Challenge to final criminal ruling inadmissible; extraordinary remedy refused for lack of legal avenue.

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024

Deliberând asupra admisibilităţii căii de atac de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 38/CA din data de 09.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins apelul declarat de petentul A., împotriva încheierii penale nr. 1313/24.04.2024 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2023, ca inadmisibil.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa penală nr. 1313/24.04.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Timişoara, în temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 426 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva încheierii penale nr. 3698/19.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Timişoara.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 21.12.2023, contestatorul a formulat contestaţie în anulare împotriva încheierii penale nr. 3698/19.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Timişoara.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că formulează contestaţie în anulare invocând cazurile prevăzute la art. 426 lit. d), f), g) şi h) C. proc. pen., precizând că după ce a aşteptat foarte mult s-a dat o soluţie la comandă unei mafii de imobiliare, protejată de poliţie şi chiar de instanţe.

În probaţiune a fost administrată proba cu înscrisuri şi s-a dispus ataşarea dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Timişoara şi dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Analizând materialul probator administrat în cauză, sub aspectul admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Timişoara a reţinut următoarele:

Prin încheierea penală nr. 3698/19.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Timişoara, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A. cu referire la dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Analizând contestaţia în anulare formulată de petentul condamnat, prima instanţă a constatat că aceasta vizează încheierea penală nr. 3698/19.12.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Timişoara iar petentul condamnat a indicat cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 C. C. proc. pen., şi anume cazurile prevăzute la lit. d), f), g) şi h). Cu privire la termenul de introducere a contestaţiei în anulare, prima instanţă a reţinut că acesta a fost respectat.

În ceea ce priveşte motivele invocate de către petent, respectiv cele prevăzute de art. 426 lit. d), f), g) şi h) C. proc. pen. (când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate, când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii, când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel, când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă), ca de altfel în toate cazurile de contestaţie în anulare, instanţa de fond a reţinut că acesta nu îşi poate găsi aplicare decât în cadrul unui dosar care are ca obiect judecarea unei acuzaţii penale, respectiv trimiterea în judecată a unui inculpat.

S-a reţinut că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară, având în vedere că împotriva contestatorului nu s-a pronunţat o hotărâre prin care să fi fost declarat vinovat de o infracţiune.

Având în vedere că dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Timişoara a avut ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - art. 340 C. proc. pen., prima instanţă a constatat în prezenta cauză contestaţia în anulare formulată de petentul condamnat nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate în principiu prevăzute de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru motivele expuse anterior, Judecătoria a procedat la soluţionarea cauzei potrivit dispozitivului sentinţei penale apelate.

Împotriva sentinţei penale nr. 1313/24.04.2024 pronunţate de Judecătoria Timişoara a declarat apel petentul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data 06.06.2024, sub acelaşi număr de dosar.

Apelantul A. a arătat că nu a primit niciun fel de comunicare şi şi-a întemeiat calea de atac pe dispoziţiile art. 412 C. proc. pen.

Analizând cu prioritate admisibilitatea apelului declarat în cauză, s-a reţinut de către Curte că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

S-a notat că prealabil examinării pe fond a apelului, Curtea are obligaţia verificării respectării condiţiilor formale ale exercitării căii de atac.

La termenul de judecată din data de 09.09.2024, din oficiu, Curtea a invocat inadmisibilitatea apelului în raport cu obiectul cererii petentului şi a procedurii de soluţionare a acesteia în condiţiile art. 431 C. proc. pen.

Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1313/24.04.2024 a Judecătoriei Timişoara, în condiţiile prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 3698/19.12.2023 a Judecătoriei Timişoara.

Prin decizia nr. 5 din data de 04.03.2015 a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie pronunţată în dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa supremă a statuat că hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului.

S-a reţinut că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, neputându-se folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, s-a notat că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii (Decizia penală nr. 1.780 din data de 25 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

S-a mai subliniat că încheierea penală nr. 3698/19.12.2023 a Judecătoriei Timişoara a fost pronunţată în procedura reglementată de art. 340 C. proc. pen., iar dispoziţiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen. stipulează în mod imperativ că încheierea prin care se respinge ca nefondată plângerea împotriva soluţiei procurorului de clasare este definitivă.

În consecinţă, Curtea a constatat că împotriva sentinţei prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, în procedura examinării admisibilităţii în principiu, o contestaţiei în anulare îndreptată împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în procedura ce reglementează plângerile împotriva ordonanţelor de clasare nu se poate exercita în mod legal calea de atac a apelul, fiind vorba despre o sentinţă definitivă şi, ca urmare, apelul declarat împotriva acestei hotărâri este inadmisibil.

*

Împotriva deciziei penale nr. 38/CA din data de 09.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la data de 11 septembrie 2024, a formulat "recurs" apelantul A., invocând în drept dispoziţiile art. 406-409 şi 421 C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor scrise a invocat faptul că "nu a primit o citaţie şi că nu s-a dorit ataşarea dosarelor cu dovezile aferente abuzului", sens în care a făcut trimitere la dosarul nr. x/2020.

Cauza a fost înregistrată ca "apel - contestaţie în anulare" pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 18 septembrie 2024, sub nr. x/2023, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului C1.

La termenul fixat, 16 octombrie 2024, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac, concluziile acestuia fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că obiectul prezentei căi de atac îl constituie decizia penală nr. 38/CA din data de 09.09.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin care, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 1313/24.04.2024 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2023, ca inadmisibil.

Această hotărâre, fiind pronunţată în calea de atac a apelului prev. de art. 408 C. proc. pen., raportat la art. 421 C. proc. pen., este definitivă. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 551 şi art. 552 C. proc. pen., rezultă că decizia instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia. Rezultă, aşadar, că decizia nr. 38/CA a Curţii de Apel Timişoara din 09.09.2024, a rămas definitivă la data pronunţării.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în apel, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că apelantul A. a promovat o cale de atac împotriva unei decizii definitive, dată în apel, învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.

Pentru considerentele prezentate, constatând că, în speţă, apelantul A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 432 alin. (4) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de acesta şi, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 38/CA din data de 09.09.2024 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2024.