Defendants' cassation appeal dismissed; compensation for onerous use of public sports land upheld.

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 15 aprilie 2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. şi D., a solicitat instanţei să oblige pe pârâţii A. şi B. la plata sumei de 115.500 euro, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă pentru imobilul teren în suprafaţă de 210 mp, situat în incinta bazei sportive din Şos. x sector 4, teren aflat în proprietatea publică a statului şi în administrarea reclamantei, pentru perioada aprilie 2013 - februarie 2015; să oblige pe pârâţii C. şi D. la plata sumei de 50.820 euro, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă pentru imobilul teren în suprafaţă de 210 mp, situat în incinta bazei sportive din Sos. x sector 4, teren aflat în proprietatea publică a statului şi în administrarea reclamantei pentru perioada februarie 2015 - martie 2016; să oblige pe pârâţii C. şi D. la plata sumei de 22 euro/mp reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă pentru imobilul teren în suprafaţă de 210 mp situat în incinta bazei sportive din Şos. x sector 4, teren aflat în proprietatea publică a statului şi în administrarea reclamantei pentru perioada de la introducerea prezentei acţiuni şi până la evacuarea acestora; să oblige toţi pârâţii, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1574 din 24 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. şi D..

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 1026A din 23 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1574 din 24 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. şi D.; a schimbat, în tot, sentinţa apelată, în sensul că: a admis, în parte, cererea; a obligat pârâţii A. şi B. la plata către reclamantă a sumei de 9.240 euro (echivalent în RON la cursul BNR la data plăţii), reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 210 m.p. situat în Şos. x, pe perioada 15 aprilie 2013 – 19 februarie 2015; a obligat pârâţii C. şi D. la plata sumei de 36.960 euro (echivalent în RON la cursul BNR la data plăţii), reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 210 m.p., situat în Şos. x, pe perioada 20 februarie 2015 şi până la data pronunţării deciziei.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pârâţii A., B., C. şi D. au declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenţii susţin incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 7 şi 8 din C. proc. civ.

În acest sens, arată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, împrejurare pe care au invocat-o în condiţiile legii, şi, de asemenea, a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a încălcat dispoziţiile art. 245 din C. proc. civ., întrucât, fără a exista o cerere privind continuarea judecăţii din partea apelantei-reclamante, la termenul din data de 7 aprilie 2022, constatând că a fost finalizat dosarul nr. x/2016, până la soluţionarea căruia a fost dispusă suspendarea prezentului dosar, a dispus repunerea cauzei pe rol, din oficiu.

Recurenţii arată că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 4246 din 20 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a constatat, în contradictoriu cu Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, dreptul lor de folosinţă asupra terenului aflat sub construcţia proprietatea acestora, situat în Bucureşti, Şos. x, potrivit acordului nr. 206 din 5 iunie 2006.

Învederează că instanţa de apel nu a avut în vedere probele de la dosar din care rezultă că nu există nicio faptă ilicită, reclamanta nu a formulat nicio cerere pentru eliberarea terenului ci, mai mult, a fost de acord cu ridicarea construcţiilor, fără a pretinde plata vreunei taxe de folosinţă.

Apreciază că, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, nu s-a putut stabili cu exactitate că valoarea lipsei de folosinţă este de 2 euro/mp, iar sumele solicitate sunt, în opinia lor, exagerat de mari şi fără temei economic sau juridic.

Pentru aceste motive, recurenţii au solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost argumentat.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimata Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti a invocat excepţia tardivităţii recursului şi excepţia nulităţii acestuia. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că dreptul de folosinţă asupra bunurilor proprietate publică nu are caracter gratuit.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia de primire s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurii de comunicare a recursului către intimată şi a întâmpinării către recurenţi, în eventualitatea în care se va depune întâmpinare.

Prin încheierea din data de 18 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia tardivităţii, invocată de intimata Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, a admis în principiu recursul declarat de pârâţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 1026 A din 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen, pentru judecata recursului, la data de 20 iunie 2024.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 1026A din 23 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care recurenţii o apreciază ca fiind afectată de motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 7 şi 8 din C. proc. civ.

În primul rând, se invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din actul normativ menţionat, recurenţii apreciind că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, şi a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Subsumat acestui motiv de nelegalitate, se aduc critici care vizează repunerea cauzei pe rol, de către instanţa de apel, la termenul din data de 7 aprilie 2022, fără a exista vreo cerere formulată de părţi, în acest sens.

Înalta Curte reţine că, în cadrul acestui motiv de casare, recurenţii afirmă că există o încălcare a competenţei de ordine publică a altei instanţe, nelegalitate care poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.. Însă, aceasta este invocată în mod formal, fără a exista vreun argument în justificarea sa.

De asemenea, susţin o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţa de apel, împrejurare care ar atrage nulitatea prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 4 din acelaşi act normativ.

Însă, prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", ca motiv de recurs, se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie şi legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile altor organe.

Or, argumentele recurenţilor în susţinerea acestei teze se raportează exclusiv la conduita procesuală a instanţei de apel faţă de incidentul procedural intervenit în faţa sa, nefiind aduse în discuţie aspecte care să justifice incidenţa acestui motiv de casare.

Prin urmare, motivul de recurs, încadrat de recurenţi în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., a fost invocat în mod formal, fără a fi argumentat.

Susţinerile din cuprinsul acestei prime critici de nelegalitate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi act normativ. Însă, ele sunt nefondate.

Recurenţii arată că, repunând cauza pe rol, fără a exista vreo astfel de solicitare din partea părţilor, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 245 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că dispoziţia legală, pretins încălcată de instanţa de apel, care reglementează excepţia procesuală, nu este incidentă cauzei, întrucât nu există o corelaţie între argumentul detaliat de recurenţi în cererea de recurs şi conţinutul acestui text de lege.

Mai mult, la termenul din data de 7 aprilie 2022, instanţa de apel a pus în discuţia părţilor prezente necesitatea repunerii cauzei pe rol, faţă de faptul că litigiul avut în vedere la suspendarea dosarului a fost finalizat. Reprezentantul convenţional al recurenţilor A., B., C. şi D. a arătat, expres, că nu se opune şi că hotărârile respective trebuie să fie depuse la dosar, întrucât le confirmă dreptul de folosinţă asupra terenului.

Prin urmare, repunerea cauzei pe rol nu a fost dispusă din oficiu, ci a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părţilor, neexistând o opoziţie din partea recurenţilor, aşa cum aceştia pretind în cererea de recurs.

De altfel, nulitatea care ar interveni în situaţia în care susţinerile lor ar fi reale, ar avea un caracter relativ, deoarece nu interesează ordinea publică şi nici nu este prevăzută expres în lege, astfel încât, nesocotirea sa trebuia să fie invocată de cel interesat sau vătămat în condiţiile procedurale. Or, o astfel de împrejurare nu a fost susţinută la termenul la care s-a dispus repunerea cauzei pe rol. Mai mult, încheierea din data de 7 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă nu a fost supusă controlului judiciar, pe calea recursului.

Prin urmare, conduita procesuală a instanţei de apel se înscrie în limitele stabilite de legiuitor, motivul de recurs invocat de recurenţii A., B., C. şi D. fiind nefondat.

În al doilea rând, se susţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. potrivit cu care se poate cere casarea unei hotărâri atunci când se încalcă autoritatea de lucru judecat.

Recurenţii arată că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 4246 din 20 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 43 din 20 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Nici acest motiv nu este fondat.

Înalta Curte reţine că, prin hotărârea menţionată, s-a constatat dreptul de folosinţă al recurenţilor asupra terenului aflat sub construcţia proprietatea acestora, situat în Bucureşti, Şos. x.

Potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează fondul procesului are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, autoritate ce priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Un prim efect al acestei autorităţi, denumit efect negativ şi reglementat de art. 431 alin. (1) din actul normativ menţionat, constă în faptul că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Prin cererea principală, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă, s-a solicitat verificarea legalităţii unor acte juridice, iar prin cererea reconvenţională formulată în acel dosar s-a solicitat confirmarea existenţei unui drept de folosinţă asupra terenului aferent construcţiei, în favoarea numiţilor C. şi D..

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiect al prezentului dosar, s-a solicitat obligarea pârâţilor A., B., C. şi D. la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru terenul aferent construcţiei acestora.

Existând diferenţe în privinţa obiectului şi cauzei celor două litigii, este evident că decizia civilă nr. 4246 din 20 decembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti nu produce efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, deci nu împiedică judecata din litigiul de faţă.

Cel de-al doilea efect – denumit efect pozitiv şi reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din actul normativ menţionat, constă în faptul că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Nici din acest punct de vedere, nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat, prin raportare la decizia civilă nr. 4246 din 20 decembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti.

Litigiul, în care s-a pronunţat decizia menţionată, a fost purtat în baza altor temeiuri juridice şi nu a avut în vedere decât existenţa dreptului de folosinţă, fără a stabili regimul juridic gratuit sau oneros al acestuia.

Atâta vreme cât aspectul litigios, reprezentat de caracterul oneros sau gratuit al dreptului de folosinţă, nu a fost consemnat şi nici rezolvat în actul jurisdicţional anterior, înseamnă că el poate constitui obiect al analizei ulterioare, din partea instanţei.

Prin urmare, nici acest motiv de recurs nu este fondat.

În al treilea rând, se susţine incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit cu care se poate cere casarea hotărârii care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Subsumat acestui motiv de casare, recurenţii aduc critici referitoare, în esenţă, la cuantumul sumelor pretinse de Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, pe calea prezentului demers judiciar, caracterul gratuit al dreptului de folosinţă asupra terenului aferent construcţiei pe care o deţin în proprietate şi imposibilitatea eliberării acestuia.

Înalta Curte reţine că, prevalându-se de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., recurenţii au susţinut că decizia atacată este nelegală şi netemeinică deoarece se întemeiază pe o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente, fără, însă, a le indica.

De asemenea, aceştia critică modalitatea de apreciere a probelor, de către instanţa de apel, considerând că acestea atestă o altă situaţie de fapt şi de drept decât cea reţinută prin decizia recurată.

Nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 488 din C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt şi aprecierea probelor, respectiv criticile referitoare la expertiză, taxele achitate pentru terenurile aflate în vecinătate, existenţa construcţiilor, imposibilitatea eliberării terenului, nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs.

De asemenea, nici nemulţumirea recurenţilor vizând cuantumul sumei la care s-a oprit instanţa de apel nu poate constitui motiv de casare în sensul prevederilor procedurale, cu atât mai mult cu cât criticile nu reprezintă decât reiterarea unor situaţii de fapt. În prezenta cale extraordinară de atac se poate analiza doar problema existenţei unui prejudiciu, a producerii lui, problema întinderii (evaluării) lui fiind o chestiune de apreciere a probelor care nu poate fi supusă cenzurii în recurs, fiind o problemă de netemeinicie.

De esenţa acestui litigiu este determinarea caracterului oneros sau gratuit a dreptului de folosinţă pe care îl au recurenţii asupra terenului în suprafaţă de 210 mp, situat în incinta Bazei sportive din Şos. x, aflat în proprietate publică, aspect corect reţinut de instanţe.

Exercitarea dreptului de proprietate publică prezintă anumite particularităţi, care ţin atât de natura şi destinaţia sa, cât şi de natura juridică a titularilor acestui drept.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, legislaţia în vigoare confirmă împrejurarea că dreptul de folosinţă asupra bunurilor imobile proprietate publică se acordă cu titlu oneros, cu anumite excepţii, care nu se regăsesc în cauză.

Astfel, Constituţia din 1991, revizuită, prevede, în art. 136 alin. (4), că: " (4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică", în timp ce art. 17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia stipulează că "Statul şi unităţile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosinţă gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice."

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 874 alin. (1) din C. civ. "Dreptul de folosinţă asupra bunurilor proprietate publică se acordă, cu titlu gratuit, pe termen limitat, în favoarea instituţiilor de utilitate publică."

Prin urmare, prevederile constituţionale şi legale permit transmiterea folosinţei cu titlu gratuit a unui bun proprietate publică doar către entităţile anume prevăzute de textele legale enunţate mai sus, care deţin o capacitate specială în temeiul căreia pot dobândi un asemenea drept.

Or, raportul juridic dedus judecăţii nu se încadrează în această situaţie.

Recurenţii A. şi B., respectiv pârâţii C. şi D., care au dobândit succesiv dreptul de folosinţă asupra terenului, au calitatea de avânzi cauză faţă de actele juridice încheiate de autorii lor.

Potrivit art. 1282 alin. (2) din C. civ. "drepturile, precum şi, în cazurile prevăzute de lege, obligaţiile contractuale în strânsă legătură cu un bun, se transmit, odată cu acesta, succesorilor cu titlu particular ai părţilor."

Dreptul de folosinţă transmis de către Direcţia pentru Tineret şi Sport a Municipiului Bucureşti către E. S.A. nu a avut caracter gratuit, prin contractul de închiriere nr. x din 9 august 2002 părţile convenind plata unei chirii lunare de 500 USD şi posibilitatea renegocierii acesteia, în cazul încheierii unor contracte de asociere.

Ulterior, contractul de asociere în participaţiune nr. x din 14 iulie 2003 încheiat între E. S.A. şi F. S.R.L. a avut caracter oneros, asocierea presupunând participarea părţilor la beneficiile şi pierderile operaţiunilor întreprinse.

În condiţiile în care dreptul de folosinţă asupra terenului transmis de stat a avut caracter oneros (nefiind posibilă oricum, astfel cum s-a arătat mai sus, darea în folosinţă gratuită), un drept de aceeaşi natură juridică s-a transmis succesorilor cu titlu particular, intimata fiind îndreptăţită să obţină de la persoanele care au folosit terenul contravaloarea lipsei de folosinţă.

Prin urmare, şi acest motiv de recurs este nefondat.

Dat fiind că dispoziţiile legale indicate de recurenţi au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 7 şi 8 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1026 A din 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2024.