Conflict of jurisdiction over prefect's annulment action against construction permit: exclusive territorial competence at co-defendant public authority's seat under Art. 10(3) of Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul x/118/2024 la data de 05.01.2024, pe rolul Tribunalului Constanţa – SCAF, reclamantul Prefectul Judetului A, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Orasului B şi S.C. C S.R.L., a solicitat anularea Autorizaţiei de construire nr. 514/21.09.2020 pentru Executarea lucrărilor de construire pentru „Supraetajare cu un nivel in limita a 20% din suprafaţa desfăşurată conform legii 50/1991, imobil in curs de execuție autorizat cu A.C. nr. 621/19.09.2019 recompartimentări interioare şi modificări fațade pentru realizare imobil P+10E-locuinte colective cu spatii comerciale la parter”.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 869 din 18 iunie 2024 pronunțată de Tribunalul Constanţa – Secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepția necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa în soluționarea cererii şi a fost declinată competența de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Constanţa a reținut, în esență, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 introdus prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, sens în care reclamantul Prefectul Județului A ar fi trebuit să se adreseze instanţei de la sediul pârâtei S.C. C S.R.L., instanţă competentă exclusiv din punct de vedere teritorial în temeiul prevederilor art. 10 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, sediul social al pârâtei S.C. C S.R.L. fiind în municipiul Bucureşti.

2.2. Prin Sentinţa nr. 6534 din 3 octombrie 2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetentei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa– Secţia contencios administrativ şi fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reținut că, în speţă, dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 exclud dispozițiile art. 112 alin. 1 C. proc. civ., față de care au caracter special, ceea ce presupune că Tribunalul Constanța rămâne competent să soluționeze cauza. Mai mult, chiar dacă s-ar aplica dispozițiile art. 112 alin. 1 C. proc. civ., Tribunalul Constanța era deja competent să se pronunțe în cauză în raport cu pârâtul Primarul A, astfel că nu putea declina cauza.

Prin Încheierea pronunțată la data de 16 ianuarie 2025, în dosarul nr. x/118/2024/a1, a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de pârâta C S.R.L. și a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

II.1. În ceea ce priveşte cererea formulată de pârâta C S.R.L. privind suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate

Înalta Curte reţine că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, ceea ce presupune o analiză din partea instanței asupra oportunității suspendării judecării cauzei.

În cauza de faţă, în raport de soluţia de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) teza a doua şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pronunţată prin Încheierea din 16 ianuarie 2025, Înalta Curte apreciază că suspendarea judecării prezentului recurs în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este oportună, adoptarea acestei măsuri putând conduce la o temporizare excesivă a soluţionării incidentului procedural.

Este de observat că, în cazul sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, măsura suspendării judecării pricinii nu mai este prevăzută de lege, odată cu abrogarea, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedeau suspendarea de drept a judecării cererilor pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.

Abrogarea acestor dispoziţii a fost însoţită de reglementarea unui caz de revizuire suplimentar în materie civilă, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunțate poate fi cerută dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.

În concluzie, apreciind că măsura suspendării judecării cauzei nu este oportună, iar în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate există un remediu procedural, constând în revizuirea hotărârii pronunţate de instanţa de judecată, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată.

II.2. În ceea ce priveşte conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost investită cu cererea formulată de reclamantul Prefectul Judeţului A, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Oraşului B şi C S.R.L., prin care a solicitat anularea Autorizaţiei de construire nr. 514/21.09.2020 pentru Executarea lucrărilor de construire pentru „Supraetajare cu un nivel in limita a 20% din suprafaţa desfăşurată conform legii 50/1991, imobil in curs de execuție autorizat cu A.C. nr. 621/19.09.2019 recompartimentări interioare şi modificări fațade pentru realizare imobil P+10E-locuinte colective cu spatii comerciale la parter”.

Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „Prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale; acţiunea se formulează în termenul prevăzut la art. 11 alin. (1), care începe să curgă de la momentul comunicării actului către prefect şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Acţiunea introdusă de prefect este scutită de taxa de timbru”, iar potrivit dispoziţiilor alin. (3) „Până la soluţionarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1) este suspendat de drept”.

În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cererilor de chemare în judecată, prin dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este reglementată o competență teritorială exclusivă, în sensul că „Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.”

Înalta Curte constată că, în condiţiile în care reclamantul Prefectul Judeţului A, în calitate de autoritate publică, a chemat în judecată pe pârâţii C S.R.L. şi Primarul Oraşului B şi a ales să se adreseze instanţei de la sediul unuia dintre aceştia, respectiv instanţei de la sediul pârâtului Primarul Oraşului B, competenţa de soluţionare a cauzei, potrivit dispozițiilor legale antereferite, revine acestei instanțe, respectiv Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Având ca reper dispoziţiile legale citate, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin.(4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge cererea de suspendare a judecăţii conflictului negativ de competenţă.

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Prefectul Judeţului A în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Stat în Construcţii, C S.R.L. şi Primarul Oraşului B în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.