Prison permission for funeral attendance: necessity of exhausting administrative review procedures before civil liability claim

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, la data de 29 septembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Penitenciarul Galaţi la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 5758 din 16 august 2022 a Judecătoriei Galaţi, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, astfel cum a fost invocată din oficiu, cauza fiind declinată Tribunalului Galaţi – secţia civilă, unde a fost înregistrată la data de 19 august 2022, sub acelaşi număr.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1359 din 31 octombrie 2022, Tribunalul Galaţi – secţia civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A. şi l-a obligat pe pârâtul Penitenciarul Galaţi la plata sumei de 1.000 euro cu titlu de daune morale.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 158A din 20 septembrie 2023, Curtea de Apel Galaţi – secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - reclamant A., aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Arad, în contradictoriu cu apelantul - pârât Penitenciarul Galaţi, împotriva sentinţei civile nr. 1359 din 31 octombrie 2022 pronunţate de Tribunalul Galaţi. A admis apelul declarat de apelantul - pârât Penitenciarul Galaţi, în contradictoriu cu apelantul - reclamant A.. A schimbat, în tot, sentinţa civilă nr. 1359 din 31 octombrie 2022 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în sensul că a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Galaţi.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 158A din 20 septembrie 2023 a Curţii de Apel Galaţi – secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac şi rejudecarea cererii de chemare în judecată.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul arată că singurul motiv pentru care i s-a respins acţiunea este acela că nu a formulat contestaţie, în temeiul dispoziţiilor art. 56 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, în termen de 5 zile de la comunicare, împotriva hotărârii prin care i s-a respins cererea de a participa la înhumarea fratelui său. Însă, nu a avut cunoştinţă de existenţa acestei proceduri de contestare, hotărârea nu o menţionează. Nu putea să facă plângere împotriva vreunui act al comisiei de recompense, întrucât nu se regăseşte în situaţia respectivă.

Respingerea acţiunii, de către instanţa de apel, îi încalcă dreptul prevăzut de art. 8 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Nu a solicitat o permisiune, ci să i se acorde dreptul de a participa, sub escortă, la înmormântare.

Apreciază că instanţa de apel a încălcat principiul nediscriminării şi cel al egalităţii în faţa legii. Au fost situaţii în care deţinuţii au fost lăsaţi să participe la înhumări, expunând şi două exemple pe care le apreciază ca fiind elocvente, în acest sens. Or, legea trebuie interpretată, la fel, pentru toate persoanele.

Arată că penitenciarul a motivat că este permisă ieşirea doar în condiţiile art. 99 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 254/2013, însă acest text de lege se referă la o altă situaţie, neincidentă în cauză. Nu a solicitat o recompensă, de aceea nu a formulat contestaţia la care face trimitere instanţa de apel.

Pentru aceste considerente, recurentul A. solicită admiterea căii extraordinare de atac şi rejudecarea cererii sale.

5. Apărări formulate

Prin întâmpinare, Penitenciarul Galaţi a invocat excepţia netimbrării recursului întrucât nu este depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, faţă de faptul că cererea de recurs este semnată de avocat, fără a exista vreo împuternicire în acest sens, şi excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege. În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, nefiind îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia din data de 10 februarie 2024, s-a fixat termen, pentru judecata recursului la data de 20 iunie 2024, când Înalta Curte a respins excepţiile invocate de intimat şi a rămas în pronunţare cu privire la calea de atac declarată în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 158A din 20 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, pe care recurentul o apreciază ca fiind nelegală, fără a indica motivele de casare, prevăzute expres şi limitativ de lege, pe care le apreciază ca fiind incidente cauzei.

Înalta Curte constată că argumentele expuse în cuprinsul cererii de recurs pot fi subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.. Acestea sunt, însă, nefondate.

În primul rând, recurentul susţine că instanţa de apel a nesocotit principiul nediscriminării şi cel al egalităţii în faţa legii şi a ignorat situaţiile similare expuse.

Însă, conform dispoziţiilor art. 8 din C. proc. civ. "În procesul civil părţilor le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal şi fără discriminări". Acest principiu se exprimă sub forma egalităţii de arme, în sensul că părţile trebuie să beneficieze de drepturi procesuale egale, adică în situaţii identice părţilor trebuie să li se asigure tratament identic.

Or, în faţa Curţii de Apel Galaţi, recurentul a fost legal citat, a depus acte de procedură, a fost asistat de avocat şi a formulat concluzii orale, împreună cu apărătorul său. Prin urmare, prin modul de soluţionare a cauzei, nu i-a fost încălcat niciun drept procesual, nu a fost supus niciunei restricţii, instanţa de apel asigurând un echilibru în situaţia procedurală a părţilor.

Împrejurările învederate, respectiv cazurile în care alţi deţinuţi au primit permisiunea de a participa la înhumarea rudelor, nu se încadrează în conţinutul textului de lege menţionat, nu vizează principiul enunţat de art. 8 din C. proc. civ., nefiind legate de conduita procesuală a instanţei de apel.

Prin urmare, aceste susţineri sunt nefondate.

În al doilea rând, recurentul susţine că soluţia la care s-a oprit instanţa de apel încalcă dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin suprimarea dreptului de a participa la înhumarea fratelui său.

Potrivit acestei norme europene "Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora". Scopul principal avut în vedere de legiuitorul european, prin instituirea acestei dispoziţii, este protejarea indivizilor împotriva ingerinţelor arbitrare în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei.

Instanţa de apel, rejudecând cauza în limitele trasate de părţi, a reţinut că, în lipsa unei încheieri a judecătorului de supraveghere a privării de libertate sau a unei hotărâri a instanţei care să constate caracterul nelegal sau netemeinic a hotărârii prin care a fost respinsă solicitarea reclamantului de a participa la înmormântarea fratelui său, nu poate fi identificată o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie de Penitenciarul Galaţi.

Prin urmare, soluţia instanţei de apel nu vizează legalitatea măsurii luate de conducerea penitenciarului, nefiind învestită în acest sens, iar respingerea pretenţiilor pecuniare nu poate constitui o încălcare a dreptului la viaţă privată a recurentului.

În al treilea rând, recurentul susţine că nu sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 254/2013 întrucât nu a solicitat o recompensă, ci permisiunea de a părăsi penitenciarul pentru a participa la înmormântarea fratelui său, astfel încât nu avea obligaţia de a parcurge procedura prevăzută de dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 254/2013.

Nici aceste susţineri nu sunt fondate.

Potrivit prevederilor art. 99 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 254/2013, permisiunea de ieşire din penitenciar poate fi acordată, în condiţiile dispoziţiilor art. 98 din acelaşi act normativ şi pentru participarea persoanei condamnate la înhumarea soţului sau soţiei, unui copil, părinte, frate sau soră ori bunic sau bunică.

În sensul dispoziţiilor art. 99 alin. (5) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, permisiunea de ieşire din penitenciar, pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. e), poate fi acordată, pe o durată de cel mult 5 zile, tuturor persoanelor condamnate, cu excepţia celor care execută pedeapsa privativă de libertate în regim de maximă siguranţă, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 98 alin. (1), care se referă la persoanele condamnate care au o bună conduită şi care au întreprins eforturile necesare în cadrul muncii prestate sau în cadrul activităţilor educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale.

Potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) şi (9) din Legea nr. 254/2013, "(2) împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată", iar,,(9) împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii."

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, permisiunea de a ieşi din penitenciar poate fi analizată ca un drept al persoanei deţinute, drept care poate fi exercitat, însă, în anumite condiţii impuse de lege. Iar în situaţia în care persoana aflată în stare de detenţie apreciază că nu i-a fost respectat acest drept, are la dispoziţie procedura detaliată anterior.

Înalta Curte reţine că legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluţionare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin Legea nr. 254/2013, iar, prin procedura prevăzută de art. 56 din actul normativ menţionat se urmăreşte obţinerea unei reparaţii în natură a dreptului încălcat, precum şi realizarea unui control judecătoresc asupra modalităţii în care administraţia penitenciarului respectă drepturile deţinuţilor, în caz de încălcare a lor, judecătorul de supraveghere putând obliga administraţia penitenciarului să ia măsuri pentru încetarea încălcării.

De altfel, este relevant faptul că deţinutul nu a uzat în acest scop de procedura prevăzută de Legea nr. 254/2013, Înalta Curte având în vedere în acest sens şi jurisprudenţa CEDO în interpretarea şi aplicarea art. 3 din Convenţie (de pildă, Hotărârea din 11 octombrie 2011, definitivă la 11 ianuarie 2012, în Cauza Fane Ciobanu împotriva României, paragraful 64, în care se reţine că "deşi reclamantul avea la dispoziţie o cale de recurs efectivă în temeiul dispoziţiilor Petrea împotriva României, nr. 4.792/03, pct. 35-36, 29 aprilie 2008 pentru a se plânge, acesta nu a folosit această cale).

În consecinţă, având în vedere conţinutul art. 56 alin. (6) din Legea nr. 254/2013, judecătorul de supraveghere a privării de libertate este cel care poate să constate încălcarea vreunui drept şi să anuleze ori să modifice măsura luată de către administraţia penitenciarului sau să o oblige să ia măsurile legale, care se impun. Pe cale de consecinţă, nu intră în competenţa instanţei civile, învestită cu o acţiune în răspundere civilă delictuală să analizeze legalitatea acestei măsuri.

Împrejurarea susţinută de recurent, în sensul că nu a avut cunoştinţă de posibilitatea atacării hotărârii de respingere a solicitării sale de participare la înmormântarea fratelui său, nu prezintă relevanţă întrucât existenţa în vigoare a unei legi este guvernată de principiul "nemo censetur ignorare legem".

Faţă de aceste precizări, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că nu există nicio faptă ilicită întrucât, neexercitând contestaţia prevăzută de art. 56 din Legea nr. 254/2013, actul emis de reprezentantul penitenciarului se bucură de prezumţia de legalitate.

Câtă vreme nu se poate stabili comiterea, de către intimatul Penitenciarul Galaţi, a vreunui fapt prejudiciabil împotriva recurentului, lipsa acestei condiţii obligatorii prevăzute de lege pentru existenţa răspunderii civile delictuale determină, în mod corect, respingerea cererii de acordare a despăgubirilor menţionate în acţiune. Nu prezintă relevanţă situaţiile apreciate, ca fiind similare, de către recurent, întrucât fiecare caz are particularităţile lui, care nu pot fi analizate în cadrul acestui litigiu.

În consecinţă, soluţia instanţei de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legii naţionale şi prin prisma instrumentelor juridice europene ce protejează dreptul la viaţa privată şi de familie şi garanţiile procedurale în contextul specific al măsurilor referitoare la persoanele aflate în detenţie.

Dat fiind că dispoziţiile legale indicate de recurent au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 158/A din 20 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 din C. proc. civ.