Recruitment discrimination allegations dismissed on appeal; administrative ruling partially annulled upheld and costs imposed on agency.

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 611/25.08.2021, emisă de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 597 din 28 martie 2023, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. şi a anulat în parte Hotărârea nr. 611/25.08.2021, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în ceea ce priveşte punctele 2, 3, 4 şi VII.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului recurentul arată argumentele de fapt şi drept relevante menite să ateste aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de fond, apreciind că instanţa de judecată a aplicat greşit prevederile O.G. nr. 137/2000.

Recurentul precizează că în cadrul investigaţiei, reprezentanţii CNCD, în afară de intimatul-reclamant, au purtat discuţii cu Subinspector C. (martor), D. (martoră), Agent şef E. (martor), şi F. (martor).

E. a declarat că a participat la şedinţa din data de 28.02.2019 şi că în cadrul acestei şedinţe, la care au participat doar bărbaţi, A. a afirmat:

"Nu am nimic cu femeile, dar trebuie să scăpăm de ele, să rămânem noi băieţii, că ele bagă rîcă. Ele să plece şi să rămânem noi".

La solicitarea echipei de investigaţie, s-a prezentat la sediul G., prilej cu care a susţinut faptul că, în ceea ce priveşte şedinţa din data de 28.02.2019, A. le-a spus bărbaţilor prezenţi la şedinţă că femeile din cadrul serviciului provoacă ceartă între ei, această afirmaţie venind probabil pe fondul conflictelor ivite recent între acesta şi B. şi H.. În cadrul aceleiaşi şedinţe, A. a mai afirmat că ar trebui scăpat de ele, în sensul mutării acestora în alte structuri.

De asemenea, se mai arată că I. a susţinut faptul că este adevărat că A. a făcut unele afirmaţii cu privire la poliţiştii consideraţi "bătrâni", spunând că aceştia sunt mai reticenţi şi că lucrează mai greu cu ei, precum şi faptul că ar prefera să lucreze cu personal mai tânăr, pe care să îl recruteze din alte structuri.

În ceea ce priveşte şedinţa din data de 28.02.2019, I. şi-a amintit că A. s-a arătat nemulţumit de prezenţa personalului feminin în cadrul structurii, considerând că acestea ar fi la baza mai multor neînţelegeri şi tensiuni.

Recurentul-pârât mai precizează că a fost în nenumărate rânduri sesizat cu privire la sintagme, termeni, exprimări folosite la adresa unor persoane aparţinând unui gen sau având o anumită vârstă care au considerat că sunt discriminate sub aspectul dreptului la demnitate personală, prin crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv (art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000R).

Recurentul-pârât arată că, în jurisprudenţa sa, a statuat că este necesară constatarea existenţei/inexistenţei afirmaţiilor precum şi examinarea întregului complex de împrejurări în care cuvintele au fost rostite.

Astfel, utilizarea unor sintagme precum "Nu am nimic cu femeile dar trebuie să scăpăm de ele, să rămânem noi băieţii, că ele bagă râcă", "ele să plece şi să rămânem noi", precum şi afirmaţiile potrivit cu care, în ceea ce priveşte poliţiştii consideraţi mai în vârstă, aceştia din urmă "sunt mai reticenţi" şi că "lucrează mai greu cu ei" şi ar prefera "să lucreze cu personal mai tânăr " sau "Ăştia bătrâni trebuie să plece! Nu pot lucra cu ei! Nu sunt adaptaţi cerinţelor mele" referitoare la anumite categorii de persoane trebuie analizate raportat la întregul context, având în vedere modul şi locul în care au fost tăcute, motivul, conţinutul declaraţiilor, modul şi contextul în care au fost făcute precum şi impactul/efectul acestora.

În ceea ce o priveşte pe B., astfel cum a reţinut şi Colegiul director al CNCD, expresiile utilizate de reclamant în dialogurile cu aceasta:

"de 3 luni lot studiezi dosarele alea", "nu-mi închipui că nu ştii să faci dosare de vreme ce ai şi tu 15-16 ani de poliţie", "de ce nu soliciţi să faci parte dintr-o echipă" ele, subliniază aspecte ale activităţii acesteia care sunt contrazise de declaraţiile făcute de colegi cu prilejul investigaţiei CNCD, aceştia din urmă exprimându-se în sensul în care petenta este un poliţist devotat muncii de poliţie, conştiincios, corect, perseverent, responsabil, care, pentru bunul mers al activităţii, a desfăşurat din proprie iniţiativă activităţi de serviciu, venind din timpul liber, inclusiv pe timp de noapte.

De asemenea, în ceea ce priveşte probele administrate, în domeniul discriminării, sarcina probei este împărţită doar între petent şi reclamat (Directiva 2000/78, art. 10; Directiva Consiliului 2000/43/CE: art. 8:

"Statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu sistemul juridic propriu, astfel încât, atunci când o persoană se consideră lezată prin nerespectarea faţă de ea a principiului «egalităţii» şi prezintă, în faţa unei jurisdicţii sau a unei alte instanţe competente, fapte care permit prezumţia existenţei unei discriminări directe sau indirecte, să revină reclamantului sarcina de a dovedi că nu a încălcat principiul «egalităţii». ").

Plecând de la aceste linii directoare, recurentul arată că potrivit acestui principiu, persoana interesată trebuie să indice suficiente elemente care permit presupunerea existenţei unei discriminări. Aceste elemente pot fi considerate ca mijloace de probă în sprijinul existenţei unui tratament diferit (excludere, restricţie, preferinţă, deosebire) aplicat petentului/persoanei discriminate direct sau indirect, însă trebuie precizat că raportat la prevederile art. 20 alin. (6) obligaţia care incumbă persoanei interesate este de "a dovedi existenta unor fapte" ceea ce ne situează în domeniul principiului general al sarcinii probei ce revine petentului (persoanei supuse posibilei discriminării) de a dovedi fapte. Însă, ca excepţie, legiuitorul stabileşte, "fapte care permit a presupune existenta unei discriminări directe sau indirecte", astfel cum e definită de O.G. nr. 137/2000, republicată.

În consecinţă, odată ce petentul (persoana discriminată) poate demonstra circumstanţele pe baza cărora se poate presupune că a avut loc discriminarea, sarcina probei revine reclamatului de discriminare care trebuie sa dovedească contrariu.

În opinia recurentului, persoana care introduce acţiunea trebuie să convingă asupra faptului că discriminarea a avut loc, însă poate fi dificil de demonstrat că a fost aplicat un tratament diferenţiat pe baza unei anumite caracteristici protejate.

În practica constantă a CEDO s-a decis că repartizarea sarcinii probei constă în aceea că petentul trebuie să aducă probe suficiente care să indice că a avut loc un tratament discriminatoriu, aceea ce va da naştere unei prezumţii de discriminare, pe care presupusul făptuitor trebuie apoi să o infirme.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a constatat că orice fapte mai vechi de 1 an sunt prescrise, inclusiv cele la care se face referire că ar fi avut loc în şedinţa din 28.02.2019, soluţie pe care instanţa de control judiciar o împărtăşeşte.

De altfel, recurentul nu a criticat în niciun fel soluţia dată de instanţa de fond cu privire la tardivitatea petiţiei referitoare la acest aspect.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin hotărârea contestată fapta de discriminare reţinută este descrisă doar parţial.

Astfel, Colegiul director a reţinut un număr de trei fapte în cadrul unei discriminări multiple: exprimarea de opinii negative cu privire la colegele femei, bazate exclusiv pe genul acestora; comportamente ostile manifestate direct în relaţia cu petenta; exprimarea de opinii negative cu privire la colegii mai în vârstă.

De asemenea, prin hotărâre, în cadrul descrierii faptelor, nu se menţionează conţinutul opiniilor negative exprimate cu privire la colegele femei sau la colegi prin raportare la vârstă.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut din cuprinsul hotărârii nu rezultă alte exprimări ale reclamantului care să poată fi calificate ca opinii negative cu privire la colegele femei.

Instanţa de fond în mod corect a constatat că fapta de discriminare, constând în exprimarea de opinii negative cu privire la colegele femei, bazate exclusiv pe genul acestora nu poate fi reţinută.

Înalta Curte reţine că faptele reţinute de Consiliu, nu generează prezumţia unei discriminări pe criteriul genului, neputându-se stabili, prin raportare la conţinutul lor concret, vreo legătură cu acest criteriu.

De altfel, niciun martor sau persoană audiată, în cadrul procedurii administrative, nu a declarat că ar fi asistat la vreo astfel de discuţie sau că ar fi auzit într-un alt context exprimarea unei astfel de opinii. Dimpotrivă, declaraţiile martorilor confirma aprecierea manifestată de către reclamant faţă de lucrătorii cu un anumit nivel de experienţă în cadrul Serviciului, pe care i-a premiat şi "i-a lăsat la conducere".

În aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că şifapta de discriminare constând în exprimarea unor opinii negative cu privire la colegi prin raportare la vârstă nu poate fi reţinută.

Prin urmare, analizând actele dosarului, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că nu există niciun fel de hărţuire în comportamentul manifestat direct în relaţia cu petenta, iar fapta de discriminare bazată pe criteriul de gen constând în comportamente ostile manifestate direct în relaţia cu petenta nu poate fi reţinută.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte va admite cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant şi va obliga recurentul - pârât la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant A..

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat şi va obliga recurentul - pârât la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 597 din 28 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul - pârât la plata sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.