Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 573/2025 AI generated

Reinstatement of suspended administrative case denied where parties did not request judgment in absentia, affirming mandatory suspension under Art. 411 C. proc. civ.

Case Number Decizia nr. 573/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision that denied the plaintiff's request to reinstate the case to the docket. The dispute arose from a civil procedure action where the plaintiff sought to compel a defendant judge to draft a judgment, but the case was suspended by the Court of Appeal because both legally summoned parties failed to appear at the hearing and neither requested a judgment *in absentia*; when the plaintiff later filed a motion to reinstate the case without requesting a judgment in absentia, the Court of Appeal rejected it, a ruling the plaintiff challenged on appeal. Relying on Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court held that the judge is imperatively obligated to suspend proceedings if neither party appears or requests a judgment in absentia, and since this condition remained unmet at the time of the reinstatement request, the lower court correctly refused to resume the trial.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 223 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr.554/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Reinstatement of suspended administrative case denied where parties did not request judgment in absentia, affirming mandatory suspension under Art. 411 C. proc. civ: În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Keywords

AI generated
judgment in absentia article of civil procedure hearing of the parties administrative revocation of decision summons procedural nullity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.11.2022 pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2022, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, judecător în cadrul Tribunalului București, obligarea acesteia să redacteze hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2/2020.

Prin încheierea de ședință din data de 30.01.2024, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., față de împrejurarea că părțile, deși au fost legal citate, nu s-au prezentat la termen și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 21.02.2024, reclamantul a depus cerere de repunere a cauzei pe rol.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin încheierea din 26 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2/2022, s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta B, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 26 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2/2022, a declarat recurs recurentul-reclamant A.

În motivarea cererii de recurs arată că încheierile prin care se dispune suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pot fi atacate atât cu cerere de repunere pe rol, cât și prin recurare directă.

Critică faptul că în loc să se repună cauza pe rol, i s-a solicitat să comunice dacă înțelege să declare recurs împotriva încheierii din 30.01.2024.

Consideră că soluționarea cererii de repunere pe rol era prioritară.

De asemenea, critică faptul că instanța de fond a reținut că motivul care a determinat suspendarea subzistă.

4. Apărările formulate în recurs

Deși a fost legal citată, intimata-pârâtă B nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 2 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 5 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

6. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că potrivit art. 223 C. proc. civ.:

„(1) Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care lipsesc ambele părți, deși au fost legal citate, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă.”

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct.2 C. proc. civ.: „Judecătorul va suspenda judecata: (…) 2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei.”

Înalta Curte constată că în dosarul înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2/2022, prin încheierea de ședință din 30.01.2024, s-a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., față de împrejurarea că părțile, deși au fost legal citate, nu s-au prezentat la termen și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Ulterior, prin încheierea din 26.03.2024, ce face obiectul prezentei cereri de recurs, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere pe rol, formulată de reclamant.

Examinând dosarul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, se constată că în mod corect prima instanță, prin încheierea din 26.03.2024 a reținut că motivul care a determinat suspendarea judecării cauzei subzistă, în condițiile în care și la acea dată niciuna dintre părți nu solicitase judecarea cauzei în lipsă.

Astfel, Înalta Curte constată că în dosarul de fond părțile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă și nici prin cererea de repunere pe rol reclamantul nu a formulat o asemenea solicitare, motiv pentru care, în raport cu această împrejurare, instanța de fond a respins în mod corect cererea de repunere pe rol formulată de către reclamant, dat fiind caracterul imperativ al normei de la art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în raport de care judecătorul este obligat să suspende judecata cauzei când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă..

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva încheierii din 26 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2/2022, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva încheierii din 26 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2/2022, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.