Finality of pre-admissibility dismissal in annulment proceedings: appeal against Art. 431 CPC decision barred

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 174/A din data de 27 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus în baza art. 431 C. proc. pen., respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 851/A din 21 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2021.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reţinut că judecata contestaţiei în anulare, indiferent de motivul invocat, presupune o primă etapă, care nu vizează însăşi soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea, dacă sunt întrunite condiţiile de exercitare a acesteia.

În cadrul verificării admisibilităţii în principiu instanţa analizează dacă: hotărârea atacată este o hotărâre definitivă; cererea a fost introdusă de către o persoană prevăzută de art. 427 C. proc. pen. sunt invocate motive de contestaţie în anulare dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.. cererea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 428 C. proc. pen.. sunt depuse probe pentru dovedirea cazului de contestaţie; motivele şi probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai făcut obiectul unei contestaţii în anulare anterioare.

Prima condiţie de admisibilitate a contestaţiei în anulare este existenţa unei hotărâri definitive. În speţă, a apreciat că această condiţie este îndeplinită, sentinţa penală nr. 1083/24.07.2023 a Judecătoriei Oradea pronunţată în dosar nr. x/2021 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 851/A/21.12.2023 a Curţii de Apel Oradea.

Contestatoare în cauză este A., care a avut calitatea de inculpată în cauza în care s-a pronunţat decizia a cărei anulare se solicită, deci persoană îndrituită să promoveze o astfel de cale de atac conform dispoziţiilor art. 427 alin. (1) C. proc. pen.

În cauză, au fost invocate cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 lit. a), b) C. proc. pen., susţinând că judecata în apel a avut loc în lipsa sa, fiind internată în spital la termenul din 14.12.2023, dată la care au avut loc dezbaterile şi existenţa unei cauze de încetare a procesului penal şi anume intervenţia prescripţiei răspunderii penale.

Contestaţia în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. a) C. pen. trebuie formulată în termenul de 30 zile prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen., termen care curge de la data comunicării deciziei instanţei de apel, iar cea întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. poate fi formulată oricând, conform dispoziţiilor art. 428 alin. (2) C. proc. pen.. Faţă de aceste prevederi legale, se impune verificarea îndeplinirii condiţiei introducerii în termen doar în raport de cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Decizia atacată a fost comunicată la adresa de domiciliu cu contestatoarea la data de 27.12.2023, dată la care a fost afişată înştiinţarea întrucât acesta a fost absentă . Acest fapt este însă irelevant deoarece contestatoarea a fost încarcerată în 21.12.2023, ca urmare, s-a procedat la o nouă comunicare a deciziei, acesta fiindu-i înmânată la data de 25.01.2024 în Penitenciarul Arad . Ca urmare, contestaţia formulată la data de 14.02.2024, este în termenul de 30 zile.

Deşi dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen. fac referire la motivul pe care se sprijină contestaţia, Curtea a apreciat că trebuie analizat, pe de o parte, dacă a fost invocat un caz de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 C. proc. pen., iar pe de altă parte, aparenţa de sustenabilitate a cazului invocat prin raportare la baza factuală prezentată în cererea formulată pentru dovedirea acestuia; deopotrivă, trebuie analizată corespondenţa între conţinutul cazului de contestaţie şi baza factuală invocată, existenţa unor probe în dovedirea bazei factuale invocate, precum şi inexistenţa unei evaluării anterioare a aceloraşi susţineri.

Curtea a opinat că prin exercitarea acestei căi extraordinare de atac, contestatoarea A. a invocat, în esenţă, că se impune liberarea sa ca urmare a faptului că este bolnavă grav şi are 3 copii.

În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea a reţinut că invocarea acestuia este pur formală. Potrivit acestui text de lege se poate formula contestaţie în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi, ori când partea deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această imposibilitate. La termenul din 14.12.2023, când au avut loc dezbaterile, procedura de citare a fost legal îndeplinită, contestatoarea formulând în scris o cerere de amânare în care a invocat starea de boală şi imposibilitatea prezentării, dar completul investit cu soluţionarea cauzei nu a apreciat necesară prezenţa acesteia.

Curtea a constatat că inculpata contestatoare A. s-a rezumat la invocarea formală a unui caz de contestaţie în anulare dintre cele prevăzute de lege şi nu a învederat temeiuri concrete pentru ca prin raportare la materialul probator administrat în cauza în care a fost pronunţată hotărârea definitivă şi la data comiterii faptelor pentru care s-a dispus soluţia de condamnare, să poată fi evaluată incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022 în legătură cu norma de drept penal care reglementează cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale şi să fie determinat termenul de prescripţie.

Contestatoarea A. a fost condamnată, prin sentinţa penală nr. 1083/24.07.2023 a Judecătoriei Oradea pronunţată în dosar nr. x/2021 care a rămas definitivă prin decizia penală nr. 851/A/21.12.2023 a Curţii de Apel Oradea, la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de instigare la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 224 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (11 acte materiale), fals material în formă continuată prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale) şi instigare la uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale), fapte comise în perioada decembrie 2018 - februarie 2019, pedeapsa rezultantă incluzând şi pedepsele individuale aplicate prin sentinţa penală nr. 1562/23.12.2022 a Judecătoriei Oradea prin efectuarea operaţiunii de contopire potrivit dispoziţiilor privind regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, dar şi pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 115/2013 a Tribunalului Bihor în urma reţinerii recidivei postcondamnatorii.

Analizând aparenţa de sustenabilitate a cazului de contestaţie invocat, Curtea a reţinut că legea prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani pentru infracţiunea de înşelăciune, de la 6 luni la 3 ani pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi de la 3 luni la 3 ani sau amendă pentru uz de fals. Curtea a constatat că, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul general de prescripţie pentru toate cele 3 infracţiuni este de 5 ani. Fiind vorba de infracţiuni continuate acesta curge de la data comiterii ultimului act material component al infracţiunii continuate. În raport de data reţinută în hotărârea de condamnare ca data săvârşirii ultimului act material pentru fiecare din cele 3 infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea sa, termenul de prescripţie nu se împlinise la data pronunţării deciziei instanţei de apel, 21.12.2013.

Împotriva acestei decizii penale, contestatoarea A. a formulat apel, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea deciziei penale atacate şi pe cale de consecinţă, admiterea în principiu a contestaţiei în anulare formulate.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiţionată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dispoziţiile prevăzute de art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.

Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, aşadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este şi cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.

Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de apelanta A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din data de 27 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, decizie definitivă, prin care a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 851/A din 21 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2021.

Aşadar, Înalta Curte constată că apelul de faţă a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţii ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10 aprilie 2015) că, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

În cuprinsul deciziei de unificare a practicii judiciare menţionate s-a arătat că, (...) "în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen. (...).

(...)Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În acelaşi sens, atât după intrarea în vigoare a C. proc. pen., cât şi anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul formulat de apelanta A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din data de 27 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga apelanta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 180 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din data de 27 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 180 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2024.