Revision of conflicting judgments: Positive effect of res judicata and identity of disputed issue in administrative salary claims

Şedinţa publică din data de 21 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea recurată

Prin decizia nr. 2838 din 25 mai 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuenta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a fost anulată decizia nr. 5182 din 3 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza pentru rejudecarea recursului formulat împotriva sentinţei nr. 432 din 17 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuentele A. şi B. au formulat recurs înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2023.

Prin recurs, recurentele susţin că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Arată că în speţă, în mod greşit a fost admisă cererea de revizuire deoarece în cauză nu există identitate de obiect între cele două pricini, deoarece obiectul acestora îl reprezintă ordine diferite emise de Ministrul Justiţiei. Aşadar, în opinia recurentelor, cele două hotărâri nu sunt contradictorii, câtă vreme au obiecte diferite.

Prin memoriul de recurs se mai arată că au fost încălcate prevederile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., care statuează că, în caz de admitere a cererii de revizuire pentru motivul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se va anula cea din urmă hotărâre. Astfel, arată că, în speţă, revizuenta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat revizuirea primei hotărâri, respectiv a sentinţei civile nr. 432 din 17 iunie 2020 cu motivarea că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a celei de-a doua hotărâri, respectiv a sentinţei civile nr. 974 din 09 octombrie 2020. Or, în cauză, instanţa de revizuire a anulat decizia nr. 5182 din 03 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, despre care recurentele afirmă că nu este cea din urmă hotărâre, ci este hotărârea pronunţată în recursul declarat împotriva primei hotărâri.

Intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentele au arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Prin reglementarea cuprinsă la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situaţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri.

Având în vedere că dosarul nr. x/2023 a fost înregistrat pe rolul instanţelor la 15 mai 2019, modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, sunt aplicabile în cauză.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare, iar potrivit art. 27 din C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Prin urmare, este aplicabilă în prezenta cauză forma modificată a art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., care prevede că:

"dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Se observă că, în noua sa formulă, textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existenţa unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranşat o chestiune litigioasă.

Potrivit art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect" iar, potrivit art. 431 alin. (2) din acelaşi act normativ, "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Textul de lege anterior evocat are ca finalitate înlăturarea unor contradicţii ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, dar şi între dispozitivul şi considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii şi hotărârea pronunţată în cea de-a doua judecată. De asemenea, urmăreşte evitarea contradicţiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.

Deşi, în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză), trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi), fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, care opreşte o nouă judecată în fond, doar dacă există tripla identitate de elemente.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greşeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale şi pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri şi motive nu se înscriu în voinţa legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securităţii juridice, întrucât deschide căi de desfiinţare a hotărârilor judecătoreşti acolo unde legea nu a făcut-o.

Din lecturarea cererii de revizuire formulate de revizuentele A. şi B. rezultă că acestea au invocat argumente cu privire la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiţii cumulative: hotărârea supusă revizuirii să fie pronunţată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susţină şi să conducă, sub aspectul raţionamentului logico-juridic, spre soluţia pronunţată şi, de asemenea, trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi.

Se reţine că, în cauză, revizuentul Ministerul Justiţiei, a cărui calitate procesuală a fost preluată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca efect al subrogaţiei intervenite prin Legea nr. 304/2022, a solicitat revizuirea deciziei nr. 5182 din 3 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care s-a soluţionat definitiv recursul împotriva sentinţei civile nr. 432/2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul x/2019 despre care afirmă că este contrară deciziei nr. 5550 din 15 noiembrie 2021 a aceleiaşi instanţe prin care s-a soluţionat definitiv recursul împotriva sentinţei nr. 974 din 9 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Se reţine, de asemenea, că prin decizia nr. 2838 din 25 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuenta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost anulată decizia nr. 5182 din 3 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Comparând cele două litigii şi văzând hotărârea atacată, Înalta Curte observă că instanţa de revizuire a analizat şi a constatat că, în speţă, este îndeplinită condiţia identităţii de părţi şi cauză, respectiv, în cele două dosare au fost formulate pretenţii identice, problema juridică, folosul material urmărit de către reclamante şi drepturile subiective fiind acelaşi.

Se reţine că, în primul litigiu, prin decizia nr. 5550 din 15 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a constatat definitiv că menţiunea din cuprinsul sentinţei civile nr. 2079 din 24 octombrie 2017 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa privind acordarea pentru viitor a sumelor stabilite prin hotărâre nu poate primi interpretarea propusă de reclamante, deoarece sporul solicitat nu mai este prevăzut de noua lege de salarizare, respectiv Legea nr. 150/2017, care în privinţa valorificării vechimii în funcţie se raportează, în cazul asistenţilor judiciari, la doua intervale, respectiv: 0-3 ani şi 3-5 ani.

În cel de-al doilea litigiu în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, respectiv prin decizia nr. 5182 din 03 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a analizat efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat în raport de sentinţa civilă nr. 2079 din 24 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

Totuşi, aşa cum a reţinut şi instanţa de revizuire, prin cererea de revizuire s-au avut în vedere considerentele şi dispozitivul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în primul dosar, cu referire la stabilirea pe viitor a unei indemnizaţii brute lunare şi în raport de vechimea în specialitatea funcţiei, respectiv peste 5 ani.

Or, rezultă că prin cea de-a doua hotărâre, a cărei revizuire s-a cerut, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la efectul pozitiv al lucrului judecat în raport de aceste aspecte.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa de recurs apreciază în acelaşi sens, anume că obiectele celor două dosare trebuie să primească o dezlegare comună, iar în cel de-al doilea proces să se ţină seama de cele dezlegate anterior, respectiv de efectul pozitiv al lucrului judecat din prima cauză, astfel cum s-a arătat mai sus.

În concluzie, aşa cum s-a reţinut şi prin decizia recurată, condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt îndeplinite, întrucât între hotărârile pretins a fi contradictorii pot fi reţinute elemente de contrarietate, prin urmare, în mod corect, instanţa de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 514 alin. (4) din C. proc. civ. a admis cererea de revizuire şi a dispus anularea deciziei nr. 5182 din 03 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza pentru rejudecarea recursului formulat împotriva sentinţei nr. 432 din 17 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele A. şi B. împotriva deciziei nr. 2838 din 25 mai 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.