Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1730/2024 AI generated

Inadmissibility of recourse against annulment contest decision in social security litigation under Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 1730/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's recourse as inadmissible, leaving the Court of Appeal’s decision to reject the annulment contest in force, thereby affirming the initial appellate decision that dismissed the claimant's challenge to a pension recalculation. The dispute, a social security insurance litigation, involved a claimant seeking the revaluation of specific work seniority periods and the recalculation of an age-limit pension, which the first-instance court had partially granted based on an accounting expert review but the appellate court subsequently reversed by dismissing the challenge. The Supreme Court relied on the principle of the legality of legal remedies and Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which excludes recourse against decisions issued in labor and social security insurance conflicts, and Article 508(4), which aligns the admissibility of attacks on annulment decisions with the limits applicable to the underlying contested judgments.

Legislator headnote

AI generated

art. 457 C. proc. civ, art. 19 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ; Inadmissibility of recourse against annulment contest decision in social security litigation under Code of Civil Procedure: Autorul căii de atac susține că instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare a încălcat principiul continuității, prevăzut de art. 19 C. proc. civ. și dreptul la un proces echitabil. De asemenea, apreciază că soluția instanței se bazează pe o eroare judiciară reprezentată de înlăturarea nejustificată a probei cu expertiză. Arată că nu au fost analizate toate motivele de apel.

Keywords

AI generated
social security litigation civil annulment recalculation of pension Civil Procedure Code social security seniority

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. x/119/2021, A, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu Casa Teritorială de Pensii Covasna, în calitate de pârâtă, a formulat contestație împotriva deciziei de pensionare nr. 106702 din 8 aprilie 2021, solicitând obligarea pârâtei la valorificarea tuturor perioadelor de stagiu de cotizare, a perioadelor asimilate grupei a II-a de muncă și recalcularea drepturilor de pensie.

Prin sentința civilă nr. 263/2023 din 289 februarie 2023, Tribunalul Covasna - Secția Civilă - Completul de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurări sociale, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A, a anulat decizia nr. 106702 din 13 iulie 2021 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă și a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii prin care, pe lângă vechimea în muncă valorificată prin decizia anulată, să valorifice, în grupa a II-a de muncă, o vechime totală de 7 ani 6 luni 7 zile, precum și stagiul de cotizare din perioada 1 septembrie 2003-24 iunie 2010, astfel cum rezultă din expertiza contabilă efectuată de expertul B, ce face parte integrantă din hotărâre, și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul A și pârâta Casa Teritorială de Pensii Covasna.

Prin decizia civilă nr. 1310/Ap din 21 septembrie 2023, Curtea de Apel Brașov – Secția Civilă a admis apelul formulat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Covasna împotriva sentinței civile nr. 263 din 28 februarie 2023, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins contestația formulată împotriva deciziei nr. 106702 din 13 iulie 2021 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă. A respins apelul formulat de reclamantul A împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii, A a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub numărul de dosar x/64/2023.

Prin decizia civilă nr. 184/AP din 14 februarie 2024, Curtea de Apel Brașov - Secția Civilă a respins contestația în anulare ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii contestatorul A a declarat apel, pe care instanța supremă l-a recalificat drept recurs, în temeiul art. 457 C. proc. civ. S-au invocat, în esență, următoarele:

Autorul căii de atac susține că instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare a încălcat principiul continuității, prevăzut de art. 19 C. proc. civ. și dreptul la un proces echitabil. De asemenea, apreciază că soluția instanței se bazează pe o eroare judiciară reprezentată de înlăturarea nejustificată a probei cu expertiză. Arată că nu au fost analizate toate motivele de apel.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul formulat în cauză vizează decizia civilă nr. 184/AP din 14 februarie 2024, prin care Curtea de Apel Brașov - Secția Civilă a respins contestația în anulare formulată de A împotriva deciziei civile nr. 1310/Ap din 21 septembrie 2023, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/119/2021, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Înalta Curte reține că decizia atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată într-un litigiu de asigurări sociale, în calea de atac a apelului. Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, precum și hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Ca urmare, decizia împotriva căreia s-a exercitat calea extraordinară de atac de retractare, respectiv decizia civilă nr. 1310/Ap din 21 septembrie 2023, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Văzând dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea dată în contestație în anulare (decizia civilă nr. 184/AP din 14 februarie 2024) este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată (decizia civilă nr. 1310/Ap din 21 septembrie 2023), Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 184/AP din 14 februarie 2024 nu poate fi supusă controlului judiciar pe calea recursului.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are și valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, văzând dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-contestator A împotriva deciziei civile nr. 184/AP din 14 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - Secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-contestator A împotriva deciziei civile nr. 184/AP din 14 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - Secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2024.