Bribery Typicity: Absence of Decision-Making Power Renders Promise of Public Appointments Too Vague for Criminal Liability

Şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2024

A. Judecata în primă instanţă

Prin sentinţa penală nr. 171 din data de 26 martie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021 s-a dispus, în baza art. 396 alin. (1) şi (7) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpaţilor A. şi B. , pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în forma coautoratului, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală, a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, cu care a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- A., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- B., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în data de 01.10.2021, inculpaţii A. şi B. i-au promis numitului C. numirea unor apropiaţi în posturi din deconcentrate, după ce ar fi fost înscrişi formal ca membri ai D., pentru ca acesta să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv, în calitate de deputat în Parlamentul României din partea formaţiunii politice E., să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care, în 05.10.2021, urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului.

Astfel, în data de 04.10.2021, deputatul C. a formulat un denunţ din cuprinsul căruia ar fi reieşit că, în 01.10.2021, a fost contactat telefonic de un fost coleg de şcoală pentru a stabili o întâlnire, la care a apărut şi A., deputat D. în Parlamentul României, ocazie cu care i s-a propus ca în data de 05.10.2021 să lipsească de la şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor în care avea să fie dezbătută şi votată moţiunea de cenzură depusă de F. împotriva Guvernului G.. În schimb, C. urma să fie recompensat cu numirile unor apropiaţi în posturi cheie în deconcentrate, după ce ar fi fost înscrişi formal ca membri D..

C. şi-a susţinut actul de sesizare şi a detaliat împrejurările în care i s-a cerut să absenteze de la dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, în schimbul recompensării sale.

Astfel, martorul a declarat că, în data de 01.10.2021, a fost sunat de către inculpatul B., despre care a precizat că i-a fost coleg în şcoala generală, iar la data consemnării declaraţiei, acesta era director al Societăţii de Transport Public Timişoara şi membru al D., prilej cu care a fost invitat la o cafea, pentru a sta de vorbă.

A acceptat invitaţia şi, în cursul aceleaşi zile, în jurul orelor 13:00, s-a deplasat împreună cu soţia sa, H., la terasa care îi fusese indicată, despre care a precizat că se numeşte I. şi care se află în Piaţa Unirii din Timişoara, ocazie cu care a constatat că la o masă se aflau deja inculpaţii B. şi A..

C. a susţinut că îl mai văzuse doar la televizor pe inculpatul A. şi că nu se mai întâlnise şi nici nu mai discutase vreodată cu acesta.

De asemenea, martorul a relatat că inculpatul B. i-a dat de înţeles că inculpatul A. vorbea în numele premierului.

În cadrul întrevederii, potrivit depoziţiei martorului, inculpatul B. i-a oferit deputatului C. posturi în deconcentrate pentru persoane apropiate acestuia, după ce ar fi fost făcute formal membri D., cerându-i în schimb să absenteze de la votul care urma să aibă loc în Parlamentul României, în data de 05.10.2021, cu ocazia dezbaterii şi supunerii la vot a moţiunii de cenzură depusă de F..

Aşa cum reiese din aceeaşi declaraţie, inculpatul A. a reiterat propunerea făcută de inculpatul B..

Martorul a mai susţinut că inculpaţii B. şi A. au încercat să îl determine să nu participe la şedinţa de vot a moţiunii de cenzură, din 05.10.2021, iar promisiunea care i-a fost făcută a venit din partea ambelor persoane. Acesta a alegat că, prin demersul lor, cei doi inculpaţi au încercat să salveze Guvernul, precizând că neprezentarea sa la vot ar fi ajutat ca moţiunea de cenzură să nu treacă, dacă nu era întrunit numărul necesar de voturi.

C. a declarat că a refuzat propunerea care i-a fost făcută.

Din depoziţia martorului a rezultat că, deoarece inculpatul B. îi spusese că îl aştepta cu cineva, fără a-i da detalii, acest aspect i-a trezit acestuia, cât şi soţiei sale, suspiciuni. Deoarece în trecut avusese o experienţă politică, în legătură cu care a considerat că a fost prezentat trunchiat adevărul, martorul s-a gândit, ca măsură de precauţie, să înregistreze discuţia pe care urma să o poarte, sens în care a pornit înregistrarea audio a telefonului soţiei, în timp ce se deplasau către terasă.

C. a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală o înregistrare audio, în dovedirea aspectelor sesizate, iar telefonul, despre care a susţinut că a fost folosit pentru realizarea înregistrării, l-a predat organelor de urmărire penală.

În 12.10.2021, la dosarul cauzei a fost înregistrată adresa prin care semnatarul actului de sesizare, deputatul C., prin avocat, a depus un înscris, în legătură cu care este menţionat faptul că reprezintă print screen-ul unei conversaţiei, purtate prin intermediul aplicaţiei J. cu inculpatul B.. Potrivit înscrisului, comunicarea a avut loc în 01.10.2021, iar în cuprinsul acesteia se regăsesc mesajele "I. se numeşte locaţia (lângă farmacia K.)" - ora 12:54 şi "Ok" - ora 13:02.

Pentru documentarea cauzei, prin ordonanţele emise în data de 08.10.2021, s-a dispus predarea de către reprezentanţii S.C. Constructim S.A. a înregistrărilor video efectuate de echipamentele electronice de supraveghere în data de 01.10.2021, la punctul de lucru situat în Piaţa Unirii, nr. 3, Timişoara, predarea de către reprezentanţii Primăriei Municipiului Timişoara (Direcţia Poliţia Locală Timişoara) a înregistrărilor video efectuate de echipamentele electronice de supraveghere în data de 01.10.2021, care surprind zona din Piaţa Unirii în care funcţionează terasa I., precum şi predarea de către reprezentanţii agentului economic care are punct de lucru situat în Piaţa Unirii din municipiul Timişoara, jud. Timiş, în care funcţionează terasa I., a înregistrărilor video efectuate de echipamentele electronice de supraveghere în data de 01.10.2021, care surprind terasa.

În data de 19.10.2021 la dosar au fost înregistrate procesele-verbale încheiate de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Timişoara, privind descărcarea pe un suport optic a înregistrărilor efectuate în data de 01.10.2021 de echipamentele aparţinând S.C. Constructim S.A., respectiv Poliţiei Locale Timişoara.

Urmare a ordonanţei emisă în cauza in 28.10.2021, Serviciul Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a înaintat secţiei de combatere a corupţiei, prin adresa cu nr. 494/II-1/2021 din 03.11.2021, planşa fotografică realizată în urma analizării înregistrărilor efectuate de sistemele de supraveghere precizate mai sus.

Astfel, în opinia procurorului, probele administrate se completează cu planşa fotografică, din imagini reieşind că, în data de 01.10.2021, martorul C. s-a întâlnit şi a stat de vorbă cu inculpaţii A. şi B. la o terasă aflată în Piaţa Unirii din Timişoara.

H., soţia deputatului C., a fost audiată în calitate de martor, în 20.12.2021, din declaraţie rezultând că, în data de 01.10.2021, soţul acesteia, C., împreună cu care se afla în maşină, a fost sunat de un fost coleg de şcoală de-al acestuia, B., pentru a se întâlni la o cafea. Martora a precizat că a luat cunoştinţă de conţinutul discuţiei pentru că telefonul soţului era conectat la maşină, pe speaker. Potrivit declaraţiei, tot cu ocazia respectivei discuţii telefonice, B. l-a întrebat pe soţul acesteia dacă credea că va trece moţiunea pentru demiterea Guvernului G. sau nu şi, totodată, i-a spus că urma să vină însoţit de cineva la întâlnire, fără a oferi detalii.

H. a susţinut că s-a deplasat împreună cu soţul în Piaţa Unirii din Timişoara, la o terasă, iar, cu aproximativ 5 minute înainte de a ajunge la locaţie, aceasta şi soţul său au hotărât să înregistreze discuţia care urma să fie purtată, aşa că au procedat în consecinţă, fiind folosit în acest scop telefonul martorei.

Ajunşi la terasă, aceasta a constatat că la o masă se aflau deja două persoane, pe care martora nu le cunoştea, care s-au prezentat ca fiind A., respectiv B. sau B..

H. a susţinut că, în cadrul discuţiei, despre care a precizat că a fost purtată de C. cu celelalte două persoane, soţului acesteia i s-a propus ca, în schimbul unor funcţii de conducere în deconcentrate pentru prieteni sau familie, să nu se prezinte la moţiunea de demitere a Guvernului G.. De asemenea, aşa cum reiese din declaraţie, s-a menţionat că persoanelor care urmau să ocupe funcţii de conducere în deconcentrate li se făceau adeziuni la D. pentru a obţine cât mai uşor aceste funcţii.

Martora a susţinut că i-a întrebat pe cei doi dacă l-au chemat pe soţul său la întâlnire pentru a-l convinge să nu voteze moţiunea, ocazie cu care i s-a răspuns că scopul întâlnirii era ca C. să nu se prezinte la votul moţiunii.

H. a mai declarat că impresia sa despre întâlnirea avută este că soţul său a fost chemat pentru a i se oferi funcţii de conducere în deconcentrate pentru familie şi prieteni, în scopul de a nu se prezenta la moţiune, propunere pe care C. a refuzat-o. De asemenea, aceasta a alegat că ambii interlocutori, B. şi A., au adus în discuţie tema moţiunii de cenzură.

Fiindu-i prezentată, cu ocazia audierii, planşa fotografică privind telefonul mobil predat organelor de urmărire penală de către C., martora a recunoscut telefonul ca fiind al său, în legătura cu care a susţinut că a fost folosit pentru a fi realizată înregistrarea dialogului.

De asemenea, fiindu-i arătate imagini care se regăsesc în planşa fotografică privind întâlnirea din data de 01.10.2021, martora a declarat că recunoaşte cele două persoane care au fost prezente la discuţia care a făcut obiectul audierii.

Tot cu ocazia audierii martorei, fiindu-i prezentat procesul-verbal de redare în formă scrisă a dialogului, respectiv pasajele în care se regăsesc replicile redate în dreptul prenumelui acesteia, martora le-a confruntat cu audiţia înregistrării şi a declarat că replicile îi aparţin şi că sunt redate fidel în formă scrisă.

Pentru prezentarea generală a contextului în care inculpaţii au comis infracţiunea pentru care au fost puşi sub acuzare, s-a menţionat că anterior întrevederii acestora cu martorul C., din 01.10.2021, prin adresa cu nr. 3b-14/347/28.09.2021, respectiv nr. XV/164/28.09.2021, Grupul Parlamentar al F. din Camera Deputaţilor şi Grupul Parlamentar al F. din Senat înaintaseră către Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului moţiunea de cenzură intitulată "STOP sărăciei, scumpirilor şi penalilor! JOS Guvernul G.!". Adresa a fost înregistrată în data de 28.09.2021, atât în evidenţele Camerei Deputaţilor, cât şi ale Senatului. Totodată, pe ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 05.10.2021 fusese trecută "Dezbaterea şi votul asupra Moţiunii de cenzură iniţiate de 157 deputaţi şi senatori".

Potrivit acuzării, aceste aspecte prezintă relevanţă pentru că rezultă în mod clar că, după ce în prealabil i-au fost promise foloase, deputatului C. i s-a solicitat să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de marţi, 05.10.2021, în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului.

Potrivit Constituţiei, pentru desfăşurarea legală a şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 05.10.2021, era necesară prezenţa obligatorie cel puţin a majorităţii deputaţilor şi senatorilor, în caz contrar urmând ca votul fiind amânat, astfel că inculpaţii A. şi B. au găsit în prevederea legală o posibilitate de a acţiona pentru ca moţiunea de cenzură să nu fie adoptată.

Interesul vădit al inculpaţilor A. şi B. faţă de moţiunea de cenzură, a cărei adoptare avea ca efect demisia Guvernului, rezidă din faptul că aceştia aveau, la data la care a avut loc dialogul, calitatea de membri ai D., formaţiune politică care se afla la guvernare.

În opinia acuzării, dialogul confirmă, în mod indubitabil, faptul că între cei doi a existat o înţelegere infracţională anterioară, astfel că inculpaţii s-au aflat în deplină cunoştinţă de cauză pe parcursul întrevederii cu deputatul C., fără a fi necesare explicaţii între ei. Inculpaţii A. şi B. au acţionat cu intenţie directă, calificată prin scop. Astfel, într-un consens neechivoc, aceştia au conlucrat, contribuţiile acestora fiind unificate într-un ansamblu orientat spre convingerea deputatului C. să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 05.10.2021.

Promovările unor apropiaţi în posturi ale serviciilor publice deconcentrate, care au făcut obiectul promisiunii făcute deputatului C., au avut rolul determinării unui act explicit din partea acestuia, astfel că ele au caracter de foloase necuvenite.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpaţilor A., deputat al D. în Parlamentul României şi B. care, în data de 01.10.2021, i-au promis numitului C. numirea unor apropiaţi în posturi din deconcentrate, după ce ar fi fost înscrişi formal ca membri ai D., pentru ca acesta să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv, în calitate de deputat în Parlamentul României din partea formaţiunii politice E., să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care, în 05.10.2021, urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, in forma coautoratului.

S-a mai reţinut în rechizitoriu că inculpaţii şi-au rezervat dreptul de a nu da nicio declaraţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22.12.2021, sub nr. x/2021, fiind creat dosarul asociat nr. x/2021, conform art. 98 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Prin încheierea nr. 257 din 21 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin încheierea nr. 1 din 31 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021.1, judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii A. şi B., constatând legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin rechizitoriul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii A. şi B..

La data de 28 februarie 2023, în baza art. 374 alin. (1) din C. proc. pen., magistratul-asistent a făcut o prezentare succintă a actului de sesizare a instanţei, după care, Înalta Curte a adus la cunoştinţa inculpaţilor dispoziţiile art. 374 alin. (2) din C. proc. pen., cu privire la învinuirea ce li se aduce şi au fost înştiinţat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-le atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva acestora, precum şi faptul că pot beneficia de dispoziţiile art. 374 alin. (4), (5) din C. proc. pen. corelate cu dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.. Inculpaţii au arătat că nu înţeleg să uzeze de procedura simplificată, că doresc să fie judecaţi potrivit procedurii de drept comun şi sunt de acord să dea declaraţie în faţa instanţei, la finalizarea cercetării judecătoreşti.

Ulterior, la data de 23 mai 2023, după audierea martorilor C. şi H., inculpaţii au revenit, arătând că nu doresc să dea declaraţii în cauză.

La termenul de judecată din 5 septembrie 2023, fiind încuviinţată cererea inculpaţilor prin încheierea de şedinţă din data de 23 mai 2023, Înalta Curte a procedat la ascultarea, în şedinţă publică, a înregistrării audio din data de din data de 1 octombrie 2021, stocată pe telefonul mobil al martorului denunţător, respectiv momentul 5.56 şi 10.43 din înregistrare.

De asemenea, la acelaşi termen de judecată a fost încuviinţată cererea de probe a inculpaţilor, privind o înregistrare a unei emisiunii televizate ce a avut loc în data de 04 septembrie 2023 la un post public de televiziune, unde s-a discutat despre o moţiune de cenzură pe tema bugetului din anul curent, în care se face referire la modalitatea în care se va negocia votarea acesteia, iar la termenul de judecată din data de 17 octombrie 2023 a fost încuviinţat un înscris constând într-un articol de presă din data de 12 septembrie 2023 cu privire la negocierile politice care se poartă, chiar şi în prezent, între D. şi E..

Analizând materialul probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, acuzaţia formulată în rechizitoriu şi raţionamentul juridic din rechizitoriu, concluziile formulate în dezbateri, de către procurorul care a participat la şedinţa de judecată, precum şi concluziile formulate de inculpaţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut următoarele:

Referitor la susţinerea inculpatului A. privind înregistrarea efectuată cu telefonul mobil de către martorul denunţător, Înalta Curte, secţia penală a reţinut că potrivit art. 97 din C. proc. pen., acesta constituie mijlocul de probă, iar procesul-verbal de transcriere reprezintă actul procedural.

Prin încheierea nr. 257 din 21 iunie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, definitivă prin respingerea contestaţiilor formulate de inculpaţi, judecătorul de cameră preliminară a constatat că este nefondată cererea de excludere a suportului optic şi, în plus, în ipoteza în care dispoziţia de începere a judecăţii va rămâne definitivă, inculpaţii au posibilitatea de a solicita efectuarea unei expertize asupra suportului original.

Într-adevăr, ascultând în şedinţa publică din 1 octombrie 2023, înregistrarea audio din data de din data de 1 octombrie 2021, stocată pe telefonul mobil al martorului denunţător, respectiv momentul 5.56 şi 10.43 din înregistrare, s-au constatat două întreruperi, însă acestea au fost explicate de martora H., prin declaraţia dată în faţa instanţei de judecată din data de 23 mai 2022.

Astfel, la întrebarea apărătorului ales al inculpatului B. "Aţi purtat vreo altă discuţie în timpul discuţiei cu altcineva?", martora H. a răspuns "Da, m-a sunat mama."

Din acest punct de vedere, pe de o parte, instanţa de fond a constatat că analiza efectuată asupra legalităţii a fost deja efectuată în procedura de cameră preliminară, inculpaţii nu au solicitat efectuarea unei expertize în cauză pentru a verifica autenticitatea înregistrării, iar, din oficiu, nu s-a apreciat utilă soluţionării cauzei, iar, pe de altă parte, martora H. a oferit o explicaţie plauzibilă cu privire la întreruperile identificate în înregistrarea efectuată cu telefonul mobil.

Neutilizarea de către procuror a înregistrării stocate pe telefonul mobil, ci a copiei puse la dispoziţie de către martorul denunţător, în baza căreia s-a întocmit procesul-verbal 11.10.2021, în care a fost redată în formă scrisă înregistrarea, este nerelevantă, atâta vreme cât mijlocul de probă nu a fost exclus în procedura de cameră preliminară, astfel că argumentele inculpatului urmează să fie avute în vedere doar din perspectiva temeiniciei acuzaţiei.

Asupra chestiunilor de fapt:

Prin actul de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpaţilor A., deputat al D. în Parlamentul României, şi B. care, în data de 01.10.2021, i-au promis numitului C. numirea unor apropiaţi în posturi din deconcentrate, după ce ar fi fost înscrişi formal ca membri ai D., pentru ca acesta să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv, în calitate de deputat în Parlamentul României din partea formaţiunii politice E., să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care, în 05.10.2021, unde urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului.

Aşadar, Înalta Curte, secţia penală este chemată a statua dacă faptele celor doi inculpaţi întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în forma coautoratului.

Probatoriul administrat în cauză a confirmat dincolo de orice dubiu rezonabil, faptul că în data de 01.10.2021, inculpaţii A. şi B. i-au promis numitului C. numirea unor apropiaţi în posturi din deconcentrate, după ce ar fi fost înscrişi formal ca membri ai D., pentru ca acesta, în calitate de deputat în Parlamentul României din partea formaţiunii politice E., să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care, în 05.10.2021, urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului.

Faptul întâlnirii care a avut loc în data de 01.10.2021, la terasa I. din Piaţa Unirii din mun. Timişoara, între martorul denunţător C. şi inculpaţii, precum şi faptul că la această întâlnire a participat soţia martorului denunţător, numita H., rezultă cu evidenţă, nu doar din declaraţiile martorilor L., dar şi din înregistrările video şi audio administrate în faza urmăririi penale, inculpaţii, la rândul lor, necontestând existenţa acestei întâlniri.

Faptul că iniţiativa acestei întâlniri a aparţinut celor doi inculpaţi este contestat de aceştia în mod nesincer.

Astfel, este evident că mesajul transmis pe aplicaţia J. de către inculpatul B. martorului denunţător, având conţinutul "I. se numeşte locaţia (lângă farmacia K.)", atestă că locul întâlnirii a fost propus de inculpaţi, sau cel puţin, de inculpatul B..

Împrejurarea că iniţiativa întâlnirii a aparţinut inculpaţilor este susţinută de către martorii L., dar rezultă şi din o serie de replici din cadrul discuţiilor purtate de cei patru pe terasa localului I., înregistrate cu telefonul martorei H.. Spre exemplu, la un moment dat, inculpatul B. afirmă "(...) Eu am vrut să discut...Noi am vrut să diuscutăm cu tine (...)"

În ceea ce priveşte formularea unei promisiuni, instanbţa de fond a reţinut că iniţial inculpaţii au ales un limbaj mai evaziv, vorbind despre o "platfortmă de negociere", despre un "dialog de principiu", dar discuţia a căpătat mult mai multă concreteţe, ajungându-se la o exprimare neechivocă a propunerii de către inculpaţi a numirii unor apropiaţi ai martorului denunţător în posturi din deconcentrate, după ce ar fi fost înscrişi formal ca membri ai D., pentru ca acesta să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care, în 05.10.2021, urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului.

Iniţial, în schimbul de replici la care participă inculpaţii şi martorul denunţător, se aduce în discuţie adevăratul motiv al întâlnirii, şi anume, faptul că "acum e momentu' dificil pentru ţară", martorul denunţător arătând că ştie despre ce este vorba ("Dificil, ştiu"), din referirea pe care el o face imediat în continuare la numărul de voturi care le mai "trebuie" celor doi inculpaţi (de fapt, formaţiunii poliţice din care fac parte), rezultând că este vorba despre iniţierea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului. Faptul că martorul a intuit corect, rezultă din aceea că inculpaţii nu contestă pertinenţa celor menţionate de martor, ci, dimpotrivă, precizează care este numărul de voturi de care mai au nevoie ("vreo 47" menţionează inculpatul B.), şi răspunsul este afirmativ la menţiunea pe care o face martorul, în sensul că nu ar vota moţiunea F. din principiu.

După o serie de replici evazive, se ajunge ca inculpatul B. să menţioneze următoarele:

"Mă, eu ţi-o spun direct (...) că n-am niciun pardon cu tine, îmi permit. Promovăm câţiva oameni, unde vrei tu, numa' spune-mi. Nu ştie nimeni. Îi facem membri D. de formă şi gata treaba."; "Înţelegi?! Şi nici nu trebuie să...Îmi spui unde, instituţii deconcentrate, tu ştii unde!"

Această promisiune este formulată, într-adevăr, de inculpatul B., însă inculpatul A. nu se disociază de cele menţionate de către coinculpat, dimpotrivă, în momentul în care martorul denunţător îşi exprimă dezacordul pentru acest mod de lucru, şi spune şi inculpaţilor că şi ei sunt tineri şi de bună-credinţă, şi ar trebui să înţeleagă lucrul asta, inculpatul A. este cel care intervine şi spune "No, păi, noi înţelegem (...)"

Conduita care se dorea de către cei doi inculpaţi de la martorul denunţător, pentru obţinerea căreia promiseseră numirea în servicii deconcentrate a unor apropiaţi ai martorului dedunţător, era aceea de a absenta de la şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului din 05.10.2021, în care urma să fie dezbătută şi votată moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Elocvent în acest sens este următorul schimb de replici:

Inculpatul B.:

"Hai, băi, C., marţi dă-te lovit, nu mai te du nicăieri.

Inculpatul A.: . . . . . . . . . . .(râde).

Martorul denunţător: Da? A., aşa-i?

Inculpatul A.: Da. Da.

Inculpatul B.: Nu te mai du nicăieri. Stai acasă! Ai covid şi gata!

Martora H.: Încercaţi să-l manipulaţi să nu voteze moţiunea?

Martorul denunţător: ...(râde)...Nu. .

Inculpatul B.: Nu vreau să n-o voteze. Să nu meargă"

Devine evident că solicitarea care i s-a adresat martorului denunţător, susţinută de ambii inculpaţi, care au fost prezenţi şi au intervenit în acest schimb de replici, a fost aceea de a nu se prezenta la şedinţa comună a camerelor Parlamentului în care urma să se voteze moţiunea de cenzură, nu aceea de a vota împotriva retragerii încrederii Guvernului.

Faţă de acest din urmă aspect, argumentele apărării cu privire la ilegalitatea mandatului imperativ (interzis de art. 69 alin. (2) din Constituţia României şi art. 1 alin. (3) din Legea 96/2006) sunt nepertinente, în cauză neurmărindu-se obţinerea de la martorul denunţător a unui anumit vot, ci neprezentarea martorului denunţător la şedinţă.

Asupra chestiunilor de drept:

Înalta Curte a apreciat ca nefondată apărarea formulată de către inculpaţi, în sensul că nu este întrunită în cauză condiţia ataşată elementului material, ca promisiunea de foloase să aibă loc "în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndepliniri", pe motiv că nu este reglementată o îndatorire de serviciu a parlamentarului de a participa la şedinţele comune ale Camarei Deputaţilor şi Senatului în care se votează o moţiune de cenzură iniţiată împotriva Guvernului.

Astfel, potrivit articolului 27 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, având denumirea marginală "Izvorul obligaţiilor", articol care face parte din Capitolul VI al acestui act normativ, intitulat "Obligaţiile deputaţilor şi senatorilor", "Îndatoririle fundamentale şi obligaţiile principale ale deputaţilor şi senatorilor sunt cele care decurg din Constituţie, lege, din prezentul statut şi din regulamente".

Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, din 03.03.1992, prevede la articolul 13, care sunt activităţile pentru care Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în şedinţe comune. La punctul 18 al acestui articol se menţionează "retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură".

Articolul 33 alin. (1) al aceluiaşi act normative prevede că "Deputaţii şi senatorii sunt obligaţi să fie prezenţi la lucrările comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi să se înscrie pe lista de prezenţă a şedinţei comune, ţinută de secretar".

Posibilitatea absentării este prevăzută doar "pentru rezolvarea unor probleme legate de exercitarea mandatului sau pentru rezolvarea unor probleme personale", cu permisiunea acordată de liderul grupului parlamentar din care face parte, ce se poate acorda în urma unei cereri scrise (alin. (2), sau ca urmare "apariţiei unor situaţii neprevăzute", ipoteză în care parlamentarul "se poate adresa în scris biroului permanent pentru a solicita motivarea respectivelor absenţe" (alin. (3).

La alin. (4) al acestui articol se prevede şi sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării obligaţiei de a participa la lucrările comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Astfel, articolul 33 alin. (4) prevede următoarele:

"Neparticiparea la cel puţin o activitate parlamentară desfăşurată în sediul Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, se consideră absenţă nemotivată şi are drept consecinţă reţinerea a 1% din indemnizaţia lunară brută a deputatului sau a senatorului, cu excepţia motivării absenţelor în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor şi ale Regulamentului Senatului."

Pentru îndeplinirea acestei condiţii ataşate elementului material nu este necesar ca sancţiunea încălcării îndatoririi de serviciu să fie sancţionată penal, sancţiunea penală fiind prevăzută doar pentru ipoteza promisiunii, oferirii sau dării de bani sau alte foloase în vederea încălcării acestei îndatoriri.

De asemenea, faptul absentării la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 05.10.2021 şi de către alţi parlamentari, invocată de către apărare, nu constituie o apărare pertinentă, instanţa neputându-se pronunţa decât în legătură cu persoanele şi faptele menţionate în dispoziţia de trimitere în judecată din rechizitoriu. În plus, se omite faptul că nu simpla absentare este avută în vedere, ci săvârşirea unor acţiuni specifice elementului material al infracţiunii prev. de art. 290 din C. pen. în legătură cu această absentare.

În ceea ce priveşte apărarea potrivit căreia, în şedinţa comună a camerelor Parlamentului din data de 05.10.2021, martorul denunţător nu urma să exercite atribuţii în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, ci ţinând de funcţia de control parlamentar asupra Guvernului, nefiind incidente dispoziţiile art. 175 lit. a) din C. pen., Înalta Curte a apreciat că, inclusiv în ipoteza în care această susţinere ar fi conformă cu realitatea, atribuţiile martorului denunţător vizate de demersul celor doi inculpaţi erau atribuţii de funcţionar public, cel puţin în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Înalta Curte, secţia penală a apreciat, însă, că fapta dedusă judecăţii, probată, mai presus de orice îndoială rezonabilă, a fi fost săvârşită de către inculpaţi, nu este prevăzută de legea penală, întrucât numirea unor apropiaţi în posturi din deconcentrate, după înscrierea lor formală ca membri ai D., nu întruneşte condiţiile unei promisiuni, în sensul art. 290 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen.

Astfel, aşa cum s-a învederat şi în doctrina relevată de inculpaţi, promiterea, în sensul art. 290 din C. pen., poate fi expresă sau implicită ori aluzivă, însă indiferent de modul în care este făcută, "trebuie să fie serioasă şi nu vagă sau imposibil de realizat" (H.Diaconescu, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătura cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti 2004, pag. 79).

Promisiunea unor foloase necuvenite trebuie să fie făcută într-o manieră clară şi convingătoare, de natură să nu creeze dubii celui căruia îi sunt promise, atât în ceea ce priveşte natura şi/sau întinderea acestor foloase, cât şi în ceea ce priveşte persoana care va beneficia de aceste foloase.

Înalta Curte a apreciat că nu nemenţionarea persoanele apropiate martorului, cu privire la care se reţine că inculpaţii au promis că vor fi promovate în diverse posturi, constituie temeiul lipsei de claritate a promisiunii, în condiţiile în care este evident că sunt persoane care ar fi urmat să fie alese de către martorul denunţător.

Neclaritatea intervine în legătură cu serviciile deconcentrate, în care ar fi urmat să fie numite acestea, iar dubiul cu privire la posibilitatea de a pune în practică aceste promisiuni este dat de faptul nedeţinerii de către inculpaţi a unor funcţii care să le permită ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să le asigure apropiaţilor martorului denunţător numirea în astfel de funcţii, nereprezentând un factor de decizie în acest sens.

În argumentarea acestui din urmă aspect, Înalta Curte a avut în vedere definiţia serviciilor publice deconcentrate, dată la litera ll) a art. 5 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit căreia serviciile publice deconcentrate sunt "structurile de specialitate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate din unităţile administrativ-teritoriale ale administraţiei publice centrale care răspund de satisfacerea unor nevoi de interes public/general în concordanţă cu obiectivele politicilor şi strategiilor sectoriale ale Guvernului". Funcţionarea acestor servicii publice deconcentrate în subordinea ministerelor şi altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale rezultă şi din art. 277 alin. (1) din Codul administrativ.

Potrivit art. 249 alin. (2) din acelaşi act normativ, "prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale".

Conform art. 280 alin. (1) din Codul administrativ, "Conducătorul serviciului public deconcentrat care deţine o funcţie publică de conducere este numit şi eliberat din funcţie prin ordin al ministrului de resort sau al conducătorului organului de specialitate al administraţiei publice centrale competent", iar, potrivit art. 281 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, "numirea şi eliberarea din funcţie, modificarea raporturilor de serviciu sau de muncă, precum şi sancţionarea disciplinară a personalului din cadrul serviciului public deconcentrat" constituie una dintre atribuţiile principale ale conducătorului serviciului public deconcentrat.

Or, rezultă că inculpaţii nu deţin niciuna dintre funcţiile cu implicare în coordonarea activităţii şi numirea personalului, inclusiv cu funcţii de conducere a serviciilor publice deconcentrate, existenţa unei mandatări a celor doi inculpaţi în a formula propuneri de natura celei reţinute în acuzare, de către deţinători ai unor astfel de funcţii, nu rezultă din probatoriul administrat în cauză, mai presus de orice îndoială rezonabilă.

Mai mult, este de notorietate faptul că în politică există situaţii şi împrejurări, despre care află întreaga populaţie prin intermediul mass-media, în care anumite posturi din deconcentrate sau chiar din Guvern sunt negociate în baza unui algoritm al guvernării specific democraţiei.

Cu alte cuvinte, în democraţie, negocierea politică, face parte şi este fundamentul voinţei populare concretizate în urma alegerilor specifice statului de drept.

În acest sens este Decizia nr. 55 din 31 ianuarie 2024 (nepublicată), prin care Curtea Constituţională a statuat următoarele:

"38. De asemenea, relativitatea configuraţiei politice a celor două Camere ale Parlamentului rezultă şi din observaţiile Curţii Constituţionale referitoare la mutaţiile intervenite în structura grupurilor parlamentare existente, ca urmare a sciziunii ce se poate produce în cadrul partidelor reprezentate de fiecare grup sau a migraţiei parlamentarilor de la un grup la altul ori a părăsirii unui grup fără afilierea la altul, mutaţii posibile în condiţiile în care Constituţia stabileşte expres că orice mandat imperativ este nul (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1490 din 17 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 22 decembrie 2010).

39. În acest context, negocierea politică devine instrumentul prin care, în interiorul Parlamentului, se conciliază interesele diverselor grupuri parlamentare, în funcţie de obiectivele imediate sau de cele care presupun un orizont de timp mai îndelungat pentru realizare (pentru analiza modalităţii concrete în care fiecare grup parlamentar îşi exercită abilităţile de negociere, a se vedea, mutatis mutandis, cele reţinute în Decizia nr. 393 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 9 iulie 2018, paragraful 49).

40. În concluzie, sintagma "potrivit configuraţiei politice a celor două Camere" cuprinsă în art. 17 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 are un pronunţat caracter variabil, fiind esenţialmente influenţată de elemente conjuncturale, specifice cadrului conturat în interiorul Parlamentului prin dialogul permanent, din care rezultă înţelegeri şi concesii reciproce care, în limitele Constituţiei, definesc dezbaterea parlamentară. Prin urmare, Curtea constată că această problemă excedează competenţei sale constituţionale de control, neexistând criterii obiective în funcţie de care să poată evalua măsura în care a fost sau nu respectată configuraţia politică a celor două Camere ale Parlamentului în ceea ce priveşte desemnarea unui membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii."

Decizia nr. 504 din 18 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 801 din 3 octombrie 2019, în care s-a reţinut că:

"Având în vedere că funcţia de ministru este una politică, informările şi consultările reciproce dintre prim-ministru şi Preşedinte au preponderent natură politică. În cadrul lor între cele două autorităţi publice pot apărea divergenţe. Toate aceste interacţiuni însă nu sunt de natură juridică, ci eminamente politică. Nu e mai puţin adevărat că interacţiuni politice între diverşi actori (Preşedinte, prim-ministru, parlamentari, partide politice, grupuri parlamentare etc.) determină consecinţe de natură juridică prin aceea că, în final, se poate ajunge la remanierea guvernamentală sau nu. Constituţia nu a stabilit detaliat modalitatea în care trebuie purtate negocierile politice în vederea unei remanieri guvernamentale, ci a precizat exclusiv modul în care se ia act în plan juridic de rezultatul negocierii politice. Dacă negocierea politică se finalizează cu o remaniere simplă este suficientă numirea unor miniştri de către Preşedintele României la propunerea prim-ministrului. Dacă negocierea politică se finalizează cu o schimbare în compoziţia politică a Guvernului devine necesar un vot al Parlamentului."

Decizia nr. 393 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 579 din 09.07.2018, prin care Curtea Constituţională a statuat următoarele:

"49. În ce priveşte criticile referitoare la pct. II al anexei Hotărârii Parlamentului României nr. 20/2018, potrivit cărora este încălcat art. 64 alin. (5) din Constituţie, deoarece componenţa biroului Comisiei speciale nu respectă configuraţia politică rezultată în urma ultimelor alegeri parlamentare (din 2016), în sensul că nu este inclus şi un reprezentant al grupului parlamentar M. (autorul sesizării), Curtea reţine că şi aceste critici au caracter inadmisibil. În aplicarea principiului configuraţiei politice prevăzut de art. 64 alin. (5) din Constituţie, art. 4 alin. (3) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevede "Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor şi din Senat negociază componenţa numerică şi propun componenţa nominală a structurilor comune prevăzute la alin. (1) şi (2) şi a conducerilor acestor structuri pentru a asigura respectarea configuraţiei politice a celor două Camere şi raportul dintre numărul deputaţilor şi numărul senatorilor." Odată stabilită această regulă parlamentară, modalitatea concretă în care fiecare grup parlamentar îşi exercită abilităţile de negociere cu privire la componenţa numerică a fiecărei comisii parlamentare comune, precum şi a capacităţii grupului parlamentar de a-şi propune propriii reprezentanţi în fiecare dintre aceste structuri comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nu poate reprezenta, în continuare, o problemă de constituţionalitate în sine a hotărârii Parlamentului prin care o asemenea structură este înfiinţată. Prin urmare, componenţa numerică şi nominală a unei comisii, inclusiv la nivelul conducerii sale, fiind chestiuni ce ţin de acte de negociere între parlamentari, nu poate avea o semnificaţie constituţională sau o reală relevanţă constituţională, astfel încât să constituie obiect al controlului de constituţionalitate. Dacă, în speţă, nu a fost respectată etapa acestor negocieri, indiferent de rezultatul lor, nici aceasta nu poate constitui o problemă de neconstituţionalitate, ci, eventual, de nerespectare a Regulamentului activităţilor comune ale celor două Camere ale Parlamentului, aspect faţă de care Curtea Constituţională nu este competentă să se pronunţe."

Precum şi Decizia nr. 85 din 24 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 195 din 11.03.2020, prin care s-a statuat:

"108. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la aceste dispoziţii, "candidatul desemnat de Preşedinte la funcţia de prim-ministru nu reprezintă alegerea exclusivă a Preşedintelui, ci reprezintă rezultatul unor consultări şi/sau negocieri dintre acesta şi partidul politic care are majoritatea absolută în Parlament sau a celor parlamentare, dacă nu există o atare majoritate". (Decizia nr. 875 din 19 decembrie 2018, precitată, par.

65) Ca urmare, chiar dacă, aşa cum s-a observat şi din punctele de vedere exprimate în prezenta cauză, procedura reglementată de art. 103 alin. (1) din Constituţie este una flexibilă, ea nu permite exercitarea discreţionară a competenţei Preşedintelui României. În cadrul său "nu se poate ignora nici rezultatul electoral al competitorilor electorali, dar nici finalitatea procedurii, respectiv desemnarea unui candidat care să poată asigura coagularea unei majorităţi parlamentare în vederea obţinerii votului de încredere." (Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, par. 318) De aceea, "Preşedintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru şi mediator între forţele politice, are doar competenţa de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care deţine majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianţa politică sau partidul politic care poate asigura susţinerea parlamentară necesară obţinerii votului de încredere al Parlamentului." (Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, precitată, par. 319) Aceste considerente, reţinute de Curtea Constituţională în contextul examinării unei iniţiative de revizuire a Constituţiei, sunt general obligatorii.

Ele se referă la interpretarea şi aplicarea cadrului constituţional în vigoare, fundamentând, cu raportare la art. 152 din Constituţie, constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor referitoare la procedura de învestitură şi numire a Guvernului pe care iniţiatorii legii de revizuire a Constituţiei doreau să le introducă. (a se vedea paragraful 326 al deciziei menţionate) Astfel, ţinând seama de motivarea respectivă, prin Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, definitivă şi general obligatorie, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea "modificării aduse art. 103 alin. (1) şi (3) din Constituţie, precum şi a completării art. 103 din Constituţie cu trei noi alineate, alin. (31)-(33), referitoare la modalitatea de desemnare de către Preşedintele României a candidatului la funcţia de prim-ministru", întrucât "încalcă limitele revizuirii prevăzute de art. 152 din Constituţie". (art. II pct. 19 din dispozitiv)"

Împrejurarea, faptul în sine, că un ales parlamentar discută cu un alt ales parlamentar despre situaţia unei monţiuni de cenzură care, de regulă, deşi întâlnită des în democraţie nu este benefică stabilităţii politice, oferind anumite posturi negociate în mod evident politic (ca în situaţia dedusă judecăţii), nu se circumscrie decât gramatical elementului material al infracţiunii de dare de mită, prev. şi ped. de art. 290 C. pen.

În concluzie, Înalta Curte, secţia penală a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, sub aspectul laturii obiective, respectiv lipsa elementului material necesar, care în accepţiunea acuzaţiei, constă în mod greşit, în promisiunea/oferirea de alte foloase pentru alţii, ceea ce nu coincide cu convingerea judecătorilor investiţi să soluţioneze prezenta cauză, fiind astfel incidentă o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acţiunii penale, respectiv fapta nu e prevăzută de legea penală, reglementată de dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

B. Judecata în apel

Împotriva sentinţei penale nr. 171 din data de 26 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, a formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Cauza a fost înregistrată, la data de 30 aprilie 2024, pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 1-2024, sub nr. x/2024, primind, urmare repartizării aleatorii, prim termen de judecată la 09 septembrie 2024.

La termenul din data de 9 septembrie 2024, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că nu solicită administrarea de probe noi, nici readministrarea probelor avute în vedere de prima instanţă şi a solicitat să fie avute în vedere probele existente la dosar, administrate în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii în fond, precizând că situaţia de fapt, dovedită prin declaraţiile de martori, nu a fost contestată, inculpaţii nu au dat declaraţii în cauză, iar obiectul apelului îl constituie chestiunea de drept.

De asemenea, intimaţii inculpaţi B. şi A. au arătat că se prevalează de dreptul la tăcere în faza procesuală a apelului.

În acest context, nefiind alte cereri de formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători a acordat cuvântul în dezbateri asupra apelului declarat, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 09 septembrie 2024.

Sinteza motivelor de apel

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat sentinţa apelată sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor B. şi A. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În esenţă, prin motivele de apel s-a susţinut că promisiunea inculpaţilor privind numirea unor apropiaţi ai martorului denunţător în posturi din cadrul instituţiilor deconcentrate a fost una clară, iar împrejurarea că inculpaţii nu ar avea nicun fel de atribuţii în legătură cu promovarea unor persoane în servicii deconcentrate este lipsită de relevanţă, întrucât autorul promisiunii nu este circumstanţiat.

În ceea ce priveste credibilitatea promisiunii, s-a susţinut că ea nu este o condiţie pentru existenta infractiunii, cu atât mai mult cu cât aceasta subzistă şi în ipoteza în care promisiunea nu a fost urmată de executare, fiind suficient faptul promiterii.

De asemenea, a susţinut că modalitatea în care promisiunea a fost realizată, în sensul că un deputat s-a întâlnit la o cafenea cu martorul denunţător, membru al unui partid politic opozit, şi a încercat determinarea acestuia de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv obligaţia de a se prezenta la o şedinţă comună a Parlamentului, conduce la concluzia că negocierea a avut un caracter ilicit, neputând fi apreciată ca o negociere politică.

În consecinţă, s-a arătat că acţiunea inculpaţilor A. si B. nu poate fi încadrată în alt cadru decât cel infracţional, circumscris infracţiunii de dare de mită în forma promisiunii de alte foloase astfel încât instanţa de fond a reţinut în mod greşit că fapta săvârşită de inculpaţi nu este prevazută de legea penală sens în care a solicitat, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi, în rejudecare, dispunerea unei soluţii de condamnare a inculpatilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Analiza criticilor formulate

Examinând hotărârea atacată atât din oficiu, cât prin prisma motivelor de apel formulate şi susţinute oral, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că apelul formulat de către Minsterului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie este nefondat având în vedere următoarele:

Prealabil, Completul de 5 Judecători constată că situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită de instanţa de fond în urma analizei materialului probator administrat în cauză, nu a fost contestată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, aspect rezultat din motivele de apel şi confirmat expres de către procurorul de şedinţă astfel încât se reţine că instanţa de apel este sesizată strict cu soluţionarea unei probleme de drept, respectiv dacă aspectele discutate de către inculpaţii A. şi B. cu martorul denunţător C. întrunesc condiţiile unei promisiuni, în sensul art. 290 alin. (1) din C. pen. astfel încât să fie realizată tipicitatea obiectivă a infracţiunii de dare de mită.

În acest context, sub aspectul situaţiei de fapt, se constată că prima instanţă a reţinut că, în data de 01.10.2021, inculpaţii A. şi B. i-au promis numitului C. numirea unor apropiaţi în posturi din deconcentrate, după ce ar fi fost înscrişi formal ca membri ai D., pentru ca acesta, în calitate de deputat în Parlamentul României din partea formaţiunii politice E., să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care, în 05.10.2021, urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului.

În ceea ce priveşte formularea unei promisiuni, instanţa de fond a reţinut care era conduita care se dorea de către cei doi inculpaţi de la martorul denunţător, pentru obţinerea căreia promiseseră numirea în servicii deconcentrate a unor apropiaţi ai martorului denunţător, respectiv aceea de a absenta de la şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului din 05.10.2021, în care urma să fie dezbătută şi votată moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători este chemat să analizeze dacă promisiunea pe care cei doi inculpaţi au făcut-o martorului denunţător, aceea de a numi apropiaţi ai acestuia din urmă în posturi din deconcentrate în cazul în care absentează de la şedinţa în care urma să fie votată moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 290 alin. (1) C. pen., infracţiunea de dare de mită incriminează promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Sub aspectul laturii obiective din conţinutul constitutiv al infracţiunii de dare de mită, elementul material al infracţiunii de dare de mită constă în acţiunea de corupere, concretizată prin promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcţionar în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii, este necesar ca banii sau celelalte foloase promise, oferite sau date să fie necuvenite, adică să aibă caracter de retribuţie, să constituie plata sau răsplata în legătură cu un act determinat. Banii sau alte foloase sunt necuvenite nu numai atunci când pentru îndeplinirea unui act care este gratuit se promite, se oferă sau se dă o retribuţie, ci şi atunci când se promite, oferă sau se dă peste ceea ce este legal datorat.

Prin urmare, elementul material al infracţiunii de dare de mită se realizează prin cele trei modalităţi alternative, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite.

Completul de 5 Judecători constată că aceste trei modalităţi alternative au fost analizate de către Curtea Constituţională care, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 290 alin. (1) din C. pen., a reţinut următoarele cu privire elementul material al infracţiunii de dare de mită în varianta promisiunii:

19. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că toate cele trei sintagme criticate au beneficiat de o interpretare constantă, atât în practica judiciară, cât şi în doctrină. Astfel, s-a statuat că prin "promisiune" se înţelege angajamentul, făgăduiala, obligaţia pe care şi-o asumă o persoană faţă de un funcţionar public de a remite în viitor o sumă de bani sau alte foloase, dacă va acţiona sau nu va acţiona în sensul urmărit şi dorit de acea persoană. Promisiunea presupune un act unilateral al mituitorului, ea neimplicând neapărat actul corelativ al acceptării de către funcţionarul public. Mijloacele prin care se face promisiunea sunt multiple. Aceasta se poate face verbal, în scris, precum şi în orice alt mod; ea trebuie însă să ajungă la cunoştinţa destinatarului (funcţionarului public sau persoanei care exercită atribuţii similare în varianta atenuată), neavând relevanţă, aşa cum s-a menţionat, dacă acesta o acceptă sau o respinge. De exemplu, în practică s-a constatat săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în modalitatea promisiunii, în sarcina inculpatului care a promis unui agent de poliţie o sumă de bani pentru ca acesta din urmă să rezolve favorabil un dosar de cercetare penală privind rudele inculpatului (Decizia nr. 1.315 din 9 aprilie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

24. Aşa fiind, Curtea constată că sintagmele criticate de autorul excepţiei pentru lipsa de claritate şi previzibilitate nu reprezintă opţiuni legislative recente, ci acestea se regăseau şi anterior în legislaţia penală, fiind subiectul unui proces de formare a unei jurisprudenţe constante şi neechivoce. Curtea a statuat că, în condiţiile în care noţiunile utilizate în cuprinsul C. pen. se regăseau şi în norma penală anterioară, dat fiind conţinutul normativ identic al acestora, dezvoltările teoretice şi jurisprudenţa în materie dezvoltate sub imperiul C. pen. din 1969 îşi păstrează valabilitatea şi sub noul C. pen. (a se vedea Decizia nr. 856 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 13 aprilie 2018, paragraful 18).

25. Faptul că în noul C. pen. legiuitorul utilizează noţiuni identice în incriminarea faptei de dare de mită - "promisiunea", "oferirea", "darea" de bani ori alte foloase - care, în acest mod, au devenit expresii consacrate, ţinând cont de jurisprudenţa şi doctrina dezvoltate până la data intrării în vigoare a noului C. pen. şi luând în considerare faptul că, în mod firesc, jurisprudenţa care vine în continuarea celei existente va avea drept reper cele statuate anterior, Curtea apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică, astfel că nu încalcă cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii impuse de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 1 alin. (5) din Constituţie. (Decizia nr. 464/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 901 din 26 octombrie 2018)

De asemenea, se constată că legea nu impune ca manifestarea de voinţă prin care făptuitorul îşi exprimă dorinţa de a apela la serviciile funcţionarului să îmbrace o anumită formă, astfel că "ea poate fi exprimată verbal sau scris, poate fi expresă sau implicită ori aluzivă".

Însă, chiar dacă foloasele promise nu sunt determinate sub aspectul calităţii sau cantităţii, "promisiunea trebuie să fie serioasă şi nu vagă sau imposibil de realizat", trebuie să fie concretă, determinată şi verosmillă.

De asemenea, promisiunea trebuie să fie neechivocă şi serioasă, neavând relevanţă juridică exprimările echivoce şi aluzive sau cele imposibil de realizat ori care nu sunt apte de a fi înţelese de funcţionarul cu care se poartă discuţia.

Aplicând aceste consideraţii teoretice la cauza de faţă, Completul de 5 Judecători constată, contrar susţinerilor Ministerului Public, că, sub aspectul actului de executare al laturii obiective al infracţiunii de dare de mită reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi B., respectiv promisiunea unor foloase necuvenite constând în numirea unor apropiaţi ai martorului denunţător în posturi din deconcentrate, după înscrierea lor formală ca membri ai D., nu sunt indeplinite condiţiile circumscrise tipicităţii obiective ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen.

Aşa cum s-a arătat anterior, se reţine ca situaţie de fapt că inculpaţii A. şi B., în data de 01.10.2021, au promis martorului denunţător C. numirea unor apropiaţi în posturi din deconcentrate, după ce ar fi fost înscrişi formal ca membri ai D., pentru ca acesta să nu îndeplinească un act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, respectiv, în calitate de deputat în Parlamentul României din partea formaţiunii politice E., să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care, în 05.10,2021, urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului.

Astfel, modalitatea normativă în care a fost săvârşită infractiunea de dare de mită este promisiunea unor foloase necuvenite de care urma să beneficieze martorul C., în situaţia în care acesta ar fi fost de acord să nu participe la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 05.10.2021, respectiv oferirea martorului denunţător a unor posturi în instituţii publice deconcentrate pentru persoane apropiate acestuia, după ce respectivele persoane ar fi fost înscrise formal ca membri ai D..

Completul de 5 Judecători, în acord cu instanţa fondului, constată că promisiunea unor foloase necuvenite trebuie să fie făcută într-o manieră clară şi convingătoare, să fie una concretă şi verosmilă. Or, în cauză, acţiunile inculpaţilor concretizate în oferirea unor posturi nedeterminate nu îmbracă forma unei astfel de promsiuni.

În acest sens, instanţa de apel reţine că întreaga conversaţie nu poate fi catalogată drept o veritabilă promisiune aptă să antreneze răspunderea penală în condiţiile în care recompensa promisă de către cei doi inculpaţi martorului C. în schimbul ajutorului dat de acesta din urmă nu are un obiect clar, determinat, indicarea oferirii unor "posturi în deconcentrate" nefiind suficientă pentru a particulariza un eventual folos necuvenit.

Mai mult decât atât, având în vedere că pentru reţinerea infracţiunii de dare de mită este necesar ca respectivul folos promis să aibă un caracter verosimil, cert, Completul de 5 Judecători costată că această condiţie nu este îndeplinită în prezenta cauză întrucât inculpaţii nu reprezentau un factor de decizie şi nici nu aveam vreun rol în procesul numirii persoanelor în posturi ale serviciilor publice deconcentrate, atribuţiile revenind în totalitate ministrului de resort de care aparţine respectivul serviciu public deconcentrat aspecte care rezultă fără niciu dubiu din dispoziţiile legale din Codul administrativ, astfel cum au fost prezentate de către instanţa de fond.

Astfel, atâta timp cât inculpaţii A. şi B. nu deţineau niciuna dintre funcţiile cu implicare în coordonarea activităţii şi numirea personalului, inclusiv cu funcţii de conducere a serviciilor publice deconcentrate, promisiunea unor astfel de recompense în schimbul ajutorului oferit de către martorul denunţător apare ca neavând un caracter verosimil.

Completul de 5 Judecători constată că este nefondată susţinerea Parchetului conform căreia împrejurarea că inculpaţii nu ar avea niciun fel de atribuţii în legătură cu promovarea unor persoane în servicii deconcentrate este lipsită de relevanţă întrucât autorul promisiunii nu este circumstanţiat.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, autorul promisiunii nu este unul circumstanţiat, însă aspectele privind credibiltatea promisiunii şi calitatea inculpaţilor faţă de care există un dubiu că puteau pune în practică promisiunea sunt aspecte care ţin de însăşi claritatea promisiunii.

Or, decizia instanţei supreme invocată de către Ministerul Public prin motivele de apel în susţinerea acestui punct de vedere nu are relevanţă în prezenta cauză întrucât nu priveşte o situaţie similară, ci o ipoteză total distinctă în care autorul promisiunii, chiar dacă nu avea atribuţii în legătură cu realizarea obiectului promisiunii, în opinia funcţionarului căruia îi fusese promis folosul necuvenit, putea influenţa rezultatul ca urmare a funcţiilor pe care acesta le-a deţinut anterior ("în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, deşi s-a ferit să afirme explicit că inculpatul putea favoriza promovarea examenului, martora I. a arătat că din punctul său de vedere acesta putea influenţa un asemenea examen, însă în sensul de a nu fi promovat (!), percepţie pe care martora şi-a format-o prin tangenţele acestuia, ca secretar de stat sau director la direcţia contencios din cadrul Ministerului Justiţiei, cu profesia de notar").

În ceea ce priveşte critica Parchetului referitor la credibilitatea promisiunii, conform căreia ea nu este o condiţie pentru existenţa infracţiunii, cu atât mai mult cu cât aceasta subzistă şi în ipoteza în care promisiunea nu a fost urmată de executare, Completul de 5 Judecători constată că şi această critică este nefondată întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, promisiunea nu are relevanţă juridică dacă aceasta nu este una determinată şi verosimilă.

Mai mult decât atât, Completul de 5 Judecători constată că exemplul oferit de către procuror în cadrul concluziilor orale conform căruia, în raţionamentul instanţei de fond, ar trebui să se dispună achitarea unui inculpat care promite o sumă de bani, fără a se şti dacă acesta îi deţine sau nu, iar în urma analizării solvabilităţii promitentului, s-ar constata că acesta nu putea plăti respectiva sumă, nu poate fi extrapolat în prezenta cauză întrucât, în exemplul dat, obiectul promisiunii îl repezintă o sumă de bani, bani pe care chiar dacă inculpatul nu îi deţine, există posibilitatea procurării respectivei sume, în difertite moduri (împrumut, vânzare, amanet, etc.), însă în cauză promisiunea priveşte oferirea unor posturi, fără a fi indicate, din cadrul unor instituţii publice, fără a fi nominalizate, iar inculpaţii nu aveau prerogativele necesare pentru a putea dispune numirea în astfel de posturi.

Pe cale de consecinţă, Completul de 5 Judecători constată că promisiunea reţinută în actul de sesizare al instanţei şi confirmată de către instanţa de fond în urma întregului material probator administrat în cauză, respectiv aceea de a numi apropiaţi ai martorului denunţător în posturi din deconcentrate, după înscrierea lor formală ca membri ai D., în schimbul absenţei sale la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 05.10.2021, nu este aptă să antreneze răspunderea penală a inculpaţilor întrucât o discutie cu caracter strict politic nu poate îmbrăca forma elementului material al infracţiunii de dare de mită.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 171 din data de 26 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 171 din data de 26 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.

Cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 noiembrie 2024.