Cassation inadmissibility for failure to substantiate legal irregularity in property defect and liability dispute

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 8 decembrie 2019 sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâţii E. S.R.L., F. şi G. S.R.L., au solicitat instanţei să dispună atragerea răspunderii contractuale şi/sau delictuale a pârâţilor şi obligarea acestora la plata daunelor-interese în cuantum de 120.000 Euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii respectiv câte 30.000 Euro pentru fiecare reclamant, din care 24.000 Euro reprezintă daune materiale şi 6.000 Euro daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 10 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a dispus trimiterea dosarului secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 16 decembrie 20219, sub nr. x/2019*.

Prin sentinţa civilă nr. 1157 din 24 mai 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata cererii faţă de pârâta G. S.R.L..

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului F. în raport de capătul de cerere având ca obiect răspunderea civilă contractuală, fiind respins acest capăt de cerere, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă ca nefondată cererea introductivă de instanţă în raport de ambele temeiuri ale răspunderii, respectiv contractuală şi delictuală, precum şi cu privire la plata daunelor interese în contradictoriu cu pârâta E. S.R.L..

A fost respinsă ca nefondată cererea introductivă de instanţă formulată în contradictoriu cu pârâtul F. pe temeiul răspunderii civile delictuale şi plătii daunelor interese.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chemaţilor în garanţie H. şi I. J., fiind respinsă această cerere, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere vizând daunele morale precum şi cu privire la intrarea în legalitate a imobilului situat în str. x, sector 1 Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel doar reclamantul A., astfel că, pretenţiile formulate de ceilalţi reclamanţi nu fac obiectul judecăţii în apel.

Prin decizia civilă nr. 1643 A din 6 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1157 din 24 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 în contradictoriu cu intimaţii E. S.R.L. şi F..

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei instanţei de apel, spre o nouă judecată, cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul redă pasaje din hotărârea atacată şi arată că deşi instanţa şi-a întemeiat raţionamentul pe o premisă corectă - incidenţa evicţiunii, concluzia instanţei de apel este contradictorie premisei, întrucât prin decizie s-a reţinut că nu rezultă cum au fost afectate de evicţiune drepturile nepatrimoniale indicate în cerere. În continuare, se arată că, recurentul a dovedit o astfel de legătură de cauzalitate.

S-a mai reţinut că prejudiciul afirmat la acest moment este unul viitor şi incert, astfel că nu poate face obiectul reparaţiei din perspectiva dispoziţiilor art. 1385 C. civ., iar ca o consecinţă a aspectelor evocate, intimaţii au fost exoneraţi de orice răspundere civilă.

Referitor la motivul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit normele de drept material, referitoare la răspunderea intimatului F., prejudiciile încercate de recurent şi garanţia contra viciilor ascunse.

În ceea ce priveşte răspunderea delictuală ce incumbă intimatului F., recurentul arată că deşi sunt invocate expres dispoziţiile art. 219 alin. (1) C. civ., sunt ignorate fără justificare prevederile alin. (2) al aceleiaşi norme "faptele ilicite atrag şi răspunderea personală şi solidară a celor care le-au săvârşit, atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de terţi".

În acest context, recurentul susţine că intimatul F. a acţionat cu precădere în nume personal şi doar în siajul încheierii contractului de vânzare în calitate de reprezentant al E. Oferta prezentată recurentului, negocierile prealabile, expunerea situaţiei de fapt şi de drept cu privire la imobil, toate fiind întreprinse direct de intimatul F..

Astfel, contrar considerentelor dezvoltate prin decizia atacată, se impune atragerea răspunderii delictuale a intimatului F., în considerarea faptului că acesta a fost direct implicat în demersurile prealabile, concomitente şi ulterioare încheierii contractului de vânzare, răspunzând personal şi solidar faţă de prejudiciile cauzate recurentului.

Cu referire la prejudiciile actuale şi certe încercate de recurent, se arată că instanţa de apel a reţinut că tulburarea de drept este "actuală", astfel cum se arată expres prin considerentele deciziei recurate, aşa încât nu poate fi temeinică teza unor prejudicii "viitoare şi incerte".

Astfel, ignorând prevederile 1.385 alin. (1) - (4) şi art. 1.532 alin. (1) - (3) C. civ., recurentul susţine că. În optica instanţei instanţa de apel a ajuns la neîntemeiata concluzie a absenţei oricărui prejudiciu încercat de recurent în prezent, nu există nicio diferenţă între recurentul proprietar al imobilului fără autorizaţie de construire şi orice altă persoană fizică proprietară a unui imobil cu autorizaţie de construire validă.

Se mai arată că între elementele determinante pentru exprimarea acordului recurentului de a contracta s-a aflat validitatea Autorizaţiei de Construire menţionate în cuprinsul contractului de vânzare, iar dacă intimaţii E. şi F. ar fi informat corespunzător recurentul cu privire la existenţa şi obiectul litigiului privind anularea Autorizaţiei de Construire, decizia de a contracta ar fi fost cântărită într-un mod radical diferit, recurentul probând faptul că intimaţii au acţionat cu rea-credinţă la data încheierii contractului de vânzare şi ulterior respectivei date.

Mai susţine recurentul că, în aprecierea cuantumului despăgubirilor, trebuie avut în vedere şi prejudiciul invocat de proprietara imobilului învecinat, societatea K.. Dacă acesta se va menţine la valoarea de peste 100.000 Euro, suma de bani va trebui să fie achitată fie în mod egal de toţi cei paisprezece proprietari, fie inegal, doar de către cei care înţeleg să contribuie pentru obţinerea acordului K., necesar în vederea reautorizării.

Aşadar, suma de bani solicitată de recurent cu titlu de despăgubiri va acoperi inclusiv oricare şi toate cheltuielile pe care acesta va fi nevoit să le suporte în vederea emiterii unor acte juridice care să aducă imobilul în legalitate.

Sub aspectul prejudiciului moral, se susţine că deşi acesta nu este prevăzut expres prin dispoziţiile art. 1.701 şi art. 1.702 C. civ., astfel cum se arată prin decizia atacată, nu înseamnă că este exclus de către legiuitor. O atare concluzie nu ar putea fi primită decât în temeiul unei norme exprese, imperative, ceea ce nu este cazul textelor de lege invocate. Astfel, incertitudinea şi permanenta presiune au determinat naşterea şi menţinerea unei stări afective caracterizate prin tulburări constante ale recurentului, deoarece conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei: 1) Imobilul nu beneficiază de o autorizaţie de construire validă; 2) Recurentul este nevoit să întreprindă demersuri juridice şi administrative în vederea intrării în legalitate; 3) Imobilul nu poate fi valorificat printr-o eventuală vânzare; 4) Imobilul nu poate fi asigurat corespunzător în lipsa Autorizaţiei de Construire; 5) Imobilul nu poate fi primit drept garanţie pentru acordarea unui credit bancar; 6) K. a formulat acţiunea civilă având ca obiect demolarea Ansamblului Rezidenţial şi implicit a imobilului aparţinând recurentului, punând în practică notificările anterioare; 7) K. nu a fost obligată pe cale judiciară la exprimarea acordului pentru intrarea în legalitate, situaţia imobilului rămânând astfel în impas; 8) Recurentul încearcă sentimente puternice de frustrare şi neputinţă, aflându-se sub permanenta apăsare a incertitudinii cu privire la situaţia imobilului.

Prin urmare, prejudiciile invocate, materiale şi morale sunt certe, directe şi personale, vinovăţia intimaţilor este dincolo de orice dubiu, iar legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite şi naşterea prejudiciilor este irefragabilă.

În ceea ce priveşte garanţia contra viciilor ascunse, recurentul arată că prin decizia atacată, s-a reţinut că "(...) în aprecierea instanţei de apel, viciul se referă la bunul în materialitatea sa, iar nu la dreptul asupra bunului". Chiar şi în ambianţa acestei interpretări, nu se poate ignora faptul că bunul în materialitatea sa a fost afectat de vicii ascunse pe care recurentul nu putea să le cunoască la data achiziţiei.

În raport de dispoziţiile art. 1707 alin. (1) şi (2) C. civ., recurentul susţine că este evident faptul că prin constatările judiciare care au determinat anularea Autorizaţiei de Construire - în special cele referitoare la nerespectarea limitei dintre proprietăţi - se consacră o deficienţă a Ansamblului Rezidenţial şi implicit a imobilului parte integrantă a acestuia, de o asemenea amploare încât dacă ar fi fost cunoscută de recurent ar fi schimbat radical fie decizia sa de a contracta, fie condiţiile încheierii contractului de vânzare.

Aşadar, considerentele deciziei recurate prin care este înlăturată răspunderea intimaţilor pentru viciile ascunse nu se pot reţine ca fiind corespunzătoare.

În acest context, recurentul se consideră îndreptăţit să solicite admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei instanţei de apel, spre o nouă judecată.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare de către intimaţii-pârâţi E. S.R.L. şi F..

La termenul din 18 aprilie 2024, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi Cod.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situaţiei de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie.

Astfel, în expunerea argumentelor vizând analiza incorectă făcută de instanţa de apel, recurentul-reclamant face consideraţiuni cu privire la existenţa prejudiciului, la modul de stabilire al acestuia, aprecieri referitoare la cuantumul despăgubirilor şi la modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate.

Din această perspectivă, susţinerile ce vizează pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât criticile evocate de recurent privind contradictorialitatea referitoare la prejudiciul moral nu pot fi primite, în contextul în care, cheltuielile legate de intrarea în legalitate a construcţiei nu au fost încă efectuate, realizarea lor în viitor fiind una eventuală, condiţionată de realizarea unui acord cu K. S.R.L., sens în care, prejudiciul afirmat la momentul respectiv nu putea face obiectul reparaţiei din perspectiva dispoziţiilor art. 1385 C. civ.

In ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit normele de drept material, referitoare la răspunderea intimatului F., prejudiciile încercate de recurent şi garanţia contra viciilor ascunse.

În ceea ce priveşte răspunderea intimatului F., se constată că instanţele judecătoreşti au apreciat că acesta nu poate avea calitate procesuală pasivă în acţiunea în răspundere contractuală, neavând calitatea de parte în contract.

Referitor la invocarea garanţiei pentru vicii ascunse s-a apreciat că anularea autorizaţiei de construire nu reprezintă un viciu în sensul art. 1707 C. civ., iar cu privire la prejudiciul pretins de reclamant s-a reţinut că acesta nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi reparat, context în care a fost menţinută soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată.

Din argumentele expuse de recurent nu se pot desprinde care ar fi greşelile instanţei de apel şi nici că încadrarea acestora se poate subsuma motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Criticile expuse de recurent nu pot fi încadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurentului vizează netemeinicia soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, soluţie menţinută în apel.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1643 A din 6 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1643 A din 6 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi E. S.R.L. şi F..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2024.