Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3268/2005 AI generated

Validity of summons and proof of impossibility to notify as cumulative prerequisites for quashing appeal

Case Number Decizia nr. 3268/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the quashing appeal (contestație în anulare) filed by the defendant against a 2005 penal decision, thereby upholding the prior appellate ruling that had declared her appeal inadmissible and obliging her to pay 600,000 lei in judicial costs to the state. The dispute concerned a criminal prosecution for negligence in office, where the defendant challenged the procedural regularity of the appellate hearing, alleging defects in the summons procedure and her inability to notify the court of her hospitalization due to cumulative conditions for quashing. The court found the appeal unfounded, determining that the summons procedure was valid because the defendant’s registered address had only been updated after the hearing date, and rejecting the second ground because she failed to prove she was specifically unable to inform the court of her impediment, interpreting Article 386(a) and (b) of the Code of Criminal Procedure as requiring cumulative satisfaction of both conditions.

Legislator headnote

AI generated

art. 249 alin. (1) C. pen, art. 197 alin. (2) C. proc. pen, art. 6 alin. (5) C. proc. pen; Validity of summons and proof of impossibility to notify as cumulative prerequisites for quashing appeal: Împotriva menționatei decizii, inculpata S.L. a formulat prezenta contestație în anulare, în temeiul art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., susținând, pe de o parte, că pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, procedura de citare nu a fost îndeplinită, conform legii, iar pe de altă parte, că la același termen s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare, fiind internată în spital.

Keywords

AI generated
summons grounds for cassation rulings determining validity criminal prosecution procedural costs criminal negligence

Cited Legislation

AI generated
art. 249 alin. (1) C. pen
1571/ P din 3 august 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus, trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatei S.L.S., pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin.
art. 197 alin. (2) C. proc. pen
2731/2004), a respins excepția nulității absolute, prevăzută de art. 197 alin.
art. 6 alin. (5) C. proc. pen
pen., precum și cererea de restituire a cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, formulate de către inculpata S.L.S., cu motivarea că în cursul urmăririi penale, inculpatei i s-au respectat drepturile prevăzute de art. 6 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1571/ P din 3 august 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus, trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatei S.L.S., pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., în fapt reținându-se că, în calitate de notar public, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, aceasta a prejudiciat pe partea vătămată S.G. cu suma de 170.000.000 lei.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea de ședință din 22 noiembrie 2000 (dosar penal nr. 2731/2004), a respins excepția nulității absolute, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., precum și cererea de restituire a cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, formulate de către inculpata S.L.S., cu motivarea că în cursul urmăririi penale, inculpatei i s-au respectat drepturile prevăzute de art. 6 alin. (5) C. proc. pen., iar cererea de restituire a cauzei la procuror nu este justificată fiind formulată fără a se ține seama de dispozițiile art. 333 din același cod.

Recursul declarat de inculpată împotriva acestei încheieri a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 994 din 10 februarie 2005 (dosarul nr. 221/2005) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, reținându-se că, în esență, încheierea, prin care prima instanță a respins cele două excepții invocate de inculpată, nu pot fi atacate separat cu recurs, ci numai odată cu fondul.

Împotriva menționatei decizii, inculpata S.L. a formulat prezenta contestație în anulare, în temeiul art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., susținând, pe de o parte, că pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, procedura de citare nu a fost îndeplinită, conform legii, iar pe de altă parte, că la același termen s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare, fiind internată în spital.

Examinând hotărârea atacată, în raport de actele dosarului, se constată că cele două motive, invocate de petiționară prin contestația în anulare nu sunt fondate.

Astfel, deși inculpata pretinde că pentru termenul de judecată din 10 februarie 2005, trebuia citată în str. Matei Basarab București, unde locuiește efectiv în locuința din str. Traian București, din copia cărții de identitate, aflată la dosar, rezultă că aceasta și-a stabilit domiciliul la adresa indicată la 17 martie 2005, deci după mai mult de o lună de zile după data judecării cauzei în recurs, situație în care procedura de citare a fost îndeplinită conform legii.

Cu privire la cel de al doilea caz de contestație în anulare invocat, deși petiționara a prezentat copia unui act medical, din care rezultă că, în perioada 7 februarie – 10 februarie 2005, a fost internată în spital, aceasta nu a făcut, totuși, dovada că la termenul la care s-a judecat cauza în recurs a fost în imposibilitate de a încunoștința instanța despre împrejurarea respectivă, cele două condiții cerute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., fiind cumulative.

Pentru considerentele expuse, contestația în anulare, nefiind fondată, urmează a fi respinsă, ca atare, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea S.L.S. împotriva deciziei penale nr. 994 din 10 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 221/2005.

Obligă contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2005.