Civil liability for pandemic access restrictions and state civil liability for lawful public health measures

Şedinţa publică din data de 14 mai 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 04 februarie 2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, prin Jandarmeria Română, prin Parlamentul României, prin Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, prin Ministerul Sănătăţii, prin Guvernul României, prin Preşedinţia României, prin Ministerul de Finanţe, prin Colegiul Medicilor din România şi intimatul Avocatul Poporului, solicitând instanţei obligarea acestora la plata sumei de 1.236.390 RON (250.000 euro), reprezentând daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 8115/20.06.2022, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1632/18.11.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, excepţia nulităţii cererii, excepţia netimbrării cererii, excepţia inadmisibilităţii cererii şi excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor şi a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamantul A..

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 918A/08.06.2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1632/18.11.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022 în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Avocatul Poporului, Statul Român prin Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, Statul Român prin Jandarmeria Română, Statul Român prin Parlamentul României, Statul Român prin Comitetul Naţional Pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Statul Român prin Ministerul Sănătăţii, Statul Român prin Guvernul României, Statul Român prin Preşedinţia României, Statul Român prin Ministerul de Finanţe şi Statul Român prin Colegiul Medicilor din România, ca nefondat.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 918A/08.06.2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A..

Prin recursul declarat, recurentul-reclamant a învederat că solicită casarea deciziei pronunţate în apel nr. 918A din 08 iunie 2023, invocând eroarea judiciară, în sensul exercitării funcţiei cu neglijenţă.

A invocat că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a mai indicat drept motive de recurs pct. 6 (instanţa nu a intrat în cercetarea fondului şi nici a apelului) şi pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi punctele 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

A susţinut că motivarea la fond şi în apel nu îndeplineşte exigenţele legale, instanţa nepronunţându-se cu privire la întreg probatoriul administrat.

Instanţa de apel a apreciat că măsura de siguranţă publică a fost justificată şi proporţională, fără a avea dovezi în acest sens, nu există studii ştiinţifice făcute în acest sens.

Face aprecieri cu privire la caracterul incorect, discriminatoriu şi neconstituţional al Legii nr. 55/2020.

Susţine că a acuzat personalul medical din parcarea B. de încălcarea Legii nr. 46/2003, iar instanţa nu a ţinut cont de dovezile prezentate în care personalul medical a refuzat să îl informeze în legătură cu riscurile la care se supunea dacă alegea să se vaccineze contra Covid 19, personalul medical l-a tratat batjocoritor, cu încălcarea art. 8 din Legea nr. 46/2003, spunându-se să meargă la Spitalul de boli psihice Obregia.

A mai arătat că în parcarea B. nu exista maşină de salvare pentru a se merge la un spital în caz de nevoie, nu existau condiţii de resuscitare, medicii nu aveau echipament medical, nu aveau nici ecusoane pentru identitate şi funcţia.

Instanţa de apel nu a ţinut seama de dovezile prezentate, filmări video, înscrisuri, extrase de pe website-uri, din emisiuni TV, susţine că unele dovezi nu se mai regăsesc la dosarul cauzei.

Consideră că nu a avut parte de un proces echitabil, arată că restricţiile instituite în perioada pandemiei au fost abuzive, expune consideraţii generale privitoare la pandemia Covid 19 la nivel european.

A invocat că în mod abuziv nu a fost primit în C., că agenţii de pază l-au bruscat şi lovit pentru că nu era vaccinat contra Covid 19, susţine că a fost discriminat pe baza convingerilor sale, a indicat prevederile art. 13 şi 19 din Legea nr. 46/2003, conform cărora pacientul poate refuza sau poate opri o intervenţie medicală, consimţământul pacientului fiind obligatoriu în cazul participării sale în învăţământul clinic şi la cercetarea ştiinţifică.

A mai arătat că măsura obligării de a nu părăsi locuinţa dispusă pe durata pandemiei Covid 19, precum şi prelungirea sa a fost abuzivă.

Citează alte cauze în care pandemia Covid 19 a fost declarată ilegală.

Susţine că hotărârile emise de Guvern pentru instituirea sau prelungirea stării de alertă conţin reglementări de natură să restrângă drepturile şi libertăţile fundamentale.

Mai arată că nu a fost primit într-un cabinet stomatologic din cadrul Spitalului clinic de chirurgie oro-maxilo-facială Profesor Dr. Dan Theodorescu,

Susţine că nu s-a cercetat susţinerea potrivit căreia i s-ar fi refuzat serviciile stomatologice pe motiv că nu este vaccinat contra Covid 19.

Prin omisiunea de a analiza toate probele cerute, instanţa nu a stabilit toate împrejurările de fapt esenţiale în cauză, motivarea fiind incompletă şi incorectă.

Instanţa era datoare să verifice cronologic înscrisurile cerute care demonstrau că guvernul era demis când a emis ordonanţa de urgenţă care viza pandemia.

Susţine că există la dosar unele înscrisuri cu privire la care prima instanţă şi instanţa de apel nu s-au pronunţat, că instanţa de apel nu a dorit să vizualizeze toate probele cu înregistrări video.

Arată că dovada că instanţa de apel a tratat cu superficialitate apelul este faptul că la pagina 7 din apel s-a reţinut că singura probă utilă pentru soluţionarea cauzei este reprezentată de înregistrarea video din octombrie 2021 depusă de apelant la dosar, din care rezultă că acestuia i s-a interzis accesul într-un spaţiu comercial, însă acesta a depus mai multe înregistrări video în care se observă că i s-a interzis intrarea în mai multe centre comerciale.

Arată că argumentul din hotărârea recurată referitor la competenţa instanţei de contencios administrativ este incorect, atâta timp cât cauza a fost reţinută spre judecare de Tribunalul Bucureşti

Arată că menţinerea măsurilor ce restrângeau drastic drepturi fundamentale contravine în mod flagrant art. 53 din Constituţie, nu este nici proporţională, nici necesară raportat la situaţia concretă din 26 octombrie 2021.

Mai arată că şi testarea era discriminatorie. Vaccinarea nu era o măsură de prevenţie a unei boli infecţioase, deci o măsură medicală, ci ca o condiţionare a restrângerii drepturilor şi libertăţilor.

Instanţa nu a dat curs cererii recurentului de a se face adresă la OMS, nu a făcut demersurile necesare pentru aflarea adevărului.

A arătat că instanţa de contencios constituţional a declarat neconstituţionale prevederile Legii nr. 55/2020 care nu prevedeau o procedură de judecată efectivă a controlului hotărârilor Guvernului cu respectarea liberului acces la justiţie.

Face referire la hotărârea Curţii Constituţionale a României nr. 392/2021 privind lipsa unei căi eficiente de atac împotriva actului administrativ care restrânge drepturi, arată că aceasta dă dreptul la daune morale, având în vedere că anularea actului nu produce efecte în sensul reîntregirii exercitării unor drepturi în timp util. Astfel, pierderea participării la unele evenimente unice creează frustrare, disconfort psihic şi încalcă demnitatea umană.

În drept a indicat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a invocat excepţia nulităţii recursului şi pe fond respingerea recursului ca nefondat, subliniind că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, s-a invocat excepţia nulităţii recursului şi, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Colegiul Medicilor din România a invocat excepţia nulităţii recursului şi, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta Instituţia Avocatul Poporului s-a invocat excepţia nulităţii recursului şi, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin reprezentant legal Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă s-a invocat excepţia nulităţii recursului şi, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române s-a invocat excepţia nulităţii recursului, excepţia netimbrării recursului, excepţia tardivităţii recursului şi, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta Administraţia Prezidenţială s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin notele de şedinţă depuse, recurentul A. a indicat pretinsele fapte ilicite care pot fi imputate fiecărui intimat.

Prin întâmpinarea formulată de pârâta Camera Deputaţilor s-a invocat excepţia nulităţii recursului şi, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 05 februarie 2024 a fost fixat termen de judecată în 14 mai 2024 pentru soluţionarea recursului, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prioritar, cât priveşte excepţia nulităţii, invocată de intimaţi prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că se invocă motivarea incompletă a deciziei recurate, interpretarea greşită a unor dispoziţii legale, precum şi că instanţele de fond şi apel nu au analizat toate susţinerile recurentului. Aceste critici pot fi subsumate cel puţin parţial motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel că excepţia nulităţii recursului urmează a fi respinsă.

Se impune a se evidenţia că, deşi circumscrise de recurent motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs, reclamantul a susţinut şi critici de netemeinicie a deciziei recurate, care nu vor fi însă analizate, întrucât sunt incompatibile cu fizionomia juridică a recursului.

Astfel, nu pot fi deduse cenzurii instanţei de recurs chestiuni privind greşita stabilire a situaţiei de fapt, reinterpretarea unor probe administrate în cauză ori modalitatea de apreciere a acestora din urmă de către instanţele de fond. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, ce poate fi exercitată în termenul prevăzut de lege şi pentru motivele expres şi limitativ arătate la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţei de recurs revenindu-i exercitarea controlului judiciar exclusiv pentru motive de nelegalitate (art. 483 alin. (3) C. proc. civ.).

Drept urmare, partea care face uz de exercitarea recursului, atunci când calea de atac este prevăzută de lege, este ţinută să îşi conformeze conduita procesuală acestor norme imperative, de ordine publică, din C. proc. civ., în sensul de a aduce spre analiză instanţei de recurs doar motive de nelegalitate. Pentru cazul în care totalitatea criticilor invocate în memoriul de recurs nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele legale de la art. 488 alin. (1) pct. 1 – 8 din C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului, potrivit celor prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Cum recurentul-reclamant a invocat şi motive care se circumscriu ipotezelor de casare pe care s-a întemeiat în formularea recursului – art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ. – Înalta Curte va proceda la analizarea acestora întrucât nu s-a reţinut nulitatea căii de atac.

Prin motivul de recurs încadrat de recurenta reclamantă în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., aceasta a invocat faptul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin faptul că nu a avut la bază studii ştiinţifice pentru a aprecia că măsura de siguranţă publică a fost justificată şi proporţională.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. are în vedere situaţia în care, prin hotărârea recurată, instanţa a depăşit atribuţiile autorităţii judecătoreşti, intrând în cele ale autorităţii legislative sau executive.

Acest motiv de casare, care este de ordine publică, poate fi invocat în situaţii precum acelea în care instanţa judecătorească săvârşeşte un act pe care numai organ al puterii legislative sau al puterii executive îl poate face, aplică norme juridice abrogate, tăgăduieşte orice valoare unui text care are forţă legală, aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare, îl critică pe legiuitor în cuprinsul hotărârii sau face presiuni asupra lui, se pronunţă pe cale de dispoziţii generale sau creează norme juridice pe care le aplică în speţa respectivă.

Înalta Curte constată că niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăseşte în cauza de faţă, cum, de altfel, nici dezvoltarea motivelor de recurs în acest sens nu poate fi circumscrisă acestei dispoziţii legale. Astfel, recurentul reclamant nu a indicat în mod concret nicio depăşire a atribuţiilor autorităţii judecătoreşti de către instanţa de apel.

Prin motivele de recurs circumscrise punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel, prin omisiunea de a analiza toate probele cerute, nu a stabilit toate împrejurările de fapt esenţiale în cauză, motivarea fiind incompletă şi incorectă.

Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte îl reţine a fi nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că respectiva critică privind omisiunea de a analiza toate probele cerute şi lipsa stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt esenţiale în cauză este nefondată.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că prin cererea de apel au fost reluate motivele din cererea de chemare în judecată, prin care s-a susţinut întrunirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimaţilor pârâţi, faptă ilicită fiind condiţionarea accesului reclamantului în mai multe spaţii comerciale, de prezentarea unui certificat de vaccinare împotriva virusului Covid-19 sau de purtarea unei măşti, în perioada ulterioară adoptării H.G. nr. 1.161 din 25 octombrie 2021 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COV1D-19.

A mai reţinut instanţa de apel că singurele probe administrate sunt cele administrate în faţa primei instanţe, constând în două dvd-uri, depuse de reclamant la dosarul cauzei, prima instanţă respingând cererea ca neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, măsurile pentru siguranţa si sănătatea publică luate de autorităţile statului nu pot reprezenta, prin ele însele, fapte ilicite, iar pe de altă parte, prin probele administrate reclamantul nu a dovedit existenţa unei fapte ilicite şi a unui prejudiciu constând în lipsirea acestuia de cele necesare traiului.

A mai relevat instanţa de fond că modalitatea de comportare a agenţilor de pază de la intrarea în spaţiile comerciale, nu poate fi imputată autorităţilor statului.

Procedând la analizarea probatoriului administrat, instanţa de apel a reţinut că singura probă utilă pentru soluţionarea cauzei este reprezentată de înregistrarea video din octombrie 2021, depusă de reclamant la dosar, din care rezultă că acestuia i s-a interzis accesul într-un spaţiu comercial, întrucât nu a fost în măsură să prezinte un certificat verde electronic care să ateste fie vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, fie că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Instanţa de apel a relevat că, deşi reprezintă o îngrădire a drepturilor reclamantului, respectiva restricţie nu reprezintă o faptă ilicită, nu este contrară regulilor de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 1349 alin. (1) C. civ.. A menţionat că măsura luată împotriva reclamantului a fost justificată de necesitatea respectării regulilor stabilite prin actele normative ce au reglementat măsurile care s-au aplicat în perioada stării de alertă pe teritoriul României pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (anexa 3 pct. 61 din H.G.. nr. 1090/2021, H.G. nr. 1161/25.10.2021), astfel încât nu se poate reţine caracterul ilicit al măsurii de interzicere a accesului reclamantului în spaţiile comerciale, în lipsa prezentării certificatului verde electronic.

Instanţa de apel a analizat şi susţinerile reclamantului în sensul că dispoziţiile legale la care s-a făcut anterior trimitere sunt contrare dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, reţinând că o astfel de analiză ar putea fi făcută doar în cadrul unei acţiuni în anulare în faţa instanţelor de contencios administrativ, reglementată de dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

A mai analizat instanţa şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1357 C. civ., reţinând că reclamantul nu a dovedit caracterul ilicit al faptei imputate pârâţilor, subliniind că analiza celorlalte condiţii nu mai este necesară, câtă vreme îndeplinirea acestora trebuie să fie cumulativă.

Cât priveşte maniera în care agentul de pază i-a interzis reclamantului accesul în centrul comercial, instanţa de apel a confirmat raţionamentul primei instanţe, în sensul că aceasta nu poate fi imputată pârâţilor chemaţi în judecată, agentul de pază sau angajatorul acestuia nefiind părţi în judecată.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentului potrivit cărora nu s-au analizat toate susţinerile sale, decizia având caracter incomplet, se reţine că instanţa de apel a efectuat o analiză, aşa cum s-a expus supra, relevând un raţionament logico-juridic care cuprinde argumentele care au stat la baza soluţiei de respingere a acestor motive, şi anume lipsa caracterului ilicit al faptei imputate, neimputabilitatea manierei de conduită a agenţilor de pază instituţiilor statului, imposibilitatea analizării caracterului nelegal al unor dispoziţii legale în prezentul cadru procesual.

Cât priveşte criticile aferente punctului 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa nu a ţinut cont de dovezile prezentate privind refuzul personalului medical de a-l informa în legătură cu riscurile la care se supunea prin vaccinare si conduita inadecvată a acestuia, cu încălcarea art. 8 din Legea nr. 46/2003, precum şi nesocotirea dovezilor prezentate, filmări video, înscrisuri, extrase de pe website-uri, din emisiuni TV, aceste critici sunt nefondate, întrucât, în analiza motivelor de nelegalitate, instanţa de recurs nu poate proceda la o reapreciere a probelor, pentru a reţine o altă stare de fapt prin reinterpretarea acestora.

Înalta Curte consideră, grefat pe situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, că în cauză, din perspectiva criticilor formulate de recurentul-reclamant, s-a realizat de către curtea de apel o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor legale invocate, criticile din recurs nefiind fondate.

Referitor la critica privitoare la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, care ar fi condus la schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit îndoielnic al acestuia, întemeiată de recurent pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reţine pe de o parte, că subsumat acestui motiv de recurs, recurentul nu a explicitat nicio critică aferentă deciziei recurate şi, pe de altă parte, că aplicabil în cauză este C. proc. civ. din 2013, act normativ care nu mai reia respectivul motiv.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs invocate sunt nefondate în ansamblul lor, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 918A din 8 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Sănătăţii, Statul Român prin Colegiul Medicilor din România, Avocatul Poporului, Statul Român prin Parlamentul României, Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Statul Român prin Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, Statul Român prin Guvernul României, Statul Român prin Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Statul Român prin Jandarmeria Română şi Statul Român prin Preşedinţia României.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2024.