Absolute nullity of a commercial company for illicit business object: distinction between constitutive illegality and post-incorporation acts

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Circumstanțele cauzei.

I. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă, în data de 09.08.2022, sub nr. x/3/2022, reclamantul Cabinet de Avocat „A” a chemat în judecată pârâtul B S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să constate nulitatea absolută a acestei societăți; cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes în promovarea cererii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acesteia, cu cheltuieli de judecată.

II. Sentința primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 3182 din 19 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2022, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Cabinet de Avocat A în contradictoriu cu pârâtul B S.R.L., ca neîntemeiată.

III. Soluția instanței de apel. Hotărârea recurată.

Prin decizia civilă nr. 1879 A din 07 decembrie 2023, Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă a respins apelul formulat de apelantul-reclamant Cabinet de Avocat A împotriva sentinței civile nr. 3182 din 19.012.2022, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2022, în contradictoriu cu intimatul-pârât B S.R.L. prin administrator judiciar C S.P.R.L. ca nefondat.

B. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul CABINET DE AVOCAT „A”, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel [conform art. 497 C. proc. civ.], ca urmare a incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât privește cheltuielile de judecată din recurs, arătând că acestea urmează a fi avute în vedere de instanța de rejudecare.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a relevat, foarte pe larg, situația de fapt în cauză și a invocat, ca și motiv de recurs, pronunțarea hotărârii recurate cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, susținând, în esență, următoarele:

În temeiul prevederilor art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990 și ale art. 196 alin. (1) lit. c] raportat la art. 196 alin. (2) C. civ., a înțeles să formuleze acțiunea în nulitate absolută ce face obiectul prezentului dosar, respinsă de către instanțele de fond.

Învederează instanței de recurs că aceste dispoziții legale de drept material (art. 56 lit. c) din Legea 31/1990 și art. 196 alin. (1) lit. c) raportat la art. 196 alin. (2) C. civ.) au fost încălcate și aplicate greșit de către instanța de apel, constituindu-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care a arătat că încheierea unor contracte de mandat cu puteri de reprezentare juridică de către o persoană juridică înființată ca un S.R.L. reprezintă un act prohibit de dispozițiile legale incidente în materie, iar nesocotirea acestora atrage nulitatea absolută pentru cauză și obiect ilicit, încălcând, totodată, principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice, iar cu privire la modalitate de stabilire a „onorariului de avocat" (a „comisionului" pârâtei, astfel cum este disimulat în termeni), susține că acesta încalcă dispozițiile legii, respectiv ale Legii nr. 51/1995 privind profesia de avocat și a Statutului Profesiei de Avocat.

Citează, în continuare, dispozițiile Legii nr. 51/1995 - art. 3 alin. (1) și alin. (2) și art. 25 ca și pe cele ale art. 348 C. pen., arătând că încheierea unui contract de mandat pentru activități judiciare de către o persoană juridică, ca și pârâta, raportat la aceste dispoziții mai-sus citate, ce prohibesc exercitarea fără drept a oricărei activități specifice profesiei de avocat, atrage concluzia caracterului ilicit și contrar ordinii publice a obiectului activității desfășurate de intimata-pârâtă.

De asemenea, recurentul- reclamant a susținut că reprezentarea prin mandatar persoană juridică este expres prohibită și de dispozițiile Deciziei nr. 19/2018 a Î.C.C.J., pronunțată în procedura unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (a cărei respectare este obligatorie, conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ.), aceasta fiind, de altfel, și poziția jurisprudențială a instanțelor de judecată, citând, în acest sens, practică judiciară.

Recurentul-reclamant a arătat că dacă raționamentul instanței de fond și de apel ar fi ab absurdum corect (și ori de câte ori o persoană juridică ar avea înscris ca obiect de activitate un anumit domeniu ce face parte din CAEN, obiectul acesteia de activitate ar fi licit), în această situație nu s-ar mai putea discuta de nulitatea niciunei persoane juridice, întrucât, pentru însăși înmatricularea persoanei juridice la Oficiul Registrul Comerțului, este necesară stabilirea unui obiect de activitate cu corespondent în codul CAEN (altfel, înregistrarea persoanei juridice nu este posibilă).

Ca atare, în opinia recurentului, în analiza nulității persoanei juridice pentru motivul prevăzut de faptul că obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri, este necesară o analiză efectivă, in concreto, a obiectului de activitate practică al persoanei juridice, și nicidecum o analiză in abstracto, lipsită de profunzime și superficială, bazată pe pure declarații efectuate de către intimata-pârâtă în actele constitutive la momentul înmatriculării în Registrul Comerțului.

Consideră că o teză contrară (asemenea celor reținute de către instanța de fond și de apel) ar goli de conținut instituția nulității persoanei juridice pentru faptul că obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri, ar fi o formă fără fond, golită de conținut, întrucât niciodată nu s-ar putea închipui vreo situație practică în care obiectul de activitate să fie ilicit, contrar ordinii publice sau bunelor moravuri.

În concluzie, din ansamblul motivele învederate, recurentul-reclamant apreciază că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind nelegală și reprezentând rodul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, la data de 22.02.2024, sub nr. x/3/2022.

Apărarea formulată în cauză

La 01 aprilie 2024, intimatul-pârât B S.R.L., prin administrator judiciar C S.P.R.L., a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant.

Procedura de soluționare a recursului

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile Codului de procedură civilă, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 09 august 2022, deci după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluția din 04 aprilie 2024, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 28 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

C. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul, prin prisma criticilor și apărărilor formulate și a celor expuse în întâmpinare, dar și în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare:

În esență, prin recursul formulat, recurentul-reclamant Cabinet de Avocat „A” a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, susținând că dispozițiile legale de drept material ale art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990 și art. 196 alin. (1) lit. c) raportat la art. 196 alin. (2) C. civ. au fost încălcate și aplicate greșit de către instanța de apel, constituindu-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Art. 56 lit. a)-h) din Legea nr. 31/1990, cu denumirea marginală „Nulitatea societății” reglementează, limitativ, cauzele de nulitate expresă a unei societăți comerciale înmatriculate în Registrul Comerțului.

Nulitatea societății comerciale reprezintă un produs al dublei naturi a acesteia – convenționale și instituționale – ceea ce permite ca societatea să fie privită atât ca un contract, o convenție, cât și ca o persoană juridică.

Legea societăților nr. 31/1990 reglementează, prin textul mai sus-arătat, chiar nulitatea ființei societății comerciale; ea reprezintă o dezvoltare a conceptului de nulitate, care depășește sfera unei sancțiuni aplicabile strict actelor juridice pentru a le lipsi de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea lor valabilă. Ea devine o sancțiune a constituirii unei persoane juridice cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii sau care prezintă caracter de ordine publică și afectează, în mod direct, existența societății. Astfel cum reiese din chiar conținutul art. 56 din Legea nr. 31/1990, nulitatea unei societăți poate interveni doar în cazul neîndeplinirii unor condiții privind constituirea sau dobândirea personalității juridice, neputând fi asociată unor aspecte intervenite ulterior acestor momente.

În atare context, Înalta Curte constată că instanța de apel a realizat o corectă interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor de drept material incidente. Art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990 are în vedere situația când însuși obiectul de activitate al societății este ilicit sau contrar ordinii publice, condiție necesar a fi îndeplinită la data constituirii societății ori a dobândirii personalității juridice. În cauză, însă, ceea ce subsumează recurentul-reclamant unui caz de nulitate este încheierea unor acte juridice concrete de către societate, ulterior dobândirii de către aceasta a personalității juridice, iar o astfel de situație nu poate constitui motiv de nulitate a societății înseși ci, eventual, al respectivelor acte juridice.

Pe de altă parte, nulitatea unei societăți este o sancțiune care se aplică numai unei societăți înmatriculate în Registrul Comerțului, deci care a parcurs întreaga procedură de constituire și a dobândit personalitate juridică și doar în condițiile expres determinate de art. 56 din Legea societăților nr. 31/1990.

În speță, însă, din verificările efectuate a rezultat că societatea intimată-pârâtă B S.R.L. este în prezent dizolvată, situație în care recurentul-reclamant Cabinet de Avocat „A” nu mai are interes în justificarea demersului său procesual, prin care urmărește tocmai nulitatea acestei societăți.

De altfel, după cum reiese din prevederile art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, „societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia.” Prin urmare, fiind în lichidare, societatea intimată nu mai este în măsură a întreprinde demersurile invocate de recurent în susținerea cererii de constatare a nulității societății.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant CABINET DE AVOCAT A împotriva deciziei civile nr. 1879A din 07 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2024.