Tort claim against de facto manager remanded; appeal rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă la data de 15 iunie 2022, sub numărul x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei ca, în temeiul dispoziţiilor art. 998 - 999 din C. civ., coroborate cu prevederile Legii nr. 31/1990, să dispună atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului B. şi, astfel, să fie obligat la plata sumei de 424.901 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat societăţii reclamante prin lipsa din gestiunea societăţii a bunurilor mobile enumerate în anexele ataşate.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în răspundere delictuală pe dreptul comun, susţinând că pretenţiile lichidatorului judiciar trebuiau valorificate în cadrul procedurii de faliment, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în răspundere delictuală, în condiţiile în care lichidatorul trebuia şi putea să aibă cunoştinţă despre existenţa bunurilor mobile a căror lipsă este imputată pe calea cererii sale încă de la data la care avea obligaţia inventarierii patrimoniului debitoarei, potrivit dispoziţiilor art. 113 din Legea nr. 85/2006, respectiv imediat după deschiderea procedurii de faliment, care s-a dispus în anul 2013.

În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, având în vedere că nu este îndeplinită una din condiţiile esenţiale ale atragerii răspunderii delictuale, respectiv existenţa unui prejudiciu, sens în care a susţinut că nu există niciun prejudiciu care să poată fi reclamat de către lichidatorul judiciar, în condiţiile în care toate creanţele înscrise la masa credală a debitoarei au fost achitate.

La termenul din 26 septembrie 2022, conform încheierii de la acea dată, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, constatând că, din motivarea cererii de chemare în judecată, răspunderea incidentă de care se prevalează reclamanta este aceea reglementată de dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 31/1990, respectiv răspunderea administratorului faţă de societate, răspundere distinctă de aceea reglementată de Legea nr. 85/2006, ce vizează exclusiv faptele care au condus la starea de insolvenţă. Or, prin prezenta cerere de chemare în judecată se invocă presupuse fapte de sustragere de bunuri, ulterioare deschiderii procedurii, care excedează cazurilor de răspundere ale foştilor administratori, reglementate de legea insolvenţei. Totodată, constatând că, din înscrisurile depuse, toate creanţele înscrise au fost stinse, a pus în discuţie chestiunea interesului în promovarea acţiunii.

Prin sentinţa nr. 53 din 3 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei de interes şi a respins, ca fiind lipsită de interes, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. C., a declarat apel, solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă, iar, în rejudecare, obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 421.091 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat societăţii prin faptele culpabile săvârşite în legătură cu atribuţiile exercitate în calitate de gestionar de fapt al societăţii reclamante, urmând ca despăgubirea ce va fi obţinută să se transfere creditorilor săi curenţi (bugetul de stat) în procedura de lichidare, iar valoarea reziduală să fie distribuită asociatului.

Prin decizia nr. 52 din 17 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C., împotriva sentinţei civile nr. 53 din data de 03 octombrie 2022 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022; a anulat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii, la 17 martie 2023, pârâtul B. a declarat recurs, prin care a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Detaliind, recurentul a arătat că instanţa de control judiciar a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în sensul în care a reţinut că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, deşi, în realitate, în cauză, instanţa de fond a intrat în judecata fondului pentru analiza lipsei de interes, care este, în esenţă, o excepţie de fond.

Astfel, în opinia recurentului, aceasta nu poate atrage incidenţa prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi, prin urmare, trimiterea cauzei spre rejudecare, nefiind incidentă nicio ipoteză normativă din această categorie, întrucât prima instanţă a realizat o cercetare asupra fondului acţiunii, circumstanţe în care nu se poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, chiar dacă apelanta şi-a manifestat voinţa în acest sens.

Aşadar, recurentul conchide în sensul că, pentru analiza excepţiei lipsei de interes, instanţa a analizat fondul cauzei, astfel încât nu ne aflăm în situaţia reglementată de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în care nu s-a intrat în judecata fondului pentru a fi posibilă trimiterea spre rejudecare.

În continuare, recurentul a dezvoltat unele aspecte pe fondul cauzei, reluând, practic, în integralitate, apărările formulate prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauza dedusă judecăţii, calea de atac a recursului a fost formulată împotriva deciziei prin care curtea de apel a admis apelul formulat de reclamantă, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., reţinând, în esenţă, atât faptul că prima instanţă a soluţionat în mod greşit procesul fără a intra în judecata fondului (ca urmare a admiterii excepţiei lipsei de interes), dar şi că apelanta a solicitat în cuprinsul memoriului de apel trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe.

Prin cererea de recurs formulată în cauză, recurentul-pârât critică modalitatea în care, interpretând dispoziţii de procedură, instanţa de apel a anulat sentinţa apelată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, cu toate că, în opinia sa, instanţa de fond, respingând cererea de chemare în judecată, a intrat în judecata fondului pentru analiza excepţiei lipsei de interes, care este, în esenţă, o excepţie de fond.

Aşadar, recurentul-pârât susţine că, pentru analiza excepţiei lipsei de interes, instanţa a analizat fondul cauzei, astfel că nu era incidentă niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. pentru a fi posibilă trimiterea spre rejudecare, iar dacă aprecia că analiza fondului impunea altă soluţie, instanţa de apel trebuia să reţină cauza spre rejudecare, analizând toate argumentele aduse de părţi şi celelalte excepţii invocate.

Pentru început, Înalta Curte observă că, raportându-se la dispoziţii de procedură pretins a fi fost greşit aplicate de instanţa de apel, şi nu la norme de drept material, critica formulată de recurentul-pârât se impune a fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, referitor la critica privind soluţia instanţei de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare, Înalta Curte reţine că textul art. 480 alin. (3) C. proc. civ. prevede trimiterea spre rejudecare în cele două cazuri expres reglementate (necercetarea fondului sau nelegala citare), dacă părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

În speţă, prin hotărârea de primă instanţă, a fost admisă excepţia lipsei de interes şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă ca fiind lipsită de interes cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâtul B., iar împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, solicitând trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă.

Soluţia instanţei de apel, de trimitere spre rejudecare, s-a fundamentat pe faptul că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, dar şi ca apelanta a solicitat în cuprinsul memoriului de apel trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă.

Situaţiile în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, adică în baza unei excepţii de procedură sau de fond (cum este cazul în speţă) se circumscriu ipotezei art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, textul art. 480 alin. (3) C. proc. civ. stabileşte expres că trimiterea cauzei spre rejudecare către prima instanţă se poate face numai la cererea a cel puţin uneia dintre părţi, ca expresie a principiului disponibilităţii. În astfel de situaţii, legiuitorul a dat prevalenţă voinţei părţilor, singurele în măsură să evalueze, potrivit propriilor interese legitime, care este parcursul procesual oportun, iar instanţele de apel nu pot cenzura această opţiune, trimiterea cauzei spre rejudecare nefiind o facultate, ci chiar o obligaţie în cazul admiterii apelului şi formulării unei astfel de cereri exprese de către una dintre părţi, în situaţia în care nu a mai existat anterior, în cursul procesului, o altă trimitere a cauzei spre rejudecare.

În concluzie, reţinând că legiuitorul nu distinge în funcţie de natura excepţiei care a dus la necercetarea fondului cauzei (dacă acea excepţie este una de procedură sau de fond), Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a formulat critici punctuale raportate la considerentele deciziei atacate, prin care instanţa de apel a arătat în ce constă folosul practic pe care reclamanta îl poate obţine şi de ce justifică un interes în promovarea prezentei acţiuni.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu pot fi reţinute aspectele de nelegalitate deduse judecăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 52 din 17 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 52 din 17 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2023.