Judicial error compensation appeal dismissed as barred by res judicata of prior liability determination

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Arad, la data de 11 ianuarie 2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, a solicitat a se constata eroarea judiciară prin încălcarea dispoziţiilor de drept material şi penal, cu consecinţa vătămării drepturilor acesteia în dosarul penal nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 96 alin. (3) lit. a) din Legea 303/2004 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 RON sau echivalentul a 100.000 euro, la data plăţii, în temeiul art. 96 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 134 din 23 iunie 2023, Tribunalul Arad a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, având ca obiect reparare prejudicii cauzate de erori judiciare.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 296 din 19 decembrie 2023, Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 134 din 23 iunie 2023 pronunţate de Tribunalul Arad.

A respins, ca nefondat, apelul incident declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, ca reprezentant al pârâtului Statului Român, împotriva aceleiaşi sentinţe civile.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 296 din 19 decembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara – secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel.

Aceasta şi-a fundamentat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta arată că motivarea instanţei de apel este contradictorie, întrucât, deşi a reţinut că soluţia de respingere a acţiunii nu este consecinţa admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, s-a centrat doar pe acest aspect, fără a analiza cauza pe fond.

Curtea de Apel Timişoara a reţinut că nu este necesară tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca obiectul să fie identic. Or, în opinia sa, prin această motivare, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., care trebuie coroborate cu cele ale art. 431 din acelaşi act normativ.

De asemenea, apreciază că excepţia este inoperantă întrucât prima acţiune a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală de drept comun, iar prezenta cerere este fundamentată pe art. 96 din Legea nr. 303/2004. Cele două instituţii sunt diferite, astfel că obiectul dedus judecăţii este diferit.

Acţiunea care a vizat răspunderea civilă delictuală a fost respinsă întrucât, pe de o parte, nu erau îndeplinite cerinţele legale pentru atragerea unei astfel de răspunderi, şi, pe de altă parte, pentru că există o răspundere specială. De asemenea, pârâţii sunt diferiţi, în primul litigiu, Ministerul Finanţelor fiind antrenat doar pentru opozabilitate.

Prin urmare, recurenta arată că soluţia instanţei de apel este întemeiată pe motive contradictorii şi încalcă dispoziţiile art. 431 din C. proc. civ., împrejurare care justifică admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Timişoara.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În esenţă, acesta arată că există o hotărâre anterioară prin care se stabileşte, cu autoritate de lucru judecat, că nu poate răspunde delictual faţă de recurenta A..

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia din data de 25 aprilie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a fixat termen, pentru judecata recursului, la data de 20 iunie 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 296 din 19 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă, pe care recurenta o apreciază ca fiind afectată de motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

Din punct de vedere formal, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei cu privire la existenţa unor argumente contradictorii în motivarea hotărârii şi reţinerea greşită a autorităţii de lucru judecat se subsumează motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 5 din C. proc. civ.

În primul rând, recurenta A. susţine că decizia recurată cuprinde argumente contradictorii, fiind centrată pe autoritatea de lucru judecat, deşi aceasta nu era o excepţie procesuală, ci doar o apărare.

Înalta Curte observă că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Prin cererea de recurs, se invocă un singur argument care, în opinia recurentei, se circumscrie motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Acesta se referă la existenţa unor argumente contradictorii în sensul că, deşi se reţine că autoritatea de lucru judecat nu a fost analizată ca o excepţie procesuală, ci ca un simplu argument, întreaga motivare este centrată pe acest aspect, fără a mai fi analizat fondul cauzei.

Contrar susţinerilor recurentei, analiza situaţiei deduse judecăţii a fost efectuată din perspectiva dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.. Instanţa de apel a precizat expres că tribunalul nu a respins acţiunea în baza excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci a dat eficienţă prezumţiei de lucru judecat şi că soluţia a ţinut cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept deduse judecăţii.

Prin urmare, decizia recurată nu cuprinde contradicţii între considerente sau între acestea şi dispozitiv, instanţa de apel înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererilor de apel, ţinând seama de limitele efectului devolutiv al căii de atac, respectiv de principiile tantum devolutum quantum appellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum.

În consecinţă, nu se poate susţine că nu au fost respectate exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu argumentele instanţei de apel, sub aspectul soluţiei, nu echivalează cu o motivare necorespunzătoare şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale urmând a fi respinsă ca nefondată.

În al doilea rând, recurenta A. susţine că hotărârea recurată încalcă dispoziţiile art. 430 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 431 din actul normativ menţionat, întrucât, în cauza dedusă judecăţii, este exclusă autoritatea de lucru judecat.

Întreaga argumentare privind interpretarea greşită a dispoziţiilor legale menţionate, în sensul că nu poate fi reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, deoarece nu există identitate de obiect şi părţi, este nefondată.

Potrivit prevederilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ.,"Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată".

Iar potrivit dispoziţiilor art. 431 din acelaşi act normativ, "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

După cum rezultă din textele de lege precitate, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze un anumit fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părţi.

Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească o nouă judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 alin. (1) din C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Între excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea de lucru judecat, există o distincţie clară. Astfel, condiţia de aplicare a excepţiei autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, pe când prezumţia de lucru judecat impune consecvenţa în judecată, astfel ca ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre să nu fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Or, aşa cum s-a reţinut şi anterior, în cauză, analiza puterii de lucru judecat a fost efectuată din perspectiva dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa de apel precizând expres că acţiunea nu a fost respinsă în baza excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci s-a dat eficienţă prezumţiei de lucru judecat, soluţia ţinând cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecăţii.

Mai mult, procedând la analiza argumentelor din cererile de apel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, din compararea acţiunii cu care recurenta a înţeles să învestească instanţa în prezentul dosar cu acţiunea soluţionată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Arad, rezultă că, în ambele, s-a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale pentru erorile judiciare imputate organelor de urmărire penală. Prin urmare, obiectul este acelaşi, existând o identitate perfectă în motivare.

Recurenta susţine că nu există identitate între cele două acţiuni întrucât au vizat două instituţii juridice, fundamentate pe dispoziţii legale diferite. Este adevărat că diferenţierea dintre cele două acţiuni este dată de indicarea, în prezenta cauză, în mod expres, ca fundament al pretenţiilor, a art. 96 din Legea nr. 303/2004. Însă, acest text de lege a fost cercetat şi în litigiul anterior, ca urmare a încadrării juridice realizate de instanţă, în virtutea rolului său activ.

De altfel, indicând un text de lege nemenţionat în cererea anterioară, partea nu se poate prevala de o cauză juridică nouă – care, astfel, în absenţa triplei identităţi de elemente, să facă să nu subziste efectul negativ al lucrului judecat şi deci, să poată deschide calea unei noi judecăţi.

De asemenea, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, există identitate şi de părţi, întrucât Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, a fost antrenat în ambele litigii. Deşi recurenta susţine că, în dosarul anterior, această autoritate a fost chemată în judecată doar pentru opozabilitate, în realitate a avut calitate procesuală pasivă, iar cererea a fost analizată şi în contradictoriu cu aceasta.

Astfel, Tribunalul Arad, în considerentele sentinţei civile nr. 239 din 11 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a arătat că "nu poate fi reţinută răspunderea Ministerului Finanţelor Publice, în reprezentarea Statului Român, nici în temeiul răspunderii civile a comitentului pentru fapta prepusului şi nici în temeiul răspunderii pentru erori judiciare".

Considerentele respective au dobândit putere de lucru judecat faţă de recurentă, în raport cu intimatul Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, astfel că analiza respectivă nu se mai poate relua.

Prin urmare, se constată că instanţa de apel a reţinut că, indiferent de temeiurile de drept invocate de către recurentă, prin cererea de chemare în judecată, aceasta nu mai era îndreptăţită să repună în discuţie o problemă de drept tranşată definitiv şi irevocabil de către o altă instanţă.

Obiectivul securităţii juridice trebuie realizat prin respectarea a ceea ce o instanţă a statuat deja în privinţa raporturilor litigioase ale părţilor. Este, de aceea, contrar ordinii publice readucerea în faţa justiţiei şi repunerea în dezbaterea judiciară a aceloraşi cereri, după ce au primit o soluţionare definită.

Prin urmare, şi acest motiv de recurs este nefondat.

Dat fiind că dispoziţiile legale indicate de recurentă au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 296 din 19 decembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 din C. proc. civ.