Conflicting competence for contest to enforcement: consolidation of territorial jurisdiction upon missed deadline for incompetence exception
Legislator summary
AI generatedIn a negative conflict of jurisdiction, the High Court of Cassation and Justice ruled that the Iasi Court is territorially competent to hear the case, resolving the deadlock between the Iasi Court and the Sector 6 Bucharest Court. The dispute involved a contest to enforcement filed by a debtor against a creditor, where the Iasi Court initially declined competence based on the "uniqueness of the enforcement court" principle and Decision No. 20/2021, while the Sector 6 Court declined competence because the exception of territorial incompetence was raised after the first hearing where parties were legally cited, thereby becoming binding under the consolidated competence doctrine from Decision No. 31/2019. The High Court determined that under Article 130(2) and Article 131(2) of the Civil Procedure Code, the failure to raise the exception of territorial incompetence at the first hearing where parties could lodge conclusions—without a proper prorogation of the competence discussion—results in the definitive consolidation of competence in favor of the initially seized court, rendering the specific enforcement court rule inapplicable.
Legislator headnote
AI generatedart. 651 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 alin. (3) C. proc. civ, art. 651 din C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 131 alin. (1) C. proc. civ; Conflicting competence for contest to enforcement: consolidation of territorial jurisdiction upon missed deadline for incompetence exception: Competenţa instanţei de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651, adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuţional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025
Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
1. Pretenţia dedusă judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la 03 octombrie 2023, contestatorul A. a formulat contestaţie la executare împotriva somaţiei, popririi, a tuturor actelor de executare care au făcut obiectul dosarului nr. x/2022 emise de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, precum şi a actelor executorului judecătoresc, în contradictoriu cu societatea B. S.A., solicitând (i) anularea somaţiei, popririi, a tuturor actelor de executare care au făcut obiectul dosarului nr. x/2022 emise de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, anularea titlului, anularea tuturor formelor de executare emise în dosarul de executare creat în baza acestui dosar, precum şi anularea întregii executări; (ii) constatarea lipsei calităţii de creditor a B. S.A., lipsa calităţii de reprezentant şi lipsa titlului executoriu valabil; (iii) să constate prescripţia dreptului de a cere executarea silită; (iv) acordarea cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 10779 din 16 iulie 2024, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut că obiect al cererii de chemare în judecată îl reprezintă o contestaţie la executare formulată împotriva procedurii de executare în care s-a dispus încuviinţarea executării silite de către Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, prin încheierea din data de 19 decembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022.
În considerarea art. 651 C. proc. civ., precum şi a celor statuate prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, care afirmă principiul unicităţii instanţei de executare ce presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, Judecătoria Iaşi a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cererea de chemare este Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 8762 din 30 octombrie 2024, Judecătoria Sectorului 6, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Iaşi, reţinând că, o excepţia de necompetenţă teritorială absolută a fost invocată la al doilea termen de judecată, cu încălcarea limitei temporale prevăzute de lege, fără ca la primul termen de judecată să se fi dispus prorogarea discutării competenţei, astfel că aceasta a rămas câştigată în mod irevocabil instanţei sesizată de contestator.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Sectorului 6, secţia civilă a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, fiind înregistrat pe rolul secţiei I civile la 29 noiembrie 2024.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Înalta Curte constată că cele două instanţe şi-au declinat reciproc competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiei la executare, Judecătoria Iaşi reţinând aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ., precum şi Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, care afirmă principiul unicităţii instanţei de executare, în vreme ce Judecătoria Sectorului 6 a reţinut incidenţa în cauză a efectelor Deciziei nr. 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii potrivit căreia invocarea excepţiei de necompetenţă cu încălcarea limitei temporale prevăzute de lege, consolidează competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei sesizate.
Competenţa instanţei de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651, adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuţional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.
Din analiza textului art. 651 din C. proc. civ. se poate observa cu uşurinţă că dacă în privinţa competenţei materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanţa de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menţionat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"], din punctul de vedere al criteriului teritorial norma în discuţie identifică judecătoria care devine instanţă de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.
Astfel, ca regulă generală, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.
Cu toate acestea, se constată faptul că excepţia necompetenţei materiale a fost invocată de către Judecătoria Iaşi din oficiu, la termenul din data de 20 mai 2024, ulterior primului termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii, 29 ianuarie 2024.
Astfel, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. dispune în sensul că "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".
În măsura în care excepţia a fost ridicată în termen, este posibilă acordarea unui nou termen, dacă sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei.
În cauza dedusă judecăţii, la primul termen de judecată din data de 29 ianuarie 2024, deşi a constatat că procedura de citare a părţilor era legal îndeplinită, Judecătoria Iaşi nu a procedat la efectuarea verificărilor impuse în mod imperativ de dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., ci a dispus emiterea unor adrese în vederea indicării numărului dosarului de executare în considerarea căruia s-a formulat contestaţia la executare şi a amânat judecata acesteia pentru data de 25 martie 2024, fără a fi dispus prorogarea discutării competenţei teritoriale, potrivit art. 131 alin. (2) C. proc. civ.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 25 martie 2024, astfel cum rezultă din consemnările din încheierea de şedinţă, procedura de citare a părţilor era legal îndeplinită iar instanţa a amânat judecata pentru data de 20 mai 2024 pentru a se reveni cu adresă către Penitenciarul Iaşi pentru a comunica numărul dosarelor de executare silită în care figurează contestatorul, în calitate de debitor. Totodată, la acelaşi termen, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, pe care însă nu a soluţionat-o şi nici nu a dispus prorogarea soluţionării acesteia.
La ultimul termen de judecată din data de 20 mai 2024 Judecătoria Iaşi a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu la termenul din 25 martie 2024 şi a procedat succesiv la amânarea pronunţării pentru datele de 05, 12, 19, 26 iunie 2024, respectiv 3, 10 şi 16 iulie 2024.
Referitor la regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă, se observă că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea excepţiei de necompetenţă, şi anume, până la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, respectiv termenul la care părţile, legal citate, pot pune şi concluzii – limită care în cauză a fost depăşită.
Expresia "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii" semnifică acel termen de judecată la care atât părţile, cât şi instanţa pot, în concret, să invoce excepţia de necompetenţă, fără a fi afectat de incidente de ordin procedural ce ar putea conduce la amânarea ori suspendarea cauzei şi care ar avea prioritate în economia procedurală a cauzei, lipsind, astfel, de eficacitate posibilitatea părţilor şi a instanţei de a invoca excepţia.
Înalta Curte reţine că la termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2024, părţile erau legal citate şi puteau pune concluzii, însă instanţa nu a prorogat discutarea competenţei teritoriale pentru un moment ulterior administrării probatoriului în vederea clarificării cadrului procesual obiectiv, cu impact în ce priveşte competenţa teritorială.
Or, dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate ori, în condiţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ.., la termenul acordat în mod excepţional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenţei, aceasta se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.
Astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii, chiar şi în situaţia în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reţinut competenţa (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.., efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă reprezintă stabilirea competenţei în favoarea instanţei sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul repartizării la secţii sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenţei materiale procesuale.
Aşa fiind, în concordanţă cu cele statuate în decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, efectul neinvocării excepţiei necompetenţei teritoriale in limine litis este acela al definitivării competenţei instanţei pe rolul căreia se află cererea de chemare în judecată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., operând, totodată, o prorogare legală de competenţă sui-generis în favoarea instanţei iniţial necompetente.
Din această perspectivă, nu mai prezintă relevanţă nici chestiunea de a şti care instanţă a dispus încuviinţarea executării silite, pentru a face aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 20/2021, întrucât în prezenta cauză competenţa Judecătoriei Iaşi s-a consolidat în maniera deja expusă şi care nu va mai fi reluată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Iaşi, este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2025.