Jurisdictional conflict between execution court and insolvency judge over suspension of enforcement against bankrupt debtor's assets

Conflict negativ de competenţă. Cerere de suspendare provizorie a executării silite până la soluționarea contestației la executare. Societate în insolvență. Instanța de executare

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: Conflict negativ

Ordonanţă preşedinţială

Suspendare provizorie a executării silite

Lichidator judiciar

Competență materială

Instanţă de executare

C.proc. civ., art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1), alin. (4),

art. 651 alin. (1) teza I, alin. (2)-(3), art. 891

Prin ordonanţa preşedinţială vizând oprirea activităţii formelor de executare, instanţa se mărgineşte să stabilească în favoarea căreia dintre părţile din raportul execuţional dedus judecăţii există aparenţa unei situaţii juridice legale şi care justifică un interes legitim, prin examinarea sumară a actelor şi probelor din dosar, subordonat limitelor judecăţii, astfel cum au fost determinate în virtutea disponibilităţii procesuale, cadru procesual în raport cu care se procedează şi la verificarea competenţei.

Competenţa instanţei de executare se determină prin aplicarea regulii generale „actor sequitur forum rei”, în materia executării silite pornindu-se de la premisa cadrului execuţional, prin raportare la domiciliul/sediul debitorului la momentul începerii procedurii de executare silită.

În cazul în care contestația la executare cu care a fost învestită instanța pune în discuție identificarea greșită a cadrului procesual execuțional care nu include societatea în faliment, prin raportare la natura obligației și limitele stabilite prin titlul executoriu, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei se determină conform prevederilor art. 651 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ.

Prin cererea adresată instanţei se contestă o executare silită deja declanşată, prin încheierea prin care a fost încuviinţată executarea silită fiind tranşată problema calificării instanţei care a pronunţat-o ca având statutul de instanţă de executare.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 454 din 4 martie 2025

1. Prin cererea înregistrată la data de 09.12.2024, sub nr. x/300/2024, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, Secția civilă, reclamantul A. Filiala Bucureşti S..P.R.L. a solicitat, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea provizorie a executării silite demarate de creditoarea B. S.R.L. în baza deciziei nr. 225/2023 din 05.05.2023 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă în dosarul nr. x/99/2016/a62, ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 4004/2024 înregistrat la S.C.P.E.J. C., până la soluţionarea contestaţiei la executare aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

În drept, au fost invocate prevederile art. 997 și art. 719 alin. (7) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 20079 pronunțată la 18 decembrie 2024, Judecătoria Sectorului 2 București, Secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale invocată din oficiu și a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Iași, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, respectiv completului învestit cu dosarul nr. x/99/2016 (x/2016 ).

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut, în esență, că acțiunea dedusă judecății priveşte executarea silită declanşată împotriva debitoarei D. S.R.L. aflată în faliment, a cărei conducere este asigurată de lichidatorul judiciar, în vederea predării din patrimoniul debitoarei a bunurilor puse în vânzare de către lichidatorul judiciar.

Făcând trimitere la considerentele Deciziei nr. 17/2020 privind examinarea recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanța a apreciat că, fiind vorba de o executare silită specială realizată în cadrul procedurii de insolvenţă, competenţa aparţine judecătorului-sindic de la tribunalul în circumscripţia căruia debitorul îşi are sediul social.

De asemenea, s-a mai statuat că, de vreme ce prin titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 225/2023 din 05.05.2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția civilă, în dosarul nr. x/99/2016/a62 a fost admisă contestația introdusă împotriva măsurii lichidatorului judiciar al debitoarei D. S.R.L., A. Filiala București, fiind anulată măsura de predare parțială a activului ce face obiectul procesului-verbal de adjudecare nr. 971/23.06.2022 şi obligat lichidatorul judiciar la predarea integrală a activului adjudecat de contestatoare, rezultă că prezentul litigiu nu ar fi existat în afara procedurii de insolvenţă.

Prin urmare, s-a apreciat că legătura dintre prezenta acţiune şi procedura insolvenţei este directă şi strânsă, cu atât mai mult cu cât priveşte patrimoniul debitoarei aflate în faliment.

Ținând cont de prevederile art. 41 și art. 45 din Legea nr. 85/2014, precum şi de faptul că pe rolul Tribunalului Iași, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal se află dosarul nr. x/99/2016 (x/2016), a concluzionat Judecătoria Sectorului 2 București că singurii îndreptăţiți să ia măsuri asupra patrimoniului debitoarei sunt judecătorul-sindic și lichidatorul judiciar

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/99/2016/a71.

Prin sentinţa civilă nr. 5/2025 din 15 ianuarie 2025, s-a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale invocată din oficiu, s-a declinat competența de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, şi, în consecinţă, s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, sens în care a fost suspendată judecarea cauzei.

În argumentarea soluţiei, judecătorul sindic a constatat că litigiul are ca obiect contestaţie la executare, în cadrul căreia s-a solicitat suspendarea executării silite în conformitate cu art. 784 alin. (6) C. proc. civ. și anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 4004/2004 înregistrat la S.C.P.E.J. C.

De asemenea, contestaţia la executare vizează un bun adjudecat ieşit din patrimoniul debitoarei, astfel cum rezultă din hotărârea definitivă a curţii de apel, care nu mai interesează creditorii și eventuala ordonanţă preşedinţială prin care se solicită luarea unor măsuri urgente, vremelnice, ce nu se încadrează nici în dispoziţiile art. 45 din Legea insolvenţei. O astfel de acţiune are un caracter autonom faţă de procedura insolvenţei, fapt ce decurge din natura civilă de drept comun a procesului, indiferent de natura litigiului care a generat titlul executoriu pus în executare de instanţa de drept comun.

S-a mai apreciat că o cerere precum cea de faţă - de suspendare provizorie a unei executări silite menite a dobândi în întregul său un bun adjudecat definitiv - nu mai are nicio conexiune directă cu procedura insolvenţei, presupunând competenţa instanţei de drept comun învestită cu procedura executării silite.

Totodată, judecătorul-sindic a reținut că speţa dedusă judecății nu are legătură cu Decizia nr. 17/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.

În final, a concluzionat judecătorul-sindic că judecătoria în circumscripția căreia se află organul de executare este instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului, aceasta fiind și instanța care a încuviințat cererea de executare silită.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă la 23 ianuarie 2025.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, Secția civilă, pentru următoarele considerente:

Litigiul în care s-a ivit conflictul de competență are ca obiect cererea formulată pe cale de ordonanță președințială prin care s-a solicitat suspendarea provizorie a executării silite demarate de creditoarea B. S.R.L., în baza deciziei nr. 225/2023 din 05.05.2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași, Secția civilă, în dosarul nr. x/99/2016/a62, ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 4004/2024 înregistrat la S.C.P.E.J. C., până la soluționarea cererilor de suspendare a executării şi contestație la executare aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, formulate de debitorul A. Filiala Bucureşti SPRL.

Prin încheierea din Camera de Consiliu pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Secţia civilă în data de 12 noiembrie 2024, în dosarul nr. x/300/2024, a fost încuviinţată executarea silită a debitorului A. Filiala Bucureşti SPRL prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului de creanţă al creditorului B. S.R.L. rezultat din titlul executoriu (Decizia nr. 225/2023 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia civilă).

Prima instanţă sesizată, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a reţinut că executarea silită a deciziei civile nr. 225/2023 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă în dosarul nr. x/99/2016/a62 - hotărâre prin care lichidatorul judiciar a fost obligat la predarea integrală a activului adjudecat de creditoare, fiind anulată definitiv măsura lichidatorului judiciar de predare parţială a acestuia, privind anumite componente de instalaţii - este o procedură subsumată procedurii insolvenţei, unicul îndreptăţit să adopte măsuri corespunzătoare de suspendare a executării silite fiind judecătorul sindic.

Se susţine, astfel, că executarea silită asupra bunurilor aparţinând debitoarei falite trebuie să se facă tot în cadrul procedurii insolvenţei, context în care se ridică problema incompatibilităţii procedurii execuţionale paralele, desfăşurate la o altă instanţă de executare.

Pe de altă parte, judecătorul sindic, prin hotărârea de declinare în favoarea primei instanţe motivează că bunul executat silit a ieşit definitiv din patrimoniul debitoarei falite.

Înalta Curte reţine că odată cu încuviinţarea executării silite care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale, fiind determinată instanţa de executare, aceasta este unica pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ., fiind singura instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Înalta Curte reţine, în acest context, că judecătorul fondului este şi judecătorul ordonanţei preşedinţiale prin care se solicită măsuri provizorii, iar procedura insolvenţei are, într-adevăr, un caracter unitar şi reglementările speciale se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură civilă privind executarea silită.

Judecătorul învestit cu soluţionarea ordonanţei preşedinţiale poate dispune cu caracter vremelnic inclusiv suspendarea executării silite, însă cu condiţia neprejudecării fondului.

Prin ordonanţa preşedinţială vizând oprirea activităţii formelor de executare, instanţa se mărgineşte să stabilească în favoarea căreia dintre părţile din raportul execuţional dedus judecăţii există aparenţa unei situaţii juridice legale şi care justifică un interes legitim, prin examinarea sumară a actelor şi probelor din dosar, subordonat limitelor judecăţii, astfel cum au fost determinate în virtutea disponibilităţii procesuale, cadru procesual în raport cu care se procedează şi la verificarea competenţei.

Din conţinutul contestaţiei la executare rezultă că executarea silită a fost contestată dintr-o altă perspectivă şi anume, pentru că s-ar fi identificat eronat debitorul care face obiectul urmăririi silite în persoana lichidatorului judiciar, cu consecinţa nulităţii executării silite.

Contestatorul (lichidatorul judiciar) arată că patrimoniul său este distinct de cel al societăţii falite, fiind incident art. 891 C. proc. civ. privind imposibilitatea predării silite a bunului, în temeiul titlului executoriu.

Competenţa instanţei de executare se determină prin aplicarea regulii generale „actor sequitur forum rei”, în materia executării silite pornindu-se de la premisa cadrului execuţional, prin raportare la domiciliul/sediul debitorului la momentul începerii procedurii de executare silită.

Or, contestaţia la executare cu care a fost sesizată instanţa pune în discuţie tocmai identificarea greşită a cadrului procesual execuţional care nu include societatea în faliment, prin raportare la natura obligaţiei şi limitele stabilite prin titlul executoriu.

Pentru a determina competenţa materială și teritorială de soluţionare a cauzei sunt incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cu care „instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe”.

Prin cererea adresată instanţei se contestă o executare silită deja declanşată, prin încheierea prin care a fost încuviinţată executarea silită fiind tranşată problema calificării instanţei care a pronunţat-o ca având statutul de instanţă de executare.

Prin urmare, în virtutea principiului unicității instanței de executare și în aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi (3), prin raportare la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, Secția civilă, căreia i s-a trimis dosarul spre soluționare.