Municipality's obligation to leave property in peaceful possession based on statutory acquisition of abandoned rights despite lack of physical possession and local council resolution

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 23.10.2019 pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi UAT municipiul Iaşi, stabilirea liniei de hotar dintre terenurile proprietatea părţilor, obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor terenul în suprafaţă de 112048 mp amplasat în Iaşi, Cartier Veterani de război şi înscris în cartea funciară nr. x a mun. Iaşi şi rectificarea înscrierii din cartea funciară x a municipiului Iaşi în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâţilor asupra acestei suprafeţe de teren.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 430/2022/24.02.2022 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, a fost admisă în parte acţiunea; a fost obligată pârâta C. să lase în deplină proprietate şi liniştită folosinţă reclamanţilor suprafaţa de 110170 mp teren identificat pe conturul punctelor 1-2-3-4-5-6-A-34-35-36-B-28-29-30-1, potrivit anexei 1 la raportul de expertiză, raport care face parte din prezenta hotărâre; a fost stabilită linia de hotar între terenul proprietate a reclamanţilor şi terenul proprietate a pârâţilor pe aliniamentul dat de punctele B-28-2930-1-2-3-4-5 din anexa 1 la raportul de expertiză; a fost respinsă acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Unitatea Administrativ Teritorială Iaşi prin Primarul municipiului Iaşi; a fost respins capătul de cerere având ca obiect rectificarea înscrierii în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor din Cartea Funciară nr. x a municipiului Iaşi.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 101/2023 din data de 28 februarie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes în formularea apelului, invocată de intimata Unitatea Administrativ Teritorială Iaşi prin Primarul municipiului Iaşi prin întâmpinare; a admis apelul formulat de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 430/2022/24.02.2022 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sentinţă pe care a schimbat-o în parte în sensul că: a obligat pârâţii C. şi Unitatea Administrativ Teritorială Iaşi prin Primarul municipiului Iaşi să lase în deplină proprietate şi liniştită folosinţă reclamanţilor suprafaţa de 110170 mp teren identificat pe conturul punctelor 1-2-3-4-5-6-A-34-35-36-B-28-29-30-1, potrivit anexei 1 la raportul de expertiză; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei civile care nu contravin prezentei decizii.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 101 din data de 28 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a declarat recurs recurentul-pârât UAT Municipiul Iaşi prin Primarul Municipiului Iaşi, solicitând admiterea recursului şi menţinerea sentinţei civile nr. 430/2022 pronunţate de către Tribunalul laşi.

În motivarea recursului, recurentul pârât a susţinut că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât hotărârea instanţei de apel este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile situaţiei de fapt şi de drept a cauzei, precum şi a mijloacelor de probă administrate în cauză.

Recurentul pârât a arătat că înţelege să critice aspectele reţinute de către instanţa de apel în sensul că Municipiul laşi are un drept înscris în Cartea Funciară şi deţine un act de proprietate care i-ar permite exercitarea tuturor atribuţiilor proprietăţii, creând astfel în favoarea acestuia aparenţa de proprietar. Înscrierea U.A.T Municipiul laşi în Cartea funciară x privind imobilul teren în suprafaţă de 213241 mp - nr. cadastral x, s-a realizat ca urmare a renunţării moştenitorilor lui D., E. şi F., la dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din suprafaţa de teren anterior menţionată, prin declaraţie notarială, în care s-a arătat că titlurile de proprietate care au stat la baza cumpărării terenului în suprafaţă de 35 ha, respectiv, titlul de proprietate nr. x/2001 şi titlul de proprietate nr. x/2001, emise în favoarea lui G., au fost anulate.

În soluţionarea cererii introduse de către F., Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară laşi a emis încheierea nr. 86182 din 30 iunie 2016, prin care s-a radiat dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din suprafaţa de teren de 213241 mp, privind pe moştenitorii lui D., iar conform art. 889 din C. civ. şi art. 211 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 700/2014, a fost înscris provizoriu dreptul de proprietate faţă de cota menţionată în favoarea Municipiului laşi, dar fără ca acesta să deţină fizic acest teren şi fără a fi identificat în teren.

Recurentul pârât a arătat că, din extrasul de carte funciară din anul 2019, anexat de reclamanţi cererii de chemare în judecată, nu reiese faptul că U.A.T Municipiul Iaşi, prin autoritatea deliberativă, Consiliul Local al Municipiului laşi, a inclus terenul în cotă de 1/2 din suprafaţa de teren de 213241 mp, în domeniul privat la Municipiului laşi, prin Hotărâre emisă de către Consiliul Local al Municipiului Iaşi.

Conform art. 211 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 700/2014, justificarea înscrierii provizorii a dreptului de proprietate al U.A.T se realizează doar în baza/temeiul unei hotărâri a Consiliului Local iar lipsa acestei hotărâri dovedeşte fără echivoc că nu se află în situaţia unui aparent proprietar, iar înscrierea provizorie efectuată de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară laşi, prin încheierea nr. 86182 din 30 iunie 2016, este pur formală.

Recurentul pârât a arătat că, potrivit art. 553 alin. (2) din C. civ., dobândirea dreptului de proprietate de către U.A.T. asupra imobilului la care s-a renunţat la dreptul de proprietate în condiţiile art. 562 alin. (2) din C. civ., se face exclusiv prin hotărârea Consiliului Local, fiind incidente prevederile art. 557 alin. (2) din C. civ.

Temeiul de drept al acţiunii în revendicare promovate de către reclamanţii intimaţi, îl constituie art. 563 din C. civ. iar ambele situaţii menţionate în cadrul articolului 563 din C. civ. presupun deţinerea în fizic a terenului revendicat.

Aşa după cum au menţionat reclamanţii în cererea de chemare în judecată, terenul cumpărat de către aceştia provine, în urma actelor juridice încheiate, de la proprietarul iniţial, respectiv, Episcopia Romano-Catolică, care l-a obţinut în urma reconstituirii dreptului de proprietate de către Comisia Municipală de fond Funciar laşi, prin titlul de proprietate nr. x/2002. Terenul revendicat de către reclamanţi face parte din terenul atribuit Episcopiei în titlul de proprietate nr. x/2002, în Tarla 189, parcela x, în suprafaţă totală de 11,1100 ha, aşa cum a rezultat din cadrul expertizei tehnice extrajudiciare, dar şi din cadrul expertizei tehnice judiciare dispusă de către instanţa de fond.

Recurentul pârât a arătat că Primarul U.A.T Municipiul Iaşi, în calitatea conferită de prevederile art. III din Legea nr. 169/1997, a fost parte în acţiunile de anulare a titlurilor de proprietate nr. x şi x/2001 emise pe numele G.. În cuprinsul deciziei civile nr. 379/2004 pronunţate de către Tribunalul laşi în dosarul nr. x/2003, Tribunalul laşi a reţinut adresa nr. x/11.04.2002 a Primăriei Municipiului Iaşi, Serviciul Amenajarea Teritoriului şi Cadastru Funciar, din care rezultă că titlurile de proprietate emise în beneficiul lui G. se suprapun faţă de titlurile emise în beneficiul lui H. şi titlul de proprietate nr. x/2002 emis în beneficiul Episcopiei Romano Catolice.

Recurentul pârât a considerat că nu se justifică admiterea apelului în contradictoriu cu U.A.T Municipiul laşi, prin Primarul Municipiului Iaşi, atâta timp cât acesta nu putea dispune de suprafaţa de teren înscrisă provizoriu în dreptul său, în condiţiile în care Comisia Municipală de fond Funciar Iaşi, prin Primarul U.A.T Municipiul laşi a propus reconstituirea dreptului de proprietate în beneficiul Episcopiei Romano Catolice, respectiv, a efectuat punerea în posesie a acesteia, fiind emis titlul de proprietate nr. x/2002, iar Primarul U.A.T. Municipiul laşi a fost parte în dosarele de anulare a titlurilor de proprietate nr. x şi x/2001 emise pe numele G..

Recurentul pârât a arătat că Primarul Municipiului Iaşi, prin compartimentele de specialitate nu putea promova un proiect de hotărâre privind includerea în domeniul privat al Municipiului laşi, a suprafeţei de teren la care moştenitorii lui D. au renunţat şi care a fost reconstituit Episcopiei Romano Catolice.

Recurentul pârât a arătat că, prin întâmpinarea formulată pe fondul cauzei, a specificat foarte clar că, dacă terenul revendicat se regăseşte în cadrul terenului reconstituit Episcopiei Romano Catolice şi a fost înscris provizoriu în favoarea Municipiului laşi, ca urmare a renunţării la dreptul de proprietate, Municipiul laşi nu are niciun drept asupra terenului, odată ce a fost validat dreptul de proprietate Episcopiei Romano Catolice asupra terenului situat în Tarla 189 parcela x, în suprafaţă totală de 11,1100 ha.

Recurentul pârât a arătat că, prin expertiza tehnică judiciară efectuată de către expert I., s-a reţinut că terenul revendicat de către intimaţi se regăseşte în titlul de proprietate nr. x/2002 emis în beneficiul Episcopiei Romano Catolice, fiind astfel confirmată poziţia procesuală a Municipiului laşi, în raport cu terenul revendicat.

Recurentul pârât a arătat că înscrierea în cartea funciară a Municipiului laşi a terenurilor dobândite de către moştenitorii lui D. în anul 2002 s-a realizat fără elaborarea unei documentaţii cadastrale complete, din care să reiasă suprapunerea terenurilor dobândite, încă de la înscrierea terenurilor dobândite de intimaţi, în anul 2007, dar şi pe lipsa comunicării hotărârilor judecătoreşti de anulare a titlurilor de proprietate aparţinând lui G..

5. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-reclamanţi B. şi A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Totodată, au invocat excepţia insuficientei timbrări, motivat de faptul că recurenta datorează o diferenţă de taxă de timbru în valoare de 7.468,25 RON, întrucât taxa datorată se calculează potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. S-a mai invocat şi excepţia nulităţii recursului, justificat de faptul că dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În motivarea întâmpinării, intimaţii pârâţi au arătat că dobândirea dreptului de proprietate de către unitatea administrativ teritorială asupra imobilului cu privire la care s-a renunţat la dreptul de proprietate în condiţiile art. 562 din C. civ. se realizează de drept, în temeiul legii, şi nu ca urmare a adoptării unei hotărâri în acest sens de către consiliului local.

Intimaţii pârâţi au susţinut că dreptul de proprietate al renunţătorului se stinge de la momentul înscrierii declaraţiei autentice de renunţare în cartea funciară conform art. 562 alin. (2) din C. civ. şi, din acelaşi moment, dreptul de proprietate este dobândit, de drept, în temeiul legii, de către unitatea administrativ teritorială.

Recurentul - pârât UAT Municipiul Iaşi prin Primarul Municipiului Iaşi a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate şi admiterea cererii de recurs.

Prin încheierea de la termenul din 13.02.2024 s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte obligaţia de achitare a diferenţei de taxă judiciară de timbru în cuantum de 7.469 RON, obligaţie îndeplinită de aceasta la termenul de judecată din 26.03.2024. La acelaşi termen de judecată, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi B. şi A..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentul pârât în susţinerea recursului său, nu este întemeiat. Astfel, nu se poate reţine interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente speţei în raport cu situaţia de fapt reţinută în cauză de instanţele de fond, acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi fiind soluţionată cu aplicarea corectă a art. 563 din C. civ., conform căruia proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept.

Prin promovarea acţiunii în revendicare, reclamantul tinde la recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra bunului revendicat, acesta fiind principalul scop al acţiunii petitorii, redobândirea bunului asupra căruia poartă dreptul real fiind doar un efect accesoriu al admiterii acţiunii.

În ceea ce priveşte situaţia juridică a dreptului dobândit de reclamanţi, situaţia de fapt este necontestată, recurentul pârât arătând expres, în cererea de recurs, că terenul cumpărat de către reclamanţi provine, în urma actelor juridice încheiate, de la proprietarul iniţial, Episcopia Romano-Catolică, care l-a obţinut în urma reconstituirii dreptului de proprietate de către Comisia Municipală de fond Funciar Iaşi, prin titlul de proprietate nr. x/2002. De asemenea, recurentul pârât a arătat că terenul revendicat de către reclamanţi face parte din terenul atribuit Episcopiei în titlul de proprietate nr. x/2002, în Tarla 189, parcela x, în suprafaţă totală de 11,1100 ha, aşa cum a rezultat din cadrul expertizei tehnice extrajudiciare, dar şi din cadrul expertizei tehnice judiciare dispuse de către instanţa de fond.

Recurentul pârât a arătat că, prin întâmpinarea formulată pe fondul cauzei, a specificat foarte clar că, dacă terenul revendicat se regăseşte în cadrul terenului reconstituit Episcopiei Romano Catolice şi a fost înscris provizoriu în favoarea Municipiului laşi, ca urmare a renunţării la dreptul de proprietate, Municipiul laşi nu are niciun drept asupra terenului, odată ce a fost validat dreptul de proprietate Episcopiei Romano Catolice asupra terenului situat în Tarla 189 parcela x, în suprafaţă totală de 11,1100 ha.

De asemenea, recurentul pârât a arătat că, prin expertiza tehnică judiciară efectuată de către expert I., s-a reţinut că terenul revendicat de către intimaţi se regăseşte în titlul de proprietate nr. x/2002 emis în beneficiul Episcopiei Romano Catolice, fiind astfel confirmată poziţia procesuală a Municipiului laşi, în raport cu terenul revendicat.

În acest context, se reţine că recurentul pârât nu a contestat existenţa dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra bunului revendicat.

În ceea ce priveşte situaţia juridică a drepturilor dobândite de pârâţi, instanţele de fond au constatat că, prin titlurile de proprietate nr. x/2.04.2001 şi y/2.04.2001 a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitei G. pentru suprafaţa totală de teren de 35 ha; G. a vândut pârâtei C. şi numitului D. suprafaţa de 213241,45 mp teren situat în extravilanul municipiului Iaşi amplasat în sector cadastral x, nr. Cadastral x, teren dobândit prin titlurile menţionate anterior, prin contractul autentificat sub nr. x/30.08.2001.

Prin decizia civilă nr. 379/11.03.2004 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul x/2003, irevocabilă, s-a constatat nulitatea titlului de proprietate nr. x/2001 emis pentru suprafaţa de 10 ha teren. Prin sentinţa civilă nr. 1590/15.02.2007 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2006, irevocabilă, s-a constatat nulitatea titlului de proprietate nr. x/2001 emis pentru suprafaţa de 20 ha teren.

Aceste aspecte nu sunt contestate, recurentul pârât arătând expres în cererea de recurs că Primarul U.A.T Municipiul Iaşi, în calitatea conferită de prevederile art. III din Legea nr. 169/1997, a fost parte în acţiunile de anulare a titlurilor de proprietate emise în favoarea numitei G.. De asemenea, în cererea de recurs, recurentul pârât a explicat că, în cuprinsul deciziei civile nr. 379/2004 pronunţate de către Tribunalul laşi în dosarul nr. x/2003, Tribunalul laşi a reţinut adresa nr. x/11.04.2002 a Primăriei Municipiului Iaşi, Serviciul Amenajarea Teritoriului şi Cadastru Funciar, din care rezultă că titlurile de proprietate emise în beneficiul lui G. se suprapun faţă de titlurile emise în beneficiul lui H. şi titlul de proprietate nr. x/2002, emis în beneficiul Episcopiei Romano Catolice.

De asemenea, instanţele de fond au constatat că, prin declaraţia autentificată sub nr. x/2.06.2016, numiţii E. şi F., în calitate de moştenitori ai autorului D., şi-au manifestat consimţământul pentru rectificarea înscrierii din cartea funciară în sensul de a se proceda la radierea înscrierii inexacte din cartea funciară x UAT Iaşi, respectiv a dreptului de proprietate asupra imobilului identificat cu nr. cadastral x precum şi pentru închiderea cărţii funciare. Prin declaraţia autentificată sub nr. x/23.06.2016, numiţii E. şi F., în calitate de moştenitori ai autorului D., titular al dreptului de proprietate menţionat anterior, şi-au manifestat expres voinţa de a renunţa la dreptul de proprietate asupra cotei ideale de 3/16 şi 5/16 din imobilul teren cu o suprafaţă totală de 213241 mp situat în Iaşi, zona şes Bahlui (fost extravilan Miroslava) cu număr cadastral x.

Situaţia expusă este necontestată de recurentul pârât, care a arătat că înscrierea U.A.T Municipiul Iaşi în Cartea funciară x privind imobilul teren în suprafaţă de 213241 mp, s-a realizat ca urmare a renunţării moştenitorilor lui D., E. şi F., la dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din suprafaţa de teren anterior menţionată, prin declaraţie notarială, în care s-a arătat că titlurile de proprietate care au stat la baza cumpărării terenului în suprafaţă de 35 ha, respectiv, titlul de proprietate nr. x/2001 şi titlul de proprietate nr. x/2001, emise în favoarea lui G., au fost anulate.

Astfel, recurentul pârât a arătat că, în soluţionarea cererii introduse de către F., Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară laşi a emis încheierea nr. 86182 din 30 iunie 2016, prin care s-a radiat dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din suprafaţa de teren de 213241 mp, privind pe moştenitorii lui D., iar conform art. 889 din C. civ. şi art. 211 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 700/2014, a fost înscris provizoriu dreptul de proprietate faţă de cota menţionată în favoarea Municipiului laşi.

Recurentul pârât a arătat că înţelege să critice aspectele reţinute de către instanţa de apel în sensul că Municipiul laşi are un drept înscris în Cartea Funciară şi deţine un act de proprietate care i-ar permite exercitarea tuturor atribuţiilor proprietăţii, creând astfel în favoarea acestuia aparenţa de proprietar dar fără ca acesta să deţină fizic acest teren.

În acest sens, recurentul pârât a arătat că U.A.T Municipiul Iaşi, prin autoritatea deliberativă, Consiliul Local al Municipiului laşi, nu a inclus terenul în domeniul privat la Municipiului laşi, prin hotărâre emisă de către Consiliul Local al Municipiului Iaşi.

Potrivit art. 553 alin. (2) teza a II-a din C. civ., imobilele cu privire la care s-a renunţat la dreptul de proprietate conform art. 562 alin. (2) din C. civ. se dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de comună, oraş sau municipiu, după caz, şi intră în domeniul privat al acestora prin hotărârea consiliului local.

Astfel, imobilele cu privire la care s-a renunţat la dreptul de proprietate conform art. 562 alin. (2) din C. civ. sunt dobândite de unitatea administrativ teritorială în a cărei rază se află imobilul şi intră în domeniul privat al respectivului subiect de drept; dreptul de proprietate se va dobândi fără înscriere în cartea funciară, soluţie conformă art. 887 alin. (1) din C. civ., potrivit căruia drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moştenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Din textele legale enunţate rezultă că, pentru situaţia în care s-a renunţat la dreptul de proprietate, imobilul este dobândit de unitatea administrativ teritorială în temeiul art. 553 alin. (2) teza a II-a din C. civ. şi nu prin efectul unui act administrativ, în temeiul 557 alin. (2) din C. civ., astfel cum susţine recurentul, dobândirea având loc în temeiul legii, fără înscriere în cartea funciară.

În acest sens, trebuie realizată distincţia între dobândirea dreptului real care are loc, conform art. 553 alin. (2) din C. civ., fără înscriere în carte funciară, şi procedura de înscriere a acestui drept care se realizează conform art. 889 alin. (2) din C. civ.. Astfel, potrivit art. 889 alin. (1) din C. civ., proprietarul poate renunţa la dreptul său printr-o declaraţie autentică notarială înregistrată la biroul de cadastru şi publicitate imobiliară pentru a se înscrie radierea dreptului. În acest caz, comuna, oraşul sau municipiul, după caz, poate cere înscrierea dreptului de proprietate în folosul său, în baza hotărârii consiliului local, conform alin. (2) din acelaşi articol.

Astfel, renunţarea reprezintă exprimarea consimţământului titularului dreptului de proprietate în sensul radierii dreptului său din cartea funciară iar odată cu înscrierea în cartea funciară a declaraţiei de renunţare dreptul său se stinge conform art. 562 alin. (2) teza a II-a din C. civ.. În urma radierii dreptului de proprietate al renunţătorului, imobilul devine proprietatea unităţii administrativ teritoriale pe raza căreia este acesta situat iar înscrierea în cartea funciară a acestui subiect de drept se face în baza hotărârii consiliului local, care reprezintă înscrisul justificativ al cererii de înscriere.

Recurentul pârât a arătat că, potrivit art. 211 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 700/2014, justificarea înscrierii provizorii a dreptului de proprietate al unităţii administrativ teritoriale se realizează doar în baza unei hotărâri a Consiliului Local iar lipsa acestei hotărâri dovedeşte fără echivoc nu se află în situaţia unui aparent proprietar, iar înscrierea provizorie efectuată de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară laşi, prin încheierea nr. 86182 din 30 iunie 2016, este pur formală.

Conform art. 211 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 700/2014, în forma aplicabilă cauzei, în situaţia renunţării la drept a proprietarului tabular în conformitate cu art. 889 din C. civ., în baza declaraţiei de renunţare dată în formă autentică notarială încheiată de un notar public în funcţie în România, se va dispune prin încheiere radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al renunţătorului, concomitent cu înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în favoarea UAT domeniul privat. Ulterior, în baza Hotărârii consiliului local, se justifică înscrierea provizorie a dreptului de proprietate al unităţii administrativ-teritoriale, conform alin. (2) al aceluiaşi articol.

Aceste dispoziţii trebuie coroborate cu art. 553 alin. (2) teza a II-a din C. civ., care instituie un mod de dobândire a imobilelor cu privire la care s-a renunţat la dreptul de proprietate de către comună, oraş sau municipiu, legea desemnând astfel un singur beneficiar al renunţării, şi anume, unitatea administrativ teritorială. Dispoziţia legală nu permite o interpretare în sensul că unitatea administrativ teritorială ar putea avea un drept de opţiune, putând refuza dreptul de proprietate, legea neprevăzând cui ar reveni, într-o astfel de situaţie, proprietatea asupra imobilului, şi nici în sensul că dobândirea acestui drept ar fi condiţionată de emiterea unui act administrativ ulterior, legea neinstituind o astfel de condiţionare.

Este de observat că art. 553 alin. (2) din C. civ. reglementează regimul juridic atât al imobilelor provenite din moştenirile vacante cât şi al celor în privinţa cărora se renunţă la dreptul de proprietate, în ambele cazuri beneficiarul fiind desemnat de lege, neavând un drept de opţiune şi dobândind imobilul fără înscriere în cartea funciară.

În contextul expus, dată fiind existenţa înscrierii dreptului unităţii administrativ teritoriale în cartea funciară, în mod corect instanţa de apel a considerat că prima instanţă a aplicat greşit art. 563 alin. (1) C. civ., considerând că acţiunea în revendicare nu ar putea fi admisă în contradictoriu cu aceasta pentru că nu deţine fizic terenul. În acest sens, instanţa de apel a constatat că acest pârât a prezentat un act de proprietate mai puţin caracterizat decât al reclamantului, pentru aceeaşi suprafaţă de teren, precum şi o înscriere la cartea funciară care împiedică pe reclamanţi să exercite atributul dispoziţiei. În această privinţă, instanţa de apel a considerat că este suficient ca pârâtul să prezinte un titlu de proprietate care se va compara cu al reclamantului, iar dacă este mai puţin caracterizat, acest aspect va duce la admiterea acţiunii de revendicare.

În realitate, instanţa de apel a avut în vedere situaţia juridică invocată în cauză de către părţi în acţiunea în revendicare, atât în privinţa reclamanţilor care au dovedit dreptul lor de proprietate, cât şi împotriva pârâtului în privinţa căruia a fost invocată existenţa înscrierii dreptului în cartea funciară, aceasta din urmă având efectul de a împiedica reclamanţii în exercitarea dreptului lor de proprietate.

Recurentul pârât a susţinut în mod constant că lipsa hotărârii consiliului local privind includerea bunului în domeniul său privat dovedeşte fără echivoc nu se află în situaţia unui aparent proprietar, iar înscrierea provizorie efectuată în favoarea sa este pur formală.

Argumentul recurentului pârât prin care acesta a susţinut în realitate lipsa dreptului său de proprietate nu este de natură să justifice solicitarea acestuia de respingere a acţiunii în revendicare îndreptate împotriva sa. Astfel, în situaţia în care pârâtul din acţiunea în revendicare nu opune reclamantului un titlu de proprietate, operaţiunea de comparare de titluri specifică soluţionării unei astfel de acţiuni este lipsită de obiect, iar soluţia care se impune este aceea de recunoaştere a dreptului de proprietate în favoarea părţii care a invocat şi dovedit acest drept. În realitate, în circumstanţele de fapt ale speţei, susţinerea recurentului pârât privind lipsa hotărârii consiliului local nu poate avea efectul invocat de acesta câtă vreme, astfel cum s-a arătat mai sus, art. 553 alin. (2) teza a II-a din C. civ. instituie un mod de dobândire a imobilelor cu privire la care s-a renunţat la dreptul de proprietate, în favoarea unităţii administrativ teritoriale.

De asemenea, lipsa stăpânirii fizice a imobilului, invocată de recurentul pârât, nu reprezintă un argument de natură a justifica respingerea acţiunii în revendicare îndreptate împotriva sa, câtă vreme scopul acţiunii în revendicare este acela ca reclamantul să poată dispune de toate atributele dreptului său de proprietate, or, în contextul de fapt al cauzei, înscrierea provizorie a dreptului de proprietate în favoarea recurentului pârât reprezintă o împiedicare a reclamantului în exercitarea dreptului său de proprietate, la a cărei înlăturare tinde prin promovarea prezentului demers judiciar.

Recurentul pârât a considerat că nu se justifică admiterea apelului în contradictoriu cu U.A.T Municipiul laşi, prin Primarul Municipiului Iaşi, atâta timp cât acesta nu putea dispune de suprafaţa de teren înscrisă provizoriu în favoarea sa, în condiţiile în care Comisia Municipală de fond Funciar Iaşi, prin Primarul U.A.T Municipiul Iaşi a propus reconstituirea dreptului de proprietate în beneficiul Episcopiei Romano Catolice, respectiv, a efectuat punerea în posesie a acesteia, fiind emis titlul de proprietate nr. x/2002, iar Primarul U.A.T. Municipiul laşi a fost parte în dosarele de anulare a titlurilor de proprietate emise pe numele G.. De asemenea, recurentul pârât a arătat că Primarul Municipiului Iaşi, prin compartimentele de specialitate nu putea promova un proiect de hotărâre privind includerea în domeniul privat al Municipiului laşi, a suprafeţei de teren la care moştenitorii lui D.. au renunţat şi care a fost reconstituit Episcopiei Romano Catolice.

Toate aceste argumente vizează conduita unităţii administrativ teritoriale prin reprezentatul său legal în ceea ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate în beneficiul autoarei reclamanţilor şi aspecte referitoare anularea titlurilor de proprietate emise în favoarea autoarei persoanelor care au renunţat la dreptul de proprietate, fără a se contesta în vreun fel situaţia de fapt sau de drept reţinută de instanţe, astfel încât ele nu sunt de natură să înlăture concluzia expusă mai sus în privinţa modului de dobândire a dreptului de proprietate de către unitatea administrativ teritorială.

Dată fiind situaţia actelor juridice intervenite cu privire la imobilul în discuţie, arătată chiar de recurentul pârât, în sensul că, pe de o parte, a fost emis titlul de proprietate nr. x/2002 în beneficiul Episcopiei Romano Catolice, dreptul de proprietate fiind transmis ulterior reclamanţilor, prin acte juridice necontestate, iar, pe de altă parte, titlul de proprietate nr. x/2001 şi titlul de proprietate nr. x/2001 emise în favoarea autoarei persoanelor care au renunţat la dreptul de proprietate, G., au fost anulate, împrejurare urmată de renunţarea menţionată şi de înscrierea provizorie în favoarea Municipiului laşi, coroborată cu reţinerea identităţii de obiect al actelor juridice menţionate, recurentul arătând în acest sens că terenul revendicat se regăseşte în cadrul terenului reconstituit Episcopiei Romano Catolice, în mod corect instanţa de apel a considerat că titlul pârâtului este mai puţin caracterizat, ceea ce a condus la admiterea acţiunii de revendicare.

Reţinând că motivele de recurs invocate de recurentul pârât nu sunt întemeiate, văzând dispoziţiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte, cu opinie majoritară, va respinge ca nefondat recursul declarat de această parte împotriva deciziei nr. 101 din 28 februarie 2023 a Curţii de Apel Iaşi – secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În opinie majoritară:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă UAT Municipiul Iaşi prin Primarul Municipiului Iaşi împotriva deciziei nr. 101 din 28 februarie 2023 a Curţii de Apel Iaşi – secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B. şi A. şi cu intimata-pârâtă C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 aprilie 2024.

Cu opinia separată a doamnei judecător J. în sensul admiterii recursului declarat de recurenta-pârâtă UAT Municipiul Iaşi, casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanţii au sesizat instanţa de judecată cu o cerere de chemare în judecată printre ale cărei capete se numără şi cel al revendicării: "II. Compararea titlurilor de proprietate ale părţilor. Dreptul de proprietate al reclamanţilor este preferabil celui deţinut de pârâţi. Dat fiind faptul că în prezenta cauză ambele părţi deţin titluri de proprietate asupra suprafeţei de teren revendicate, instanţa urmează să procedeze la compararea titlurilor pentru a stabili care dintre acestea este mai bine caracterizat şi implicit, care drept de proprietate este preferabil celuilalt", reclamanţii întemeindu-şi acţiunea, pe cale de consecinţă, inclusiv pe dispoziţiile art. 563 – art. 566 C. civ. referitoare la acţiunea în revendicare.

Tribunalul a respins capătul de cerere privind revendicarea formulat în contradictoriu cu pârâta recurentă UAT Municipiul Iaşi, cu motivarea că nu s-ar fi realizat dovada de către reclamanţi, a ocupării terenului litigios de către pârâtă, cererea fiind aşadar, apreciată ca fiind introdusă împotriva unui neposesor, în condiţiile în care regimul juridic specific impune orientarea unui astfel de mijloc procesual de protecţie către un posesor.

Instanţa de apel a reformat soluţia dată acestui capăt de cerere, procedând la comparaţia efectivă a titlurilor: "Procedând la comparaţia titlurilor, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt proprietarii suprafeţei de 195.394,14 mp situat în intravilanul mun. Iaşi, Cartier Veteranii de Război, amplasat în (...).

(...) intabularea dreptului de proprietate al UAT mun. Iaşi creează în favoarea acestuia aparenţa de proprietar, aspect ce împiedică reclamanţii a-şi exercita atributele dreptului de proprietate. O persoană este considerată că a dobândit elementul material al posesiei unui lucru corporal din momentul în care are posibilitatea materială de a acţiona asupra lui, de a se folosi de el. Aşadar, dobândirea elementului material al posesiei nu presupune în mod obligatoriu săvârşirea faptelor materiale, fiind suficient ca pârâtul să prezinte un titlu de proprietate care se va compara cu al reclamantului, iar dacă este mai puţin caracterizat, acest aspect va duce la admiterea acţiunii de revendicare. În cazul de faţă, acest titlu de proprietate a fost prezentat, după cum s-a prezentat şi înscrierea lui în cartea funciară.

Mai reţine Curtea că motivele completatoare de apel, în care se invocă interpretarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 563 alin. (1) şi 907 C. civ. nu se constituie în motive noi, deci tardive, ci se subsumează motivului doi din declaraţia de apel, unde s-a invocat faptul că, prin intabularea dreptului de proprietate al pârâtului, reclamanţii nu pot exercita toate atributele dreptului de proprietate. Potrivit art. 563 alin. (1) C. civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. Or, tocmai acest text de lege a fost greşit aplicat de prima instanţă, atunci când a considerat că, faţă de pârâtul UAT Municipiul Iaşi, nu poate fi admisă o cerere de revendicare, deşi acest pârât a prezentat un act de proprietate mai puţin caracterizat decât al reclamantului, pentru aceeaşi suprafaţă de teren, precum şi o înscriere la cartea funciară care împiedică pe reclamanţi să exercite atributul dispoziţiei".

Aşadar, instanţa de apel a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale părţilor procesuale aflate în conflict şi în urma acestei operaţiuni juridice, a dat câştig de cauză reclamanţilor.

Se constată însă, că, deşi a reformat sub aspectul analizat sentinţa apelată în sens diametral opus, totuşi instanţa de apel nu a individualizat prin absolut nici un considerent al deciziei sale, titlul de proprietate al pârâtei, titlu pe care a apreciat că pârâta l-a prezentat şi că îl deţine: "deţine un act de proprietate care îi permite exercitarea tuturor atributelor proprietăţii" (pagina 6 a deciziei de apel) sau "acest pârât a prezentat un act de proprietate mai puţin caracterizat decât al reclamantului, pentru aceeaşi suprafaţă de teren, precum şi o înscriere la cartea funciară care împiedică pe reclamanţi să exercite atributul dispoziţiei" (pagina 7 din decizia recurată).

Nici un considerent al deciziei recurate nu identifică, nu determină acest titlu de proprietate al pârâtei pe care instanţa de apel l-a avut în vedere. Deşi instanţa de apel introduce titlul în operaţiunea juridică a comparării presupusă de rezolvarea unei cereri de revendicare, cu toate acestea curtea de apel nu individualizează titlul de proprietate al pârâtei pe care îl compară.

Se observă că în întreaga sa motivare, redată în mod cvasi – integral supra, prin citat, curtea de apel foloseşte doar termenul general de titlu de proprietate, fără însă, nici o individualizare, nici o concretizare care să permită instanţei de control judiciar identificarea lui certă şi subsecvent, verificarea din punct de vedere al legalităţii, a corectitudinii operaţiunii juridice de comparare a titlurilor de proprietate realizate de instanţa de apel.

Iar toate acestea se întâmplă în condiţiile în care în cursul apelului, pârâta a susţinut inexistenţa vreunui drept al său de proprietate asupra imobilului litigios (a se vedea în acest sens întâmpinarea formulată de această parte procesuală la dosar apel), poziţie procesuală pe care a reiterat-o în mod expres, şi în cadrul motivelor de recurs formulate: "Criticăm aspectele reţinute de către instanţa de apel, la pagina 6 şi 7 din decizia recurată, în raport cu susţinerea acesteia că Municipiul laşi are un drept înscris în Cartea Funciară şi deţine un act de proprietate care i-ar permite exercitarea tuturor atribuţiilor proprietăţii, creând astfel în favoarea acestuia aparenţa de proprietar" (pagina 2 a motivelor de recurs), pârâta UAT Municipiul Iaşi indicând chiar o altă persoană concretă drept titular al dreptului de proprietate asupra imobilului.

În acest context expus, rezultă flagrant că instanţa de apel trebuia să identifice actul de proprietate pe care îl atribuie în mod expres şi repetat acestui pârât recurent (folosind expresii precum: "deţine un act de proprietate", "În cazul de faţă, acest titlu de proprietate a fost prezentat", "deşi acest pârât a prezentat un act de proprietate mai puţin caracterizat decât al reclamantului, pentru aceeaşi suprafaţă de teren") şi pe care l-a introdus în operaţiunea juridică de comparare a titlurilor de proprietate. Această concluzie este accentuată de împrejurarea că soluţia instanţei de apel a fost de reformare a sentinţei civile exclusiv sub aspectul cererii în revendicare formulate în contradictoriu cu această pârâtă.

Cu toate acestea, în cadrul deciziei recurate nu se regăseşte absolut nici un considerent al instanţei de apel care să vizeze modul concret în care pârâta UAT Municipiul Iaşi ar fi dobândit dreptul de proprietate, nu este indicat absolut nici un temei legal, nici un argument care să justifice această reţinere a curţii de apel. Şi toate acestea (se observă) în condiţiile în care anularea unui titlu de proprietate emis în temeiul legilor funciare (precum a fost cazul în speţă) determină ca regulă, în virtutea principiului specific restituţio in integrum, regăsirea ulterior a dreptului de proprietate în patrimoniul celui de la care s-a transmis, transmiţător diferit de pârâta recurentă.

Aceeaşi deficienţă de cercetare se observă şi în privinţa analizei instanţei de apel privind compararea titlurilor de proprietate. Astfel, distinct de împrejurarea – expusă supra - că instanţa de apel nu a identificat deloc titlul de proprietate al pârâtei recurente, constat şi că nici unul dintre considerentele deciziei recurate nu ilustrează motivele, argumentele pentru care s-a apreciat că titlul reclamanţilor este mai caracterizat şi că al acestora drept este preferabil. Lipseşte din cuprinsul deciziei recurate, orice analiză juridică efectivă de comparare a titlurilor de proprietate, ceea ce din punct de vedere logic este comprehensibil atât timp cât instanţa de apel nu a fost în măsură să identifice unul dintre titlurile apreciate a fi în concurs, astfel cum am ilustrat deja în paragrafele precedente.

În privinţa operaţiunii juridice de comparare, instanţa de apel arată doar că "titlurile de proprietate în baza cărora C. şi D. au devenit proprietari ai suprafeţei de 213241,45, au fost anulate". Această menţiune vizează însă, alte titluri de proprietate decât cel invocat a fi al pârâtei recurente UAT Municipiul Iaşi, respectiv titlul distinct al celeilalte pârâte din cauză (C.) şi titlul de asemenea distinct al domnului D..

În acest context expus, menţiunea instanţei de apel în sensul că pârâta UAT Municipiul Iaşi "a prezentat un act de proprietate mai puţin caracterizat decât al reclamantului, pentru aceeaşi suprafaţă de teren" reprezintă din punct de vedere logico – juridic, doar o concluzie, nefundamentată însă, în nici un fel, curtea de apel neprezentând argumente care să justifice această apreciere. Această deficienţă determină din nou, lipsirea instanţei de recurs de posibilitatea efectivă de a controla legalitatea algoritmului juridic al instanţei de apel în privinţa operaţiunii juridice de comparare de titluri.

Conchizând, apreciez că nu poate fi admisă o cerere în revendicare întemeiată pe dreptul comun, art. 563 – art. 566 C. civ., în lipsa unei analize măcar minimale a elementelor esenţiale presupuse de o astfel de cerere, respectiv determinarea titlurilor de proprietate aflate în concursul juridic, precum şi motivele pentru care se dă preferinţă unuia sau altuia dintre acestea.

Dubla omisiune învederată de analiză, de cercetare, a instanţei de apel echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei, în condiţiile în care identificarea titlului de proprietate al pârâtei UAT Municipiul Iaşi reprezintă un element al situaţiei de fapt a cauzei deduse judecăţii, modul concret în care o persoană, fie ea fizică sau juridică, a dobândit dreptul de proprietate asupra unui bun (de exemplu: prin moştenire, prin expropriere, prin lege, prin cumpărare) ţinând de temeinicia unei cauze şi nu de legalitatea acesteia.

Date fiind limitele exclusiv de legalitate ale controlului jurisdicţional al instanţei de recurs, configurate astfel prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 483 alin. (3) C. proc. civ., această omisiune de cercetare ilustrată nu poate fi suplinită direct în cadrul prezentei căi de atac, de actuala instanţă de judecată.

În egală măsură, împrejurarea că o parte procesuală afirmă o anumită situaţie de fapt a cauzei, care poate concorda în anumite puncte cu cea invocată de partea procesuală adversă, nu este de natură să exonereze instanţele devolutive ale fondului cauzei de obligaţia procesuală – edictată de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. – de a realiza propria cercetare a împrejurărilor relevante în speţă, întrucât aceste împrejurări se stabilesc potrivit dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., pe bază de probe, probe care nu au o valoare prestabilită şi a căror analiză trebuie realizată atât individual, dar şi în ansamblul dovezilor administrate cauzei.

Din perspectiva tuturor acestor argumente expuse, relative nesoluţionării fondului de către instanţa de apel şi impedimentului de complinire a acestei omisiuni direct în recurs, am apreciat că în cauză recursul declarat de pârâta UAT Municipiul Bucureşti trebuia admis în temeiul art. 497 C. proc. civ., casată decizia civilă recurată şi trimisă cauza spre rejudecare, pentru completa stabilire a situaţiei de fapt a cauzei, potrivit celor expuse supra.