Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 241/2024 AI generated

Deduction of pre-surrender detention from active sentence under European Arrest Warrant procedure

Case Number Decizia nr. 241/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the prisoner's appeal, quashed the Court of Appeal’s decision in part, and ordered the deduction of detention periods from the current 9-year and 8-month imprisonment sentence, directing the issuance of a new execution warrant; this resolved a dispute regarding the calculation of the penalty under Article 598(1)(d) of the Code of Criminal Procedure and Article 72 of the Penal Code, specifically challenging whether the period of preventive detention prior to surrender under a European Arrest Warrant (24.11.2017–03.11.2017) should be deducted from the active sentence rather than the previously annulled 10-year and 10-month penalty; the court determined that the lower court erred by applying the deduction to a no longer extant sentence and mandate, thereby depriving the prisoner of the intended legal effect, and invoked the special provision in Law No. 302/2004 requiring the deduction of detention periods from the applicable penalty.

Legislator headnote

AI generated

art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen, art. 599 alin. (4) C. proc. pen, art. 275 alin. (3) C. proc. pen, art. 275 alin. (6) C. proc. pen, art. 48 C. pen, art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen; Deduction of pre-surrender detention from active sentence under European Arrest Warrant procedure: Prin sentinţa penală nr. 122/F din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 174/A din 23 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima B.).

Keywords

AI generated
sentence of detention European arrest warrant criminal penalty prisoner calculation error holding period deduction

Cited Legislation

AI generated
art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen
În temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
art. 599 alin. (4) C. proc. pen
În temeiul art. 599 alin. (4) C. proc. pen.
art. 275 alin. (3) C. proc. pen
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia, iar, în baza art.
art. 275 alin. (6) C. proc. pen
În temeiul art. 275 alin.
art. 48 C. pen
174/A din 23 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, în baza art. 48 C. pen.
art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen
raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.
art. 182 lit. c) C. pen
şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.
art. 65 alin. (1) C. pen
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

1. Prin sentinţa penală nr. 16/F din data de 26 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. s-a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul A. şi, în consecinţă, s-au dedus din pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 10 luni închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 122 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 174/A din 23 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, următoarele perioade: 03.11.2017 - 06.04.2018, precum şi de la 28.09.2022 la zi.

În temeiul art. 599 alin. (4) C. proc. pen. s-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 173 din 23 septembrie 2022 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2019 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat, după rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus ca suma de 340 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, să rămână în sarcina statului şi se fie plătită din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea formulată din Penitenciarul Rahova şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 13 septembrie 2023, sub nr. x/2023, persoana condamnată A. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., îndreptarea erorii materiale strecurate în ultimul paragraf al sentinţei penale nr. 122/F din 1 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în care s-a precizat că se deduce din pedeapsa aplicată contestatorului reţinerea şi arestarea preventivă executată în România, din 24.11.2017 la 06.04.2018, fiind însă omisă deducerea perioadei din 03.11.2017 până la data de 24.11.2017, dată la care a fost transferat în custodia autorităţilor germane.

La solicitarea instanţei de judecată au fost ataşate: sentinţa penală nr. 211/F din 16.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2017; sentinţa penală nr. 122/F din 01.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - a penală în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 174/A din 23.09.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală; mandatul de executare a pedepsei nr. 173 din 23.09.2022 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală împreună cu referatul Biroului Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II - a penală; dosarele nr. x/2017 şi nr. y/2019 ale Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel învestită, Curtea a constatat că, prin sentinţa penală nr. 211/F din 16 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul x/2017, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind executarea mandatului european de arestare emis, la data de 18 septembrie 2017, de Parchetul Wuppertal (Germania) faţă de persoana solicitată A..

S-a dispus executarea mandatului european de arestare cu respectarea regulii specialităţii şi s-a luat act că persoana solicitată a consimţit la predare.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.11.2017 până la data de 15.12.2017, inclusiv.

S-a luat act că persoana solicitată a fost reţinută 24 de ore, în data de 03.11.2017, şi arestată provizoriu începând cu data de 03.11.2017.

Potrivit adresei nr. x din 27.11.2017 emisă de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Sirene, persoana solicitată a fost predată autorităţilor germane la data de 24.11.2017.

Prin sentinţa penală nr. 122/F din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 174/A din 23 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima B.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima C.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată (2 acte materiale comise în raport cu victimele D. şi E.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima F.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima G.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima H.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani şi 10 luni închisoare, în total 10 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestarea de la 24.11.2017 la 06.04.2018.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A..

La data rămânerii definitive a hotărârii sus-menţionate a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 173 din data de 23.09.2022 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

În contextul prezentat, evaluând cererea cu care a fost învestită prin prisma dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Curtea a reţinut că situaţia condamnatului A., supusă analizei, se circumscrie dispoziţiilor art. 72 alin. (1) C. pen., întrucât acesta a fost condamnat în România pentru aceleaşi fapte pentru care, prin sentinţa penală nr. 211/F din 16.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2017, s-a dispus predarea sa către autorităţile din Germania.

În acest sens, a reţinut că dosarul nr. 10Js 685/15 instrumentat de către autorităţile judiciare din Republica Federală Germană a fost preluat ulterior de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, fiind constituit dosarul nr. x/2018

Practic, pe rolul autorităţilor judiciare germane - Poliţia Düsseldorf - Procuratura oraşului Wuppertal - a fost înregistrat dosarul nr. 10Js 685/15, cauză în care, la data de 24.08.2017, Judecătoria Wuppertal a emis mandat de arestare preventivă împotriva inculpatului I. şi a numiţilor J., K., A., L., M. şi N., acuzaţi de comiterea, pe teritoriul Germaniei, a infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism şi vătămare corporală.

Prin ordonanţa nr. 132 din 03.11.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost reţinut numitul A., ulterior fiind emise mandatul de arestare nr. x (EAW - provizoriu) din 03.11.2017, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi mandatul de arestare nr. x (EAW - executare) din 16.11.2017, de către aceeaşi instanţă.

Potrivit adresei nr. x din 27.11.2017, emisă de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Sirene, persoana solicitată A. a fost predată autorităţilor germane la data de 24.11.2017.

Faţă de această împrejurare, prin referatul nr. x/2015 din data de 08.01.2018 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a solicitat Tribunalului Bucureşti transferul urmăririi penale privind pe numiţii I., J., K., A., L., M. şi N., cercetaţi în dosarul nr. x/2015 al acestei unităţi de parchet, către autorităţile judiciare germane - Poliţia Düsseldorf - Procuratura oraşului Wuppertal, în dosarul nr. 10Js 685/15, în vederea continuării cercetărilor pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism.

Prin încheierea din 14.02.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală pronunţată în dosarul nr. x/2018 s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală prin care s-a solicitat transferul procedurii penale ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2015, aflat în curs de cercetare la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, către autorităţile judiciare germane - Poliţia Düsseldorf -- Poliţia oraşului Wuppertal - dosar nr. 10Js 685/15.

Încheierea mai sus-menţionată a rămas definitivă prin necontestare la data de 21.02.2018.

Urmare acestei hotărâri, la data de 07.03.2018, a fost transmisă autorităţilor judiciare germane cererea de transfer a urmăririi penale în referire la cauza sus-menţionată.

La data de 08.06.2018, autorităţile judiciare germane au comunicat oficial că nu acceptă cererea de transfer al procedurii penale iniţiate de autorităţile judiciare române în dosarul nr. x/2011 şi au restituit dosarul cauzei.

În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a constat că autorităţile judiciare române, respectiv Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală a redobândit dreptul de urmărire penală şi de executare în dosarul nr. x/2015, cauză în care termenele de prescripţie a răspunderii penale s-au prelungit cu 6 luni.

Anterior, la data de 25.05.2018, autorităţile judiciare din Germania - Parchetul Wuppertal au înaintat o cerere de asistenţă judiciară internaţională constând în solicitarea de preluare a urmăririi penale faţă de cetăţenii român J., I. şi alţii, cercetaţi în dosarul nr. 10Js 685/15 al unităţii de parchet anterior menţionate, în vederea continuării cercetărilor pentru săvârşirea infracţiuni de trafic de persoane ş.a.

Prin ordonanţa nr. 1206/II/5/2018 din 13.06.2018 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a dispus preluarea urmăririi penale ce formează obiectului dosarului nr. x Js 685/15 al Parchetului Wuppertal, privind pe inculpaţii I., J., K., A., L., M. şi N..

Curtea a mai constatat că din analiza sentinţei penale nr. 122/F din 01.07.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 174/A din 23.09.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă că, deşi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a constatat în mod just că numitul A. a fost reţinut, la data de 03.11.2017, iar ulterior arestat în procedura punerii în executare a mandatului european de arestare emis, la data de 18.09.2017, de Parchetul Wuppertal (Germania), nu a computat din pedeapsa aplicată contestatorului durata reţinerii şi arestare preventive până la momentul predării lui către autorităţile străine, situaţie care poate fi însă valorifică pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen.

Ca urmare, constatând întemeiată cererea contestatorului, instanţa a încuviinţat-o, hotărând conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.

Curtea a constatat nefondat motivul de contestaţie referitor la deducerea zilelor considerate executate în baza art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2023, invocat suplimentar în cursul şedinţei din data de 26.01.2024, reţinând că aceste dispoziţii operează în cadrul instituţiei liberării condiţionate, astfel că urmează a fi avute în vedere la stabilirea fracţiei prevăzute de art. 100 alin. (1) C. pen., la momentul formulării cererii de liberare condiţionată de către condamnat sau al formulării propunerii comisiei pentru liberare condiţionată, când contestatorul va avea posibilitatea să conteste cuantumul zilelor considerate executate în baza normei sus-menţionate şi, implicit, modalitatea în care au fost calculate acestea.

2. Prin încheierea din 7 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în cauză, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, sesizarea Penitenciarului Bucureşti - Rahova privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinţei penale nr. 16/F din data de 26 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2023.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin sesizarea nr. 96023 din 1 februarie 2024, Penitenciarul Bucureşti - Rahova a solicitat îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinţei penale nr. 16/F din 26 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II -a penală, pronunţată în dosarul x/2023, în sensul indicării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 173 din 22.12.2023, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - a penală în baza deciziei penale nr. 380 din 21.12.2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2023, iar nu a mandatului nr. x din 23.09.2022 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - a penală în dosarul nr. x/2019.

A mai reţinut că prin decizia penală nr. 380 din 21.12.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2023, urmare admiterii contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A. împotriva deciziei nr. 174 din 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019, s-a aplicat contestatorului pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 8 luni închisoare, dispunându-se, pe cale de consecinţă, anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 173 din 23.09.2022 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - a penală în dosarul nr. x/2019. Ca urmare, a fost emis de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II - a penală un nou mandat de executare a pedepsei, respectiv nr. 173 din data de 22.12.2023.

Instanţa a apreciat însă că situaţia anterior menţionată nu constituie o eroare materială evidentă în sensul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., întrucât, în contextul în care, la momentul pronunţării sentinţei penale nr. 16/F din 26 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, la dosar nu era ataşat şi dosarul de contestaţie în anulare sus-menţionat, modificarea actului procedural ar implica statuarea în raport de înscrisuri care nu regăseau la dosar şi care au survenit ulterior momentului deliberării, ceea ce se poate realiza doar într-o eventuală contestaţie formulată de condamnat împotriva sentinţei penale sus-menţionate, iar nu şi în cadrul dat de disp. art. 278 C. proc. pen.

*

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A., fără a motiva în scris calea de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 9 februarie 2024, sub nr. x/2023.

La termenul fixat în cauză, 21 martie 2024, după ce a luat legătura cu acesta, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea, în parte, a hotărârii atacate, iar în rejudecare, deducerea din pedeapsa de 9 ani şi 8 luni închisoare în executarea căreia se află partea, a duratei 03.11.2017 - 24.11.2017, aferente reţinerii şi arestării preventive, până la predare, în procedura punerii în executare a mandatului european de arestare emis în cauză.

Concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, ca şi cele ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Evaluând contestaţia de faţă prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Obiectul cauzei de faţă îl constituie cererea prin care condamnatul A. [aflat în prezent în executarea pedepsei de 9 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 122/F din 1 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 174/A din 23 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificată prin decizia penală nr. 380 din 21 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2023] a solicitat deducerea din durata pedepsei de executat a perioadei 03.11.2017 - 24.11.2017, aferentă reţinerii şi arestării sale, până la predarea către autorităţile germane, în procedura punerii în executare a mandatului european de arestare emis, la data de 18 septembrie 2017, de Parchetul Wuppertal (Germania), care a fost încuviinţată prin sentinţa penală nr. 211/F din 16 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2017.

Cererea astfel formulată constituie o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., normă generală aplicabilă şi în domeniul cooperării judiciare internaţionale, care instituie, cu caracter de principiu, regula că perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate în respectiva cauză, care, în materia mandatului european de arestare, îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 113 alin. (7) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, această normă specială, conform căreia:

"În toate cazurile, în momentul predării, autorităţile române comunică autorităţilor statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica", instituie regula că perioada în care persoana solicitată ar urma să fie supusă măsurii arestului în vederea predării se deduce din pedeapsa care ar urma să fie executată în cauză.

În acest context normativ, evaluând datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că, deşi, prin hotărârea atacată, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat în mod corect că persoanei condamnate A. nu i-a fost computată, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării provizorii până la data predării către autorităţile germane, sub imperiul căreia s-a aflat în procedura punerii în executare a mandatului european de arestare emis în cauză în cursul urmăririi penale (respectiv, perioada 03.11.2017-24.11.2017), totuşi ea nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) C. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a dispus deducerea acestei perioade suplimentare din chiar durata pedepsei în executarea căreia se află contestatorul în prezent.

În acest sens, Înalta Curte constată că împotriva deciziei penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a rămas definitivă sentinţa penală nr. 122/F din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2019, prin care contestatorul A. a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă 10 ani şi 10 luni închisoare, acesta a formulat contestaţie în anulare, cale extraordinară de atac ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În respectiva cauză, prin decizia penală nr. 380 din 21 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a admis contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. şi, ca efect al încetării procesului penal faţă de contestator pentru complicitate la infracţiunea de trafic de persoane [în raport cu victima B.], prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, s-a stabilit în sarcina acestuia pedeapsa principală rezultantă de 9 ani şi 8 luni închisoare.

Totodată, s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 173 din 23 septembrie 2022, emis în baza sentinţei penale nr. 122/F din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 174 din 23 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi emiterea unei nou mandat.

În acest context a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 173 din 22 decembrie 2023 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în executarea căruia se află în prezent contestatorul A..

În raport cu aceste constatări, Înalta Curte concluzionează că, deşi, la data pronunţării hotărârii atacate, contestatorul A. se afla, în mod efectiv, în executarea pedepsei de 9 ani şi 8 luni închisoare stabilite prin decizia instanţei supreme sus-menţionate, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 173 din 22 decembrie 2023, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2019, prima instanţă a dispus deducerea duratei reţinerii şi arestării provizorii (până la data predării către autorităţile germane) a contestatorului din pedeapsa iniţială, de 10 ani şi 10 luni închisoare, şi corelativ, anularea mandatului de executare a pedepsei aferente acesteia, deşi nici cea din urmă pedeapsă şi nici acest ultim mandat nu mai erau în fiinţă ca efect al pronunţării deciziei penale nr. 380 din 21 decembrie 2023 a Înaltei Curţi.

Or, procedând în acest fel, prima instanţă a lipsit de finalitate demersul judiciar al contestatorului, ce a avut ca obiect scăderea efectivă, din pedeapsa în executarea căreia se află, a duratei reţinerii şi arestării provizorii (până la data predării către autorităţile germane) dispuse în procedura punerii în executare a mandatului european de arestare emis în cauză în cursul urmăririi penale, şi, pe cale de consecinţă, emiterea unui mandat de executare a pedepsei care să reflecte în mod adecvat noua configurare a pedepsei de executat.

Deşi atrage nulitatea relativă a hotărârii contestate, o atare împrejurare (susceptibilă a crea o situaţie mai favorabilă pentru condamnat) poate fi înlăturată direct în calea de atac exercitată de contestator, fără a impune rejudecarea cauzei de către prima instanţă.

Ca urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 597 alin. (7) raportat la art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu trimitere la art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen. şi art. 72 C. pen., va admite contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 16/F din data de 26 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi, în totalitate, încheierea din 7 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi, în rejudecare, va deduce din pedeapsa de 9 ani şi 8 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 122/F din 1 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 174/A din 23 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificată prin decizia penală nr. 380 din 21 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2023, următoarele perioade: 03.11.2017 - 06.04.2018, precum şi de la 28.09.2022 la zi.

În consecinţă, va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 173 din data de 22 decembrie 2023 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2019 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, potrivit dispoziţiilor prezentei hotărâri.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale contestate.

Urmare acestei soluţii, în baza art. 272 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea contestaţiei vor fi lăsate în sarcina statului, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 16/F din data de 26 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în totalitate, încheierea din 7 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală şi, în rejudecare:

Deduce din pedeapsa de 9 ani şi 8 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 122/F din 1 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 174/A din 23 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificată prin decizia penală nr. 380 din 21 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2023 următoarele perioade: 03.11.2017-06.04.2018, precum şi de la 28.09.2022 la zi.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 173 din data de 22 decembrie 2023 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2019 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, potrivit dispoziţiilor prezentei hotărâri.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale contestate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea contestaţiei rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2024.