Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 285/2024 AI generated

Damages claim upheld on trial and appeal; cassation appeal annulled as inadmissible for raising factual issues.

Case Number Decizia nr. 285/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the claimant’s appeal as inadmissible, upholding the appellate decision that had affirmed the trial court’s dismissal of the damages claim; thus, the prior rulings dismissing the action remain in force. The dispute arose from a 1992 traffic accident, with the claimant seeking compensation from a state-owned entity for ongoing material harm from 2016 onward, including gastric bypass surgery costs, lost salary differentials, and attendant-care expenses, allegedly caused by the accident’s long-term health effects. The court held that the appeal invoked only the formal ground under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code but raised purely factual challenges to evidence assessment and causation—matters outside the scope of non-devolutive appellate review—and therefore annulled it under Article 489(2) as not falling within the enumerated cassation grounds.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1084 C. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Damages claim upheld on trial and appeal; cassation appeal annulled as inadmissible for raising factual issues: The dispute arose from a 1992 traffic accident, with the claimant seeking compensation from a state-owned entity for ongoing material harm from 2016 onward, including gastric bypass surgery costs, lost salary differentials, and attendant-care expenses, allegedly caused by the accident’s long-term health effects. The court held that the appeal invoked only the formal ground under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code but raised purely factual challenges to evidence assessment and causation—matters outside the scope of non-devolutive appellate review—and therefore annulled it under Article 489(2) as not falling within the enumerated cassation grounds.

Keywords

AI generated
grounds for cassation action for annulment actions for damages matter in dispute article of civil procedure factual grounds

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 144/2023
Prin decizia civilă nr. 144/2023 din 1 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost respinse ca nefondate cererile de apel formulate de apelanta-reclamantă A., împotriva încheierilor de şedinţă din 27 noiembrie 2019, 13 octombrie 2021 şi a sentinţei civile nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Main ground for annulment of the appeal (recurs) because the grounds invoked did not fall within the cassation grounds listed in art. 488 C. proc. civ.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A., în contradictoriu pârâta Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului De Stat" - Sucursala de Transport Bucureştii Noi, a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 225.313,85 Euro (1.064.022,12 Ron la cursul de schimb de 1 Euro = 4,7224 Ron din data de 28.06.2019) şi a sumei de 5.400 RON Ron cu titlu de reparaţie a prejudiciului material ce i-a fost cauzat în formă continuată prin accidentul de circulaţie produs de numitul B. la data de 18.02.1992 (în prezent decedat), prejudiciu material suferit de reclamantă în perioada 30.06.2016 până la data introducerii acţiunii şi pe care îl va suferi în continuare până la data rămânerii definitive a hotărârii, sens în care va preciza acţiunea sub aspectul măririi cuantumului obiectului cererii. De asemenea, solicită obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2637 din 27 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată.

A respins acţiunea privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAŢIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT (x, CUI x), ca neîntemeiată.

A luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 27 noiembrie 2019, a încheierii din 13 octombrie 2021 şi a sentinţei civile nr. 2637 din 27 octombrie 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat apel reclamanta A., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea încheierilor şi a sentinţei civile apelate şi în consecinţă, admiterea cererii de probatorii şi încuviinţarea probei cu expertiză contabilă; încuviinţarea obiecţiunilor formulate la Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x; schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea intimatei la plata către reclamantă a sumei de 225.313,85 Euro (1.064.022,12 Ron la cursul de schimb de 1 Euro=4,7224 Ron din data de 28.06.2019) şi a sumei de 5.400 RON Ron cu titlu de reparaţie a prejudiciului material ce i-a fost cauzat în formă continuată prin accidentul de circulaţie produs de numitul B. la data de 18.02.1992 (în prezent decedat), prejudiciu material suferit de reclamantă în perioada 30.06.2016 până la data introducerii acţiunii şi pe care îl va suferi în continuare până la data rămânerii definitive a hotărârii; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 144/2023 din 1 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost respinse ca nefondate cererile de apel formulate de apelanta-reclamantă A., împotriva încheierilor de şedinţă din 27 noiembrie 2019, 13 octombrie 2021 şi a sentinţei civile nr. 2637 din 27 octombrie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, şi de apelanta-pârâtă REGIA AUTONOMA ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT, împotriva încheierii de şedinţă din 30 octombrie 2019 şi a sentinţei civile nr. 2637 din 27 octombrie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii-chemaţi în garanţie C. S.A., D. şi E., în calitate de moştenitori ai defunctului B..

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 144/2023 din 1 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

După o succintă prezentare a situaţiei de fapt, recurenta susţine, în esenţă, că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (3), art. 1073 şi art. 1084 C. civ. de la 1864.

Consideră că instanţa de apel făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor legale menţionate apreciind că prejudiciul reprezentând despăgubirea sa, pentru efectuarea intervenţiei de bypass gastric efectuată în perioada de referinţă, respectiv luna iulie 2016, nu întruneşte cerinţa legăturii de cauzalitate între evenimentul din anul 1992 şi consecinţa rezultatul invocat, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă.

În ceea ce priveşte obezitatea morbidă cu care a fost diagnosticată recurenta şi complicaţiile survenite ulterior, conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală, sunt mult mai grave consecinţele clinice în cazul obezităţii morbide, decât în cazul obezităţii de grad I. în cazul apelantei - reclamante, obezitatea a contribuit ca factor de risc la consecinţe precum: gonartroză dreaptă şi bilaterală, tromboza venoasă profundă membru inferior drept, insuficienţa venoasă şi limfatică, hipercolesterolemie şi glicemie bazală modificată, cardiopatie ischemică, dispnee în 2016, hernie hiaială în 2014, steatoză hepatică în 2016, boală de reflux gastroesofagian.

S-a specificat în raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x, efectuat în dosarul nr. x/2016, că obezitatea are o etiologie multifactorială, în care aportul caloric alimentar crescut reprezintă factorul dominant, iar poli traumatismul din 1992, prin reducerea mobilităţii şi a capacităţii de efort, a reprezentat un factor favorizant în apariţia obezităţii.

Deşi consideră reclamanta că, în realitate, politraumatismul din 1992, prin reducerea mobilităţii şi a capacităţii de efort, a reprezentat factorul dominant în apariţia obezităţii, chiar dacă ar admite caracterul de factor favorizant atribuit de expertiză poli traumatismului din 1992, soluţia corectă, legală şi temeinică care ar fi trebuit să fie pronunţată de instanţa de fond era aceea de a se determina o pondere/fracţie care să se transforme într-un punctaj care să-i corespundă o fracţie de compensaţie financiară pentru prejudiciul fizic, astfel că acţiunea ar fi trebuit admisă în măsura favorizării apariţiei obezităţii întrucât tot ceea ce a urmat acestui poli traumatism privind starea de sănătate, în ceea ce priveşte reducerea mobilităţii şi a capacităţii de efort, nu a mai fost aşa cum ar fi trebuit să fie, fiind lipsită din iulie 2013 de posibilitatea de a continua ca funcţionar public detaşat în exterior.

Redând concluzii ale raportului de nouă expertiză medico-legală, recurenta susţine că prejudiciul reprezentând despăgubirea sa pentru efectuarea intervenţiei de bypass gastric, în perioada de referinţă, respectiv în luna iulie 2016, întruneşte cerinţa legăturii de cauzalitate între evenimentul din anul 1992 şi consecinţa rezultatul invocat, dar instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt dovedită cu probele administrate.

În ceea ce priveşte solicitarea de obligare a pârâtei la plata sumei de 200.980,80 euro reprezentând diferenţa între veniturile salariate realizate până la data de 30.06.2013, în calitate de cadru didactic universitar şi împuternicit în funcţii externe de Ministerul pentru Educaţie, Cultură şi Sport - Serviciul de Activitate Externă şi veniturile salariate realizate în anii 2016-2019, consideră că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că reclamanta nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate între acest prejudiciu şi fapta ilicită a prepusului pârâtei.

După ce a reţinut în mod corect faptul că în perioada 10.03.2008-30.06.2013, în baza Ordinul ECI/617/2008 din 25.02.2008, reclamanta a ocupat o funcţie externă în calitate de împuternicit al Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei (ataşat în România) şi faptul că mandatul de numire în respectiva funcţie a încetat la data de 30.06.2013, conform Certificatului emis de Ministerul pentru Educaţie, Cultură şi Sport - Serviciul de Activare Externă, instanţa a reţinut în mod greşit că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese că motivul încetării mandatului a fost starea de sănătate precară a reclamantei ca urmare a leziunilor traumatice suferite în accidentul de circulaţie din anul 1992, starea de invaliditate a reclamantei fiind stabilită încă din anul 1995, deci anterior numirii în funcţia externă pe care a ocupat-o timp de 5 ani.

Emiterea Certificatului din data de 02.07.2013 de încetare (invalidare) a detaşării în cadrul Ministerul pentru Educaţie Cultură şi Sport - Serviciul de Activare Externă a fost determinata de evoluţia negativă a stării reclamantei de sănătate, în mod special diagnosticarea cu Tromboză venoasă profundă acută venă femurală superficială dreaptă.

Astfel, potrivit Biletului de Externare emis la data de 20.02.2012, de către Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, reclamanta a fost diagnosticată cu următoarele afecţiuni medicale:

"Tromboză venoasă profundă acută venă femurală superficială dreaptă; Insuficienţă venoasă şi limfatică cronică membru pelvin drept posttraumatică (1991); Glicemie bazală modificată; Hipercolesterolemie; Obezitate gr. 3; Guşă nodulară cu eutiroidism (sub tratament cu Euthhyrox); Poliartrită reumatoidă în observaţie".

Diagnosticarea cu tromboză venoasă profundă acută venă femurală superficială dreaptă şi cu "insuficienţă venoasă şi limfatică cronică membru pelvin drept posttraumatică (1991)" a reprezentat "cazul de excepţie în care, din motive justificate, organul convocator este de acord să înceteze mandatul de exercitare a permiselor sau licenţelor acordate". Tromboză venoasă acută a fost cauza imposibilităţii desfăşurării în viitor activităţii sale ca Ataşat de educaţie, politică socială şi sport, activitate care a necesitat atenţia pentru acest domeniu cu dedicaţie completă în două ţări cu multă muncă şi rezultate de excepţie, cum au fost în România şi Republica Moldova, recunoscute de acestea.

Apoi, starea de sănătate s-a agravat şi, prin înscrisul intitulat "Extensie a Recunoaşterii Gradului de Invaliditate" emis sub nr. 08/93762.9/15 din 12.02.2015 .

În plus, actul medical din 12 februarie 2015, pe lângă faptul că atestă procentul de invaliditate fizică de 68%, atestă şi invaliditate psihică în procent de 68% ("TIPUL DE INVALIDITATE: Fizică şi Psihică").

Cu alte cuvinte, începând cu luna februarie 2015, reclamantei i-a fost recunoscută pentru prima dată invaliditatea psihică de 68% şi evaluarea pozitivă de 7 puncte de mobilitate redusă.

Curtea a reţinut în mod greşit că nici prejudiciul în sumă de suma totală de 14.000 euro, reprezentând suma achitată unei terţe persoane, în calitate de însoţitor, în perioada de referinţă (30.06.2016 - 30.06.2019), nu a fost dovedit prin probatoriul administrat în cauză.

Referitor la prejudiciul în sumă de 14.000 euro, reprezentând suma achitată unei terţe persoane, în calitate de însoţitor, în perioada de referinţă (30.06.2016 - 30.06.2019), instanţa de apel a reţinut că acesta nu a fost dovedit prin probatoriul administrat în cauză.

Consideră că declaraţia martorei F., audiată de prima instanţă, coroborată cu înscrisurile depuse la instanţa de apel, este edificatoare din această perspectivă, întrucât martora a vizitat-o ocazional, în timpul vacanţelor, a asistat la discuţii şi a cunoscut cuantumul sumelor pretins achitate.

Intimata-pârâtă REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAŢIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise motivului de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.:

"menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Se constată că reclamanta A. a indicat formal motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât întreaga construcţie a recursului vizează exclusiv greşita stabilire a situaţiei de fapt, ceea ce nu poate face obiectul controlului în această fază procesuală, iar faptul că se invocă anumite dispoziţii legale (ex: 998, art. 999, art. 1000 alin. (3), art. 1073 şi art. 1084 C. civ. de la 1864etc.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând doar aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de stabilire a situaţiei de fapt şi de analiză a probatoriului.

În concret, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii rezultând din aprecierea eronată a unor dispoziţii din C. civ., însă motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor (ex. documente medicale, raportul de nouă expertiză medico-legală efectuat în cadrul dosarului x/2016, relevanţa declaraţiei martorului audiat de prima instanţă etc.), dezvoltând critici referitoare la aprecierea probatoriului, consideraţii generale legate de impactul pe care l-a avut accidentul rutier din 1992 asupra reclamantei, aspecte care se circumscriu laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs.

Susţinerile privitoare la dovedirea prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu vizează, de asemenea, aspecte factuale ale cauzei care, astfel cum s-a arătat, nu pot fi reevaluate în calea de atac a recursului.

Or, pe calea acestui raţionament şi fără a demonstra încălcarea legii, recurenta - reclamantă, nemulţumită de aprecierea făcută de instanţa de apel, solicită în mod eronat ca instanţa de recurs să intre pe tărâm probator şi să facă ea însăşi o altă opţiune, în condiţiile în care recursul vizează exclusiv aspecte de legalitate.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentă se situează în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât se raportează numai la situaţia de fapt ori la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reţine vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

În altă ordine de idei, comparând cererea de recurs cu cererea de apel, se constată că o mare parte din aşa-zisele critici de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu reprezintă altceva decât o reluare a susţinerilor formulate în calea de atac devolutivă a apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, mărturie fiind similitudinea dintre cererea de recurs şi cererea de apel, formulate de aceeaşi parte în cauză. Aceleaşi motive au fost deduse Curţii de Apel Bucureşti spre judecată şi sunt acum readuse în discuţie în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ignorarea instituţiei recursului.

Însă, chiar dacă ne aflăm în situaţia în care, prin decizia instanţei de apel, a fost menţinută soluţia primei instanţe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanţei de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de însăşi instanţa de apel.

În concret, susţinerile recurentei-pârâte prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată, iar în lipsa unor argumente care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanţa de recurs nu se poate substitui părţii, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanţei de apel.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 144/2023 din 1 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 144/2023 din 1 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2024.