Detention Upheld and Recusal Referral Confirmed as Defendant's Appeal Rejected as Unfounded

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 5 din 9 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 779/P/2005, având ca obiect cauza penală, privind pe inculpatul V.D., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 din același cod, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., Curtea de Apel Craiova, în baza art. 300 alin. (1) C. proc. pen., a constatat regularitatea actului de sesizare cu privire la inculpatul V.D.

În baza art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 159 din același cod, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 52 alin. (5) C. proc. pen., a trimis cauza privind recuzarea tuturor judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Hotărând astfel, Curtea de Apel Craiova a reținut că, prin încheierea din 6 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 1340/P/2005 s-a luat act că inculpatul V.D. a recuzat toți judecătorii Tribunalului Dolj, cauza fiind trimisă Curții de Apel Craiova pentru soluționarea cererii de recuzare.

La Curtea de Apel Craiova dosarul a fost înregistrat sub nr. 779/P/2005, iar la termenul fixat pentru soluționarea cererii de recuzare, inculpatul a formulat o nouă cerere de recuzare privind pe toți judecătorii Curții de Apel Craiova, cu motivarea că și acești judecători ar fi interesați în soluția ce urmează să se dea în cauză, datorită intensei mediatizări și în presă a faptelor sale, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 48 lit. d) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (51) C. proc. pen., instanța a reținut, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul de urmărire penală că, inculpatul V.D. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 290 din același cod, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., deoarece în luna ianuarie 2004 împreună cu inculpatul P.I., în prezent dat în urmărire generală, a convenit să pună în practică o manoperă de rambursare ilegală de T.V.A., scop în care inculpatul V.D. a întocmit factura falsă cu nr. 4783725, antedatată cu ziua de 17 decembrie 2003, ce avea ca obiect efectuarea de servicii de software de către SC T.S. SRL Sibiu, în sumă de 23.195.000.000 lei din care, T.V.A. în valoare de 3.703.467.000 lei, servicii care nu puteau fi realizate de societatea emitentă a facturii.

Această factură a fost folosită de inculpatul P.I. pentru a solicita și obține, cu complicitatea inculpatei S.G., consilier la D.G.F.P.S. Dolj, rambursarea către societatea sa a întregului T.V.A., iar, după ce a încasat acești bani, inculpatul P.I. a părăsit țara, deși, pe numele său exista un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Verificând actul de sesizare, Curtea de Apel Craiova a constatat că, în raport de regularitatea rechizitoriului, a încadrărilor juridice date faptelor și a persoanei inculpatului, este competentă material și teritorial să se pronunțe cu privire la legalitatea și temeinicia arestării preventive.

A reținut că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și prelungirea arestării preventive a inculpatului V.D., în faza de urmărire penală există și în continuare, apreciind că nu se poate considera încetat pericolul pentru ordinea publică prin trimiterea sa în judecată, deoarece prejudiciul produs statului nu a fost recuperat, unul dintre participanții la infracțiune fugind din țară, posibil cu întreaga sumă de bani, context în care, având în vedere gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului și pregătirea juridică a acestuia, inculpatul V.D. prezintă un risc sporit de a se sustrage de la judecată.

A mai reținut că: „Starea de pericol pentru ordinea publică presupune totodată și o afectare a echilibrului și securității sociale, stare evident perturbată în urma acuzațiilor de fraudă aduse inculpatului, care prin calitatea de avocat pe care o are ar fi trebuit să contribuie la asigurarea ordinii de drept”.

Curtea a reținut totodată că „în raport de interesul general protejat, durata detenției inculpatului este rezonabilă, acesta fiind încarcerat de la data de 9 februarie 2005”.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul V.D., solicitând prin concluziile apărătorului său ales, în principal, să se constate nulitatea absolută a încheierii atacate, apreciind că, fiind recuzată întreaga instanță, Curtea de Apel Craiova, nu se putea pronunța pe starea de arest a inculpatului.

A mai invocat nulitatea relativă a aceleiași hotărâri, arătând că nu există concordanță între data când a fost întocmită și data când s-a pronunțat în ședință publică și nici nu face mențiunea dacă judecata s-a desfășurat în ședință publică sau în Camera de Consiliu iar pe fond, să se constate că în prezent nu mai subzistă temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și a solicitat judecarea acestuia în stare de libertate.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (51) C. proc. pen., în cauzele în care sunt inculpații arestați preventiv, când se recuză întreaga instanță, instanța ierarhic superioară competentă să soluționeze cererea de recuzare, înainte de a se pronunța asupra recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă, în condițiile prevăzute de lege.

Raportând la speță aceste dispoziții legale, se constată că în mod corect, Curtea de Apel Craiova, sesizată cu soluționarea cererii de recuzare a tuturor judecătorilor de la Tribunalul Dolj, mai înainte de a se pronunța asupra recuzării, s-a pronunțat pe starea de arest a inculpatului, fiind obligată prin lege în acest sens, astfel că, solicitarea din recursul inculpatului de a se constata nulitatea absolută a încheierii, pe considerentul că instanța, Curtea de Apel Craiova, fiind la rândul său recuzată, nu mai avea competența de a se pronunța cu privire la măsura arestării preventive, nu poate fi primită.

Nefondată este și solicitarea de a se constata nulitatea relativă a încheierii atacate, arătând că există neconcordanță între data când a fost întocmită (7 martie 2005) și data când a fost pronunțată în ședință publică (9 mai 2005) și nici nu menționează dacă judecata s-a desfășurat în ședință publică sau în Camera de Consiliu.

Analizând minuta încheierii nr. 5 din 9 mai 2005, care constituie rezultatul deliberării și a fost pronunțată în ședință publică, aflată în dosarul Curții de Apel Craiova, se constată că hotărârea a fost dată în ședința din 9 mai 2005, completul fiind constituit dintr-un singur judecător, iar pronunțarea s-a făcut la aceeași dată, 9 mai 2005, în ședință publică.

Rezultă așadar, că indicarea în preambulul încheierii atacate a datei de 7 martie 2005, în loc de 9 mai 2005 este o evidentă eroare materială de dactilografiere, ce poate fi îndreptată în condițiile art. 195 C. proc. pen., în cauză, neexistând alte temeiuri pentru a se reține încălcarea dispozițiilor cu privire la compunerea instanței sau la publicitatea ședinței de judecată.

Cu privire la menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea nu s-au schimbat, din dosarul cauzei reieșind că sunt indicii temeinice că inculpatul V.D. a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, între care și complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat în raport de gravitatea faptei comise și persoana inculpatului.

În consecință, recursul declarat de inculpatul V.D., nefiind fondat, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în baza art. 38515 pct. 1 C. proc. pen., îl va respinge ca atare și va dispune obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.D. împotriva încheierii nr. 5 din 9 mai 2005 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 779/P/2005.

Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 mai 2005.