Conflict of jurisdiction for labor salary disputes involving judicial staff under Art. 127 CPC and Art. 210 Law 62/2011

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă la data de 20.03.2023, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâţii la recunoaşterea stării de discriminare în care se află în materie salarială, în calitate de personal auxiliar de specialitate din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", pentru perioada august 2018 până în prezent şi în continuare, ca urmare a neacordării salariului de bază brut lunar, precum şi a cuantumurilor sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de confidenţialitate şi sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase, raportat la specialiştii IT - personal auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, şi, în consecinţă uniformizarea calcului drepturilor salariale; a solicitat recalcularea şi plata diferenţelor salariale, începând cu luna august 2018 şi până în prezent, precum şi pentru viitor, până la recunoaşterea efectivă a drepturilor, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 284/MAS/01.03.2024, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia I civilă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că reclamanta este angajată în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele, context în care competenţa teritorială nu se poate determina în raport cu prevederile art. 127 C. proc. civ., ci potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 1233/2024 din 23.10.2024, Tribunalul Buzău, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, evocând art. 269 din Codul muncii şi art. 127 C. proc. civ., precum şi decizia nr. 77/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a reţinut că reclamanta şi-a exercitat opţiunea de alegere între mai multe instanţe deopotrivă competente prin sesizarea iniţială a Tribunalului Braşov.

De asemenea, a reţinut că art. 127 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. reglementează o competenţă de ordine privată, context în care doar pârâtul ar fi putut invoca excepţia de necompetenţă teritorială, nu şi instanţa din oficiu.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 11.11.2024.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

Acţiunea are ca obiect obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei reclamantei şi la plata diferenţelor salariale, fiind astfel dedus judecăţii un conflict de muncă.

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal".

Astfel, competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor de muncă revine tribunalelor.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Pornind de la aceste texte de lege, instanţa supremă reţine că reclamanta activează în calitate de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele.

Din acest punct de vedere, competenţa nu poate fi evaluată în raport cu art. 127 alin. (1) C. proc. civ., deoarece acţiunea nu este în competenţa instanţei unde reclamanta îşi desfăşoară activitatea ori în competenţa unei instanţe inferioare acesteia.

De asemenea, nu este aplicabil nici art. 127 alin. (21) C. proc. civ., care prevede că "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât". Aceasta deoarece printre pârâţii chemaţi în judecată figurează numai parchete de pe lângă tribunal şi curte de apel, nu şi instanţe de judecată.

Nefiind incidente dispoziţiile referitoare la competenţa teritorială facultativă, instanţa competentă teritorial trebuie stabilită conform prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii ori ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, aşa încât competenţa aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

De aceea, în considerarea locului de muncă al reclamantei, văzând dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, Înalta Curte va stabili, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa Tribunalului Buzău în soluţionarea litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2024.