Inadmissibility of extraordinary appeal in nullity against procedural rulings on criminal dismissal

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 8/C din data de 17 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a respins ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 40 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2023.

Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Soluţionarea plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, precum şi a căii de atac, în cauzele având acest obiect, este reglementată prin dispoziţiile art. 341 C. proc. pen.

În cauza de faţă, a reţinut că petentul A. a formulat contestaţie împotriva încheierii nr. 40 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2023, prin care, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa din 05 august 2022, în dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, menţinută prin ordonanţa nr. 131/II/2/2022, din 27 septembrie 2022 a aceleiaşi unităţi de parchet.

Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (8) raportat la art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., încheierea prin care s-a respins plângerea, ca nefondată, este definitivă, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a constatat că este inadmisibilă contestaţia formulată împotriva hotărârii indicate anterior.

Astfel cum s-a menţionat deja, procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Drept urmare, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, solicitând admiterea acesteia, anularea încheierii penale atacate şi pe cale de consecinţă, admiterea plângerii formulate iniţial.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale. Contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii anulând-o în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanţa de judecată.

Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestaţiei în anulare se urmăreşte, pe de o parte, respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de către instanţa de judecată).

Potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei.

În această etapă procesuală, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a contestaţiei în anulare, care rezultă din dispoziţiile art. 426, art. 427, art. 428 şi art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, instanţa examinează dacă cererea de contestaţie în anulare priveşte hotărâri penale definitive, dacă este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, Înalta Curte constată că această contestaţie în anulare vizează încheierea nr. 8/C din data de 17 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, prin care s-a respins ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 40 din 31 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2023.

Prin prisma dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care se rezolvă acţiunea penală printr-o soluţie de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, aspect ce reiese din interpretarea sistematică a normelor ce reglementează această cale de atac, iar prin hotărâri definitive se înţelege, astfel cum reiese şi din art. 551-552 C. proc. pen., care reglementează rămânerea definitivă a hotărârii primei instanţe, respectiv a instanţei de apel, hotărârile pronunţate în primă instanţă, rămase definitive în urma exercitării sau nu a căii ordinare de atac a apelului.

Astfel, se constată că în cauză, contestatorul A. a declarat contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri ce nu poate fi supusă acestei căi de atac, prin încheierea penală atacată nu au fost soluţionate aspecte legate de fondul cauzei, neîncadrându-se, astfel, în dispoziţiile art. 426 C. proc. pen.

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 8/C din data de 17 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 8/C din data de 17 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2024.