Appeal against order to pay statutory interest for unlawful administrative delay dismissed

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea astfel cum a fost formulată şi modificată, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor, în temeiul art. 19 din Legea 554/2004 obligarea F.G.A. la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/16.03.2016 constând în:

- în principal, penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,1%/zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011 -7373,09 RON, calculate până la data de 03.06.2021 şi în continuare până la data plăţii efective;

- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, a solicitat şi obligarea pârâtului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1923/2023 din 29 noiembrie 2023, judecând cauza în fond, după casare, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 2.072,85 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021, precum şi plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în cuantum de 1.000 RON(fond şi recurs), taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON(recurs) şi taxă judiciară de timbru în cuantum de 10% din suma acordată cu titlu de despăgubiri potrivit prezentei sentinţe, dar nu mai mult de 300 de RON(fond).

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că sentinţa pronunţată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2, alin. (3), (11) şi 12 alin. (1), art. 13 alin. (5) şi 14 alin. (1) din Legea 213/2015, precum şi a art. 8 alin. (3) şi art. 19 raportate la art. 8 din Legea 554/2004.

Instanţa de judecată a pronunţat soluţia cu încălcarea competenţei exclusive şi exprese a FGA de a soluţiona cererile creditorilor de asigurări, potrivit procedurii administrative stabilită în cadrul Legii 213/2015, hotărârea fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2, alin. (3), art. 11 şi art. 14 alin. (1) şi art. 13 alin. (5) şi art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015.

Procedura administrativă, cu caracter special, menţionată prevede şi modalitatea de soluţionare a cererilor creditorilor de asigurări, respectiv obligaţia comisiei speciale prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 şi 13 alin. (4) din Legea 213/2015 de a admite cererea de despăgubire sau de plată şi de a efectua plata în limita plafonului de garantare, iar în caz de refuz, de a emite o Decizie de respingere.

Urmarea procedurii administrative de plată prevăzută de Legea 213/2015 este imperativă, fiind unica cale prin care se pot obţine despăgubiri, neurmarea acestei proceduri atrăgând sancţiunea inadmisibilităţii cererilor, astfel cum instanţele de judecată din întreaga ţară au statuat, precum şi ÎCCJ în mod repetat a stabilit.

Recurentul solicită să se admită excepţia inadmisibilităţii acţiunii, considerând că reclamanta putea să solicite accesorii la despăgubiri reprezentând creanţe de asigurări numai după urmarea procedurii administrative de plată prevăzută de Legea 213/2015.

Prin respingerea excepţiei de inadmisibilitate instanţa de judecată a aplicat greşit dispoziţiile art. 19 raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi a făcut o gravă confuzie în ceea ce priveşte obiectul acţiunii.

Prin motivarea instanţei de fond în respingerea excepţiei inadmisibilităţii instanţa instituie un caz nou, nesusţinut de nicio normă de drept sau de logică juridică, în care promovarea realizării în instanţă atât a dreptului principal, cât şi a accesoriilor este respinsă, reclamantul putând să se adreseze pentru accesorii numai dacă anterior instanţa a dat o hotărâre favorabilă pentru dreptul principal. Or, nu există nicio dispoziţie care să oblige titularii drepturilor să se adreseze instanţei mai întâi pentru dreptul principal şi, dacă obţin o hotărâre favorabilă, numai atunci pot cere accesorii, cu excluderea promovării simultane a acţiunii pentru dreptul principal şi pentru accesorii la acesta.

Cu alte cuvinte, în această situaţie, este inadmisibilă cererea de reparare a pagubei pe cale separată, pe baza dispoziţiilor speciale ale art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă persoana vătămată nu dovedeşte existenţa unor împrejurări obiective care au făcut imposibilă stabilirea întinderii prejudiciului produs anterior promovării acţiunii principale în contenciosul administrativ.

În opinia recurentului, faptul că o instanţă de judecată a anulat decizia prin care s-a soluţionat iniţial cererea de plată sau faptul că, urmare rămânerii definitive a soluţiei instanţei de judecată privind analizarea pe fond a cererii de plată în discuţie, s-au plătit despăgubirile solicitate în 2021, nu impietează asupra considerentelor de mai sus, fiind cert faptul că:

- daunele moratorii sunt solicitate începând cu a 30-a zi de la depunerea cererii de plată, în 2016, fapt pentru care solicitarea ulterioară, pe cale separată, în 2021, a daunelor moratorii este inadmisibilă

- cererea de penalităţi/dobânzi- aplicate despăgubirilor respinse iniţial prin decizia 14452/2018, este inadmisibilă în lipsa unor dovezi care să conducă la concluzia că solicitarea acestora era imposibilă la momentul contestării deciziei 14452/2018.

Recurentul consideră că în acest sens sunt şi reţinerile ÎCCJ din Decizia (RIL) nr. 22/24.06.2019, respectiv pct. 78-79 din Decizia (RIL)22/2019.

Mai mult decât atât, instanţa a identificat greşit cauza acţiunii, intimata solicitând despăgubiri nu pentru emiterea nelegală a Deciziei FGA 14452/03.05.2018, ci pentru nesoluţionarea în termenul legal a cererii de plată nr. x/30.05.2016, astfel încât instanţa de fond a considerat în mod greşit că este îndeplinită premisa stabilită de art. 19 din Legea nr. 554/2004 - de existenţa a unui act administrativ tipic sau asimilat suspus cenzurii instanţei de contencios şi anulat de aceasta.

Prin urmare instanţa de fond în mod greşit a identificat ca act administrativ vătămător contestat în instanţă decizia FGA 14452/03.05.2018 ca fiind condiţia premisă prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004 şi îndeplinită, de vreme ce reclamanta- titularul dreptului dedus judecăţii- identifică şi numeşte o altă cauză a prejudiciului pretins suferit ce se doreşte a fi reparat prin acţiunea de faţă, respectiv soluţionarea cu întârziere a cererii de plată în discuţie, care, în opinia reclamantei i-a adus un prejudiciu considerabil.

Aşa fiind, nefiind îndeplinită condiţia săvârşirii faptei cu vinovăţie, pretinsul prejudiciu nu poate fi reparat nici sub forma dobânzii legale penalizatoare, acordate de instanţa de fond fără un temei legal care să justifice soluţia de admitere.

Recurentul mai susţine că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia tardivităţii, ridicată prin întâmpinare, dreptul material la acţiunea privind accesorii la despăgubirile solicitate prin cerea de plată nr. x/16.03.2016, fiind stins.

Faţă de aceste împrejurări soluţia acordării de care instanţa de fond a dobânzilor legale penalizatoare de la data emiterii Deciziei 14452/03.05.2018 şi până la data de 29.10.2021 este nelegală, sumele în discuţie, nici dacă ar fi datorate, nu ar mai putea fi pretinse prin acţiune în justiţie, dreptul material la acţiune fiind prescris.

Prin urmare, recurentul susţine că instanţa de fond a considerat în mod greşit că, în cauză, se regăsesc îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale, chiar şi în cazul în care reclamanta ar fi solicitat despăgubiri nu pentru nesoluţionarea în termen legal a cererii de plată, ci pentru emiterea Deciziei 14452/2018, decizie anulată de instanţa judecătorească.

Această legătură de cauzalitate nu există întrucât nici FGA, nici instanţa de judecată, prin hotărâre pronunţată, nu au apreciat asupra existenţei dreptului intimatei, ci decizia FGA a fost anulată de către instanţa supremă cu obligaţia pentru FGA de a cerceta fondul şi cererile de plată înregistrate de reclamantă.

În concluzie nefiind îndeplinită condiţia referitoare la săvârşirea faptei ilicite cu vinovăţie, pretinsul prejudiciu invocat nu poate fi reparat în modalitatea solicitată în prezenta cauză, din moment ce nu sunt întrunite în mod cumulativ toate condiţiile răspunderii civile delictuale.

În realitate, A. nu face altceva decât să confunde dreptul la despăgubiri datorate ca urmare a emiterii unui act administrativ nelegal cu dreptul la despăgubiri datorate pentru nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri administrative, în ambele situaţii aceasta fiind ţinută să facă dovada existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive de constatare a nelegalităţii actului tipic sau asimilat. În speţa de faţă, A. este în posesia unei astfel de hotărâri, însă numai cu privire la existenţa unui act administrativ tipic nelegal, nu cu privire la existenţa actului administrativ asimilat nelegal (nesoluţionarea în termen).

Aşadar, pentru a putea pretinde dobânda legală penalizatoare cu titlu de despăgubiri în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, era necesar ca A. să probeze anularea, prin hotărâre definitivă, a actului administrativ asimilat - nesoluţionarea cererii de plată într-un anumit termen.

Or, o astfel de probă nu a fost administrată în cauză, neexistând o hotărâre judecătorească definitivă prin care instanţele să fi constatat, în prealabil, că FGA avea obligaţia de a soluţiona cererea de plată într-un anumit termen în mod nelegal nu a procedat în acest mod.

Pe de altă parte, O.G. nr. 13/2011 nu se aplică pentru situaţia nesoluţionării în termenul legal al unei cereri. Pe lângă faptul că un astfel de termen nu este prevăzut de Legea nr. 213/2015, această atitudine a FGA s-a datorat interpretării dispoziţiilor legale, nefiind un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, cererea fiind soluţionată de FGA, însă printr-o decizie desfiinţată în instanţă. De asemenea, între părţi nu există o convenţie, în sensul avut în vedere de actul normativ, a cărei nerespectare să atragă plata dobânzilor penalizatoare nici nu se poate discuta de o scadentă pentru îndeplinirea obligaţiei menţionate.

În consecinţă, Fondul nu poate fi obligat la plata pretinselor despăgubiri constând în dobânzi legale penalizatoare în absenţa săvârşirii cu vinovăţie a faptei ilicite, la care s-a raportat reclamanta în susţinerea acţiunii modificate.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta A. S.A. a înregistrat la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/16.03.2016 cerere de plată privind suma de 2072,85 RON pretinsă cu titlu de creanţă de asigurări pentru dosar daună 50257507.

Prin Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată amintită, sub motiv că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată şi plătite din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015.

Înalta Curte reţine faptul că prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal de respingere a recursului, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

La data de 29.10.2021, pârâtul FGA a procedat la plata către A. a unor creanţe de asigurări, inclusiv cea vizată de cererea de plată ce formează obiectul prezentei cauze, anume suma de 2.073 RON, aspect confirmat de pârât şi prin întâmpinarea formulată în recurs în primul ciclu procesual.

Acţiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ. O altă cerinţă ce se deduce din interpretarea aceleiaşi norme este că, pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciul, respectiv daunele pretinse, şi emiterea actelor administrative, anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeaşi acţiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, reclamanta a indicat drept faptă ilicită emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018, de neacordare a despăgubirii solicitate, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani cerute cu titlu de creanţă de asigurare prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă.

Decizia nr. 14452/03.05.2018 a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021, astfel că a reprezentat un act administrativ nelegal.

În urma reanalizării cererii de plată nr. x/16.03.2016, pârâtul a conchis că reclamanta era îndreptăţită să beneficieze de plata creanţei de asigurare solicitate, achitând la data de 29.10.2021 suma de 2.073 RON, cu acest titlu.

Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că la data de 03.05.2018, exercitându-şi competenţa acordată de Legea nr. 213/2015, pârâtul a procedat la analiza cererii de plată, astfel că pentru intervalul 03.05.2018 - 29.10.2021 societatea reclamantă s-a găsit în situaţia de a nu fi beneficiat de folosinţa sumei de 2.072,85 RON din cauza actului nelegal emis de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Prin urmare, întârzierea generată de FGA în achitarea sumei de 2.072,85 RON către A. a avut ca efect lipsirea creditorului de folosinţa sumei respective, ce reprezintă la rândul său un prejudiciu suferit de reclamantă.

De asemenea, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a apreciat că repararea prejudiciului prin acordarea despăgubirilor ca urmare a anulării unui act administrativ (decizia FGA nr. 14452/03.05.2018) corespunde specificului acţiunii de contencios administrativ pentru perioada 03.05.2018 - 29.10.2021, exercitată în forma subsidiară prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Nu la aceeaşi concluzie s-a ajuns în ceea ce priveşte perioada anterioară datei de 03.05.2018, instanţa de fond reţinând că lipseşte hotărârea judecătorească definitivă care să cenzureze pretinsul act administrativ asimilat nelegal, imputat de reclamanta A. în sarcina pârâtului FGA ulterior împlinirii unui termen de 30 de zile calculat de la data înregistrării cererii de plată.

Or, o astfel de hotărâre judecătorească există doar în sensul anulării deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, respectiv pentru perioada începând cu data emiterii actului administrativ nelegal, fără ca reclamanta să demonstreze existenţa sa şi cu privire la conduita Fondului de Garantare a Asiguraţilor între data înregistrării cererii de plată şi data de 03.05.2018, a emiterii deciziei anulate.

Reţinând existenţa faptei ilicite a FGA prin emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018, anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, instanţa de fond temeinic şi legal a identificat şi prejudiciul suferit de reclamantă pentru lipsa de folosinţă a sumei de 2.072,85 RON, a cărui compensare corespunde dobânzii legale aferente sumei menţionate, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

Prin urmare, în mod corect a reţinut că despăgubirea ce se cuvine părţii reclamante este la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 2.072,85 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte excepţiile invocate din nou, în recurs, Înalta Curte subliniază că acestea au fost examinate în primul ciclu procesual, prin Decizia nr. 2779 din 24 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost trimisă spre rejudecare pe fondul cererii, instanţa de control judiciar menţinând soluţia pronunţată asupra excepţiilor invocate, respectiv excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei de obiect a cererii.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1923/2023 din 29 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.