ASF's revision appeal dismissed as unfounded; res judicata identity requirement unmet.

Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea recurată

Prin decizia civilă nr. 2363 din 15 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei nr. 2910 din 15 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.

Instanţa de revizuire a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind îndeplinită condiţia hotărârilor definitive potrivnice, care presupune existenţa triplei identităţi de elemente care definesc cele două pricini şi nici nu s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, astfel cum este acesta reglementat de dispoziţiile art. 431 din C. proc. civ.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuenta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat recurs înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, recurenta-revizuentă invocă incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire.

Consideră că soluţia instanţei de respingere a cererii de revizuire este greşită pe motiv că anterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 nu se poate analiza autoritatea de lucru judecat decât sub aspectul efectului negativ al acesteia, care presupune tripla identitate de părţi, de obiect şi de cauză.

Or, în opinia recurentei-revizuente, condiţia triplei identităţi nu se aplică şi raportat la efectul pozitiv, chiar şi la litigii începute anterior Legii nr. 310/2018, esenţial fiind ca cel care invocă puterea de lucru judecat să fi fost parte şi în litigiul în cadrul căruia s-a soluţionat chestiunea litigioasă, precum şi să existe legătură între aspectul litigios dezlegat anterior cu obiectul cererii în cadrul căruia se invocă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, deoarece nu ar mai exista posibilitatea de a mai fi contrazis.

3. Procedura de filtrare a recursului

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 25 aprilie 2016, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu 21.12.2018.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a concluzionat în sensul că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 10 iunie 2024, completul de filtru a analizat raportul şi a dispus comunicarea acestuia către părţi. Raportul a fost comunicat părţilor, conform dovezilor ataşate la filele x ale dosarului.

Intimata A. a depus note de şedinţă din care reiese că este de acord cu concluziile raportului întocmit în cauză. Pe fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Criticile recurentei cu privire la greşita apreciere de către instanţa de revizuire a incidenţei art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Contrar celor susţinute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă este conformă dispoziţiilor procedurale incidente.

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia, motivele fiind expres şi limitativ prevăzute de lege, impunând pentru fiecare parte, îndeplinirea unor condiţii specifice.

Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

"există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Înalta Curte reţine că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat - interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 din C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.’’

Aşadar, instituţia juridică a revizuirii este indisolubil legată de efectul negativ al autorităţii de lucru judecat.

Trebuie subliniat că, în cauză, în raport de data la care a început procesul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat(25.04.2016) nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310 din 17.12.2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18.12.2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 din C. proc. civ., hotărârile rămân suspuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, procesul în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii a început la data de 25.04.2016, anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Aşadar, în cauză, în raport cu data începerii procesului este incidentă forma art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. coroborat cu art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. din cuprinsul cărora se înţelege că pe calea revizuirii putea fi sancţionată doar situaţia de încălcare a autorităţii de lucru judecat în manifestarea sa de excepţie procesuală, care presupune, prin ipoteză ca două litigii identice ca părţi, obiect şi cauză să fie soluţionate diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Susţinerea în sensul că instanţa de revizuire a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) şi raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate fi reţinută.

Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că:

"Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior. Numai că, mai departe - se înţelege din conţinutul normativ al art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018 - legiuitorul nu a înţeles să soluţioneze pe calea revizuirii circumscrisă cazului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. decât cazul de contrarietate a hotărârilor în dispozitive, ce corespunde cazului de încălcare a autorităţii de lucru judecat sub aspect negativ (în manifestarea sa de excepţie procesuală care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cauzele soluţionate prin hotărârile pretins contrare), aspect dedus din consacrarea unicei soluţii puse la dispoziţia instanţei ce judecă revizuirea, aceea a anulării celei din urmă hotărâri, aşa cum corect a observat şi prima instanţă.

A valida punctul de vedere al recurentei, în sensul de a apela la dispoziţiile art. 5 alin. (2) şi (3) în corelare cu cele ale art. 513 alin. (4), art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. pentru a soluţiona pe calea revizuirii şi un pretins caz de încălcare a autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv (în considerente) în legătură cu o hotărâre pronunţată într-un litigiu început anterior Legii nr. 310/2018 înseamnă a deschide căi extraordinare de atac acolo unde legiuitorul nu a făcut-o, revizuirea constituind o cale extraordinară de atac de retractare permisă pentru cazuri şi motive limitativ prevăzute în lege, care sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Se reţine că, în cauză, revizuenta a solicitat revizuirea deciziei nr. 2910 din 15 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, pe care a apreciat-o a fi potrivnică deciziei nr. 3580 din 3 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021.

Înalta Curte, raportat la datele speţei, constată că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerinţa identităţii de părţi, prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, se reţine, în acord cu instanţa de revizuire, că decizia nr. 2910 din 15 mai 2023 este pronunţată într-un litigiu care a avut alte părţi reclamante decât cel în care s-a pronunţat decizia nr. 3580 din 3 iunie 2022, a cărei revizuire s-a solicitat. Deşi Autoritatea de Supraveghere Financiară a avut calitatea de pârât în ambele dosare, calitatea de reclamanţi aparţine unor persoane fizice distincte. În ceea ce priveşte obiectul cauzei, acestea a fost stabilirea drepturilor salariale aferente fiecăreia dintre aceste persoane.

În această situaţie, cerinţa încălcării autorităţii de lucru judecat, ca premisă a promovării cu succes a revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este îndeplinită, întrucât cele două cauze în care se pretinde că s-au pronunţat hotărâri contradictorii au părţi diferite. Or, lipsa de identitate raportată fie şi la un singur element dintre cele trei, faţă de care se apreciază autoritatea de lucru judecat, este de natură să atragă inadmisibilitatea cererii.

Totodată, în speţă, contrarietatea susţinută de revizuentă constă în maniera diferită de soluţionare a unor cereri similare.

Contrar însă acestor susţineri, condiţia contrarietăţii nu este îndeplinită întrucât ea presupune ca soluţiile diferite să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină.

Or, deciziile a căror contrarietate se invocă au fost date în pricini diferite, astfel încât nu se poate reţine că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat.

Cum judecata în dosarele în care s-au pronunţat hotărârile pretins potrivnice s-a purtat în privinţa unui drept, e adevărat similar, dar aparţinând unor reclamanţi distincţi, chiar dacă pârâta în contradictoriu cu care au fost pronunţate hotărârile a fost aceeaşi, se constată că nu sunt întrunite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împrejurarea că instanţa de judecată, în economia specifică, distinctă, a fiecărei cauze cu obiect similar, pronunţă soluţii diferite, nu reprezintă un caz de contrarietate ci eventual de jurisprudenţă neunitară ce nu poate fi însă valorificat prin intermediul revizuirii.

Aceasta întrucât scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este acela de a înlătura situaţiile de încălcare a autorităţii de lucru judecat, iar nu de a uniformiza practica judiciară într-o anumită materie, pentru care există alte mecanisme judiciare.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată şi faptul că intimata A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, iar cheltuielile de judecată efectuate în faza procesuală a recursului au fost dovedite prin factura fiscală x din 03.09.2024 şi extras de cont, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta, ca parte căzută în pretenţii, la plata acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei nr. 2363 din 15 noiembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurenta Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata către intimata A. a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 octombrie 2024, în şedinţă publică.