Finality of admissibility rulings in extraordinary appeals: prohibition of appeal against decisions rejecting a motion for annulment as inadmissible

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 856/A din 28 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 248/A/04.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2023.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Petentul condamnat A. a formulat contestaţie în anulare care vizează decizia penală nr. 248/A/04.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2023, temeiul invocat în susţinerea cererii fiind reprezentat de dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.. Contestatorul a arătat că, în cauza menţionată, a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, mai exact împăcarea părţilor. De asemenea, petentul a mai menţionat că, la condamnarea sa, magistraţii judecători nu au dispus reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă în cazul aplicării procedurii simplificate, chiar dacă a înţeles să recunoască faptele imputate şi să se prevaleze de dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen.., instanţa examinează admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, verificând dacă aceasta este formulată în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare este din cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.. şi dacă în sprijinul căii de atac se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 431 cu cele ale art. 426, art. 427 şi art. 428 C. proc. pen.. rezultă că admiterea în principiu a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare presupune întrunirea următoarelor cerinţe: titularul cererii să fi fost parte ori persoană vătămată în procesul soluţionat prin hotărârea atacată ori să aibă calitatea de procuror (art. 427 alin. (1) C. proc. pen..); cererea de contestaţie în anulare să cuprindă cazurile de contestaţie şi motivele aduse în sprijinul acestora (art. 427 alin. (2) C. proc. pen..); cererea de contestaţie în anulare în cazurile prevăzute de art. 426 lit. a) şi c)-h să fie introdusă în 30 zile de la data comunicării deciziei din apel (art. 431 alin. (2) teza I, raportat la art. 428 alin. (1) C. proc. pen..); motivele pe care se sprijină contestaţia să fie dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. pen.. (art. 431 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen..); în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar (art. 431 alin. (2) teza a III-a C. proc. pen..); să nu existe impedimente legale de valorificare directă, nemijlocită a cazului de contestaţie în anulare. Această din urmă condiţie, deşi nu este expres prevăzută de legiuitor, poate fi dedusă din ansamblul reglementărilor de mai sus.

În cadrul procedurii admiterii în principiu nu are loc o judecată asupra temeiniciei contestaţiei în anulare, care să presupună administrarea de probe în faţa instanţei, ci o analiză asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru introducerea cererii de contestaţie în anulare. Pe cale de consecinţă, dacă una sau mai multe dintre aceste condiţii nu este îndeplinită intervine sancţiunea inadmisibilităţii.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 808 din 16 noiembrie 2023 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 218 alin. (1), (3) lit. b) şi 31 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, în formă continuată (fapta din perioada vara 2021 - 06 februarie 2023). În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. f), n) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi tutore sau curator şi de a comunica cu victima infracţiunii - B., pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. f), n) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 197 C. pen. coroborat cu art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului (fapta din perioada vara 2021 - 06 februarie 2023). În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. f), n) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi tutore sau curator şi de a comunica cu victima infracţiunii - B., pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. f), n) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen., s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt concurente, iar în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, de 1 an şi 4 luni închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute, în regim de detenţie, pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. f), n) din acelaşi cod, de a fi tutore sau curator şi de a comunica cu victima infracţiunilor - B., pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante. În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada cât inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, începând cu data de 09 februarie 2023 până la zi. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., s-a menţinut faţă de inculpat măsura arestării preventive, această dispoziţie fiind executorie.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 alin. (1), (2), (3), (5) C. proc. pen.. cu aplicarea art. 1349 şi art. 1357 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B., exercitată în numele acesteia şi de către Ministerul Public şi a fost obligat inculpatul să plătească acesteia echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii al sumei de 15.000 euro, reprezentând prejudiciu moral.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 250 alin. (1), (2), (5), (7) C. proc. pen.., s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile şi asupra tuturor sumelor de bani aparţinând inculpatului, până la concurenţa sumei de 15.000 euro.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la data rămânerii definitive a sentinţei, urmând ca, potrivit art. 5 alin. (5) din aceeaşi lege, acesta să fie informat că acele probe vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.

Prin decizia penală nr. 248/A/04.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 808 din 16 noiembrie 2023, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2023.

Aşa cum se reţine în considerentele deciziei nr. 82/2022 din 19 decembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (publicată în Monitorul Oficial nr. 104 din 7 februarie 2023), în etapa admisibilităţii în principiu, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor care rezultă din dispoziţiile art. 426, art. 427, art. 428 şi art. 431 alin. (2) C. proc. pen.., şi nu efectuează o analiză de fond, o judecată asupra temeiniciei contestaţiei în anulare. Astfel, instanţa examinează dacă cererea de contestaţie în anulare priveşte hotărâri penale definitive, dacă este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.. şi dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

Instanţa a constatat că, în cauză, motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare este invocat în mod formal şi nu se încadrează în prevederile art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Contestaţia în anulare are natura juridică a unei căi extraordinare de atac, de anulare şi retractare a hotărârilor judecătoreşti definitive ce conţin exclusiv erori de drept grefate pe nulităţi ale actelor de procedură, adică pe încălcări ale dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal, sancţionabile cu nulitatea absolută sau relativă.

Interpretarea dată chestiunilor de drept penal substanţial printr-o hotărâre penală definitivă nu poate fi cenzurată în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, deoarece, în această ipoteză, statuările în drept ale instanţei de apel se bucură de autoritate de lucru judecat, iar repunerea lor în discuţie ar echivala cu reevaluarea raţionamentului juridic al soluţiei în sine pe calea unui apel deghizat.

Dacă pretinsa cauză de încetare a procesului penal a făcut obiectul unei evaluări nemijlocite a instanţei de apel (care a statuat neechivoc asupra inaplicabilităţii sale) atunci considerentele instanţei reprezintă o judecată care se bucură de autoritate de lucru judecat şi nu mai pot fi repuse în discuţie (în virtutea principiului securităţii raporturilor juridice, care nu permite reexaminarea unei hotărâri definitive cu scopul reanalizării cauzei şi pronunţării unei noi hotărâri).

Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere aspectele reţinute prin decizia nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept:

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.. se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanţei de apel de a judeca şi nu pe modul în care aceasta a examinat şi motivat neincidenţa cazului de încetare a procesului penal. Numai în situaţia în care instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cauzei de încetare a procesului penal - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluţia de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunţare imputabilă instanţei care, prejudiciind interesele legitime ale părţii, îi dă dreptul să formuleze contestaţie în anulare. (…) A interpreta altfel acest caz de contestaţie în anulare ar însemna transformarea contestaţiei în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, într-un apel deghizat, permiţându-se, contrar legii, pronunţarea unei soluţii diametral opuse, exclusiv pe baza unei interpretări diferite date aceloraşi elemente avute în vedere de instanţa de apel, de către judecători din cadrul aceleiaşi instanţe. O nouă analiză a fondului cauzei poate fi dispusă, exclusiv, în ipoteza în care în cadrul contestaţiei în anulare apar elemente noi circumscrise unei erori de procedură a instanţei de apel, pornindu-se, în mod obligatoriu, de la principiul prezumţiei legalităţii hotărârilor judecătoreşti. (…) În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în mod constant, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un "defect fundamental", care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când este/devine cunoscut în cursul procesului, părţile au la îndemână căile ordinare de atac (Cauza Popescu Stanca contra României). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că reprezintă "defect fundamental", care justifică revizuirea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat, numai "circumstanţele nou descoperite", iar nu "circumstanţele noi". Circumstanţele care au legătură cu cazul şi care au existat anterior în cursul procesului şi nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului, sunt "nou descoperite", în timp ce circumstanţele care privesc cazul, dar au luat naştere după proces, sunt "noi".

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, în privinţa petentului, s-a dispus reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 pentru aplicarea procedurii simplificate, însă pedeapsa la care acesta a fost condamnat a fost orientată către maxim, având în vedere gravitatea faptelor săvârşite, precum şi circumstanţele personale ale acestuia.

De asemenea, susţinerile petentului, potrivit cărora a intervenit împăcarea părţilor, sunt nefondate, în acest sens fiind avută în vedere încheierea de şedinţă din 29.01.2024, din care reiese că apărătorul ales al intimatei parte civilă a solicitat respingerea apelului formulat de inculpat atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă, arătând că nicio pedeapsă şi nicio sumă de bani nu sunt suficiente pentru a vindeca rănile provocate, astfel că nu există nicio dovadă din care să reiasă că există vreun caz de încetare a procesului penal.

Nemulţumirea contestatorului referitoare la raţionamentul juridic al instanţei de apel nu poate fi cenzurată pe calea unei căi extraordinare de atac, întrucât ar echivala cu cenzurarea, în esenţă, a fondului dezlegării juridice date speţei în apel, încălcându-se limitele restrictive în care poate fi desfiinţată, potrivit art. 426 şi următoarele C. proc. pen.., o hotărâre penală definitivă.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen.., Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de apelantul contestator A. împotriva deciziei penale nr. 248/A/04.03.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2023.

Împotriva deciziei penale nr. 856/A din 28 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, a formulat apel contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 05 august 2024.

La termenul din 17 septembrie 2024, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, având în vedere că a fost declarată împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, contestatorul A. a declarat apel împotriva deciziei penale nr. 856/A din 28 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, prin care, în temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestator împotriva deciziei penale nr. 248/A/04.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2023.

Din examinarea ansamblului dispoziţiilor procedurale aplicabile contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine că felul hotărârii prin care se soluţionează această cale extraordinară de atac este în directă legătură cu instanţa competentă să o judece.

Fiind o cale de atac retractare, competenţa aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea în legătură cu care se invocă anumite erori de procedură dintre cele expres prevăzute de art. 426 C. proc. pen.. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 429 C. proc. pen.., competenţa de soluţionare aparţine fie instanţei de apel, fie celei de fond, în raport cu motivul de contestaţie în anulare invocat şi, în unele cazuri, modul în care hotărârea a rămas definitivă. Contestaţia în anulare întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. a), c)-h C. proc. pen.. se judecă întotdeauna de către instanţa de apel, iar cea întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) şi lit. i) C. proc. pen.. este de competenţa primei instanţe (dacă hotărârea a rămas definitivă prin neapelare) sau a instanţei de apel (cu menţiunea că, în cazul prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen.. raportarea se face la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre).

Este adevărat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.. stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, însă aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 C. proc. pen.

Or, prin decizia apelată, Curtea de Apel Bucureşti a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare promovate cu privire la decizia penală nr. 248/A din 04.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2023.

Potrivit C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen.., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului. În acest sens, se observă că dispoziţiile art. 431 C. proc. pen.. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate (Î.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 5/2015).

Ca atare, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, s-a pronunţat prin decizie, iar aceasta este definitivă.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 856/A din 28 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform prevederilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 856/A din 28 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2024.