîndeplinirea acestei cerinţe legale.

În dezvoltarea excepţiei tardivităţii recursului, intimata-pârâtă a menţionat că înregistrarea cererii de recurs a avut loc în 31.05.2024, după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 C. proc. civ., iar recurenţii nu au formulat cerere de repunere în termenul de recurs, astfel că recursul este tardiv.

Pe fondul cererii de recurs, a menţionat, referitor la cea dintâi critică formulată, că împrejurările invocate de recurenţi, în sensul că au solicitat acordarea facilităţilor de plata taxei judiciare de timbru în faţa primei instanţe, iar solicitarea le-a fost admisă de Tribunalul Vâlcea, nu au relevanţă în ceea ce priveşte obligaţia de plata taxei de timbru aferentă cererii de apel sau de recurs.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, apelanţii au fost legal citaţi cu menţiunea obligaţiei de a achita o taxă judiciară de timbru în valoare de 4.790 RON raportat la motivele de apel invocate, însă nu au făcut dovada îndeplinirii acestei obligaţii şi nici nu au contestat modalitatea de stabilire a cuantumului taxei, respectiv nu au solicitat acordarea ajutorului public judiciar.

În ceea ce priveşte "cauza de forţă majoră" invocată de recurenţi, ca motivare a neîndeplinirii obligaţiei de plata taxei judiciare de timbru în apel, cu referire la faptul că recurentul nu a fost prezent în România din cauza războiului din Fâşia Gaza, arată că, potrivit art. 1.351 alin. (2) C. civ., "forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil."

În contextul menţionat de recurenţi, nu poate fi invocată valid forţa majoră cu privire la exonerarea de răspundere pentru neplata taxei judiciare de timbru, întrucât recurenţii au fost reprezentaţi prin avocat în faţa instanţei de apel, (reprezentant convenţional I.), astfel că absenţa din ţară nu îi absolvă de îndeplinirea obligaţiei de plata taxei de timbru.

De asemenea, recurenţii nu ar fi putut invoca legal, în apel, această "cauză de forţă majoră", având în vedere că rezoluţia de stabilire a taxei de timbru le-a fost comunicată în 18.09.2023, iar declanşarea conflictului armat din Fâşia Gaza a avut loc ulterior, în 07.10.2023, astfel că evenimentul invocat nu exista la data la care li s-a comunicat obligaţia de plată.

Mai mult, recurentul A. este cetăţean israelian, cu reşedinţa în România, neavând domiciliul în Fâşia Gaza, zona afectată de conflict, astfel că, în privinţa acestuia, nu suntem în prezenţa unui eveniment imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat, în principal, că în dezvoltarea acestora sunt reluate cuvânt cu cuvânt motivele apelului (a se vedea paginile 3-16 din motivele de recurs), scrise cu acelaşi font din apel şi aceeaşi aşezare în pagină.

De altfel, nu doar fontul sau aşezarea în pagină conduc la această concluzie, ci şi expresiile folosite: "sentinţa apelată este nefondată", precum şi referirea la probele administrate în faţa primei instanţe.

Din acest motiv, în susţinerea caracterului nefondat al criticilor, intimata-pârâtă a indicat că înţelege să reia, la rândul său, apărările formulate prin întâmpinarea depusă în faţă instanţei de apel.

Intimatul-pârât G. a formulat întâmpinare, în termenul procedural, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, fiind evidenţiată, în acest sens, situaţia de fapt.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă D., prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468 alin. (2)-(4), precum şi cele ale art. 469 din acelaşi cod se aplică în mod corespunzător.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Or, în speţă, se constată neobservarea, de către recurenţii-reclamanţi, a termenului legal de 30 de zile pentru declararea recursului, în condiţiile în care decizia atacată a fost comunicată reclamantului B. S.R.L., la sediul procesual ales, în 19.04.2024 (conform dovezii de la dosarul instanţei de apel), respectiv reclamantului A. în 22.04.2024, la domiciliul procesual ales (conform dovezii de la dosarul curţii de apel), în timp ce recursul a fost formulat în 29.05.2024 (data oficiului poştal, în conformitate cu dovada de la dosar), ulterior datei de 20.05.2024, respectiv 23.05.2024, la care s-a împlinit termenul de recurs.

Ca atare, întrucât recursul pendinte a fost formulat cu nerespectarea termenului legal impus de dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., în cauză este incidentă sancţiunea nulităţii căii de atac.

Aceasta întrucât, fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia atrage sancţiunea decăderii recurentului din exercitarea dreptului la recurs, sancţiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate pe calea recursului nemaiputând fi analizate, întrucât aspectul procedural menţionat este prioritar.

Totodată, se observă şi faptul că în speţă nu sunt incidente ipotezele stabilite prin teza a II-a a art. 485 alin. (1) C. proc. civ., precum şi că recurenţii-reclamanţi nu au solicitat repunerea în termen, conform dispoziţiilor art. 186 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanţii B. S.R.L. şi A. împotriva deciziei nr. 1565 din 20 martie 2024 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.