Military jurisdiction for Romanian citizens serving in the French Foreign Legion: application of the national military status statute to foreign armies

Şedinţa publică din data de 07 mai 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1873 din data de 13 decembrie 2023 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. x/2022, în baza art. 337 C. pen. coroborat cu art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

S-a constatat că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în termenul de supraveghere de 2 ani al amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală nr. 36 din 21.05.2018 a Judecătoriei Orşova în dosar nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare la data de 06.06.2018.

În baza art. 88 alin. (3) C. pen. coroborat cu art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a revocat amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 36 din 21.05.2018 a Judecătoriei Orşova în dosar nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare la data de 06.06.2018.

S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este în concurs cu infracţiunea de "conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe" prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. ce a făcut obiectul sentinţei penale nr. 36 din 21.05.2018 a Judecătoriei Orşova în dosar nr. x/2017.

S-a contopit pedeapsa de 1 (unu) an închisoare din prezenta cauză cu pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 36 din 21.05.2018 a Judecătoriei Orşova în dosar nr. x/2017

S-a aplicat pedeapsa cea mai grea - de 1 (unu) an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) zile reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 (unu) an, 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) zile, în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, pedeapsă ce s-a dispus a se executa potrivit art. 68 alin. (1), lit. b) C. pen.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele inculpatului, la rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 68/2024 din 25 ianuarie 2024 pronunţată în complet de divergenţă de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 1873/2023 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

*

Împotriva deciziei din apel, nr. 68/2024 din 25 ianuarie 2024, la data de 23.02.2024, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat ales B., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs, inculpatul A., prin apărător, a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. - "în cursul judecaţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenta după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuata de o instanţa inferioara celei legal competente".

Astfel, prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A., prin apărător, a solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., raportat la art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea deciziei penale nr. 68/25.01.2024, pronunţată de către Curtea de Apel Craiova, ca fiind nelegală, având în vedere lipsa competenţei materiale a acesteia, faţă de dispoziţiile art. 37 din C. proc. pen. şi să se dispună trimiterea, spre rejudecare a cauzei, de instanţa competentă, respectiv Tribunalul Militar Timişoara.

În esenţă, susţinând nelegalitatea deciziei pronunţate de către o instanţă necompetentă material, apărătorul recurentului inculpat a arătat că prin rechizitoriul nr. x/2019 din 21.07.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 din C. pen., reţinându-se că în data de 30.12.2018 a fost oprit în trafic de către doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Mun. Dr. Tr. Severin şi a fost testat cu aparatul etilotest, ce a avut ca rezultat o alcoolemie în aerul expirat de 0,79 mg/l. Ulterior acestei testări a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenta Dr. Tr. Severin pentru prelevare de probe biologice.

S-a arătat că, la momentul săvârşirii acestor fapte, inculpatul A. era militar încadrat în Legiunea Străină, acest aspect reieşind inclusiv din actele comunicate de către autorităţile franceze la solicitarea Curţii de Apel Craiova. Conform relaţiilor comunicate, inculpatul este militar în Legiunea Străină de 8 ani si 2 luni, în prezent având gradul de "caporal".

A menţionat apărarea că, având în vedere gradul inculpatului de caporal, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 alin. (1) din C. proc. pen.:

"tribunalul militar judecă în primă instanţă toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe."

Cu privire la calitatea acestuia de militar, s-a arătat că nu există niciun dubiu având în vedere actele comunicate de către autorităţile franceze.

De asemenea, în cererea de recurs în casaţie, în esenţă, s-a arătat că Decretul nr. 2008-956 din 12 septembrie 2008 conferă statutul de militar tuturor celor care sunt încadraţi în Legiunea Străină şi acesta este edificator în vederea recunoaşterii statutului de militari a celor care se află în Armata Franceză, implicit în Legiunea Străină.

Prin urmare, în opinia apărării, caporalul A. din cadrul Legiunii Străine este militar ce beneficiază de drepturi conferite şi protejate de legislaţia franceză.

A arătat apărătorul că, lămuriri cu privire la statutul de militar sunt oferite şi de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în deciziile pronunţate de aceasta, sens în care a fost indicată Decizia ICCJ, SP, nr. 384/RC/2016.

Recurentul inculpat, prin apărător, a solicitat ca, pe lângă aspectele invocate în prezenta cerere, cât şi în faţa Curţii de Apel Craiova, să se aibă în vedere şi aspectele indicate în opinia separată formulată în prezenta cauză, opinie pe care apărarea o împărtăşeşte pe deplin, în cuprinsul motivelor de recurs, fiind redate pasaje din cuprinsul opiniei separate:

Pornind de la raţiunea existenţei instanţelor şi parchetelor militare şi având în vedere argumentele expuse în cuprinsul articolului de specialitate "Despre calitatea de militar" publicat de colonel magistrat Jurcă Ilie-Virgil, în Revista de drept penal nr. 1/2005, pag. 102 - 104, precum şi opiniile doctrinare redate în cuprinsul articolului menţionat, apreciez că atâta timp cât dispoziţiile C. proc. pen. care instituie competenţa specială ratione personae în funcţie exclusiv de calitatea de militar, fără a distinge între un militar înrolat în Armata Română sau un militar înrolat în armata altui stat, nici organele judiciare chemate să aplice legea n-ar trebui să facă o astfel de distincţie.

Într-o lucrare fundamentală, profesorul Vintilă Dongoroz determină calitatea de militar a persoanei care a comis fapta în opunere cu aceea de civil, fiecare din ele fiind atributivă de competenţă personală (Vintilă Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale C. proc. pen. român, Partea generală, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1975, p. 107 - 114.)

La rândul său, Virgil Rămureanu, în lucrarea Competenţa penală a organelor judiciare, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 76, argumentează că opunerea militar-civil nu poate să exprime decât punerea în evidenţă a calităţii speciale pe care o deţine o categorie foarte redusă de cetăţeni, aceea de militari şi care, singură, determină competenţa personală (a fi civil este o determinantă înnăscută).

[...] singura calitate atributivă de competenţă penală este aceea de militar în activitate, care face parte din forţele armate ale sistemului de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională din România, precum şi militarii străini justiţiabili în ţară, pentru că textele legii nu disting în funcţie de cetăţenia autorului - în acelaşi sens, Ion Neagu, Drept procedural penal. Tratat, Editura Global Lex, Bucureşti, 2002, p. 289.

Argumentele expuse în lucrările de specialitate indicate mai sus se menţin şi în prezent, având în vedere că dispoziţiile procesual penale prezente au preluat, în esenţă, dispoziţiile legale anterioare.

Se consideră că, în cauză, nu se poate face raportare doar la dispoziţiile Legii nr. 80/1995, întrucât obiectul de reglementare al legii menţionate priveşte exclusiv statutul cadrelor militare organizate pe teritoriul României.

În susţinerea celor invocate, s-au amintit disp. art. 55 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si muniţiilor, având denumirea marginală -Regimul aplicabil unor categorii speciale de străini deţinători de arme letale, conform cărora însoţitorii delegaţiilor străine, la nivelul şefilor de stat sau de guvern, ai unor demnitari străini care beneficiază de protecţie, precum si militarii străini pot introduce, purta si folosi, teritoriul României, arme de apărare si paza, pe baza de reciprocitate sau in condiţiile stabilite prin acorduri bilaterale, daca acestea sunt notificate Inspectoratului General al Politiei Romane prin Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale ori Ministerul Afacerilor Externe.

S-a menţionat că, un alt argument privind stabilirea calităţii de militar este expus şi de către tratatele la care a aderat Statul Român. România în prezent face parte din Organizaţia Nord Atlantică, NATO, ca urmare a semnării tratatului de aderare în 29 martie 2004.

În Acordul între părţile membre la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forţelor lor, tratat întocmit la data de 4 aprilie 1949, care a fost semnat ulterior şi de România şi Franţa, lămureşte şi stabileşte atribuţiile militarilor străini pe teritoriile statelor semnatare.

Astfel, la articolul 1 alin. (3) lit. f) se precizează:

"autorităţi militare ale statului trimiţător" înseamnă acele autorităţi ale unui stat trimiţător care sunt împuternicite de legislaţia acestuia să aplice legea militară a acelui stat în ceea ce priveşte membrii forţelor sale sau componentele sale civile.

Totodată, articolul 5 alin. (2) lit. b) din acelaşi tratat stipulează că "autorităţile statului de reşedinţă au dreptul de a-şi exercita jurisdicţia exclusivă asupra membrilor unei forţe sau ai componentei civile şi asupra persoanelor aflate în întreţinerea acestora în ceea ce priveşte infracţiunile, inclusiv infracţiunile legate de securitatea acelui stat, pedepsite de legea sa, dar nu de legea statul expeditor".

S-a susţinut că, toate aceste dispoziţii din tratat au aplicabilitate pe teritoriul României, ca urmare a semnării acestuia, şi sunt în concordanţă cu normele naţionale.

De asemenea, Tratatul de înţelegere amicală şi cooperare între România şi Republica Franceză din 20.11.1991 şi Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze privind cooperarea în domeniul apărării din 24.10.1998, întăresc ideea că statutul de militar atât francez, cât şi român, este recunoscut pe teritoriul ambelor state.

În concluzie, în opinia apărătorului recurentului inculpat, caporalul A., cetăţean roman militar în Legiunea Străină, având statut de militar în activitate, trebuia să beneficieze de aplicarea corectă a dispoziţiilor privind cercetarea sa conform statutului său, respectiv acela de militar, aşa cum prevede art. 37 din C. proc. pen., însă el a fost cercetat şi judecat de către o instanţă necompetentă material, fiind invocate dispoziţiile art. 281 alin. (1) din C. proc. pen.

S-a menţionat că, întrucât urmărirea penală a fost efectuată de către poliţia judiciară sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin, iar ulterior trimiterii în judecată, inculpatul a fost condamnat în primă instanţă de către Judecătoria Dr. Tr. Severin, toate actele de cercetare efectuate şi probele administrate au fost realizate cu încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială, fiind astfel lovite de nulitate absolută, conform art. 281 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, urmare a verificării şi aplicării dispoziţiilor legale în vigoare privind cercetarea militarilor, s-a solicitat să se constatate ca nelegală decizia penală nr. 68/25.01.2024 pronunţată de către Curtea de Apei Craiova întrucât instanţa de apel nu are competenţa materială pentru a putea soluţiona asemenea cauză, competenţa aparţinând în mod exclusiv Tribunalului Militar, susţinându-se că este incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) teza 1 din C. proc. pen.

În consecinţă, apărarea recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea deciziei atacate ca fiind nelegală, urmând ca în baza disp. art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Militar component să soluţioneze cauza.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către părţi şi procuror, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul a fost înaintat instanţei supreme, acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 15.03.2024, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 09.04.2024, când s-a amânat pronunţarea pentru data de 23.04.2024.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 23 aprilie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului în casaţie de la termenul din 07 mai 2024, s-au luat concluziile părţilor şi ale parchetului, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul în casaţie formulat în cauză de inculpatul A., Înalta Curte, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte subliniază că natura recursului în casaţie - cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat - implică posibilitatea exercitării acestuia exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul acestei căii de atac, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă, recurentul inculpat A. a invocat exclusiv cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., solicitând să se constate nelegalitatea deciziei pronunţate de către o instanţă necompetentă material, motivat de faptul că la momentul săvârşirii faptei ce face obiectul cauzei şi pentru care a fost condamnat, inculpatul A. era militar încadrat în Legiunea Străină (Armata Franceză) şi astfel, în opinia apărării recurentului inculpat, caporalul A., cetăţean roman militar în Legiunea Străină, având statut de militar în activitate, trebuia să beneficieze de aplicarea corectă a dispoziţiilor privind cercetarea sa conform statutului său, respectiv acela de militar, aşa cum prevede art. 37 alin. (1) din C. proc. pen.:

"tribunalul militar judecă în primă instanţă toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe."

Conform cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Astfel, prin acest caz de casare este avută în vedere doar încălcarea normelor privind competenţa materială şi personală a instanţelor de judecată (nu şi competenţa teritorială), când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, iar nu şi atunci când judecata s-a realizat de o instanţă superioară în grad celei legal competente.

Competenţa materială (după materie sau ratione materiae) este forma de competenţă determinată de obiectul cauzei (infracţiunea a cărei săvârşire a dat naştere conflictului de drept penal), prin raportare la care se stabileşte care dintre organele judiciare de grad diferit pot urmări sau judeca o anumită cauză penală. Competenţa personală (după calitatea persoanei sau ratione personae) este forma de competenţă determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracţiunii, ce stabileşte, prin derogare de la competenţa materială, care dintre organele judiciare pot urmări sau judeca o anumită cauză penală.

Jurisprudenţa instanţei supreme cu privire la cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. este în sensul că "acest caz de casare este incident numai atunci când judecata a fost făcută de o instanţă inferioară celei legal competente, după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa având loc în cursul judecăţii, reglementarea fiind corespunzătoare modificărilor aduse de noua lege cu privire la condiţiile în care poate fi invocată excepţia de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei, precum şi cu privire la sancţiunea nulităţii absolute care poate fi invocată în orice stare a procesului, sancţiune ce intervine în cazul nerespectării dispoziţiilor referitoare la tipurile de competenţă menţionate, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. proc. pen.." (decizia nr. 278/RC/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În cauză, pentru motivele arătate prin recursul în casaţie formulat, recurentul inculpat A., prin apărător, a invocat încălcarea normelor privind competenţa personală a instanţelor de judecată, susţinând că, în ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat competenţa aparţine Tribunalului Militar şi astfel s-a solicitat să se constatate nelegalitatea deciziei recurate, nr. 68/25.01.2024 pronunţată de către Curtea de Apel Craiova şi să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Militar component să soluţioneze cauza în raport cu calitatea sa de militar în Legiunea Străină (Armata Franceză).

Înalta Curte, examinând susţinerile recurentului inculpat A., datele concrete ale cauzei, dispoziţiile legale incidente şi starea de fapt stabilită cu titlu definitiv, constată că nu este întemeiată critica de nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva nerespectării dispoziţiilor privind competenţa de soluţionare a cauzei după calitatea persoanei, în speţă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Se reţine că, în prezenta cauză, inculpatul A. a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C. pen., la o pedeapsă principală de 1 an închisoare.

În esenţă, instanţele au stabilit cu titlu definitiv, că în fapt, în data de 30.12.2018, în jurul orei 02:50, aşa cum a reieşit din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Mun. Drobeta Turnu Severin -Biroul Rutier care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza Mun. Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi, au oprit pentru control autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare x care circula pe Bd. x. La volanul autoturismului menţionat anterior a fost identificat inculpatul A. care a fost testat cu aparatul etilotest, reieşind în urma testării o alcoolemie în aerul expirat de 0,79 mg/l. Având în vedere rezultatul testului de respiraţie, inculpatul a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin unde i s-a solicitat de către poliţişti să se supună la prelevarea de mostre biologice. La unitatea medicală, inculpatul a refuzat în prezenţa poliţiştilor rutieri şi a personalului medical să se supună prelevării de mostre biologice.

În drept, prin hotărârea definitivă de condamnare, s-a stabilit că, fapta inculpatului A. care în data de 30.12.2018, în jurul orei 02:50, a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare x pe Bd. x în Mun. Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi, şi a refuzat să se supună recoltării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la solicitarea organelor poliţiei rutiere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 din C. pen.

În cauză, prin recursul în casaţie de faţă au fost formulate critici doar sub aspectul competenţei de soluţionare a cauzei în raport de calitatea de militar a recurentului inculpat în Legiunea Străină a Franţei, apărarea susţinând că, la momentul săvârşirii faptei, 30.12.2018, inculpatul era militar în Legiunea Străină de 8 ani şi 2 luni, în prezent având gradul de "caporal" şi astfel în opinia apărării acesta are statut de militar, ceea ce presupune incidenţa dispoziţiilor art. 37 din C. proc. pen., în sensul că Tribalul Militar ar fi fost competent să soluţioneze cauza sa.

Inculpatul A. a formulat aceeaşi critică şi în faţa instanţei de apel, invocând nelegalitatea sentinţei de fond, întrucât a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material.

Curtea de apel a analizat, cu titlu prioritar, legalitatea sentinţei atacate prin prisma competenţei după calitatea persoanei a primei instanţe, reţinând că această critică a apărării inculpatului invocată sub acest aspect este nefondată.

În concret, s-a avut în vedere că, în ceea ce priveşte noţiunea de "militari", aceasta este definită prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, (aspect care rezultă inclusiv din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Decizia nr. 103/RC din 12 martie 2020).

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin cadre militare se înţelege "cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege. Cadrele militare sunt în serviciul naţiunii". Reglementând gradele militare, art. 2 din acelaşi act normativ stabileşte că, potrivit gradelor pe care le au, cadrele militare sunt constituite în corpul subofiţerilor, corpul maiştrilor militari şi corpul ofiţerilor, accederea în profesie cât şi acordarea gradelor militare fiind reglementată de dispoziţiile aceleiaşi legi.

Aplicând aceste dispoziţii la cauza de faţă, s-a constatat că inculpatul A. nu se încadrează în niciuna din situaţiile menţionate de Legea nr. 80/1995, neavând calitatea de militar, care să impună judecarea sa de o instanţă militară, sens în care, s-a apreciat că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. privind competenţa după calitatea persoanei, solicitarea de admitere a căii de atac cu consecinţa trimiterii cauzei spre soluţionare tribunalului militar, fiind aşadar apreciată nefondată.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de control judiciar, constată că recurentul inculpat A. nu întruneşte condiţia de a fi cadru militar în sensul Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, acesta neavând calitatea de militar în accepţiunea dispoziţiilor legale incidente, care să impună judecarea sa de o instanţă militară, astfel cum s-a susţinut în cauză.

Pentru a analiza critica apărării recurentului inculpat relativ la nelegalitatea hotărârii pronunţate în cauză din perspectiva nerespectării dispoziţiilor vizând competenţa materială după calitatea persoanei în soluţionarea cauzei, aşa cum s-a susţinut în speţă prin intermediul cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., în determinarea cadrului normativ aplicabil în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Statutul de cadru militar este definit de dispoziţiile Legii nr. 80/1995, din cuprinsul acestor dispoziţii legale reieşind că personalul militar cu statut de cadre militare sunt ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii cărora în baza acestei legi li s-a acordat acest grad în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege.

Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, prevede că, prin cadre militare se înţelege: "cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege. Potrivit alin. (2) - Cadrele militare sunt în serviciul naţiunii.

Prin art. 2 din aceeaşi lege sunt reglementate gradele cadrelor militare, acestea constituindu-se în corpul subofiţerilor, corpul maiştrilor militari şi corpul ofiţerilor. La alin. (2) se menţionează că gradele cadrelor militare, în ordinea lor ierarhică, sunt:

A. Subofiţeri: a) sergent major; b) plutonier; c) plutonier major; d) plutonier adjutant; e) plutonier adjutant şef.

B. Maiştri militari: a) maistru militar clasa a IV-a; b) maistru militar clasa a III-a; c) maistru militar clasa a II-a; d) maistru militar clasa I; e) maistru militar principal.

C. Ofiţeri: a) ofiţeri cu grade inferioare: - sublocotenent, respectiv aspirant pentru cei din marina militară; - locotenent; - căpitan; b) ofiţeri cu grade superioare: - maior, respectiv locotenent-comandor pentru cei din aviaţia şi marina militară; - locotenent-colonel, respectiv căpitan-comandor pentru cei din aviaţia şi marina militară; - colonel, respectiv comandor pentru cei din aviaţia şi marina militară; c) generali şi amirali, prevăzuţi la alin. (2)1 paragraful B lit. c); […]

Art. 3 din Legea nr. 80/1995 stabileşte că: Gradul militar este un drept al titularului şi reprezintă recunoaşterea în plan social a calităţii de cadru militar. Gradul de ofiţer, maistru militar şi subofiţer nu se poate pierde decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

Totodată, se reţine că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, cadrele militare sunt în serviciul naţiunii şi se pot afla în una dintre următoarele situaţii: "a) în activitate, când ocupă o funcţie militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menţine şi pe timpul cât acestea sunt eliberate din funcţii pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, sunt suspendate din funcţii, precum şi atunci când sunt puse la dispoziţie: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate [...]; b) în rezervă, când nu ocupă o funcţie militară, dar întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate; c) în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru îndeplinirea serviciului militar."

La art. 6 se menţionează că: (1) În exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit legii şi prevederilor regulamentelor militare, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii sunt investiţi cu exerciţiul autorităţii publice, bucurându-se de protecţie potrivit legii penale.

De asemenea, reglementând îndatoririle şi drepturile cadrelor militare, art. 7 din Legea nr. 80/1995 prevede că, îndatoririle, drepturile şi libertăţile cadrelor militare sunt cele stabilite de Constituţia României, de legile ţării şi de prezentul statut, iar conform art. 8 alin. (1) Cadrele militare au următoarele îndatoriri principale: a) să fie loiale şi devotate statului român şi forţelor sale armate, să lupte pentru apărarea României, la nevoie până la sacrificiul vieţii, să respecte şi să apere valorile democraţiei constituţionale; […] (2) Cadrele militare în activitate au obligaţia să participe la misiuni în afara teritoriului statului român, în funcţie de cerinţele Ministerului Apărării Naţionale, pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de România prin convenţii şi tratate internaţionale.

Aşadar, în concret, în lumina dispoziţiilor legale care definesc calitatea de militar rezultă că doar personalul militar care are calitatea de cadru militar este învestit, în această calitate, cu exerciţiul autorităţii publice, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a reţinut că accesul la profesia de cadru militar şi exercitarea acesteia presupun asumarea unui statut special, supus unor îndatoriri suplimentare, precum şi interzicerii ori restrângerii exercitării unor drepturi şi libertăţi, prevăzute de lege [art. 7 alin. (2) din Legea nr. 80/1995]. Aceste restrângeri sunt justificate de natura acestei profesii şi de prestigiul de care trebuie să se bucure având în vedere că, în exercitarea funcţiei, cadrele militare sunt în serviciul naţiunii [art. 1 alin. (2) din Legea nr. 80/1995] şi sunt învestite cu exerciţiul autorităţii publice [art. 6 alin. (1) din Legea nr. 80/1995]. (Decizia CCR nr. 154/2023).

În ceea ce priveşte competenţa personală de soluţionare a cauzei ce face obiectul criticilor din prezenta cauză, se reţine că potrivit C. proc. pen., toate tribunalele militare din România judecă potrivit competenţei personale, operând o extindere a sferei competenţei acestor instanţe specializate.

Astfel, potrivit art. 37 din C. proc. pen., tribunalul militar, care constituie primul palier de justiţie militară, judecă în primă instanţă toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv (indiferent de natura infracţiunilor şi indiferent dacă acestea sunt sau nu în legătură cu îndatoririle de serviciu ale militarilor), cu excepţia infracţiunilor date prin lege în competenţa altor instanţe.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 273/2003, a arătat că "instituirea instanţelor militare, a căror competenţă este determinată de calitatea persoanelor de militari sau de angajaţi ai anumitor organe, este recunoscută în toate sistemele de drept şi nu încalcă nici principiul egalităţii în drepturi, nici drepturile procesuale garantate în Convenţie".

În acord cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, tribunalul militar judecă în primă instanţă toate infracţiunile comise de:

- subofiteri (sergent major, plutonier, plutonier major, plutonier adjutant, plutonier adjutant şef),

- maiştri militari (maistru militar clasa a IV-a, maistru militar clasa a III-a, maistru militar clasa a II-a, maistru militar clasa I, maistru militar principal),

- ofiţeri, cu grade inferioare (sublocotenent, respectiv aspirant pentru cei din marina militară, locotenent, căpitan), cu grade superioare (maior, respectiv locotenent-comandor pentru cei din aviaţia şi marina militară, locotenent-colonel, respectiv căpitan-comandor pentru cei din aviaţia şi marina militară, colonel, respectiv comandor pentru cei din aviaţia şi marina militară).

Ca atare, având în vedere şi ordinea gradelor cadrelor militare în ordinea ierarhică în Ministerului Apărării Nationale, conform art. 2 alin. (2/1) din Legea nr. 80/1995, şi dispoziţiilor art. 37 din C. proc. pen., rezultă că tribunalul militar judecă în primă instanţă toate infracţiunile comise de militari (subofiţeri, maiştri militar şi ofiţeri), având gradele militare anterior menţionate.

De altfel, art. 37 din C. proc. pen., care stabileşte competenţa tribunalului militar de a judeca toate faptele comise de militari, nu poate fi interpretat decât în contextul întregii reglementări vizând competenţa instanţelor militare. Astfel, văzând conţinutul dispoziţiilor art. 39 din C. proc. pen. care reglementează competenţa Curţii militare de apel în sensul că aceasta judecă, fie anumite infracţiuni limitativ enumerate săvârşite de militari (trădarea, etc.), fie prin raportarea la calitatea de militar a inculpatului (generali, etc.), respectiv un subiect activ calificat, cu o calitate specială, Înalta Curte constată că legiuitorul a avut în vedere la reglementarea competenţei instanţelor militare, definiţia şi statutul militarului, respectiv gradele cadrelor militare astfel cum sunt acestea indicate în Legea nr. 80/1995.

Deopotrivă, se reţine că, în decizia instanţei supreme nr. 103/RC din 12.03.2020, cu referire la infracţiuni săvârşite de militari, s-a reţinut că angajaţii militari (pompierii) din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege, întrunesc condiţia de a fi cadre militare în sensul Legii nr. 80/1995 şi al Titlului XI Capitolul I din C. pen. şi, pe cale de consecinţă, pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor incriminate în acest capitol, deci inclusiv a celei de încălcare a consemnului, reglementată de art. 415 C. pen., în acelaşi sens fiind şi doctrina de specialitate (Explicaţiile Noului C. pen., Vol. V. Articolele 367-446, coordonatori George Antoniu şi Tudorel Toader, Editura Universul Juridic, 2016, pagina 241).

Tot într-o decizie de speţă, asupra problematicii competenţei instanţelor militare în cazul militarilor activi şi a celor trecuţi în rezervă, s-a reţinut (prin Decizia Î.C.C.J. nr. 367/RC/2020):

"Înalta Curte reţine că legea procesual penală foloseşte termenul de militar, fără a face distincţie între militari activi sau în rezervă, competenţa instanţelor militare fiind atrasă de calitatea de militar, fără alte condiţii sau excepţii. Astfel, competenta de judecată aparţine instanţelor militare ori de câte ori o persoană aparţinând categoriei «cadrelor militare» a efectuat acţiuni sau inacţiuni ce sunt incriminate de legea penală, în orice formă de participaţie şi indiferent de contribuţia concretă pe care acesta a avut-o la comiterea faptei". S-a indicat în acelaşi sens că "la stabilirea competenţei instanţelor militare se are în vedere atât calitatea de militar deţinută de inculpat, cât şi gradul său de militar, neputându-se face o disociere între cele două calităţi" şi a arătat că "privitor la calitatea de militar; aceasta atrage competenţa personală a organelor judiciare, iar gradul ierarhic al inculpatului militar determină şi competenţa organelor militare pe linie verticală, între organe de grade diferite". De asemenea, instanţa supremă a menţionat că instanţa militară competentă urmează a judeca atât infracţiunile comise în legătură cu serviciul, cât şi cele comise în afara acestuia.

Se mai reţine că în aceeaşi materie, prin Decizia Î.C.C.J. nr. 384/RC/05.10.2016, s-a arătat că: dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., care atribuie curţii militare de apel competenţa de judecată în primă instanţă a infracţiunilor săvârşite de generali, privesc exclusiv persoanele care au calitatea de general în activitate, iar nu şi persoanele care au calitatea de general în rezervă, întrucât competenţa după calitatea persoanei a instanţelor militare este determinată de săvârşirea infracţiunii de către o persoană care exercită o funcţie militară în mod efectiv. Tot prin această decizie, s-a menţionat: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că legea procesual penală foloseşte termenul de militar, fără a face distincţie între militarii activi sau în rezervă, competenţa instanţelor militare fiind atrasă de calitatea de militar. Instanţa supremă a subliniat: competenţa de judecată aparţine instanţelor militare ori de câte ori o persoană aparţinând categoriei "cadrelor militare" a efectuat acţiuni sau inacţiuni ce sunt incriminate de legea penală, în orice formă de participaţie şi indiferent de contribuţia concretă pe care aceasta a avut-o la comiterea faptei sau de calitatea celorlalte persoane care au participat la săvârşirea infracţiunii. În fine, prin această decizie Înalta Curte a constatat că în cazul militarilor legiuitorul a înţeles ca această competenţă după calitatea persoanei să fie atrasă de funcţiile militare exercitate efectiv.

Aşadar, în speţă, în lumina tuturor consideraţiilor teoretice şi legale anterior redate, Înalta Curte constată că inculpatul recurent A. nu se află în niciuna dintre situaţiile menţionate anterior, prevăzute de lege în sensul de a fi cadrul militar, astfel cum este definit de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, rezultând că în ceea ce îl priveşte nu respectă condiţia legală de a i se fi acordat în condiţiile legii grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege, aşa cum stabilesc dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi nu se află nici în situaţia prevăzută la alin. (2), de a fi în serviciul naţiunii (România) şi nici una dintre situaţiile prevăzute la art. 4 din lege ("în activitate, când ocupă o funcţie militară ..."), şi deopotrivă nici în situaţia reglementată la art. 8 alin. (2) din lege privind participarea la misiuni în afara teritoriului statului român, în funcţie de cerinţele Ministerului Apărării Naţionale, pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de România prin convenţii şi tratate internaţionale.

Or, calitatea recurentului inculpatul A., de militar înrolat în Legiunea Străină a Armatei Franceze în raport de care se solicită ca judecata să fie făcută de o instanţă militară română, nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 37 din C. proc. pen. care reglementează competenţa instanţei militare de a judecă în primă instanţă infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, inculpatul nu întruneşte condiţia de a fi cadru militar în sensul Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, acesta neavând calitatea de militar conferită de vreuna dintre funcţiile militare dobândite potrivit dispoziţiilor legale incidente şi care să impună astfel ca judecarea sa să fie efectuată de o instanţă militară, aşa cum se susţine în cauză.

Rezultă prin urmare că este neîntemeiată critica formulată de recurentul inculpatul A. subsumată cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., cu referire la încălcarea normelor de competenţă după calitatea persoanei în ceea ce îl priveşte, Înalta Curte, reţinând în acord cu cele arătate şi de către instanţa de apel prin decizia recurată, faptul că inculpatul A. nu se încadrează în niciuna din situaţiile menţionate de Legea nr. 80/1995, neavând calitatea de militar - cadrul militar, astfel cum este definit de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Aşa cum s-a arătat, în sens similar a statuat şi Curtea Constituţională prin deciziile sale, menţionând că:

- "instituirea unui tratament juridic distinct pentru anumite categorii socioprofesionale, aşa cum sunt şi cadrele militare în activitate, este fundamentată pe un criteriu obiectiv, ce ţine de specificul activităţii acestora, care justifică instituirea unor drepturi şi obligaţii specifice. În mod concret, în ceea ce priveşte cadrele militare în activitate, se are în vedere faptul că acestea sunt în serviciul naţiunii, ocupând o funcţie militară menită să asigure funcţionarea, perfecţionarea şi conducerea organismului militar în timp de pace şi de război (art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 80/1995. Prin urmare, "profesia de ofiţer, maistru militar sau subofiţer în activitate incumbă îndatoriri suplimentare, precum şi interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi, potrivit legii" (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 80/1995)". (Decizia CCR nr. 323/21.05.2019);

- "Curtea observă că Legea nr. 80/1995 este un act normativ ce reglementează statutul cadrelor militare, iar, în sensul acestei legi, prin cadre militare se înţelege cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege, şi care, în exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit legii şi prevederilor regulamentelor militare, sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice, bucurându-se de protecţie potrivit legii penale [art. 1 şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 80/1995]. Astfel, cadrele militare sunt în serviciul naţiunii şi, în virtutea art. 4 alin. (1) din această lege, se pot afla în una dintre următoarele situaţii:

"a) în activitate, când ocupă o funcţie militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menţine şi pe timpul cât acestea sunt eliberate din funcţii pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, sunt suspendate din funcţii, precum şi atunci când sunt puse la dispoziţie: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate. Pot fi ofiţeri, maiştri militari sau subofiţeri în activitate persoanele care au cetăţenie română şi domiciliul în ţară; b) în rezervă, când nu ocupă o funcţie militară, dar întrunesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate; c) în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru îndeplinirea serviciului militar". (Decizia CCR nr. 905/16 decembrie 2020).

Concluzionând, în condiţiile în care, recurentul inculpat A. nu se încadrează în definiţia cadrelor militare, astfel cum este reglementată în art. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, respectiv de a fi cadru militar în serviciul naţiunii - art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 80/1995 şi de a fi învestit cu exerciţiul autorităţii publice - art. 6 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, se constată că nu poate fi reţinută în speţă competenţa instanţei militare, conform art. 37 din C. proc. pen., criticile recurentului inculpat fiind aşadar neîntemeiate sub acest aspect, iar recursul în casaţie de faţă nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 68/25.01.2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 68/2024, pronunţată la data de 25.01.2024, de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 mai 2024.