Criminal revision based on constitutional unconstitutionality of limitation periods requires prior exception of unconstitutionality in underlying proceedings

Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2024

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 283 din 16 mai 2017 (astfel cum a fost îndreptată prin încheierile de îndreptare eroare de cameră de consiliu de la 22 mai 2017, 22 septembrie 2017 şi 22 mai 2018) pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015, printre altele, cu privire la inculpata A., în temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei A. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată. În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 6 (şase) luni şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an, pedeapsă ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin sentinţă, inculpata A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv, 6 (şase) luni închisoare, în final, având de executat 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin. (1), (3) lit. a) C. pen., inculpata a fost obligată să execute alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară cea mai grea constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, precum şi pedeapsa accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen.

Prin decizia penală nr. 34 din 07 aprilie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, s-au admis apelurile formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 283 din data de 16 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor B. şi A. şi, rejudecând, cu privire la inculpata A., s-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei A. de 3 ani şi 6 luni închisoare, 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează: 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatei A. pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen., de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare şi s-a menţinut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 2 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen.

S-a redus pedeapsa principală aplicată aceleiaşi inculpate pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., de la 1 an şi 6 luni închisoare la 1 an închisoare şi s-a menţinut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpata A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv 4 luni închisoare, în final, 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1), (3) lit. a) din C. pen., a fost obligată inculpata să execute alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară cea mai grea constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, precum şi pedeapsa accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 din C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata A. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. coroborat cu art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Huşi sau a Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului Huşi.

S-a atras atenţia inculpatei asupra nerespectării dispoziţiilor prevăzute de art. 96 din C. pen., respectiv s-a pus în vedere acesteia că dacă pe parcursul termenului de supraveghere cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare deciziei.

Prin sentinţa penală nr. 38 din data de 30 ianuarie 2024 pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2023 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva sentinţei penale nr. 283 din 16 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 34 din data de 7 aprilie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018.

De asemenea, a fost obligată revizuenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentă, în sumă de 680 RON, a rămas în sarcina statului şi s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată, revizuenta A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi a solicitat admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea, în parte, a deciziei penale, cu consecinţa încetării procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen., arătând că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate în principiu determinate de legiuitor.

Astfel, a susţinut că la data pronunţării hotărârii instanţei de apel, respectiv 7 aprilie 2020, era intervenită prescripţia răspunderii penale, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., urmare a pronunţării deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, pentru ultima faptă, săvârşită la data de 26.10.2009, aşa cum s-a menţionat în cuprinsul rechizitoriului din 18.06.2015, sau ultimul act material anulat de instanţă, care este factura nr. x/25.11.2010, cu privire la care termenul de prescripţie generală s-a împlinit la data de 25.11.2018, aşadar înainte de pronunţarea hotărârii din apel.

Promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., poate fi cerută când: hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Astfel, Înalta Curte a reţinut că, în privinţa acestui caz, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii: să existe o hotărâre a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală; excepţia de neconstituţionalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere de către revizuent; decizia Curţii Constituţionale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii; hotărârea definitivă prin care cauza a fost soluţionată în fond să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională; consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În cauză, nu este îndeplinită una dintre condiţiile menţionate anterior, respectiv aceea ca revizuienta A. să fi invocat, în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (prevederi a căror neconstituţionalitate s-a constatat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2017 şi nr. 358/2022, invocată de revizuent în susţinerea cererii).

Pe de altă parte, Înalta Curte a constatat că, în realitate, aspectele menţionate în cererea de revizuire reprezintă apărări de fond, temeiul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. fiind invocat în mod formal. Argumentele invocate de revizuenta A. constituie în realitate critici aduse hotărârii de condamnare împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire, cu referire la acuzaţia şi condamnarea revizuentei, respectiv că instanţa a analizat termenul de prescripţie specială şi nu termenul de prescripţie generală de 8 ani, fiind astfel împlinit la data de 04.08.2016, solicitându-se în concret încetarea procesului penal şi ridicarea măsurilor asiguratorii instituite, practic o reanalizare a hotărârii de condamnare prin prisma Deciziilor CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, aspecte care însă nu pot fi circumscrise cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 38 din data de 30 ianuarie 2024 pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2023, în termen legal, a formulat apel revizuent A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 01 aprilie 2024, sub nr. x/2024, fiind stabilit termen la data de 13 mai 2024. La primul termen de judecată cauza a fost amânată pentru pregătirea apărării, iar la termenul din data de 10 iunie 2024, cauza a fost amânată la solicitarea revizuentei ca urmare a imposibilităţii de prezentare a acesteia din motive medicale.

Prealabil, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu privire la solicitarea reprezentantului Ministerului Public referitor la îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii de şedinţă de la 10 iunie 2024, urmare a verificărilor efectuate, constată că, într-adevăr, Ministerul Public a fost reprezentat la acel termen de către doamna procuror C., motiv pentru care dispune îndreptarea încheierii de şedinţă de la 10 iunie 2024, în sensul celor constatate.

În ceea ce priveşte apelul formulat de către revizuenta A., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat având în vedere următoarele considerente:

Apelanta revizuentă A. a invocat în susţinerea cererii de revizuire cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că potrivit deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, raportat la momentul epuizării faptei săvârşite de aceasta, la data pronunţării hotărârii definitive de condamnare era împlinită prescripţia generală a răspunderii penale.

Prin cererea de apel, revizuenta A. nu a indicat niciun motiv de apel cu referire la sentinţa penală atacată limitându-se a menţiona că le va depune după redactarea şi comunicarea hotărârii, fără a se conforma în acest sens.

Cu titlu prealabil, instanţa reţine că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condiţiile şi în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că revizuenta apelantă a invocat cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. doar în mod formal întrucât susţinerile acesteia nu se circumscriu respectivului caz de revizuire.

În acest sens, instanţa constată că este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii pentru ca revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. să fie admisibilă: să existe o hotărâre a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală; excepţia de neconstituţionalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere de către revizuent; decizia Curţii Constituţionale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii; hotărârea definitivă prin care cauza a fost soluţionată în fond să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională; consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În cauză, nu este îndeplinită una dintre condiţiile menţionate anterior, respectiv aceea ca apelanta revizuentă A. să fi invocat, în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (prevederi a căror neconstituţionalitate s-a constatat prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 287/2018 şi 358/2022, invocată de revizuent în susţinerea cererii).

Conform jurisprudenţei instanţei supreme: cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. presupune invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în cauza soluţionată prin hotărârea judecătorească definitivă atacată pe calea revizuirii. În consecinţă, cererea de revizuire formulată, în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., împotriva hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate într-o cauză în care nu s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, decizia Curţii Constituţionale prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională neputând conduce la revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în cauză (Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 334/A din 24 octombrie 2019).

De asemenea, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 185 din 11 martie 2016, s-a dispus admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de D. în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională.

Curtea Constituţională a reţinut că "fără a face un control de constituţionalitate expres cu privire la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., instanţa de contencios constituţional a statuat, incidental, în exercitarea controlului a posteriori, cu privire la efectele deciziilor sale de admitere pronunţate în materie penală, în considerentele Deciziei nr. 508 din 7 octombrie 2014, paragraful 26, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, stabilind că, "potrivit prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deciziile instanţei de contencios constituţional au putere numai pentru viitor, iar dreptul de a formula cerere de revizuire, potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., îl au doar părţile din cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate". Aceste considerente au fost reţinute ulterior şi în Decizia nr. 585 din 21 octombrie 2014, paragraful 14, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 18 decembrie 2014, şi Decizia nr. 740 din 16 decembrie 2014, paragraful 14, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 19 februarie 2015. (paragraful 29).

Astfel, "în reglementarea cazului de revizuire examinat - art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., deşi intenţia legiuitorului actual a fost de a da în continuare eficienţă controlului de constituţionalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege. În acest sens este şi jurisprudenţa recentă a Curţii, respectiv Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, potrivit căreia, "în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret". În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea constată că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, este necesar ca ceea ce a stabilit instanţa de contencios constituţional, pe cale jurisprudenţială, cu privire la condiţiile în care se poate formula revizuire, în temeiul unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, să se transpună în cuprinsul normelor procesual penale examinate în prezenta cauză. Aşadar, Curtea reţine că o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică." (paragraful 33).

Ca urmare a pronunţării acestei decizii, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prin care a fost modificat art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. în sensul indicat de Curtea Constituţională astfel încât, în prezent, acesta are următorul conţinut: Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în acord cu prima instanţă, constată că Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 nu pot constitui temei al revizuirii în cauza în care s-a dispus condamnarea revizuentei A., în raport cu efectele acestor decizii, întrucât nu este incidentă situaţia prevăzută de cazul de revizuire invocat - respectiv că hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Completul de 5 judecători constată că, în mod corect, instanţa fondului a reţinut ca fiind apărări de fond aspectele menţionate în cererea de revizuire, temeiul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. fiind invocat în mod formal.

Astfel, argumentele invocate de revizuenta A. constituie în realitate critici aduse hotărârii de condamnare împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire, cu referire la acuzaţia şi condamnarea revizuentei, solicitându-se în concret încetarea procesului penal, practic o reanalizare a hotărârii de condamnare prin prisma Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, aspecte care însă nu pot fi circumscrise cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.

În contextul celor arătate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că prima instanţă a evaluat just particularităţile cauzei şi a reţinut corect că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. astfel încât, în mod corect, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul apelant.

Pentru considerentele mai sus expuse, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuenta A. împotriva sentinţei penale nr. 38 din data de 30 ianuarie 2024 pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanta revizuentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta revizuentă A., în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuenta A. împotriva sentinţei penale nr. 38 din data de 30 ianuarie 2024 pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta revizuentă A., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2024.