Timeliness of judicial challenge to restitution decision: 30-day deadline under special law precludes extension by pre-trial administrative procedure

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 octombrie 2022, pe rolul Curţii de Apel Iași – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Minorităţilor Naţionale din România („Comisia Specială de Retrocedare”), a formulat contestație împotriva deciziei nr. 1461/30.06.2022, emisă de pârâtă în favoarea Fundației A, solicitând admiterea contestației și să se constate că în mod eronat Comisia Specială de Retrocedare a dispus retrocedarea suprafeței de 117 mp teren, care nu poate fi retrocedată în natură.

1.2. Prin încheierea de şedinţă din 14 februarie 2023, Curtea de Apel Iaşi a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Fundaţiei A, beneficiară a actului administrativ atacat.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 113 din 9 mai 2023, Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâţi, a respins cererea formulată de reclamantul Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P.- Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România şi Fundaţia A şi a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului Fundaţia A de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 113 din 9 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

După reiterarea motivelor pentru care a apreciat că decizia nr. 1461/30.06.2022 este nelegală şi a fost necesară promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, recurenta-reclamantă critică soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii acţiunii, învederând că, anterior depunerii acţiunii, a înaintat autorităţii pârâte adresa nr. 34349/07.09.2022, prin care a solicitat rectificarea deciziei amintite. Adresa a fost depusă în termenul legal prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar răspunsul pârâtei a fost comunicat la data de 30.09.2022. După primirea acestui răspuns, recurenta-reclamantă a sesizat instanţa de judecată la data de 13.10.2022, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Faţă de aceste aspecte, consideră recurenta-reclamantă că a contestat în termen legal decizia nr. 1461/30.06.2022, având în vedere că dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999 se coroborează cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

3.2. Intimata-pârâtă Fundaţia A a declarat recurs incident împotriva sentinţei civile nr. 113 din 9 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia primei instanţe de respingere a cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, solicitând casarea în parte a hotărârii atacate şi obligarea reclamantei la plata sumei de 11.121,86 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În susţinerea recursului incident, intimata-pârâtă arată că depune extrasul de cont care dovedeşte plata facturii aferente serviciilor de asistenţă juridică şi reprezentare în faţa primei instanţe şi a invocat prevederile art. 492 C. proc. civ., care permit administrarea în faţa instanţei de recurs a probei cu înscrisuri noi, apreciind că, astfel, a dovedit temeinicia cererii sale de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. În ceea ce priveşte recursul principal declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi, în dosarul instanţei de recurs s-au depus întâmpinări de către recurenta-pârâtă Fundaţia A şi intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar Comisia Specială de Retrocedare a invocat şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

4.2. Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare faţă de recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Fundaţia A, lăsând la aprecierea instanţei soluţia ce se va da acestei căi de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat şi apărările formulate, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului principal pentru nemotivare este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, iar recursul principal declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului principal pentru nemotivare, invocată de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, titulara excepţiei susţinând în mod greşit că recursul declarat de reclamantă nu se circumscrie niciunuia dintre motivele de casare / nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deşi recurenta-reclamantă nu a încadrat formal recursul într-unul dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile de nelegalitate dezvoltate se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind invocată şi argumentată o pretinsă greşită aplicare a normelor de procedură, din perspectiva termenului de formulare a acţiunii în anulare, raportat la dispoziţiile art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi O.U.G. nr. 83/1999.

În consecinţă, constatând că cererea de recurs îndeplineşte cerinţa motivării prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de recurs va respinge excepţia nulităţii recursului, ca neîntemeiată, urmând a analiza calea de atac prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, Înalta Curte reţine că prima instanţă, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, a constatat că cererea în anularea deciziei nr. 1461/2022 a fost înregistrată pe rolul instanţei de contencios administrativ la data de 13.10.2022, cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de acest text de lege, calculat în raport de data comunicării actului administrativ contestat – 12.08.2022.

În recurs, contestând această soluţie, recurenta-reclamantă s-a prevalat de dispoziţiile art. 7 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, susţinând, în esenţă, că a depus cererea de chemare în judecată în termenul de 30 de zile calculat de la primirea răspunsului la plângerea prealabilă prin care s-a solicitat rectificarea deciziei atacate.

Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele dezvoltate de recurenta-reclamantă în cererea de recurs, instanţa de fond făcând o corectă aplicare în speţă a prevederilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, raportat la principiul priorităţii normei speciale faţă de norma generală – specialia generalibus derogant.

Astfel, conform art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Textul de lege nu prevede obligaţia formulării unei plângeri prealabile anterior depunerii contestaţiei, astfel cum prevede norma generală din art. 7 din Legea nr. 554/2004, stabilind doar un termen de 30 de zile de atacare a actului administrativ la instanţa de contencios administrativ.

Se reţine, aşadar, că legea specială, derogatorie de la legea generală, scuteşte reclamantul de parcurgerea procedurii administrative, reglementând dreptul de a contesta actul administrativ direct pe cale judiciară.

Cât priveşte argumentul recurentei-reclamante referitor la coroborarea prevederilor O.U.G. nr. 83/1999 cu cele ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că operaţiunile de corelare, interpretare şi aplicare a celor două norme legale se realizează în concordanță cu principiul specialia generalibus derogant, respectiv prin aplicarea prioritară a legii speciale şi, doar în cazul în care aceasta nu reglementează un anumit aspect necesar dezlegării cauzei, judecătorul poate recurge la dispoziţiile legii generale. Or, în speţă, prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999 reglementează în mod expres modalitatea şi termenul de contestare a deciziilor emise de Comisia Specială de Retrocedare, astfel încât aceste prevederi sunt incidente speţei fără a fi nevoie a se recurge la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Se cuvine a sublinia că prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999 dau dreptul reclamantului de a formula acţiunea direct în faţa instanţei de judecată fără a mai urma în prealabil procedura administrativă, dar, totodată, instituie în sarcina acestuia o obligaţie de a acţiona înăuntrul termenului de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ, termen legal care nu poate fi modificat/prorogat de către reclamant prin urmarea procedurii prealabile prevăzute de legea generală şi formularea acţiunii în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului la plângerea prealabilă.

În acest cadru legislativ, Înalta Curte reţine că decizia litigioasă nr. 1461/2022 a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 12.08.2022, de la acest moment calculându-se termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ. Cum termenul s-a împlinit la data de 12.09.2022, iar acţiunea a fost depusă la data de 13.10.2022, în mod corect instanţa de fond a constatat că cererea este tardiv formulată, cu nerespectarea termenului legal de 30 de zile şi, admiţând excepţia corespunzătoare, a respins acţiunea în anulare formulată de reclamantă.

Prin urmare, întrucât prima instanţă a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, Înalta Curte, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 113 din 9 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

II.2. În ceea ce priveşte recursul incident declarat de pârâta Fundaţia A, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii, invocată din oficiu.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) C. proc. civ. „(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: ... d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”. ... (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) – e), ..., sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.”. Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ. „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).”, iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod „Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.”.

Totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. „(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.” [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Examinând recursul incident declarat în cauză de către pârâta Fundaţia A prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că titulara căii de atac nu a indicat cazul de casare pe care se întemeiază calea de atac, iar recursul nu cuprinde critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă Fundaţia A a criticat exclusiv soluţia primei instanţe de respingere a cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor judiciare, soluţie întemeiată pe caracterul nedovedit al efectuării de către pârâtă a cheltuielii reprezentate de onorariu avocaţial, în condiţiile în care documentul de plată depus de reclamantă (extras de cont) atestă plata unei alte facturi şi a altei sume de bani decât cele aferente dosarului de faţă.

În recurs, pârâta a învederat că în dosarul instanţei de fond s-au depus, din eroare, documente justificative aferente altui dosar şi, prevalându-se de dispoziţiile art. 492 C. proc. civ., a prezentat instanţei de recurs documentul justificativ care atestă plata onorariului avocaţial aferent prezentei cauze, solicitând reformarea soluţiei primei instanţe ca urmare a prezentării acestui înscris nou.

Înalta Curte constată că acea critică formulată nu vizează un aspect de nelegalitate al sentinţei recurate, recurenta-pârâtă nesusţinând o greşită aplicare a normelor de drept incidente cauzei, ci o pretinsă eroare a instanţei de fond în aprecierea temeiniciei cererii de plată a cheltuielilor de judecată, determinată, la rândul său, de eroarea recurentei-pârâte, care nu a depus înscrisurile doveditoare ale achitării serviciilor avocaţiale. Această critică se subsumează unui aspect de netemeinicie a hotărârii, recurenta-pârâtă contestând modalitatea de apreciere de către instanţa de fond a înscrisurilor depuse în probaţiune la dosarul cauzei în dovedirea cheltuielilor de judecată, aspect care nu se circumscrie niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult, recurenta-pârâtă nu susţine, argumentat, nicio greşeală de interpretare/aplicare a instanţei de fond cu privire la o normă de drept material/procedural incidentă în soluţionarea cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată, ci invocă propria deficienţă în depunerea dovezilor de cheltuieli, aspect care, în mod evident, nu priveşte legalitatea sentinţei recurate.

Invocarea de către recurenta-pârâtă a prevederilor art. 492 C. proc. civ. nu este de natură să conducă la o altă concluzie, aceste prevederi statuând doar asupra dreptului părţii de a administra în recurs proba cu înscrisuri noi, însă nu înlătură obligaţia înfăţişării, în calea de atac, a unor critici care să poată fi încadrate într-unul sau mai multe motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel de înscrisuri noi sunt concludente şi utile soluţionării cauzei atât timp cât sunt depuse în sprijinul criticilor de nelegalitate, iar câtă vreme partea nu a prezentat astfel de critici, ci doar aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, invocarea prevederilor art. 492 C. proc. civ. este irelevantă în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţei motivării recursului.

Pentru toate aceste aspecte, constatând că recursul incident declarat de pârâta Fundaţia A nu îndeplineşte cerinţa motivării, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii invocată din oficiu şi va constata nulitatea recursului incident.

II.3. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă Fundaţia A în raport de recursul principal declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ., având în vedere soluţia de respingere a recursului principal, astfel că titulara acestei căi de atac se află în ipoteza prevăzută de alin. (1) al textului de lege amintit, pierzând procesul în faţa părţii care solicită plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 452 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Fundaţia A făcând dovada suportării cheltuielilor constând în onorariu avocaţial, prin depunerea la dosar a facturii DRG_23 1346/10.07.2023, în sumă de 6.602,69 lei, precum şi a extrasului de cont emis de Banca B, ce atestă plata efectivă a onorariului avocaţial (filele 47-48 dosar recurs).

În privinţa cuantumului cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va face aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., urmând a diminua cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocaţial achitat în recurs la 3000 de lei, sumă pe care o apreciază proporţională cu complexitatea scăzută a chestiunii litigioase ce face obiectul recursului principal (tardivitatea cererii de chemare în judecată), aspect care se reflectă şi în activitatea desfăşurată de avocatul recurentei-pârâte Fundaţia A, care a constat în redactarea unui singur act procesual vizând acest recurs, anume întâmpinarea, a cărei dificultate redacţională corespunde complexităţii reduse a pricinii şi reprezentarea la un singur termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 113 din 9 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite excepţia nulităţii recursului incident, invocată din oficiu.

Constată nul recursul incident declarat de pârâta Fundaţia A împotriva aceleiaşi sentinţe.

Obligă recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Iaşi - Consiliul Judeţean Iaşi la plata către recurenta-pârâtă Fundaţia A a cheltuielilor de judecată diminuate la suma de 3000 lei, reprezentând onorariu avocaţial achitat în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.