Cassation appeal against public procurement contract dispute declared inadmissible for lack of statutory remedy

Şedinţa publică din data de 28 martie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În prealabil, se cuvine notat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. x/2021, la 8 septembrie 2021, reclamanta SOCIETATEA TRANSPORT PUBLIC S.A. TULCEA a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 193.483,51 RON, reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat ca urmare evenimentului din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2018, a sumei de 1.520,00 RON, reprezentând contravaloarea uşii casieriei, distrusă prin efracţie, la sistarea plăţilor serviciilor aferente Contractului de prestări servicii nr. x din 12 martie 2018 până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018, urmând ca sumele pretinse să se compenseze cu plata serviciilor de pază, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvenţională formulată, pârâta a solicitat obligarea pârâtei - reclamante la plata sumei de 206.203,2 RON, precum şi a penalităţilor de întârziere aferente debitului, de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la momentul scadenţei facturilor şi până la data plăţii efective a acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 378 din 17 februarie 2022, Judecătoria Tulcea, secţia Civilă şi Penală a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1121 din 20 septembrie 2022 Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea principală, a admis cererea reconvenţională, a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 206.203,2 RON şi a penalităţilor convenţionale de întârziere de 0,1%/zi, începând cu data scadenţei debitului şi până la plata efectivă a acestuia şi a sumei de 4.130 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 122 din 6 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SOCIETATEA TRANSPORT PUBLIC S.A. TULCEA a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi, după rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii promovate de aceasta şi respingerea cererii reconvenţionale. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Circumscris primului motiv de nelegalitate, recurenta a arătat că acesta este incident din perspectiva faptului că nerespectării de către instanţa de apel a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură ciivlă, întrucât, deşi autoarea căii de atac a susţinut că prejudiciul reclamat este rezultatul neîndeplinirii de către intimată a obligaţiilor contractuale, în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate motivele şi raţionamentul instanţei de prim-control judiciar care au condus la concluzia că intimata şi-a îndeplinit aceste obligaţii şi nici motivele pentru care susţinerile sale sub acest aspect au fost înlăturate.

În acest context, a apreciat că motivarea instanţei de apel este lacunară şi insuficientă, aceasta preluând concluziile părţii adverse, fără a-şi expune propriul raţionament.

Pe acest temei, a invocat şi cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., subliniind că nemotivarea hotărârii recurate îi încalcă dreptul la un proces echitabil şi produce părţilor litigante o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea deciziei recurate.

De asemenea, recurenta a arătat că instanţa de apel a dat o interpretare greşită prevederilor art. 11.5 lit. f) din contract, modificând conţinutul acestora în sensul arătat de pârâtă; astfel a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, recurenta a evocat clauzele contractuale care cuprindeau obligaţiile ce îi reveneau intimatei, subliniind că faţă de neîndeplinirea lor, recurentei nu i se poate imputa vreo culpă pentru producerea prejudiciului.

Un alt set de susţineri circumscrise cazului de casare ultim-indicat a vizat motivarea instanţei de apel cu privire la obligaţia efectuării analizei de risc, care, potrivit recurentei, aparţinea intimatei.

Recurenta a mai susţinut că în speţă erau întrunite condiţiile legale privind atragarea răspunderii contractuale a intimatei, întrucât intimata nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile ce îi reveneau potrivit contractului, culpa acesteia este preyumată prin simplul fapt al nerespectării convenţiei, prejudiciul înregistrat este cert, fiind reprezentat de suma destinată plăţii salariilor angajaţilor recurentei şi contravaloarea uşii casieriei distruse ca urmare a evenimentului produs, fiind consecinţa directă a neexecutării contractului.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, autoarea căii de atac a arătat că facturile aferente sumelor acordate nu au fost acceptate la plată de către aceasta, procesele-verbale cu situaţia orelor/serviciilor prestate de angajaţii intimatei nefiind semnate şi că în cauză, contrar susţinerilor intimatei, contractul în discuţie a încetat în momentul împlinirii termenului pentru care a fost încheiat.

La 20 decembrie 2023, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului. În susţinerea primei excepţii, a arătat că în cauză, contractul dintre părţi este de achiziţie publică, împrejurare faţă de care în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, în forma aplicabilă la data iniţierii procesului. În ceea ce priveşte cea de-a doua excepţie, recurenta a susţinut, în esenţă, faptul că prin memoriul de recurs autoarea căii de atac critică, în realitate aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii, şi nu de legalitatea acesteia şi nu indică dispoziţiile legale încălcate de instanţa de apel, motiv pentru care a considerat că se impune aplicarea sancţiunii nulităţii recursului, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, în baza art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

În speţă, SOCIETATEA TRANSPORT PUBLIC S.A. a învestit Judecătoria Tulcea cu o cerere având ca obiect angajarea răspunderii contractuale a pârâtei A. S.R.L. pentru executarea necorespunzătoare a contractului nr. de prestări servicii "Servicii de pază şi de monitorizare-intervenţie la efracţie pentru obiectivele TRANSPORT PUBLIC S.A. TULCEA şi servicii de control legitimaţii de călătorie pe mijloacele de transport în comun" nr. 1370 din 12 martie 2018.

Contractul a fost încheiat sub imperiul dispoziţiilor Legii nr. 98/2016, ca urmare a parcurgerii procedurii de achiziţii publice de către reclamantă, în calitate de autoritate contractantă.

Faţă de calitatea părţilor şi obiectul contractului, Înalta Curte constată că acesta este unul de achiziţie publică, în sensul art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 98/2016, împrejurare faţă de care în cauză devin aplicabile prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, " Prezenta lege reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor."

Asupra naturii litigiului, în sensul că acesta unul în materia achiziţiilor publice, s-a statuat cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 378/2022 din 17 februarie 2022 a Judecătoriei Tulcea, secţia Civilă şi Penală, care, în stabilirea instanţei competente material, reţinând că acţiunea are ca obiect pretenţii derivând dintr-un contract de achiziţie publică, în acord cu dispoziţiile Legii nr. 98/2016, a stabilit că litigiului pendinte îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 101/2016, sens în care a apreciat că Tribunalul Constanţa este competent material să judece litigiul.

Astfel, potrivit art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, în forma aplicabilă la data iniţierii procesului, 8 septembrie 2021, potrivit art. 24 C. proc. civ., " Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul", iar art. 55 alin. (31) din aceeaşi lege prevede că "Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (11) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei.".

Din coroborarea textelor de lege sus-evocate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. rezultă că decizia recurată este definitivă de la data pronunţării ei, fiind o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs.

Cum potrivit art. 483 alin. (2) teza finală din acelaşi act normativ, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, Înalta Curte constată că recurenta a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficienţă textelor de lege enunţate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să admită excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, să respingă recursul ca inadmisibil.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurentei în recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) din acelaşi Cod, o va obliga la plata către intimată a sumei de 8.375 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor depuse în dovedire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA TRANSPORT PUBLIC S.A. TULCEA împotriva deciziei civile nr. 122 din 6 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 8.375 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2024.