Inadmissibility of appeal against decision dismissing extraordinary annulment motion at admissibility stage

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 568/A din data de 13 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, s-a dispus în baza art. 431 C. proc. pen. respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 138/A/05.02.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2015.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1079 din data de 22 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, a hotărât:

În temeiul art. 386 C. proc. pen., a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prevăzuta de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. in infracţiunea prevăzuta de art. 9 alin. (1) lit. c) si alin. (2) din Legea 241/2005, in forma in vigoare înainte de modificările aduse prin Legea nr 50/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 si a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu in acest sens.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) si alin. (2) din Legea 241/2005, in forma in vigoare înainte de modificările aduse prin Legea nr. 50/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1968 l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala in forma continuata.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1968 a interzis inculpatului, ca pedepse complementare, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b si c din C. pen. de la 1968, pe o durata de 2 ani după rămânerea definitiva a hotărârii judecătoreşti.

În temeiul art. 66 alin. (1) din C. pen. de la 1968 a interzis inculpatului, ca pedepse accesorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b si c din C. pen. de la 1968, pe durata executării pedepsei principale, in măsura executării acesteia.

A constatat ca fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta este concurenta cu fapta pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penala nr. 217S/28.11.2016 a Judecătoriei Făgăraş, definitiva prin decizia penala nr. 236A/23.03.2017 pronunţata de Curtea de Apel Braşov, in dosarul x/2016

În baza art. 85 din C. pen. de la 1968 a anulat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare si a pedepselor accesorii aplicate prin sentinţa penala nr. 217S/28.11.2016 a Judecătoriei Făgăraş, definitiva prin decizia penala nr. 236A/23.03.2017 pronunţata de Curtea de Apel Braşov, in dosarul x/2016

În baza art. 36 alin. (1), art. 33 alin. (1) lit. a) si art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. de la 1968 a contopit pedeapsa aplicata cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicata prin sentinţa penala nr. 217S/28.11.2016 a Judecătoriei Făgăraş, definitiva prin decizia penala nr. 236A/23.03.2017 pronunţata de Curtea de Apel Braşov, in dosarul x/2016, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) rap la art. 35 alin. (3) din C. pen. de la 1968 a contopit pedepsele complementare si a interzis inculpatului, ca pedepse complementare, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b si c din C. pen. de la 1968, pe o durata de 2 ani după rămânerea definitiva a hotărârii judecătoreşti.

În baza art. 71 rap la art. 35 alin. (3) din C. pen. de la 1968 a contopit pedepsele accesorii si a interzis inculpatului, ca pedepse accesorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b si c din C. pen. de la 1968, pe durata executării pedepsei principale, in măsura executării acesteia.

În temeiul art. 861 din C. pen. de la 1968 a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani, stabilit, conform 862 din C. pen. de la 1968.

A încredinţat supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

A stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul sa se supună următoarelor masuri de supraveghere, conform art. 863 din C. pen. de la 1968:

a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 86 din C. pen. de la 1968 a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. de la 1968 a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

Sub aspectul laturii civile:

În baza art. 19 C. proc. pen. raportat la art. 1349 si art. 1357 C. civ. a admis in parte acţiunea civila formulata de partea civila ANAF prin Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti Sector 2 si a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civila a sumei de 859.237 RON, reprezentând prejudiciu cauzat, format din 528.000 impozit pe profit, suma ce se va actualiza cu dobânda fiscala si cu indicele de inflaţie, de la data de 20.01.2014 si pana la plata efectiva a acestei sume de bani.

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile si imobile ale inculpatului, pana la concurenta sumei de 859.237 RON.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 a interzis inculpatului dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţii comerciale, iar dacă a fost ales, dispune decăderea din acest drept.

În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a dispus comunicarea catre Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unei copii de pe dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive, in vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare, conform alin. (2) din acelaşi text de lege.

În baza art. 2 alin. (1) si art. 6 alin. (1)1 din O.G. nr. 75/2001 a dispus comunicarea prezentei sentinţe la DGRFP, in vederea înscrierii in cazierul fiscal al inculpatului.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen. onorariul integral al apărătorului din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei in favoarea Baroului Bucureşti.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat aferente acţiunii penale exercitate fata de inculpatul A., incluzându-le pe cale aferente fazei de urmărire penala si de camera preliminara, in cuantum de 4000 RON, vor fi suportate de inculpat.

Prin decizia penală nr. 138/A, din data de 05.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a decis următoarele:

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. civ..pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1079/F din data de 22 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în Dosarul nr. x/2015.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 80 alin. (1), (2) C. pen. 1969 corob. cu art. 5 C. pen., l-a condamat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (de a fi administrator al unei societăţi comerciale din România) C. pen. 1969, pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

A menţinut dispoziţia de anulare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare şi a pedepsei accesorii, aplicate prin sentinţa penală nr. 217/S din data de 28 noiembrie 2016 a Tribunalului Braşov (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 236/A din data de 23 martie 2017 a Curţii de Apel Braşov).

În temeiul art. 36 alin. (1) rap. la art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. 1969, a contopit pedepsele anterior menţionate cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 217/S din data de 28 noiembrie 2016 a Tribunalului Braşov (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 236/A din data de 23 martie 2017 a Curţii de Apel Braşov) şi a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale din România), pe o perioadă de 2 ani după rămânerea definitivă a acestei hotărâri.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. 1969.

În temeiul art. 81 C. pen. 1969, a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe un termen de încercare de 4 ani, care curge începând cu data de 23 martie 2017, conform art. 85 alin. (3) C. pen. 1969.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 şi art. 84 C. pen. 1969, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. civ..pen., a obligat pe inculpatul A. să plătească părţii civile A.N.A.F., Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti suma de 528.000 RON, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului.

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi art. 249 C. proc. civ..pen., a instituit măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, în vederea reparării prejudiciului produs prin infracţiune (suma de 528.000 RON, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului) şi în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare în cuantum de 4.000 RON.

A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 241/2005.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.

Potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Potrivit art. 431 din C. proc. pen., instanţa examinează admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în camera de consiliu, fără participarea părţilor.

Contestatorul a motivat cererea pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., respectiv când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, fără însă a preciza care este cauza de încetare a procesului penal aplicabilă în cauză.

Potrivit art. 396 alin. (6) C. proc. pen., încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) -j).

De asemenea, potrivit art. 16 alin. (1) lit. e) -j) din C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

i) există autoritate de lucru judecat;

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Având în vedere aspectele prezentate, în urma studierii actelor dosarului, instanţa a constatat că niciunul dintre cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen. (cauze de încetare a procesului penal) pentru care contestaţia în anulare ar putea fi admisă în principiu, nu sunt incidente în cauză.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea deciziei penale atacate şi pe cale de consecinţă, admiterea în principiu a contestaţiei în anulare formulate.

A arătat că respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare formulată este de natură a obstrucţiona dreptul constituţional la un proces echitabil. Aşadar, în opinia sa, se impunea o analiză judicioasă, obiectivă şi responsabilă a motivelor prezentate pe larg în contestaţia în anulare, dezvoltate în cuprinsul notelor scrise de şedinţă depuse la dosar la termenul din data de 26.04.2024, analiză în urma căreia s-ar fi stabilit că au fost invocate şi dovedite în mod concret cauzele care se trebuiau a fi avute în vedere pentru a se dispune încetarea procesului penal.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiţionată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dispoziţiile prevăzute de art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.

Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, aşadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este şi cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.

Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 568/A din data de 13 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, decizie definitivă, prin care a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 138/A/05.02.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2015.

Aşadar, Înalta Curte constată că apelul de faţă a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţii ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10 aprilie 2015) că, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

În cuprinsul deciziei de unificare a practicii judiciare menţionate s-a arătat că, (...) "în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen. (...).

(...)Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În acelaşi sens, atât după intrarea în vigoare a C. proc. pen., cât şi anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 568/A din data de 13 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 568/A din data de 13 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2024.