Recovery of Defective Valuation Fees: Audit Court Findings Do Not Start or Suspend Prescription

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 iunie 2021 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub nr. x/2021, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA GENERALĂ A EXPERŢILOR TEHNICI S.A., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 218.750 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/04.08.2009, emis de ANRP în favoarea doamnei A., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 9708 din 29 septembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Astfel învestit, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis, prin sentinţa civilă nr. 1384/2022 din 10 iunie 2022, excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, fiind respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 734 din 9 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

La data de 6 iulie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 734 din 9 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, anularea deciziei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

În mod greşit instanţa a considerat că termenul de prescripţie pentru pretenţiile deduse judecăţii a început să curgă la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator, data de la care reclamanta avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită.

Autoarea căii de atac a arătat că, prin decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a României a constatat că rapoartele de evaluare nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare, cu privire la estimarea valorii de piaţă a proprietăţilor imobiliare supuse evaluării şi a dispus în sarcina sa măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului, stabilind ca termenul de aducere la îndeplinire a măsurilor, prelungit ulterior, să fie 28 iunie 2019.

Invocând art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, recurenta a menţionat că este obligată să se conformeze dispoziţiilor Curţii de Conturi, ceea ce demonstrează, în viziunea sa, că termenul de prescripţie începe să curgă de la data când o altă societate de evaluare şi-a prezentat concluzia privind rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de intimată, dată în raport cu care termenul de prescripţie extinctivă nu este împlinit.

Recurenta a mai criticat decizia instanţei de apel din perspectiva faptului că aceasta a reţinut, în mod greşit, că acţiunea de control desfăşurată de Curtea de Conturi nu poate constitui o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei.

A solicitat instanţei să aibă în vedere regula "contra non valentem agere non currit praescriptio" ("prescripţia nu curge în contra celui care nu poate să acţioneze") .

În sistemul C. civ., când forţa majoră nu constituia o cauză de suspendare (prevăzută de lege), în temeiul acestei reguli, jurisprudenţa a considerat că, fiind vorba de o imposibilitate obiectivă a titularului dreptului de a acţiona, ea poate fi un caz de suspendare. În prezent, chiar dacă Decretul nr. 167/1958 prevede că forţa majoră este o cauză de suspendare [art. 13 lit. a)], regula "contra non valentem agere non currit praescriptio", este invocată pentru a soluţiona unele excepţii de la regula începutului prescripţiei.

Aşadar, fără a fi considerată o cauză de suspendare, regula în discuţie este invocată pentru a susţine fie amânarea începutului prescripţiei extinctive, fie repunerea în termen.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi art. 488 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă SOCIETATEA GENERALĂ A EXPERŢILOR TEHNICI S.A. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin rezoluţia din 31 octombrie 2023 s-a fixat termen la data de 8 februarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Analizând recursul cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează.

În lipsa indicării cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. de care recurenta înţelege să se prevaleze, instanţa supremă va încadra criticile în ipoteza reglementată de pct. 8 al normei evocate, care atrage casarea hotărârii atacate, în situaţia în care aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că, în etapele procesuale anterioare s-a apreciat că, faţă de momentul naşterii raportului juridic dintre părţi prin contractul de prestări servicii nr. x/2006, prescripţia este guvernată de dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 şi ale vechiul C. civ., aceste dezlegări fiind necontestate de către recurenta-reclamantă.

În aceste condiţii, stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă se determină prin raportare la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, precum şi la dispoziţiile art. 16 din acelaşi act normativ privind întreruperea curgerii termenului prescripţiei extinctive.

Prin recursul declarat, recurenta-reclamantă a susţinut faptul că în mod greşit instanţa a considerat că termenul de prescripţie pentru pretenţiile deduse judecăţii a început să curgă la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator, data de la care reclamanta avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită.

Recurenta-reclamantă şi-a fundamentat raţionamentul pe considerentul că prescripţia dreptului material la acţiune a început să curgă de la data la care a luat cunoştinţă de rezultatul verificărilor efectuate asupra raportului întocmit de intimata-pârâtă în dosarul de despăgubire, arătând că măsura dispusă prin decizia Curţii de Conturi nr. 10 din 10 octombrie 2013 a avut termen iniţial de îndeplinire la 30 aprilie 2013, termenul fiind prelungit până la 28 iunie 2019.

Instanţa supremă constată că prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a dat dezlegare de principiu problemei de drept referitoare la modalitatea în care constatările efectuate de un organ de control, terţ faţă de raportul juridic de creanţă, pot influenţa sau nu momentul de începere a curgerii termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii în recuperarea sumelor plătite necuvenit, statuându-se că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului".

S-a reţinut în considerentele deciziei, cu valoare de principiu, că paguba constatată este preexistentă raportului Curţii de Conturi sau altui organ cu atribuţii de control (paragraful 57), că izvorul obligaţiei debitorului nu îl reprezintă actul de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba (paragraful 60), astfel încât invocarea actului de control este irelevantă din perspectiva momentului de debut al prescripţiei extinctive, neexistând nicio dispoziţie legală care să stabilească faptul că acesta ar reprezenta punctul de plecare al cursului prescripţiei extinctive (paragraful 61) şi, de asemenea, nefiind asimilat de lege ca act întreruptiv al cursului prescripţiei extinctive (paragraful 62).

În cauză, acţiunea pentru recuperarea valorii de 218.750 RON, aferente titlului de plată nr. x din 4 august 2009, a fost demarată ca urmare a unei măsuri de control a organelor Curţii de Conturi, prin care recurenta-reclamantă a fost obligată să acţioneze pentru recuperarea prejudiciului, conform clauzelor contractuale şi dispoziţiilor legale, de la partenerul contractual.

Prin urmare, aplicând regulile de interpretare logică referitoare la analogie, care presupun, mutatis mutandis, existenţa aceleiaşi soluţii sau dezlegări de drept atunci când există aceleaşi raţiuni ale legii, deşi recurenta-reclamantă era obligată să se conformeze deciziilor Curţii de Conturi în sensul recuperării prejudiciului, acest fapt nu echivalează cu modificarea datei începerii curgerii termenului de prescripţie, Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii fiind aplicabilă şi în speţa de faţă.

Aşadar, nu prezintă relevanţă pentru determinarea momentului de început al cursului prescripţiei nici data întocmirii deciziei Curţii de Conturi nr. 10 din 10 octombrie 2013, dar nici termenul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de organele de control, care a fost prelungit până la 28 iunie 2019.

În raport prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, legiuitorul a statuat în sensul că prescripţia dreptului material la acţiune începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cei care răspund de ea, instituind două momente alternative în funcţie de care se calculează termenul de prescripţie în cazul acţiunii în răspundere civilă contractuală întemeiată pe contractul de prestări servicii încheiat între părţi.

Astfel, primul moment vizează data la care păgubitul a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, acesta fiind momentul subiectiv, iar cel de-al doilea moment coincide cu data la care păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, acesta fiind momentul obiectiv.

Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripţie se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi a celui chemat să răspundă de ea.

Deşi recurenta-reclamantă se raportează la momentul subiectiv, în raport de momentul obiectiv, astfel cum prevede art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la momentul plăţii, când recurenta-reclamantă, în calitate de beneficiar în cadrul contractului de prestări servicii, trebuia să cunoască atât paguba, cât şi faptul că prestatorul este răspunzător de ea, acest moment fiind cel la care s-a emis titlul de plată conform deciziei A.N.R.P., care stă la baza pretenţiilor deduse judecăţii.

Înalta Curte nu poate reţine nici criticile recurentei-reclamante referitoare la întreruperea cursului prescripţiei extinctive.

Dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 prevăd expres şi imperativ că "prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia; b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act începător de executare. Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea."

Actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control nu poate reprezenta un act de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, ca de altfel nici demersurile ulterioare care au fost efectuate de recurenta-reclamantă pentru contractarea serviciilor unui alt evaluator, care să verifice conformitatea raportului de evaluare întocmit de intimata-pârâtă.

Aşadar, sub aspectul momentului de debut al curgerii termenului de prescripţie, nu are relevanţă constatarea făcută şi adusă la cunoştinţă de organul de control al Curţii de Conturi, terţ faţă de raporturile juridice derulate între părţi, atât timp cât raportul de control constată doar producerea pagubei, dar nu constituie, prin el însuşi, izvor al obligaţiei; de aceea, actul de control al Curţii de Conturi nu are nicio relevanţă asupra naşterii dreptului la acţiune al recurentei şi, deci, nu poate influenţa curgerea termenului de prescripţie.

Vor fi înlăturate criticile privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 13 şi 16 din Decretul nr. 167/1958, întrucât cauzele de suspendare şi întrerupere a termenului de prescripţie sunt limitativ prevăzute de lege, iar cele indicate de recurentă nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele legale.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că invocarea de către recurenta-reclamantă a art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 nu poate reprezenta o veritabilă critică de nelegalitate a deciziei recurate, câtă vreme analiza instanţei de apel a vizat exclusiv excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fără a se discuta în vreun fel atribuţiile legale ale Curţii de Conturi.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 734 din 9 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2024.