Finality of the preliminary admissibility ruling rejecting a motion for annulment as non-appealable

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 120/F din data de 13 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024 în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea A. cu privire la încheierea din data de 01.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că la data de 01.03.2024 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2024 cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii din data de 01.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2024.

Examinând cererea, Curtea a reţinut că, prin contestaţia în anulare formulată contestatoarea a arătat că în dosarul nr. x/2024, având în vedere antepronunţarea judecătorului din sala de judecată, înţelege să formuleze contestaţie în anulare, în temeiul art. 426 lit. d) C. proc. pen. întrucât în realitate, judecătorul a servit parchetul, cu încălcarea legii.

A mai reţinut că hotărârile supuse contestaţiei în anulare sunt hotărârile penale definitive prin care se soluţionează acţiunea penală sau civilă exercitată într-o cauză penală, aşadar, prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei. Totodată, din dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen. rezultă cu claritate că pot fi atacate pe calea contestaţiei în anulare doar hotărârile definitive pronunţate în calea de atac a apelului

În speţă, s-a reţinut că încheierea contestată este o încheiere care are caracter administrativ, fără a viza o soluţie pe fondul cauzei ori pronunţată în apel, în condiţiile în care instanţa a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia pe cale administrativă la judecătorul care redacta decizia penală nr. 189/A/15.02.2024, întrucât cererea contestatoarei a fost recalificată ca fiind o cerere de urgentare a redactării.

Ca atare, s-a reţinut că instanţa s-a pronunţat printr-o încheiere cu caracter administrativ, fără cale de atac, motiv pentru care contestaţia în anulare este de competenţa materială a curţii de apel, potrivit art. 291 alin. (1) C. proc. pen., nefiind fondate criticile contestatoarei care a susţinut că prezenta cerere ar fi de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, încheierea F din data de 01.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2024 nu poate fi supusă examinării pe calea contestaţiei în anulare, în condiţiile art. 426 C. proc. pen., întrucât nu a fost pronunţată în apel şi nici nu s-a soluţionat fondul cauzei.

Curtea a constatat că petenta A. a invocat pur formal dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen., respectiv antepronunţarea judecătorului, precum şi alte aspecte străine de obiectul prezentei proceduri (prescripţia răspunderii penale, împrejurarea că s-ar fi impus achitarea sa etc.), formulând contestaţie în anulare împotriva unei încheieri cu caracter administrativ, astfel încât calea de atac nu este admisibilă în principiu.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel petenta A..

Examinând cauza prin prisma excepţiei vizând admisibilitatea căii de atac de faţă, Înalta Curte constată că apelul formulat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 408 din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului se poate exercita numai atunci când legea prevede expres această cale de atac.

Obiectul prezentei căi de atac îl constituie sentinţa penală nr. 120/F din data de 13 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea A. cu privire la încheierea din data de 01.03.2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2024.

Aşadar, prin sentinţa penală apelată, curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare promovate de apelanta A., respingând cererea acesteia, în procedura admisibilităţii în principiu prevăzută de dispoziţiile art. 431 C. proc. pen.

În cadrul acestor dispoziţii cu caracter special care reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.

Este adevărat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, aşadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 C. proc. pen.

Potrivit art. 431 din C. proc. pen., cu denumirea marginală Admiterea în principiu: (1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. (2) Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că, atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este şi cazul sentinţei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.

Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În acelaşi sens este şi doctrina pronunţată în materie, atât după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., cât şi anterior acestui moment, care a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare.

Mai mult, sub aceste aspecte, relevante sunt cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 5/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10.04.2015, respectiv:

"În concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive nesupuse căii de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 C. proc. pen.: a) dispoziţiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate; b) spre deosebire dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4), potrivit cărora «Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă», sunt integrate în economia acestui text de lege. Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu".

Se constată, aşadar, că apelanta A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva sentinţei penale prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulate formulată de aceasta, întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Concluzionând, în condiţiile în care calea de atac de faţă a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte va constata că apelul formulat în cauză de apelanta A. este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei penale nr. 120/F din data de 13 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei penale nr. 120/F din data de 13 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelanta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2024.